La ce varsta isi pierd copiii inocenta?

La ce varsta isi pierd copiii inocenta?

Stie cineva la ce varsta incep copiii sa-si piarda inocenta? Scrie undeva cand incep sa se transforme din copii in adulti? Cand este momentul cand cei mici si buni devin mari si rai?

Pentru ca am sentimentul, in fiecare zi, ca totul de intampla prea repede. Mai repede decat ar fi firesc. Timpul pare ca se comprima si dintr-o data, copiii mici gonesc spre un drum mult mai greu decat ar crede….

Mi-a fost asa o teama de perioada asta, asa m-am ferit de ea, m-am ascuns de toate povestile din jur…incat nici n-am apucat sa ma documentez si nu stiu inca ce-ar trebui sa-i spun Emei cand avem discutiile serioase… din care ar trebui s-o ghidez cumva printre caile astea intortocheate.

Am invatat-o mereu sa fie corecta si cinstita, i-am spus ca lumea e frumoasa si senina, i-am ghidat pasii si am sfatuit-o mereu sa aleaga calea cea dreapta. Sa nu se aventureze pe cai intortocheate, sa nu se abata de la tot ce stie si sa nu-i fie frica de ce simte.

Ca mine, stiu ca multi alti parinti au facut acelasi lucru in anii astia! 
I-am invatat aceleasi lectii, predate in ani si ani: sa fie buni si calzi, le-am spus ca e bine sa imparti chiar si cand ai putin, le-am explicat lectia empatiei si a iubirii celorlati, i-am protejat cat am putut de rau si rautati, de urat si vorbe grele, de oameni si scene de viata…si dintr-o data se trezesc aruncati intr-o lume pestrita, de care nu le-am povestit mare lucru.

Dragi parinti din clubul meu, al nebunilor incapatanati, care persista sa le predea copiilor lectiile astea de viata …mare atentie! Sa fiti acolo, sa fiti prezenti, atenti la copiii vostri care cresc, sa vorbiti cu ei, sa-i intrebati, sa cautati adanc si sa scotociti sa descoperiti ce se intampla acolo unde e cel mai important…in sufletele si in inimile lor!   

Aud atatea situatii de zi cu zi de la scoala, atatea felii de viata amara, atatea povestiri triste…ce se petrec la scoala, atatea episoade aberante, incredibile, debusolante, ce se petrec acolo unde noi nu le mai suntem aproape, unde nu-i mai putem proteja asa cum ne-am dori.

Apar lucruri pe care nici noi, adultii, nu le intelegem…dar cum oare sa le explicam lor?

Apar rautati ce-ar fi greu de depasit de noi, cum sa-i invatam pe ei sa le tina piept?

Apar nedreptati peste care nu poti sa treci nici tu, ca adult, cum oare sa le spui lor sa nu le puna la suflet?

Apar zilele de nastere la care nu sunt invitati, notele care de dau deseori pe nedrept, criteriile care sfideaza orice logica, rautati gratuite pe care le aud, prietenii care se destrama inexplicabil, invidii fara ratiune, gastile din care sunt exclusi, barfele ce rasar de niciunde, mesaje rautacioase, glume proaste, vorbe grele care DOR si lasa urme pe viata.

Apar copii care arunca cu sageti veninoase, mai ceva ca adultii.

Apar colegi care jignesc, sunt violenti, care lovesc cu piciorul sau cu vorba, apar copii care cauta scandal, care vor sa vada lacrimi sau care se hranesc cu rautati. Da, da…si apar atat de devreme si sunt atat de multi!

Copiii de scoala se transforma in fiecare zi, mai mult si mai mult, prea repede, mai repede decat am vrea…in mici adulti. Nu doar imita ce vad, dar amplifica, nu doar repeta cuvinte urate, dar chiar ranesc cu ele, nu doar pronunta cuvinte jignitoare, incepe sa le placa sa-i vada pe ceilalti suferind.

Oficial …se poate spune ca vorbim despre discriminare, bullying, altii amintesc de comportament de mahala sau lipsa de educatie, dar denumirea n-are nicio importanta.
Cele mai triste sunt repercursiunile.
Cea mai dureroasa e lupta care se duce in sufletul copiilor nostri, de a se adapta unei lumi despre care nu le-am povestit prea mult si in mijlocul careia se trezesc brusc, speriati si dezorientati.

Haideti sa le fim aproape, cat mai aproape…sa-i facem sa vorbeasca cat mai des si mai deschis.

Haideti sa incercam sa-i facem sa ne simta ca punct de sprijin.

Poate am crede ca au crescut si nu mai au asa nevoie de noi. Adevarul este ca acum au nevoie si mai mare de noi, mai mult decat credem, sa le fim sprijin si stabilitate, sa nu-si piarda reperele pe care noi i-am ajutat sa le aiba!  

Sa le pazim sufletele si sa-i ajutam sa inteleaga lumea asta pestrita…de care am incercat sa-i protejam cat au fost mici!

Cititi si: 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *