Vacanță în Italia. Traseu și ponturi organizatorice

Vacanță în Italia. Traseu și ponturi organizatorice

Vacanță în Italia, astăzi marcăm aprope o lună de când ne-am întors dintr-o minunată !

Am tot stat să mă gândesc înainte de a mă apuca de istorisit cum să-mi organizez gândurile. Greu cu povestirile după 17 zile atât de pline de oameni, de locuri, de experiențe, de zile cu soare, de gusturi și deja de o mulțime de amintiri de suflet.
Pe scurt, a fost cea mai frumoasă vacanță de familie de până acum!

Atât de multe am văzut și fiecare ne-a încântat într-un alt fel, încât e clar că o să fac articole separate pentru multe din locurile văzute.
Astăzi, în urma mulțimii de mesaje primite, vin cu ceva informații legate de partea organizatorică a unei vacanțe în Italia. 

Cât despre poze & vorbe de suflet, cât de curând, pe blog.

  1. Care a fost conceptul nostru de vacanță în Italia, în familie?

    Din start, spun că e greu să împaci pe toată lumea, ca să nu zic aproape imposibil! Dar măcar am încercat…și la final pare că a fost OK, cu plusuri și minusuri!
    Noi am fost un grup format din două familii, fiecare din noi toți având alte așteptări, evident. Copiii să stea cât mai mult la piscină și la mare și să aibă multe magazine de suveniruri în zonă. Noi, mamele, să avem cât mai multe resaturante în zonă, să fim aprope de plajă, să avem și locuri de colindat și vizitat și neapărat micul dejun inclus. Băieții – să fie șezlonguri comode, fructe de mare, bere rece…și mașini închiriate, ca să ne mișcăm ușor.

  2. Cum ne-am structurat zilele de vacanță?

    Trebuie să spun că odată ce am descoperit farmecul vacanțelor de vară de minim 2 săptămâni, nimic nu ne-ar mai convinge să revenim la cele de o săptămână.
    Pentru noi, pare formula magică în care să avem și zile de leneveală, dar și altele de colindat orașe si locuri noi. Iar dacă mai lipim și un weekend înainte și poate o zi de luni la final…asta este clar rețeta de succes!


    La noi structura a fost așa:
    – primele 10 nopți – ODIHNĂ & DECONECTARE. Un soi de sejur de odihnă & leneveală, la soare, la plajă, în zona de nord vest a Italiei, Liguria, foarte aproape de granița cu Franța. Astea au fost zile de stat la soare, pigmentate cu mici deplasări în zonă, în locații aflate la maxim o oră distanță.
    – următoarele 7 nopți – CIRCUIT . Am plecat hai hui, dar un hai hui organizat din vreme, în circuit pe coasta Mării Ligurice, cu opriri dese în locuri uimitoare (Genova, Portofino, Cinque Terre, Pisa, Florența).  
  3. Cum ne-am organizat zborurile și transportul?

    Ne-am luat zborurile în așa fel încât să ne eficientizăm costurile pe cât posibil. Am zburat la dus din București în Torino, iar la final din Florența în București. O altă opțiune la dus ar fi fost un zbor spre Nisa, Franța, locație care era mult mai apropiată de Imperia, stațiunea unde am stat noi primele nopți. Însă costurile de închiriere a mașinilor erau considerabil mai mari, așa că am exclus varianta asta.


    Ne-am închiriat mașina pe toată durata sejurului, am luat-o din aeroportul din Torino și am înapoiat-o la Florența. Peste 1.200 km parcurși, totul a mers șnur, aveam rezervările făcute online, din România, ne-am ridicat mașina din Torino în 5 minute, chiar din aeroport.
    Am lăsat-o apoi în Florența, tot în aeroport, la 5 minute distanță, cu shuttle bus-ul gratuit, de terminalul de plecări.
    Nimic nu se compară cu independența pe care ți-o dă o mașină într-un astfel de circuit, mai ales că autostrăzile Italiei ne-au impresionat la tot pasul și te invită parcă să le tot colinzi.
  1. Care a fost traseul, inclusiv zilele de circuit, pentru vacanța in Italia?

    Traseul nostru, concret, a fost astfel:

    – Ziua 1:

    Zbor: București – Torino. Transfer cu mașina Torino – Imperia.

    – Ziua 1 – Ziua 11:

    Cazare în Imperia, stațiune în Liguria, zona de NV a Italiei.  
    Sejur cu leneveală, plajă, relaxare, odihnă
    . În timpul sejurului am făcut excursii în zonă, în locații accesibile cu mașina, pe autostradă sau pe coastă, la maxim o oră distanță.



    Am vizitat San Remo, am trecut granița (vorba vine…că nici n-a existat graniță) în Nisa și în Monaco. Ce zile minunate, ce locuri impresionante, ce Franța sofisticată, ce lume diferită de cea în care trăim noi!
    Iar despre albastrul apei din Nisa, nu pot să ma opresc dintr-un oftat nostalgic!

    – Ziua 12:

    Începem operațiunea circuit în Italia. Prima noapte am petrecut-o în Genova, unde am ajuns după un drum pe autostradă de maxim 2 ore.  Un oraș care a mustit de istorie la fiecare pas, care ne-a impresionat prin atmosferă, atracții pentru copii și adulți, cu un acvariu impresionant, cu vederi panoramice și un port uimitor.




    – Ziua 13: 

    Am plecat din Genova spre Santa Margherita Ligure, unde aveam cazare pentru o noapte. Pe drum ne-am oprit la o înghețată în Rapallo și apoi direct in St. Margherita. Uau! Ce locuri pline de farmec, ce străduțe pline de istorie, de culoare, un farmec greu de prins în poze. Locuri cochete, cu grija la fiecare detaliu, oameni relaxați, atmosfera de vacanță!
    De aici am plecat în excursie cu vaporașul spre Portofino. Spun acum, la final, că Portofino va avea pe viață un loc special în sufletul meu. Exact locurile alea pitorești, din povești, care-ți taie răsuflarea prin priveliști, prin farmec și prin atmosfera tihnită. Uimitor loc, unde m-aș întoarce și mâine!

    – Ziua 14:

    Cu greu ne-am desprins din St. Margherita și am plecat spre La Spezia, unde aveam cazare rezervată.  
    N-am avut mari tangențe cu La Spezia, avea feelingul unui fost oraș industrial…care pentru noi s-a tradus doar prin punctul de plecare spre Cinque Terre.
    Iarăși am avut o zi uimitoare, atât de plină cu locuri noi, atât de intensă, cu priveliști care de care mai fascinante și culminând cu un asfințit de poveste în Riomaggiore.
    O să revin pe acest subiect, e clar. Dar vă spun: MERITĂ fiecare secundă de oboseală!




    – Ziua 15:

    Am plecat din La Spezia spre Florența, unde am avut rezervate două nopți de cazare.  Două ore pe drum, iar pe parcurs ne-am oprit și în Pisa. Din păcate am ratat urcarea în turn ( se făcea la anumite ore, cu rezervare), dar ne-a plăcut ce-am văzut.

    Cât despre Florența, merită postarea ei separată, asta-i clar. Florența istorică, plină de turiști, de obiective la fiecare pas, cu un apus spectaculos, cu vederi impresionante! Un oraș care ne-a impresionat pe toți. Chiar și pe Ema, care și-a găsit un magazin Disney Store, ce-a fericit-o maxim.

    – Ziua 16:

    Am rămas în Florența. Ai din plin ce să faci aici, ai ce să vezi, găsești spectacole & expoziții la fiecare colț de stradă.

    – Ziua 17:

    Ultima zi, de care am profitat din plin și am făcut o incursiune în Toscana, să-i simțim farmecul și să avem u preview al unei următoare vacanțe.
    Am fost în Siena si San Gimignano, ne-am plimbat, ne-am minunat și ne-am promis că o să revenim aici. Toscana e mai minunată în realitate decât în poze, asta-i clar!
    Și cu asta….gata CIRCUIT, gata VACANȚĂ în Italia, gata plimbări și locuri de neuitat!
    A fost o vacanță uimitoare, Italia clar ne-a cucerit pe toți!



  2. Cum ne-am ales hotelurile?

    Cu grijă! Citind multe cronici, analizând pe toate părțile, încercând să găsim locații aproape de plajă, cu mic dejun inclus, cu facilități pentru copii, cu locuri de parcare (o reală problemă și în Italia)…și totul în niște bugete rezonabile.
    De ex., deși ne-am fi dorit să stăm o noapte în Portofino…dar n-am reușit să găsim niciun loc decent sub 400 eur / noapte, pentru o cameră triplă. Așa că ne-am regrupat.
    Toate rezervările ni le-am făcut pe Booking.com și n-am avut nicio problemă, cu excepția unui hotel din La Spezia (unde am nimerit ca și locație lângă gară, deși pe Booking era trecută o locație diferită).


  3. De când am început rezervările și creionarea traseului  vacanță în Italia?

    Am inceput proiectarea traseului ”vacanta in Italia” inca din  noiembrie 2016, pentru Iunie – Iulie 2017. Și chiar dacă poate părea că ne-am apucat din vreme, am găsit multe opțiuni de cazare ce ne-ar fi plăcut, dar erau sold out, cu mai bine de 6 luni înainte de data plecării.

    Încă o informație utilă: am făcut numai rezervări în care existau opțiunile de free cancelation & no prepayment, măcar cu 2-3 săptămâni înainte de data plecării. Până la urmă, nu știi niciodată ce poate interveni și cum se schimbă planurile brusc, cu sau fără voia ta.

  4. Ce-am face diferit?

    Am sta mai mult! Da, da…e clar că asta ne-am dori, într-o lume ideală, în care nici banii și nici zilele de concediu n-ar fi o problemă! Cred că 3 săptămâni ar fi idealul pentru o vacanță în Italia, în varianta asta combinată, relaxare & circuit.
    Sau poate dacă nu reușim să stăm mai mult, am reface un pic structura și am sta cam 7-8 nopți la soare și apoi am pleca în circuit. Apoi, aș spune că e ideal să stai 2 nopți în fiecare hotel de pe traseu, în timpul circuitului. Asta pentru a evita oboseala zilnică a check in/ check out, făcut & desfăcut bagaje zilnic.
    În rest, totul OK, nicio mare problemă apărută…doar de bine!

Cam asta e pe scurt, partea organizatorică din vacanța noastră de vară. Sunt multe de povestit și clar că o să reiau subiectul, pe bucăți. Dar deocamdată, e un început, măcar pentru cei care insistă să povestim exact traseul nostru.

A fost o vacanță în Italia reușită! Cea mai reușită vacanță de familie de până acum!
Defapt, asta-i provocarea noastră de la an la an, să avem de fiecare dată experiențe mai pline, mai intense, zile mai senine….și să colecționăm amintiri magice!




Găsiti pe Blog in Tandem sugestii și inspirație pentru destinații de familie în lumea largă: 

  • Legoland. 17 întrebări și răpunsuri. 
  • Berlin. Festivalul Luminilor e unic.  
  • Valencia prin ochii noștri. 10 atracții de familie. 
  • Cape Town, Africa de Sud. 10 locuri uimitoare. 
  • Rhodos. Vacanță de familie. 
  • Italia. 10 lucruri pentru care m-am îndrăgostit de Italia

Gasiti pe Blog in Tandem sugestii și inspirație pentru destinatii de familie în România

There are 2 comments for this article
  1. Adriana B at 11:27

    Si noua ne-a placut mult cand am vizitat Toscan – Liguria. Am stat 9 zile, le-am alocat doar pt vizitare (ritmul a fost mai lent, copilul avea pe atunci 4 ani si jumatate). Ar fi mers si putina odihna, din pacate noi nu putem avea concediu asa lung intr-o singura perioada, il impartim de regula in doua.

    Am avut traseul Bologna (unde am aterizat)/ Florenta – Milano (de unde am plecat), cu 3 locuri de cazari (Florenta, Lucca, Rapallo) de unde mergeam in excursii de o zi (Sienna, Pisa, Genova, Portofino, Cinque Terre). Dintre orase foarte mult ne-a placut Lucca, am stat 2 nopti acolo.

    Sa va fie de bine vacanta, a fost foarte frumos 🙂

    • Blog in Tandem at 21:29

      Oh, mulțumim, Adriana! Sună bine și formula voastră cu excursii dese. Noi in Lucca n-am ajuns. Uite (încă) un motiv să revenim!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *