10 lucruri pozitive de spus cât mai des copiilor

10 lucruri pozitive de spus cât mai des copiilor

Cine nu are nevoie să audă lucruri pozitive, încurajări, cuvinte frumoase?
Ce copil nu s-ar simți oare încurajat să audă cât mai des de la părinți cuvinte calde?

Nu știu cum e în alte case, dar la noi fiecare dimineață seamănă cu o cursă contra-cronometru.
O trezim pe Ema în grabă, la prima oră, mânâncă în viteză, apoi iarăși o zorim să se miște mai repede să nu întârziem.
Așa sunt diminețile noastre, departe de cele liniște din reclame!

Apoi vin serile, în care cursa contra-cronometru continuă.
Parcă din ce în ce mai rar avem timp de stat liniștiți la povești.
Parcă din ce în ce mai puțin e timpul liber, neprogramat.
Totul se derulează în viteză: teme, lecții, cursuri, ghiozdan, toate sunt calculate și nu prea mai rămâne timpul cel mai valoros, de altfel, pentru povești de suflet! Și recunosc, mi-e așa un dor, pentru că știu cât e de important și pentru noi și pentru copii!

Am citit de curând observațiile făcute de un psiholog din America, în urma discuțiilor pe care le-a avut de-a lungul a mai bine de 20 de ani, cu copii & adolescenți, referitoare la relația cu părinții.

N-aș fi crezut că sunt atât de mulți copii care fac tot posibilul, zi de zi, să-i facă mândri pe părinții lor, copii care se străduiesc și speră să audă un Sunt mândru de tine.
 Sau că sunt copii care tânjesc să audă o încurajare cât de mică, de la părinți.
Într-o epocă în care se spune că ne lăudăm prea mult și prea des copiii, se pare că încă sunt atât de mulți care uită totuși de asta.

Prinți în viteza nebună în care ne derulăm viețile, uităm uneoeri de puterea cuvintelor și a discuțiilor cu copiii noștri. Uităm cât de valoroase sunt pentru ei cuvintele noastre! Uităm să ne scuturăm în fiecare zi de ritmul haotic și să ne strângem copiii în brațe, măcar o dată!

Am scos mai jos 10 din cele mai valoroase fraze pe care copiii își doresc să le audă de la părinții lor, conform studiilor făcute de Katie Hurley, psiholog și autor de carte:

  1. Știu că poți s-o faci!

    Copiii spun deseori că sunt descurajați, atunci când părinții lor nu cred că pot face singuri lucruri.
    De la urcarea copacilor, la gătit pe aragaz, mulți copii simt că părinții lor pur și simplu nu cred că sunt capabili. Haideți să avem încredere în abilitățile copiilor noștri și să vedem ce pregrese uimitoare fac, când știu că sunt încurajați!

  2. Ce-mi place să fiu părintele tău!

    E sunt vorbe pe cât de simple, pe atât de puternice, pentru că le reamintesc copiilor că sunt iubiți și apreciați indiferent de situație.

  3. Mă faci să zâmbesc!

    Majoritatea copiilor se aliniază parcă cu emoțiile părinților, mai mult decât ne dăm seama. Așa încât le place să ne facă să râdem și să zâmbim.

  4. E în regulă să greșești.

    Mulți copii simt greutatea lumii atunci când se încurcă. Le este frică să nu-și dezamăgească părinții și profesorii. Ceea ce trebuie să audă este că greșelile sunt binevenite, dat fiind că pot învăța ceva din situațiile respective.

  5. Îmi place să te ascult povestind!

    Copiii de astăzi se simt grăbiți, în cea mai mare parte a timpului. Ei simt că părinții lor nu au timp să asculte poveștile lor lungi și detaliate.
    Haideți să ne facem timp să ascultăm și să le spunem copiilor cât de mult ne place să-i auzim istorisindu-ne tot felul de povești, din realitatea lor de zi cu zi.

  6. Am învățat ceva de la tine, astăzi!

    Copiii au multe să ne învățe! S-ar putea să simțiți că știți deja multe din ceea ce ei învață la școală, dar totuși să-i lasăm să ne învețe!
    O să fiți surprinți de ceea ce ne pot învăța copiii, atunci când ne facem timp să stăm și să ascultăm.

  7. Îmi place să te privesc!

    Replică valabilă pentru toți copiii, dar mai ales pentru cei care practică un sport: tenis, înot, baschet etc. Copiii nu au nevoie de indicații tehnice sau analize detaliate, ei vor doar să știe că au fost urmăriți cu plăcere de părinți!

  8. Sunt mândru de tine!

    E o încurajare de care au nevoie cât mai mult, cât mai des!

  9. Îmi place să ne petrecem timpul împreună!

    Copiii cer deseori timp special, pentru că se bucură să fie împreună cu părinții. Nu știu să spună, dar își doresc ca și părinții să se bucure de timpul petrecut împreună.
    Haideți să nu uităm asta și să le arătăm că ne distrăm când petrecem timp împreună!

  10. Mă gândesc la tine când nu suntem împreună!

    Deși mulți suntem tentați să credem că în clipa doi când se despart de noi, copiii ne-au și uitat, pentru toată ziua…realitatea pare să fie diferită! Mulți copii povestesc cî se gândesc la părinții lor ziua și speră ca și părinții să se gândească la ei.

Cu siguranță, lista cuvintelor ce le încălzesc inimile copiiilor noștri ar putea continua!
Sunt atâtea și atâtea cuvinte frumoase pe care le putem folosi, dar uităm, prinși în ritmul nebun de zi cu zi.

Iar în această lista, cu siguranță, replica ce nu-și va pierde vreodată nici puterea, nici emoția, este: TE IUBESC!  

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.