In ce lume nebuna ne crestem copiii?!

In ce lume nebuna ne crestem copiii?!

Am niste zile atat de amestecate, incat nici nu stiu exact ce sa mai inteleg  si cum sa trec prin ele.

Inca ma minunez de oamenii astia de langa noi, de lumea asta nebuna, de oamenii langa care functionam si care par uneori desprinsi dintr-o lume paralela…

Am niste zile in care am si soare, am si nori, vad cativa oameni speciali, dar si oameni stersi, rai si incrancenati, care nu traiesc decat pentru a aduna motive de frustrare, vad zambete largi si false, sclipici pe haine de carton, aparente mai pretioase decat orice altceva.

Am invatat in timp, in ani…sa nu ma prea intereseze si sa-mi vad de drumul si de calea mea.
M-am educat in timp sa inteleg ca e bine si sigur intr-o bula cu oameni putini, dar sinceri, cu OAMENI care n-au nimic de demonstrat, doar de trait, departe de fățărnica celor mulți și goi.   

Si totusi, nu m-am vindecat total…Inca mai am zile pe care le incep relaxata, cu zambetul pe buze si apoi nu pot sa nu ma minunez de lumea asta nebuna in care traim si in care incercam sa ne educam copiii.

Multi dintre noi incercam pe zi ce trece sa fim parinti mai buni, mai calzi si mai empatici, sa crestem copii mai echilibrati…si uneori nu mai stim nici noi cum s-o facem, bulversati de oameni perstriti, intalniti la tot pasul!

Cum sa gasesti normalul in mijlocul unor oameni toxici, care aleg singuri se se abată de la calea dreapta și apoi să le tulbure drumul si altora?

Oameni care habar n-au dimineata pentru ce se trezesc si isi gasesc un scop din a critica, a arunca cu vorbe goale, a țese ițe si a crea drama acolo unde nu e cazul.  

Oameni care traiesc cu mania persecutiei si isi creeaza scenarii paranormale,

Oameni care se trezesc dimineata fara niciun chef de viata, dar au chef de aruncat cu noroi si cautat dedesubturi numai de ei vazute,

Oameni care au pierdut bucuria zilelor simple si cauta sa si le complice singuri.

Oameni care inventeaza povesti numai pentru a scapa de banalul vietii lor,

Care-si dramatizeaza prezentul, pentru a se evidentia cumva, prin orice cale.

Si-atunci simplitatea zilelor mele, banalul pentru care am invatat doar in ani sa ma lupt, oamenii putini care-mi dau incredere, imi par cu atat de valoroase. Imi tot repet asta si nu vreau sa uit vreodata!

Aud tot felul de povesti, traiesc tot felul de situatii, intalnesc tot soiul de oameni…pe care-i iau asa cum sunt si stiu ca nu pot sa-i schimb. Dar uneori inca ma mai tulbura …, chiar daca am ales sa vad mai mereu jumatatea plina. Si-atunci…ma scutur un pic de praful lasat de dâra lor de superficialitate. 

Ma cearta oameni care nu ma cunosc personal, dar ma citesc si asta le permite sa ma judece, pentru glume pe care le fac, am primit mesaje care m-au criticat pentru cum imi cresc copilul, mailuri in care sunt apostrofata pentru ca am lasat-o pe Ema sa culeaga maci si ‚sa distruga natura’, altele in care mi se reproseaza ca imi pun copilul la prea multe treburi casnice, am mesaje in care sunt avertizata de un ton ‚elocvent’ ca daca mai folosesc un hashtag ( o expresie anume) o sa fiu somata prin avocat si ulterior prin judecator, primesc mesaje de la oameni pe care nu-i cunosc, oameni ce-mi solicita tot soiul de servicii & favoruri, doar pentru ca m-au vazut online.

 Imi apar pe drum tot soiul de oameni care pierd uzul ratiunii si in loc sa se concentreze pe ce e important, scormonesc dupa ganduri, aud voci si isi cauta loja de onoare intr-o lume haotică, tulburand normalul si născocind drame.

Lumea asta e lumea noastră…și mi-e milă de ei toti si de copiii nostri!  Cum sa-i ghidam printre cei care știu tot si toate, care-si dau cu parerea neîntrebați, judecă, emit concluzii atotștiutoare, amenință, înjură, bodogăne, apostrofează, jignesc și se ascund în spatele unor mesaje și comentarii, aruncă cu vorbe goale…fără să li se clintească niciun fir de păr.

Asta-i lumea noastră! Lume ce devine pe zi ce trece mai nebună, mai chițibușară și mai falsă, mai preocupată de aparențe, de etichete, de poze și de impresii artistice…lumea în care noi ne creștem copiii și trebuie sa le aratăm calea cea dreptă, pe care nici noi n-o mai vedem deseori, din cauza buruienilor ce apar la tot pasul!

Gata, m-am descărcat & m-am scuturat de energiile oamenilor toxici. Mergem mai departe. Dar dacă totuși vreți să mai citiți și să vă minunați și de alții, grădina e mare. Găsiți articole pe subiecte similare și aici: pe blogul Cristina Otel – Ne mai vindecam de nesimtire vreodata -, pe blogul Frici de mamici – Bunul simt nu se mai poarta,  , pe blogul Si Blondele Gandesc – Noi nu ne ocupam de asta , sau pe Ruxandra Luca – Aici nu suntem la piata

 

 

 

 

 

 

 

 

 

There is 1 comment for this article
  1. Pingback: #46 Inspirația săptămânii (10 - 16 iunie 2017) | Cristina Oțel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *