5 reguli cu Ema la cumpărături. Ce am târguit la Pepco

5 reguli cu Ema la cumpărături. Ce am târguit la Pepco

Voi aveți reguli la cumpărături? Noi avem un regulament STRICT, pe care încercăm să-l respectăm.

Noi am trecut de ceva vreme de perioada în care îi spuneam Emei că nu avem bani.
Apoi a venit perioada în care și-a dat seama că avem card și a crezut mult timp (nici nu știu dacă nu cumva și acum…), că banii de pe card nu se termină NICIODATĂ!

Așa am realizat că ne trebuie un REGULAMENT de ORDINE INTERIOARĂ când mergem la cumpărături. Cât mai strict, cât mai bine organizat, aprobat de comun acord.

De curând am fost cu ea la PEPCO, un soi de țara minunilor pentru adulți și copii, recunosc. O nebunie pentru mine să merg cu Ema acolo…dar am supraviețuit și am plecat cu zâmbetul pe buze și cu coșurile pline.

La Pepco găsești tot ce vrei și chiar mai mult! Produse utile pentru toată casa, accesorii de bucătărie, haine, rechizite, jucării, decorațiuni de sezon și nu numai…Cel mai important, găsești și inspirație, dacă sunteți în pană de idei! E imposibil să nu vă inspire ceva de-aici…mai ales că perioada asta e plină de cadouri!

 

Noi ne-am ținut amândouă de rafturile de interes, pentru care am mers acolo: decorațiuni de sezon + produse de bucătăreală, dat fiind că noi în mod tradițional facem o petrecere cu Ema și prietenele ei, în decembrie, unde facem turtă dulce.

Cum ne-am descurcat? SUPER! O să vedeți în clipul nostru lăudăros.

Cât despre regulile pe care le avem noi, astea 5 sunt de bază:

  1. Bugetul trebuie să fie clar stabilit.

    Nici mai mult, nici mai puțin. Noi la Pepco am avut buget de 250 de lei, din care ne-am umplut coșurile cu vârf.

  2. Cumpărăm produse utile.

    Nu luăm lucruri doar de dragul de a umple casa și de a face cumpărături.

  3. Ne consultăm.

    Femeile sunt nehotărâte de mici…așa că o părere din public nu strică niciodată. Eu am fost consilier de cumpărături pentru Ema.

  4. Mergem la shopping doar când avem nevoie de ceva.

    Nu mergem doar să ne plimbăm și eventual să ni se scurgă ochii după coșurile altora!

  5. Suntem atente și la prețuri.

    Asta după ce am pățit câteva mini țepe, când am cumpărat fără să fim atente…și am dat dublu pe unele produse, față de cât valorau.

Cam astea sunt principalele noastre reguli. Voi, cum vă descurcați cu cei mici la shopping?

Cât despre experiența noastră, ne-am gândit să dăm LEAPȘA ma departe, că tot e luna cadourilor și a veștilor bune din toate direcțiile.

Avem….CONCURS! 
Cu premiu un voucher de …fix 250 de lei. Ce-aveți de făcut?:

  1. Intrați aici…pentru inspirație și un strop de magie
  2. Faceți o listuță de câteva produse preferate, în valoare de maxim 250 de lei
  3. Lăsați un comentariu aici, pe blog, cu ce produse vă fac cu ochiul!

Și cine știe, poate sunteți norocoșii care vor pleca cu coșurile pline, ca și noi.
Pe locuri, fiți gata, SPOR la SHOPPING!
Închidem înscrierile pe 18 Decembrie, așa că, spor la cumpărături online, cine știe de unde sare norocul?


update – AVEM O CÂȘTIGĂTOARE: SIMINA STANCESCU, căreia i-a surâs norocul la tragerea de astăzi! Felicitări și mulțumiri tuturor participanților! S-aveți Sărbători Fericite! 

 

 

  

There are 593 comments for this article
  1. Bob Diana Alina at 20:25

    Hey 🙂 m-am uitat eu asa peste broasura si cred ca as alege urmatoarele articole : Hanorac 100%bumbac
    Patura / Halat de baie/ Lenjerie de pat 100%bumbac / Set creativ Doh Vinci/ Carucior jucarie

      • Mădălina Strungaru at 02:02

        Eu aș cumpăra o pătura pufoasa pentru serile reci de iarnă, căni pentru ceai aromat, decorațiuni pentru bradul de Crăciun și cate o pereche de sosete calduroase pentru membrii familiei.

  2. raluca gita at 20:46

    Cu un asemenea cadou as bucura membrii familiei mele: jucarii pentru baietelul meu, pijama pentru sotul meu, patura si perne pufoase pentru parintii mei, decoratiuni casa pentru sora mea, papuci caldurosi pentru cumnatul meu.

  3. Gabriela Andrei at 20:53

    Buna! M-ar tenta nisipul kinetic, jucariile de bebe, hanoracul de fete, paturicile si decoratiunile pt casa.

    Sarbatori magice!

    • Blog in Tandem at 21:25

      Multumesc pentru raspuns, Gabriela. Bafta la tragerea la sorti! Si sa fie o luna decembrie magica!

  4. Nagat Alexandr at 21:00

    Ooo pai cu ochiul mi-au făcut jucăriile pentru copii in special poneii , hainele pentru copii in special cele de fete 7-8 ani și pasiunea mea nevinovata decorațiunilor. Pentru casa in special lumânările . Mult succes tuturor

    • Blog in Tandem at 21:24

      Multumesc pentru raspuns…si bafta la tragerea la sorti! Si nu in ultimul rand, sa fie o luna decembrie magica!

  5. Petronela a avadanei at 21:24

    Ma-m uitat peste brosura si am ales cateva lucruri frumoase:
    Pentru copilasul meu:
    masina cu telecomanda(asta isi doreste de la Mos Craciun)
    Hanorac cu mickey mouse
    Pantaloni
    Halat baie
    Lenjerie pat
    Pijama
    Si ghirlanda pentru brad
    Va doresc sa aveti sarbatori placute si calduroase alaturi de toti cei dragi !

    • Blog in Tandem at 21:27

      Multumesc pentru raspuns, Petronela! Ce lista de cump[araturi simpatica!
      Bafta la tragerea la sorti! Si sa fie o luna decembrie magica!

  6. Maria Benea at 21:29

    Mai, mie mi-a facut cu ochiul nisipul kinetic in brosura, dar de fiecare data cand ajung in magazin tanjez dupa un scaunel cu blanitaaa. E si acela pe liata, vedem cand devine prioritate

    • Blog in Tandem at 21:32

      Multumesc, Maria! Baftă și să fie sărbători cu veselie și magie! Și cadouri de suflet, cât cuprinde!

  7. Drila Abigaiela at 21:29

    Buna! M-ar tenta nisipul kinetic, jucariile de bebe, hanoracul de fete, paturicile si decoratiunile pt casa.

  8. lydia bulilete at 21:30

    Buna! M-ar tenta nisipul kinetic, jucariile de bebe, hanoracul de fete, paturicile si decoratiunile pt casa. si cate si mai cate

  9. claudiu drila at 21:31

    Buna! M-ar tenta nisipul kinetic, jucariile de bebe, hanoracul de fete, paturicile si decoratiunile pt casa…mi le doresc

    • Blog in Tandem at 23:34

      Mulțumesc, Claudiu! Să curgă cadourile luna asta! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  10. bulilete gelu at 21:31

    Buna! M-ar tenta nisipul kinetic, jucariile de bebe, hanoracul de fete, paturicile si decoratiunile pt casa.

    • Blog in Tandem at 23:34

      Mulțumesc, Gelu! Să curgă cadourile luna asta! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  11. bulilete evelina at 21:32

    Buna! M-ar tenta nisipul kinetic, jucariile de bebe, hanoracul de fete, paturicile si decoratiunile pt casa. pentru nepotica mea

    • Blog in Tandem at 23:41

      Mulțumesc, Evelina! Să curgă cadourile luna asta! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  12. Sofia Raluca Ene at 21:47

    Bună!
    Cu acel voucher eu as cumpăra următoarele: doua perechi de pijamale de fetita, un halat de plus, o fusta, doua perechi de pantaloni, un cărucior jucărie, o păpușă bebeluș și câteva decorațiuni de Crăciun. 🙂
    Mulțumim!

    • Blog in Tandem at 23:33

      Mulțumesc, Sofia Raluca! Să curgă cadourile luna asta,pentru mari și mici! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  13. Flori Ivan at 21:49

    Salutare! De-aș avea voucherul de 250 Ron aș cumpăra: pijămăluțe de pitici, șosețele, nispi kinetic, pătură pufoasă și 2-3 perne, câteva decorațiuni de sărbătoare și musai o ghirlandă luminoasă.

    • Blog in Tandem at 23:32

      Mulțumesc, Flori! Să curgă cadourile luna asta! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  14. Alexandra Stefan at 22:01

    M-am uitat in brosura si am gasit urmatoarele produse potrivite pentru nepotica noastra, care este un fan inrait Frozen:

    – ghirlanda led;
    – decoratiuni de Craciun x 3;
    – patura Frozen;
    – halat plus Frozen;
    – fusta;
    – pantaloni fetite;
    – Colanti;
    – set creativ Doh Vinci;
    – trusa doctor;
    – pijama Frozen;
    – set 2 perechi chiloti fetite.
    Multumesc si va urez sarbatori fericite!

    • Blog in Tandem at 23:32

      Mulțumesc, Alexandra! Să curgă cadourile luna asta, pentru mari și mici
      ! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  15. Chesa Doina at 22:02

    Eu mi-as dori pentru fetitele mele,una de 5 ani si una de 7 luni bluzite cu minnie,paturici pentru amandoua,pijamalepentru cea mare si bodyuri pentru bebelina.Sarbatori fericite si linistite!

    • Blog in Tandem at 23:32

      Mulțumesc, Doina! Să curgă cadourile luna asta, pentru tine și fetele tale! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  16. Iulian at 22:13

    Mi.au facut cu ochiul urmatoarele:
    pantaloni fetita, colanti, set chilotei, pijama fetita, halat fetita, patura Frozen, trusa doctor, set creativ doh vinci, fusta, decoratiuni de Craciun.

    Sarbatori fericite!

    • Blog in Tandem at 23:31

      Mulțumesc, Iulian! Să curgă cadourile luna asta! Sărbători fericite și vouă și baftă la tragerea la sorți!

  17. Cristina Savin at 22:23

    Nici nu știu cu ce să încep, e grozav Pepco!
    Am pe listă așa: halat de baie pentru puști, excavator de jucărie, trusă de doctor pentru fetiță, un combinezon de zăpadă pentru ea și ceva decorațiuni.
    Sărbători fericite!

    • Blog in Tandem at 23:31

      Mulțumesc, Cristina! Nu-i așa că e super PEPCO?!
      Să curgă cadourile luna asta! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  18. Soare Camelia at 22:27

    Bună seara!
    Pepco este preferatul nostru. Din brosura aș lua nisip kinetic, hanorac și pantaloni cu Minnie mouse,o lenjerie și o păturică și ceva decoratiuni. Apoi aș mai lua castelul poneilor, eventual papusi poney care ne lipsesc și niște perdele pt. casa.
    Sărbători minunate!

    • Blog in Tandem at 23:30

      Mulțumesc, Camelia! Să curgă cadourile luna asta! Sărbători MINUNATE și vouă și baftă la tragerea la sorți!

  19. Roxana at 23:11

    Multe produse imi fac cu ochiul. Printre acestea ar fi: lenjeria cu Frozen, halatul plusat, jucarii,un hanorac pebtru fetite, decoratiuni de Craciun.

    • Blog in Tandem at 23:29

      Mulțumesc, Roxana! Să curgă cadourile luna asta! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  20. Oana at 23:24

    As fi tentata de jucarii si hainute pentru bebe, haine pentru mami si tati, decoratiuni, papuci de casa,pijamalute, si articole pentru casa.Si lista ramane deschisa.

    • Blog in Tandem at 23:29

      Mulțumesc, Oana! Să curgă cadourile luna asta! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  21. silvia at 23:32

    Buna!
    Pe mine ma tenteaza urmatoarele:
    Nisipul kinetic
    Lenjerie pat
    Pijama
    Decoratiuni de Craciun
    Hainute pt fetita mea

    Sarbatori fericite!

    • Blog in Tandem at 23:40

      Mulțumesc, Silvia!
      Să curgă cadourile luna asta! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  22. Serban Elena at 23:33

    Un halat de plus,3-4 perechi de colanti si tot atatea body,o patura,3 seturi de globulete,2 seturi de chiloti

    • Blog in Tandem at 23:40

      Mulțumesc, Elena! Să curgă cadourile luna asta! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  23. Cami at 23:35

    La Petco gasim produse simpatice si practice. Lista noastra cuprinde jucarii de tot felul dar masina cu telecomanda, patura calduroasa, pijamale, cutii de depozitare,decoratiuni pentru casa.

    • Blog in Tandem at 23:39

      Mulțumesc, Cami! Să curgă cadourile luna asta! Sărbători fericite și baftă la tragerea la sorți!

  24. Oros Dorina at 00:21

    Pepco… greu sa te limitezi la cateva produse doar. Greu si pentru oamenii mari, dar pentru cei mici… as alege decoratiuni pentru casa, hainute pentru copilasi, si jucarii, tot pentru copilasi.

    • Blog in Tandem at 09:17

      Multumesc, Dorina! Așa …și noi plecăm de-acolo cu pungile pline!
      Sărbători fericite…și pumnii strânși pentru noroc!

  25. evelina constantinescu at 00:40

    Buna, ma interesează multe: nisip chinetic, și o grămada de jucării, hăinuțe pentru baietii mei( am văzut câteva modele super drăguțe), lenjerie de pat, și multe decoratiuniiiiii

    • Blog in Tandem at 09:16

      Multumesc, Evelina! Uau…ce listă bogată ai! Sărbători fericite…și pumnii strânși pentru noroc!

  26. Radu Simina at 00:46

    Listuta mea:
    Pijamale pt toti membrii familei adica eu sotul si cei doi baietei! Si multe decoratiuni pt casa si decoratiuni de Craciun!;)

    Sarbatori fericite!!!

  27. Raluca Dumitru at 00:48

    Mi-as dori sa cumpar pentru baietelul meu de 9
    luni urmatoarele: nisip kinetic, volan jucarie, masinuta cu telecomanda, patura Cars, body si colanti cu Mickey Mouse marimea 80, decoratiuni de Craciun, set globuri si ghirlanda cu led. Total: 250 lei 🙂

    • Blog in Tandem at 09:14

      Multumesc, Raluca! Ce listă organizată! Sărbători fericite…și pumnii strânși pentru noroc!

  28. Tonia at 00:48

    Eu mi-as dori pentru copiii mei cate un halat de baie si cate o pijama, o patura cu Fulger, o bluza si o pereche de pantaloni pentru baietel, 2 perechi de colanti de fetita, un set de globuri alb-rosii si o decoratiune de Craciun in forma de bradut cu urari. Cred ca m-am incadrat in suma 🙂

    • Blog in Tandem at 09:14

      Multumesc, Tonia! Sigur te încadrezi…și îți mai rămân bani și pentru tine! Sărbători fericite…și pumnii strânși pentru noroc!

  29. Damaris at 07:38

    Buna! Daca as castiga,as cumpara la fetitele mele ceva hainute pt gradinita si ceva decoratiuni pt casaM-am uitat pe catalog si ca de obicei au produse super comvenabile si frumose.Este preferatul meu Pepco

  30. Marina Badea at 07:48

    Buna!
    Cu 250 lei as cumpara de la Pepco pentru Craciun urmatoarele:
    – bluza fetite – 15 lei;
    – colanti fetite – 15 lei;
    – hanorac fetite – 30 lei;
    – pijama fetița – 20 lei;
    – halat plus – 40 lei;
    – nisip kinetic – 30 lei;
    – trusă doctor – 30 lei;
    – cărucior jucărie – 40 lei;
    – patura – 30 lei.

  31. Andreea at 07:58

    Noroc cu Pepco si ale lui preturi mici, ca asa reusesc sa cumpar cadouri pentru toti cei dragi fara sa dezechilibrez buget ul. Am pe lista pijamale, Hainute cu motive de Craciun si cateva decoratiuni.

  32. Mary at 08:23

    Imi place sa fac cumpărături la Pepco!
    In brosura am vazut o grămadă de lucruri care mi-au facut cu ochiul:
    Trusă medicală, nisip kinetic, pătura, pijamale, cutie frozen, set globuri.

  33. Ecaterina at 08:30

    Noi suntem fani Pepco. Au produse de calitate, la preturi accesibile.

    Lista noastra ar cuprinde: Nisip Kinetic,bluza mikey mouse, hanorac mickey, lenjerie pat cu pilota,patura calduroasa, decoratiuni de craciun, ghirlande led, dresuri, sosete.

    Sa aducem spiritul Craciunului la noi acasa.

    • Blog in Tandem at 09:11

      Multumesc, Ecaterina! Și voi sunteți fani Pepco?! Sărbători fericite…și pumnii strânși pentru noroc!

  34. Onu Laura-Nicoleta at 08:52

    Ador Pepco, atat pentru preturile mici, varietatea produselor, cat si pentru calitatea lor. Din brosura mi-as dori cam tot, dar cum e clar ca nu se poate ma rezum la o lista practica: pijamale bebe, body-uri si colanti, volan jucarie si patura bebe. Sa fie cu mult noroc!

  35. Crina Gheorghe at 08:59

    Wow! O gramada de produse la preturi super! Nu stiu cu ce sa incep. Fetita mea at fi super incantata de nisipul kinetic, setul lui da Vinci, pantalonasi si bluzite cu Mickey, dar si decoratiunile de Craciun ne-ar umple casa de magie. Sarbatori fericite!

    • Blog in Tandem at 09:10

      Multumesc, Crina! Nu-i așa că au multe lucruri simpatice?! Sărbători fericite…și pumnii strânși pentru noroc!

  36. Lazar Claudia at 09:08

    Buna !Eu m-am gandit sa cumpar la toata familia cate o pijama, papuci pufosi de casa si cate o paturica . De Craciun cred ca un cadou util este intotdeauna frumos.

  37. Adriana at 09:23

    Pepco ne place si noua mult! Gasim de toate acolo!
    Acum as cumpara niste pijamale pentru cele 2 fetite, papucei de casa, halate si seturi creative.
    Si bineinteles, decoratiuni de Craciun pentru toata lumea: bunici, parinti, matusi….. sa le aduca Mosul la toti, ca au fost cuminti. 🙂
    Sarbatori fericite tuturor!

    • Blog in Tandem at 10:28

      Mulțumesc, Adriana! Așa e, de la Pepco n-ai cum să pleci cu pungile goale!
      Sărbători fericite să vină…și pumnii strânși la tragerea la sorți!

  38. Mihaela at 09:34

    Buna! Noi avem pe lista 3 halate ptr baieti si unul ptr fetita, hanorace, body uri, colanti si bluzite. Sarbatori cu bucurie!

    • Blog in Tandem at 10:27

      Mulțumesc, Mihaela! Niciun cadou și pentru tine?
      Sărbători fericite să vină în familie…și pumnii strânși la tragerea la sorți!

  39. Anca B. at 09:55

    Buna! As cumpara pentru baietii mei urmatoarele:
    – jucarie Starwars – 80 lei
    – Trusa doctor – 30 lei
    – lenjerie de pat Spiderman – 60 lei
    – masinuta cu telecomanda -80 lei
    – hanorac cu Mickey – 30 lei,
    Si sper sa nu se mai certe pe jucarii.

    Multumesc!

    • Blog in Tandem at 10:27

      Mulțumesc, Anca! Asta e o super listă. Dar nimic pentru tine?!
      Sărbători fericite să vină…și pumnii strânși la tragerea la sorți!

  40. Raluca at 10:00

    Pentru ca bucuria din ochisorii lui e nepretuita aleg lucruri care sa il faca si mai fericit:
    Pijama 19.99 ron
    Nisip kinetic 29.99 ron
    Jucarie excavator 39.99 ron
    Volan jucarie 49.99 ron
    Pantaloni Mickey 19.99 ron
    Lenjerie pat 59.99 ron

    Iar in final cateva decoruri pentru o atmosfera magica:
    Decoratiuni Craciun 2*9.99 ron
    Ghirlanda led 9.99 ron

    • Blog in Tandem at 10:26

      Uau, ce listă frumos organizată ți-ai făcut, Raluca!
      Sărbători fericite să vină…și pumnii strânși la tragerea la sorți!

  41. Pirlea Nicoleta at 10:32

    Bună! Adoram produsele Pepco!Eu mi.as dori cate o pijama pot cei dragi,cate o jucărie și o decorațiune ptr Crăciun!Mulțumesc pentru concurs (g)

    • Blog in Tandem at 11:34

      Buna, Nicoleta! La Multi Ani pentru ieri!!!
      Sărbători fericite și pumnii strînși pentru concurs!

  42. Kalman Ancuta at 12:58

    Sarbatori fericite!! Eu mi-as dori: o tabla magnetica, camasa de noapte, lenjerie de pat, cani, ceainic, papuci, halat.

  43. Mariana at 14:05

    Hmmm Pepco, preferatul nostru 🙂
    Imi doresc cate un halat moale si calduros pentru mine si Sophia , pijamale pentru Sophia si tati 🙂 , tava pentru briose cu hartiute colorate (ne place la nebunie sa facem briose) si cateva decoratiuni penturu casa de Craciun , o rama foto mare de familie , 🙂

  44. Durac Mihaela at 14:39

    nisip kinetic,hanorac fete,hanorac baieti,pantaloni fete,pantaloni baieti,recipient plastic,masinuta

  45. valean claudia at 14:47

    Buna ziua ,eu am ales cateva produse pentru familia mea ,de sarbatori:
    – lenjeria de pat,bumbac 100%
    -set ceramica pentru baie
    -tigaie pentru gatit
    -halat de baie
    -pijamale
    Multumim,Pepco! Sarbatori fericite!

  46. Diana at 15:11

    Lista de cadouri:
    -tigaie si vas termorezistent – parinti
    -ceainic si tigaie adanca – socri
    -pijamale – cumnate
    – fabrica de facut briose si setul de pompieri pt nepotei
    iar mie si sotului – 2 cani twinkle little star

  47. Silvia Elena Ibanescu at 15:30

    Lista mea de Crăciun cu siguranța ar cuprinde jucării si hăinuțe pentru băiețelul meu plus decorațiuni de Crăciun pentru a ne împodobi casa de sărbători:
    Masinuta cu telecomanda 80 lei
    Bluza Mickey 25 lei
    Hanorac 30 lei
    Bluza 25 lei
    Nisip kinetic 30 lei
    Halat de plus 40 lei
    Decorațiuni pentru Crăciun 20 lei

    Sărbători fericite!

  48. KADAR MONIKA at 15:41

    Buna 🙂
    La noi regula prestabilita cu fetita mea de 4 ani jumătate este legata de numarul de bucati pe care le poate cumpara, si sa nu fie prea scump (când alege ceva ma intreaba daca acel ceva este scump sau nu).
    Din brosura as alege:
    – Rama foto
    – Decoratiune stea
    – 2 Rasnite
    – Set My Little Pony
    – Pijama
    – Papuci
    – Platou prajuturi
    Si uite asa toti membrii familiei ar primii cadou de craciuni (Anna, 4 bunici, tata+mama Anna)
    Sarbatori fericite!!!

  49. Andreea Nicoleta at 16:32

    Foarte drăguț concursul. Am răsfoit cu drag și pofta de cumpărături broșură Pepco și m-au atras în mod deosebit următoarele produse: set lenjerie pat, halatul de baie, pijamalele, papucii de casa și setul de pompieri. Sa fie cu noroc și cine știe poate vine Moș Crăciun mai devreme.

  50. Lenard Timea at 16:44

    Mi-as cumpara paturi pufoase, decoratiuni de CRACIUN, pijamale si cateva hainute pentru bebelusul meu care se va naste in aprilie 🙂

    • Blog in Tandem at 16:53

      Uau, felicitari, sa fie totul super in regula!
      Sarbatori fericite si pumnii stransi pentru tragerea la sorti!

  51. Florina Matei at 17:03

    Ce de frumuseti!!!!
    Eu mi-am facut lista
    rama foto 19.99
    Pijama dam 39.99
    Halat Dama 29.99
    Set my Little pony 99.99
    Patura 14.99 x 2 buc
    Platou Prajituri 24.99
    Decoratiune 7.99
    un total de 252.92 si plec happyyyyy
    Sarbatori Fericite!

    • Blog in Tandem at 17:27

      Uau, Florina, ce organizare!!! Ai depasit un pic bugetul…dar completezi cu voucherul daca ai noroc la extragere! 🙂
      Bafta si sarbatri fericite!

  52. maria ene at 17:23

    Lista e lunga dar pentru inceput as alege
    masinuta pompieri 40 lei
    set pompieri 49 lei
    pijama 40 lei
    set prosoape 30 lei
    set lenjerie 50 lei
    tigaie adanca 50 lei
    Nisip kintic 29 lei
    Ceva decoratiuni, ustensile bucatarie raman pe alta data
    Sarbatori fericite si linistite!

  53. Pitigoi-Marica loredana-maria at 17:41

    Mi-as lua un halat, hainute pt bebe , o tigaie, un vas termorezistent , o lenjerie de pat , o patura ( ) si de restul globuleteeee 🙂

  54. Amet Mihaela at 18:31

    Bună.Si eu sunt incantata de toate produsele.Dar ce imi face cu ochiul,sunt halatele acelea de un alb imaculat si pufoase,jucariile pentru copii si cateva decorațiuni pt casă.Sărbători fericite

  55. Dana Popescu at 18:32

    Frumoasa brosura si produsele sunt absolut minunate. Asa ca e greu de ales, dar cred ca as alege o rama foto cu HOME, o ghirlanda cu leduri si servetelele de masa frumos decorate, iar pentru baiatul meu un Quadopter. Si poate ca si o paturica frumoasa si calduroasa, desi as mai putea adauga multe altele pana la 250 de lei, caci preturile sunt extrem de prietenoase. Sarbatori fericite!

  56. Marin Theodora at 21:11

    Pentru inceput un sutien si lenjerie intima neaparat de culoare rosie,un halat,o pijama dama,o ghirlanda led si setul My Little Pony

  57. flucus ioana at 23:12

    Wooaawww chiar este tara minunilor pt adulti si copii!!! Suntem clienti fideli la Pepco mai ales pt fetitele mele Carla si Natalia!! Cosul meu de cumparaturi ar arata cam asa:
    Pijama 40 lei
    Servetele d masa 10 lei
    Jucarie fetite 40 lei
    Patura 45 lei(3 buc)
    Lenjerie pat 50 lei
    Rama foto 20 lei
    Unicorn 40 lei
    Decoratiune stea 5 lei
    Craciun Fericit!!!❄️

    • Blog in Tandem at 09:58

      Multumesc, Ioana! Ai o lsita foarte simpatica! iti doresc Sarbatori Fericite si bafta la extragere!

  58. Dina Aurelia Nicoleta at 23:41

    Buna seara, Anca!
    Ce sesiune frumoasa de shopping alaturi de Ema! Astept cu nerabdare sa creasca fetitele mele sa putem merge ca si voi la cumparaturi. Cea „mare” are 2 ani si 10 luni iar cea mica, 1 an si 1 luna. La noi deocamdata se lasa cu pus in cos tot ce le face cu ochiul. Am remarcat de cate ori am fost in magazinele Pepco, personalul foarte deschis si vesel, mai ales ca fetita cea „mare” Amalia nu se lasa pana nu „reorganizeaza” produsele.
    Lista de cumparaturi a visurilor mele ar arata asa:
    1 set lenjerie de pat din bumbac
    1 Jucarie fabrica de briose
    1 Jucarie Casa de marcat
    2 Rame foto HOME
    1 set ceramica baie
    2 Rasnite electrice
    2 infuzoare de ceai
    2 coronite festive
    Cred ca sunt pe aproape de bugetul de 250 de lei, incredibil cat m-am fastacit, caci nu stiam ce sa mai pun efectiv pe lista mea de cumparaturi imaginara (sper sa nu ramana asa…:( ) Preturile sunt incredibil de mici iar produsele minunate.
    Sarbatori magice si pline de iubire impreuna!
    La cat mai multe articole frumoase ca si pana acum!

    • Blog in Tandem at 09:57

      Multumesc pentru raspuns si pentru vorbele frumoase 🙂 !!! Primesti un La MUlti Ani pentru ziua numelui?
      Uau, ce lista detaliata. Sarbatori fericite si bafta la extragere!

  59. Simion Oana at 00:07

    Lenjerie pat Frozen (60 lei), halat baie (40), volan jucărie (50), hanorac minnie (30), pijama (20), nisip kinetic (30), jucărie bebelusi(20)

  60. Alina Petrican at 03:54

    Buna! Voi chiar v-ati distrat la cumparaturi 🙂 Ce as cumpara eu?…de toate!!! 🙂 o lenjerie de pat, setul de pompieri pentru cel mic, mi-a facut cu ochiul si o tigaie adanca, ar merge si cateva decoratiuni…ramane sa castig voucher-ul, nu imi fac griji ca nu am ce sa cumpar

    • Blog in Tandem at 09:55

      Multumim, Alina! Distractie placuta si tie la shopping! Sarbatori fericite si bafta la extragere!

  61. Maria Grigore at 13:23

    buna ziua
    Mi-ar placea sa iau cadouri pentru toti din familia mea, asa ca m-am hotarat la
    ghirlanda 14.99 lei, pian 59.99 lei, unicorn 39.99 lei, pijama dama 39.99, rama foto 19.99, patura 14.99, platou prajituri 24.99, vas termorezistent 29.99, decoratiuni 7.99, totalul fiind 252. 91.
    Sarbatori fericite!

  62. Veronca at 17:50

    Și nouă ne plac magazinele Pepco.
    Pentru Crăciun am mai cumpăra de acolo o păturică cu model de sărbători pentru camera fiicei mele, lumânărele decorative, decoațiuni în formă de stea, ghirlandă cu leduri. Și cam atât, dacă vom câștiga, cu siguranță vom găsi suficiente lucrușoare drăguțe pentru a acoperi bugetul.
    Lumină și căldură în sufletele tuturor!

  63. maricuta nicoleta at 18:08

    Mi-ar placea mult sa pot cumpara fetitei mele o trusa de doctor,29,99,carucior jucarie 39,99,recipient plasticcu elsa 14,99 ,lenjerie pat elsa 59,99, patura elsa 29,99 set creativ cu elsa 29,99 dress cu elsa 9,99 halat plus 39,99 ELSA este personajul preferat al fetitei mele <3 ar fi cel mai frumos cadou de CRACIUN pentru fetita mea ! <3

  64. Adriana.T at 18:10

    hello , eu as opta pentru o atmosfera magica <3 si am vazut acolo asa:paturica pufosica, fata de perna <3,ghirlanda led sii acele doua canute foarte faine in care deja vad cafeluta de dimineata,Sarbatori fericite! ,ho ho ho.

  65. Timea at 18:15

    Din brosura as vrea
    halat de plus – 39.99 lei
    decoratiuni de Craciun – 9.99 lei
    cani cu motiv de Craciun – 14.99 lei
    fata de perna de Craciun – 9.99 lei
    Ghirlanda led – 5.99 lei

  66. roxy at 18:17

    Fusta tul 14.99
    Set desert 6,99
    Rochie pentru femei 49,99
    Ornament led 19.99
    Tabla magnetica 29,99
    Camasa eleganta 39,99
    Fabrica de briose 29.99
    Rama foto 19.99
    Lumanare in borcan 14.99
    Patura fleece 14.99

  67. Ioana at 18:17

    As avea muuulte de cumparat, dar in principal m-as indrepta catre 3 rame foto x 20ron/bucata, 3 stelute decorative cu leduri, drona cu telecomanda pentru baietelul meu si globuri pentru bradul ce asteapta sa fie impodobit !

  68. Manuela at 18:20

    I-as cumpara fetiței mele perdele frumoase pentru camera ei, o veioză, o pătură pufoasă si alte decorațiuni pentru casă ❤

  69. Diana at 18:21

    Cu cei 250 lei aș cumpăra pentru băiețelul meu o Gecuța câteva body–uri mai grosute si cateva ustensilele pentru bucătărie 2 costumase pentru băiețelul meu câteva jucării și p păturică îmblănita cu Moș Crăciun Doamne Ajută

  70. Ioana G. at 18:23

    Iata si scurta mea lista
    Ceainic 39.99
    Infuzor ceai 7.99 pentru mama
    Jucarie Fabrica de Briose 29.99 pentru surioara mea
    Pijama 39.99 lei pentru un om special din viata mea
    Rama foto 19.99
    Nisip kinetic 29.99
    Lenjerie de pat 59.99. Un Craciun minunat alaturi de cei dragi!

  71. Ionela at 18:25

    Cu cei 250 lei aș cumpăra o multitudine de lucruri de la PEPCO! In primul rând i-aș lua fetiței mele un unicorn, pentru soțul meu o pereche de pijamale, pentru fini mei o rama photo iar pentru casa o pătura pufoasa si câteva decorațiuni pentru Crăciun.

  72. Alexandra Dinu at 18:26

    – o masina cu telecomanda (79.99 lei)
    – o lenjerie de pat (59.99 lei)
    -un volan de jucarie(49.99 lei)
    -Nisip kintic( 29.99 lei)
    -un hanorac (29.99 lei)

  73. rouța at 18:26

    Cu cei 250 de lei as cumpara o gramada de chestii: o masina de pompieri si nisip kinetic pt baietel, o jucarie cu sunete pt fetita, o pijama pt sora mea, un halat de baie pt sot si pentru mine decoratiuni pentru brad si pentru casa!

  74. Aluciuc Haba Anca at 18:26

    Hey!m am uitat in brosura si ma tenteaza ft mult pijamalele,halatul de baie si papucii de casa insa sunt sigura ca in magazin multe alte produse frumoase imi vor face cu ochiul!

  75. Camelia Rus at 18:26

    Oau, ce concurs minunat! Pot să încep? 😀
    1. Pătură cu diverse modele (ursuleţ, câine, elefant), noi o să alegem ursuleţul: 14,99 lei;
    2. Jucărie bebeluşi (model ursuleţ o să alegem): 19,99 lei;
    3. Pantaloni de băieţei: 19,99 lei;
    4. Body gri de băieţei (două bucăţi): 30 lei;
    5. Bluză de băieţei bleumarin: 24,99 lei;
    6. Lenjerie pat 100% bumbac, pentru băieţei: 59,99 lei;
    7. Set globuri (6 bucăţi): 14,99 lei;
    8. Set globuri (26 bucăţi): 7,99 lei;
    9. Pătură: 29,99 lei;
    10. Decoraţiune de Crăciun (2 bucăţi): 20 de lei.

  76. Irina at 18:27

    Halat 29,99 x2, tigaie 19,99, râșnița electrică 19,99, set 3 cutii 14,99, set 2 prosoape 29,99, platou prăjituri 24,99, vas termorezistent 29,99, tigaie adânca 49,99.
    Poate vede și Mosul lista.❄️❤️❄️

  77. Daniela Dodoi at 18:27

    Set lenjerie de pat,o paturica,lumânări parfumate,niște jucării și dacă îmi mai rămâne ceva îmi iau pentru mine o cana pentru ceai cu tematica Crăciunului. SA AI SĂRBĂTORI BINECUVANTATE

  78. Luiza Maria Ciobanescu at 18:29

    Pijama dama 39,99 x2 bucati
    Lenjerie pat 49,99
    Ornament led 19.99
    Tabla magnetica 29,99 x2bucati
    Unicorn 39,99
    Total 250lei

  79. Andreea at 18:32

    Heiii! O mulțiiiime as avea de cumparat! Halat de baie, cana, instalație led, husa de costum, platou de fructe, tava pentru brioșe, bol de sticla, hârtie de împachetat cadou, set de whisky.. Și multe altele❤️

  80. Gheorghe monica at 18:35

    Daca as castiga voucherul,mi-as alege de la Pepco cateva lucruri pentru casa si hainute pentru fetita.

  81. ANDREEA MONICA COVALIU at 18:38

    Camasa de noapte 29,99
    Pijama 39,99
    Papuci de casa 19,99
    Set My Little Pony,99,99
    Tabla magnetica 29,99
    Set Ceramica Baie 19,99

  82. Tanc at 18:42

    M-am uitat pe brosura. As alege o pijama dama 40 lei. Casa de marcat 40 lei. Pian 60 lei. Set magnetic 30 lei. Patura 15 lei. Lenjerrie pat 50 lei.

  83. Andrada gane at 18:44

    Lista cumparaturi pepco :
    Rama foto home 19.99 lei
    Ghirlanda led 14.99
    Coronita festiva 3.99
    Ceainic 39.99
    Set 3 cutii 14.99
    Platou prajituri 24.99
    Set lenjerie pat 49.99
    2 x paturi 14.99
    Ornament led 19.99
    Tabla magnetica 29.99

  84. Enciu Roxana at 18:46

    Buna! Am consultat catalogul si imi doresc cateva decoratiuni pentru casa, bradut si cateva hainute

  85. carmen ginghina at 18:50

    Eu as cumpara urmatoarele lucruri cu 250 de lei:
    un halat dama – 30 lei
    papuci de casa dama- 20 lei
    camasa de noapte- 30 lei
    ghirlanda cu led- 15 lei
    coronita festiva- 4 lei
    decoratiune stea – 5 lei
    doua seturi de globuri mari- 14 lei
    servetele de masa- 2 lei
    ceainic- 40 lei
    doua cani- pentru mine si iubitul meu- 20 lei
    doua paturi- 30 lei
    vas termorezistent- 30 lei
    lenjerie intima dama – 10 lei

  86. mehedintu alina at 18:58

    Eu am ales Ghirlanda led 14,99
    Casa de marcat 39,99
    Tabla magnetica 29,99
    Râșnița electrică 19,99
    Infuzor ceai 7,99
    Platou prăjituri 24,99
    Ornament led 19,99
    Jucărie fântâna cu bile 79,99

  87. Andreea Sirba at 19:04

    Wow, ce-mi plac magazinele Pepco! As face toata ziua cumparaturi de acolo! Ai dreptate, chiar au preturi accesibile si o gama fooooarte variata de produse!
    Pentru toti ai mei, am ales asa:
    – Nisip kinetic – 29.99 lei
    – Pijama copii – 19.99 lei
    – Halat de plus pentru copii – 39.99 lei
    – Trusa doctor – 29.99 lei
    – Hanorac 100% bumbac – 29.99 lei
    – 2 perechi de colanti – 14.99 lei buc. (30 lei in total)
    – 2 perechi dresuri fete – 9.99 lei lei buc. (20 lei in total)
    – patura – 29.99 lei
    – decoratiune Craciun – 9.99 lei
    – ghirlanda led – 9.99 lei
    Total: 249.88 lei
    Si am luat daruri pentru toti copiii din familie si nu numai! Asta e chiar afacere!

  88. Craiasu Bianca at 19:12

    Buna! Pepco este magazinul preferat al întregii familii, dar este si magazinul din care cumpărăm cadourile pentru copiii de la grădinița atunci cand își serbează zilele de naștere. De cei 250 lei, as cumpara un set my Little pony cu 99,99 lei, 2 rame foto cu 19,99 lei fiecare, 2 tigăi ceramica cu 19,99 lei, o tigaie adânca cu capac cu 49,99 lei, o decorațiune led cu 14,99 lei su una de Crăciun cu 4,99 lei.

  89. Florina at 19:19

    Pepco este un super magazin. Lista mea ar fi asta: set my little pony 100 lei, halat baie 30 lei, pijama 40 lei, decoratiune luminoasa 20 lei , vas termorezistent 30 lei, patura pufoasa 30 lei.

  90. Oana Zamfir at 19:21

    Pfoai, la cate sa te limitezi cand pepco are atat de multe lucruri foarte misto?
    Dar hai, sa fac un mic efort, imi vine prima data in gand cateva decoratiuni pentru bradut, si colorate si sclipicioase, cateva girlande cu care sa mi impodobesc casa, o pereche de pijamale fluffy pentru serile linistite de pe langa brad si cateva pachete de servetele, ca sa impodobesc frumos masa de Craciun.

  91. Andreea Palade at 19:25

    Daca as castiga voucherul cu siguranta il voi folosi pt a cumpara ornamente pt casa si pt pomul de Craciun, o lenjerie de pat, vreo 2 pernute decotive, paturici pufoase, si cu restul banutilor as mai lua cateva accesorii pt bucatarie. Pepco, un magazin foarte fain.

  92. Laiu Pintilie Gina at 19:26

    Multe de cumparat mai ales ca in curand ne mutam la casa noua , Mosul trece si el pe la Pepco si eu vreau o pijama pufoasa cu ursi polari. Fan Pepco.

  93. Simona at 19:27

    Buna! Eu mi-as completa colectia de decoratiuni de Craciun ❤ mare parte din ele le am deja asa ca as mai adauga niste paturici dragute cu figurine si niste pernute decorative☺

  94. viorica at 19:29

    ho ho ho , am facut lista si yo 🙂
    papuci de casa – 2 perechi
    pijama
    casa de marcat jucarie
    set lenjerie pat
    paturi – 2 bucati
    set pompieri

  95. Fratila andreea at 19:29

    Eu as alege o lenjerie de pat,o patura fleece, set de doua cani, decoratiune stea cu led si un set spa.

  96. Chitu Elena Mihaela at 19:29

    Buna seara,

    Noi iubim Pepco, asadar in casa noastra se gasesc foarte multe lucruri luate de la ei.
    Ce as cumpara eu daca as castiga voucherul de 250lei? Cu siguranta majoritatea lucrurilor le voi face cadou parintilor, fratilor, dar si prietenilor, asadar asta as cumpara: halat 30lei, papuci de casa 20lei, pijama 40lei, ghirlanda led 15lei pt ca niciodata nu sunt prea multe:), jucarie fabrica de briose pt al meu zmeut 30lei, 2paturi pufoase 30lei, un set de prosoape 30lei, un set de lenjerie de pat la 50lei si ca sa fie suma rotunda iau si un set forma galuste, ca sa pun ceva si pe masa:).

    O seara cu zambete!

  97. Dobre Bianca at 19:29

    un halat dama – 30 lei
    set lenjerie de pat- 50 lei
    ghirlanda – 15 lei
    coronita festiva- 4 lei
    decoratiune stea – 5 lei
    servetele de masa- 2 lei
    ceainic- 40 lei
    set de ceramica pentru baie – 20 lei
    doua paturi- 30 lei

  98. Balint mihaela at 19:34

    Ce nu as alege dar ma limitez la cateva produse doar…dat fiind faptul ca deja am facut o vizita in magazin pentru a lua cele necesare pentru bradut acum as lua ceva pentru mine..tigaile imi fac cu ochiul si rasnitele electrice..si rama foto sa o ofer cadou bunicilor

  99. Radoescu Daniela at 19:37

    As cumpăra mai multe, dar in limita a 250lei am ales :
    Halat de baie 30lei
    Cămașă de noapte 30lei
    Răsunat electrica 20lei
    Set my little ponte 100lei
    Set lenjerie pat 50lei
    Rama foto 20lei

  100. Marina Alexandra Huzum at 19:50

    Rama foto, pijama, lenjerie intima , rasnita electrica, tigaie, set globuri, servetele masa, set desert, set 3 cutii,set ceramica baie <3 si inca cate as mai cumpara , nu plec niciodata cu mana goala de la Pepco !

  101. Rosioru Marilena at 19:55

    Eu mi-as cumpara fix ce am nevoie in acest moment: halat de baie, pijamale, un set de pat, un set de prosoape si cateva decoratiuni dragute 🙂

  102. Nicoara Cecilia at 19:58

    Bună am răsfoit și eu și am o lista pătură pufoasa decorațiuni îmbrăcăminte pentru fiica mea și jucării mulțumesc sărbători fericite

  103. Emilia at 20:22

    Rochie neagra pentru femei- 59.99
    la alegere: farfurie – 7,99x 6=47.94 lei, farfurie mică – 14,99x 6=89.94 lei, castron – 9,99 lei, vas adânc pentru fursecuri – 9,99 lei, ceainic – 19,99 lei, cană pentru lapte – 99 lej

  104. Faby at 20:23

    La Pepco gasesc mereu lucruri interesante si creative, dar de data asta m-as opri la o paturica pufoasa ,niste decoratiuni de craciun alaturi de niste lumanari parfumate

  105. Man Marcela Raluca at 20:33

    Imi doresc perne si ceva dragut pentru nepotel, un pahar decorativ si pun globulete mici in el pentru sarbatori <3
    PS: Love Pepco

    set globuri 12 buc 9.99 ron
    set globuri 26 buc 7.99 ron
    set globuri 6 buc 14.99 ron
    platoul prajituri 24.99 ron
    2 cani 7.99 ron
    set desert 6.99 ron
    set 3 pahare 7.99 ron
    set prosoape 29.99 ron
    ralucacrynna@gmail.com

  106. Petrescu Izabela at 20:34

    De 250lei as lua urmatoarele:
    -> pijama 40lei
    -> ghirlanda led 15lei
    -> jucarie fantana cu bile 80lei
    -> tabla magnetica 30lei
    -> tigaie 20lei
    -> lenjerie pat 50lei
    -> patura 15lei
    PS. Sumele sunt rotunjite

  107. Ciobanu Roxana at 20:42

    Cu 250 de lei as putea cumpara cate ceva pentru fiecare om drag mie: pentru copilasi ceva hainute si jucarii, niste decoratiuni noi pentru brad, cateva ustentile pentru bucatarie pentru ca sunt pasionata de gatit, lenjerie intima din bumbac si alte obiecte de uz casnic care imi sunt utile.

  108. Preda Raluca-Ioana at 20:59

    Sincera sa fiu cam toate lucrurile din catalogul online Pepco imi fac cu ochiul :))
    Pentru fratele meu mai mic mi as dori tare mult sa i cumpar:
    Masina cu telecomanda
    Hanorac cu Mickey Mouse
    Pantaloni
    Halat de baie
    Lenjerie pat
    Pijama
    Ghirlanda pentru brad
    Paturica cu ren este tare simpatica!!!

  109. Chereches oana at 21:10

    As dori sa iau cadori pentru cei 2 baietii ai mei.
    – pijamalute ×2
    – masinute ×2
    – bluzite × 2
    – pantaloni ×2
    – jachete × 2
    – papucei ×2

  110. popa roxana elisabeta at 21:14

    Imi place Pepco pentru ca au o multime de.lucruri dragute accesibile. Deja am o lista pentru cadourile de Craciun: un ceainic, forme de fursecuri, o patura sau chiar doua, cutii pentru bijuterii si o oglinda rotunda pe care am vazut -o la ei..aaa..si sa nu uit am vazut o bluzita alba pufoasa pt fiica mea

  111. Dana-Maria Popescu at 21:21

    Daca e sa castig, chiar din lista de mai jos, voi cumpara:
    Colanti bebe 10 lei
    Body bebe 15 lei
    Bluza 98-128 cm, 25 lei
    Pantaloni 98-128 cm, 20 lei
    Lenjerie bumbac, copil, Spiderman, 60 lei
    Halat baie, baiat, care, 40 lei
    Papusa, cu accesorii, 40 lei
    Excavator cu telecomanda, 40 lei
    Fix 250 lei

  112. lavinia at 21:33

    ne place pepco pt ca este accesibil si de calitate. pe lista noastra s.ar afla cutii ptr biscuiti/turta dulce, borcane de condimente, accesorii ptr bucatari(hartie briose, tava, suport cake pops, bete cake pops) dar si cate o jucarie ptr copilasi. masina de pompieri, bebelus, plastelina si baloane.

  113. Marius Pavel at 21:33

    halat 30 lei,rama 20 lei,pian 60 lei, set globuri de la 4 lei si 7 lei,păturică 15 lei,pijamale dama 40 lei sau cu 20 lei,papuci de casa 20 lei si căni 5 lei.

  114. mihalache elisabeta at 21:34

    Set lenjerie pat 100%bumbac, Set 2 prosoape 100% bumbac, Set de vase pentru desert, Set 3 cutii, Vas termorezistent, Rasnita electrica

  115. mihaila mihaela at 21:36

    Pijama dama 39,99 x 2 bucati
    Lenjerie pat 49,99
    Tabla magnetica 29,99 x 2 bucati
    Ghirlanda led 14.99 x 2 bucati

  116. Andra Ciornei at 21:40

    -set creativ 29.99
    -suport lumanare 19.99
    -set 2 cani 14.99
    -ghirlande led 19.99
    -decoratiune de Craciun cu leduri 19.99
    -fara de masa 29.99
    -camasa eleganta pentru femei 39.99
    -set lenjerie de pat 69.99
    -decoratiune led 4.99

  117. Adela Pop at 21:40

    Lumânări parfumate, paturi pufoase, perne moi, ursuletul mare de pluș, și un ceai cald savurat lângă brad cu soțul și bebelușul nostru mult iubit!!!❤️❤️❤️

  118. Sabadac Andrei at 21:42

    -halat damă – 29,99
    -suport lumanare 19.99
    -set 2 cani 14.99
    -ghirlande led 19.99
    -decoratiune de Craciun cu leduri 19.99
    -fara de masa 29.99
    -camasa eleganta pentru femei 39.99
    -set lenjerie de pat 69.99
    -decoratiune led 4.99

  119. Asaftei Denisa at 22:00

    Bună seara.
    Eu as cumpăra următoarele cadouri:
    Coronița festiva – 3,99
    Mașinuța de pompieri – 39,99
    Pian Paw Patrol – 59,99
    Tigaie adâncă – 49,99
    Vas termorezistent – 29,99
    2 Paturi pufoase – 14,99
    Sarbatori fericite, alături de cei dragi!

  120. Matache Sandica Andreea at 22:13

    In cosul meu de 250 lei se afla:
    Ornament led:19.99″
    2 seturi desert : total 41.94;
    set prosoape:29.99
    set forme galuste:4.99;
    coronita festiva: 3.99;
    quadcopter: 139.99;
    set 3 globuri transparente:7.99′

  121. Adina at 22:18

    250 lei reprezintă suma perfectă pentru a acoperi cadourile pe care doresc să le achiziționez pentru cei dragi:
    – 2 halate de baie (59,98)
    – 2 perechi de papuci de casă (39,98)
    – set 3 cutii (14,99)
    – 4 seturi de desert (27,96)
    – 4 căni cu steluțe (39,96)
    – 2 pături (29,98)
    – vas termorezistent (29,99)
    – 3 x servețele de masă (5,97)
    Spor la cumpărături!

  122. Petronela at 22:36

    De 250 as lua multe lucruri cum ar fi jucării și hăinuțe pentru copii o lenjerie noua, decorațiuni de Crăciun

  123. Ana-Maria Oprea at 23:12

    Mi-as cumpara foarte multe de 250 lei de la Pepco : 2 seturi lenjerie de pat bumbac, niste căni ca sunt frumoase, halat de baie, pijamale, globuri pentru brad, decoratiuni cu led, ghirlanda, un vas termorezistent, papuci de casa, o patura pufoasa cu model de sezon.

  124. Slavescu Nicoleta at 23:21

    buna
    Mi-ar placea sa iau cadouri pentru toti din familia mea, asa ca m-am hotarat la
    ghirlanda,pian, unicorni, pijama dama, rama foto, patura, platou prajituri, vas termorezistent , decoratiuni
    Sarbatori fericite

  125. Becheru adelina larisa at 23:28

    As lua o mulțime de lucruri superbe:
    Halat dama 30 lei
    Rama foto 20 lei
    Set lenjerie pat 50 lei
    Tigaie 20 lei
    Unicorn 40 lei
    Set pompieri 50 lei
    Pătură 15 lei 2 bucăți, 15 lei/buc

  126. Cornila Mihaela at 23:31

    Buna ziua, comanda mea este aceasta
    set globuri 9,99
    decoratiuni craciun 9,99-3 seturi
    ghirlanda led 9,99
    recipient plastic 14,99
    patura 29,99
    halat de baie 39,99
    lenjerie pat 59,99
    jucarie excavator cu telecomanda 39,99
    figurina star wars 14,99
    total 249,89

  127. alina at 23:35

    Buna! Pe la pepco trec de cate ori am ocazia si gasesc numai produse utile.. Pt urmatoarele cumparaturi trebuie sa iti martirisesc ca lista este luuungaaa… Pijamale pt toata familia, jucarii pt fetita si baietelul meu, decoratiuni pt brad si masa de Craciun , dar si o lenjerie de pat.. Deci clar sunt cu mult peste buget…Sarbatori fericite!❄️⛄️

  128. Mohora Teodora at 23:50

    Buna! Mi-ar placea tare mult sa imi achizitionez din brosura rama foto, halatul, pijamaua, setul de pompieri pentru fratii mei, vasul termorezistent si platoul de prajituri pentru mama, iar pentu bradut setul de globuri si decoratiunea stea. <3

  129. Niculiciu Alexandra at 23:52

    Toată familia s-ar bucura enorm de aceste cumpărături :
    Set lenjerie de pat 49,99 lei
    Pătura pufoasa 14,99 lei
    Halat 29,99 lei
    Papuci de casă 19,90 lei
    Set prosoape 29,99 lei
    Set 3 cutii 14,99 lei
    Pian 59,99 lei
    Unicorn 39,99 lei

  130. Ghișoiu Ioana at 23:55

    Bună! Sunt încântată de magazinele Pepco și recomand din suflet, oricui. În pragul sărbătorilor aș cumpara multe cadouri pentru copii, dar și decorațiuni pentru casa și brad.

  131. Cristina at 23:58

    Pijama cu minnie, nisip kinetic , rucsac copii……si muuuule altele…..nu ma incadrez in 250 Lei: )

  132. Oprea Loredana at 00:07

    Lista mea de cumparaturii:
    * un unicorn pentru buburuza mea la 39.99
    *o pătură la 14.99 lei
    *o tablă magnetică la 29.99
    *o ghirlandă led la 14.99
    *3 seturi globuri la 6.99 lei
    *o pijama la 39.99 lei
    *rasnita electrica la 19.99
    *2 cani la 7.99
    *dat lenjerie la 49.99 lei
    Total: 246.88 lei

  133. Irimia nina at 01:08

    As vrea fata de masa ,lumanari decorative,fete de perna cu imprimeu de craciun si multe altele pentru decorat

  134. Achim Ecaterina at 01:08

    Imi fac cu ochiul urmatoarele: Halat pufos ca sa pot sta comod in pat sa imi beau cafeaua, tabla magnetica pentru baietelul meu, care adora sa stea cu mine indiferent ce face si asta stiu sigur ca l-ar tine ocupat, ceainic pentru cafeaua fara de care nu as avea energie nici pentru jumatate din lucrurile pe care trebuie sa le fac zilnic ( sa fii parinte e putin obositor uneori), coroana festiva pentru usa de la intrare si lenjerie de pat pentru ca baietul meu mereu varsa, murdareste cu ceva lenjeria si niciodata nu pot spune ca am destule.

  135. Dancea Ramona Elena at 01:08

    Lista mea ar cuprinde: o lenjerie de pat, o cămașă de noapte, un halat de baie, o pătură pufoasă, niște papucei călduroși, o tigaie adâncă și câteva decorațiuni pentru brad.

  136. Diana at 01:13

    Decorațiuni, aş umple toata casa de luminite, globuri si sclipici.
    Sigur la pepco o sa gasesc destule decoratiuni minunate cat sa umplu cei 250 de lei!

  137. Despina at 01:14

    Îmi doresc următoarele produse:Ramă foto (19.99lei), set decorațiuni Crăciun (7.99lei), șervețele masă (1.99lei), set globuri (3.99lei), jucărie fântână cu bile (79.99lei), vas termoizolant (39.99lei), set 3 cutii (14.99lei), păturică (14.99lei), set 2 prosoape ((29.99lei), ornament led (19.99lei), set ceramică baie (19.99lei).

  138. Romila anca at 01:26

    Într-adevăr cu Pepco, in casa noadtra este magie. Voi cumpara toate cele necesare pentru viitoarea noastra finuta, pe care o vom increstina pe data de 20 decembrie la Biserica Catolica din Iasi. Sanatate!

  139. Sandu Madalina at 01:36

    Ceainic
    Tigaie adancă
    Lenjerie pat bumbac
    Camasa de noapte
    Jucarie elicopter
    set globuri
    Ghirlanda led
    Papuci de casa
    Cani si lista poate continua❤

  140. Elena m at 02:11

    paturi ,rame foto,decoratiuni pentru bradut,pijamale,papucei de casa ceva vesela forme de biscuiti ,sosetele,fete de perna cu motive de craciun.

  141. Pascu Nunveiler Andreea at 06:53

    Imi e greu sa ma decid dar ca sa aleg o sa pun pe lista: pijama dama, lenjerie intimă, patura, ghirlanda led si jucarie fântâna cu bile

  142. Adreea Vanatoriu at 09:18

    As alege din brosura Pepco urmatoarele produse:
    Masina sport teleghidata-99,99ron;
    Parcare pe 3 nivele-49,99ron;
    Cuburi pentru constructie-69,99ron;
    Pijama pentru baieti-29,99ron.

  143. Lacramioara at 10:19

    In primul rând as cumpara pijamale cu motive de Iarna la toată familia si papuci de casa pufoși cu blana, apoi o păturica pufoasa, la fetița mea jucării ( casa de marcat, castelul cu ponei) la soț un joc de șah și mie o tăva pentru gătit brioșe, borcane de Bucătărie pt depozitat diverse, un crainic și o instalație luminoasa cu led sa îmi încânte serile de iarna.

  144. Davidoaia Madalina at 10:43

    Cu acest voucher mi-as redecora toată casa, as începe nu niște păturica geniale cu printuri cu gri și alb. As alege niște lumânări și alte rame foto pentru toate pozele. In Bucătărie mi-as lua alte ustensile și căni dar și niște pahare pentri vin. In dormitor niște cutii de depozitare și pernuțe superbe. Aș fi tare fericita sa câștig acest voucher îmi place așa mult la Pepco.

  145. Imre Oana Edith at 11:25

    Magazinul Pepco este preferatul meu, am o colectie impreesionanta de borcane si recipiente duin sticla pentru condimente, cafea sau fursecuri, hainute si jucarii din sectiunea petshop. Lista mea ar contine urmatoarele:
    -3 halate pufoase de dama la 29,99 lei bucata(pentru mama, sora si verisoara mea)
    -1 unicorn la 39,99 lei pentru finuta mea Leea care are doi anisori si provine dintr-o familie modesta(si mi-ar face mare bucurie ca pe langa dulciurile si hainutele pe care i le voi trimite de Craciun sa fie si aceest unicorn in colet)
    -4 paturele pufoase la 14,99lei(doua cu reni si doua cu stelute), una pentru mine si alte trei sa le fac cadou unor prieteni
    -o lenjerie de pat 100% bumbac la 49,99 lei.
    -ar mai ramane vreo 10 lei cu care as lua probabil niste ornamente pentru brad.
    Sarbatori minunanate tuturor, multa sanatate si daruiti si celor mai necajiti, asta va fi cadoul inimii dumneavostra, nimic nu aduce mai mare bucurie sufletului ca atunci cand daruiesti si vezi bucuria pe fetele altora, fie ei copilasi, batranei si nu in ultimul rand animalute!!

  146. rebeca at 11:44

    Pepco este magazinul meu preferat.Lista mea ar începe clar cu decoratiunile pentru Crăciun, pijamale și papucei de casa și paturile roz, câteva cadouri pentru prieteni ca ramele foto, căni și lumânările decorative, și as termina cu ustensilele pentru Bucătărie, de la tăvi și tigăi la borcanele in care pot depozita❤️

  147. Budea Andrea at 11:46

    Mi-ar placea sa castig pentru a face o bucurie familie,este primul Craciun in 3. O sa iau si multe rochite pentru printesa mea Mara Sofia care de Craciun va implini 4 luni. Lista mea este:
    Rochita rosie din catifea nr 68-24,99
    Fusta din tul nr 74-14,99
    Rochite pentru fetite nr 68 29,99
    Set 2 Cani cu motive de sarbatori x4-59,96
    Patura de fleece x2 -29,98
    Lumanare in borcanx2-29,98
    Ornamente bradx10- 59,90
    Total=249,79 lei
    Sarbatori frumoase alaturi de cei dragi!

  148. Damian Ramona at 12:29

    Lista mea de cumparaturi ar fi formata din pijamale, sosete calduroase, papuci de casa, paturici cu motive de Craciun, infuzorul de ceai, cana cu motive de Craciun.

  149. mehedintu dorin at 12:36

    Lista mea de cumpărături e cam mare
    Hainute pentru cele doua fetițe
    2 decoratiuni craciun la 9.99
    2 paturi cu ursuleti la 14.99
    ursuletul de plus 19.99
    2x paturi diverse modele 29.99
    2x set globuri 14.99
    HALAT BAIE 39.99
    volan jucarie 49.9

  150. Andreea Milea at 12:57

    Buna, daca as castiga, mi-as cumpara:
    pijama 40 lei
    ceainic 40 lei
    halat 30 lei
    papuci casa 20lei
    lenjerie pat 50lei
    vas termorezistent 30 lei
    2 rasnite electrice 40 lei

  151. Dinca Mariana at 13:14

    Eu merg mereu la mag.Provocarea de la c.c.Timis si cum par ce îmi trebuie.Acum as vrea sa cumpăr o lenjerie fete, halat baie,o pătura,un set creativ,bluze pt fete si ceva pt bucătărie

  152. Dana at 13:17

    Buna ziua! Ce bine ar prinde acest cupon. Și pentru că din dar trebuie să dăruim am făcut deja lista de cadorui pentru cei apropiați – soț, părinți, frați și surori, bunici. Așadar din broșură am ochit – halat de baie, papuci de casă, pijamale, lenjerie de pat, păturici și cîteva jucării. Trebuie să împodobim și casa pentru sărbători așadar cumpărăm ghirlandă, seturi de globuri, șervețele de masă.

  153. Dinca Mariana at 13:17

    Eu merg mereu la mag.Provocarea de la c.c.Timis si cum par ce îmi trebuie.Acum as vrea sa cumpăr o lenjerie fete, halat baie,o pătura,un set creativ,bluze pt fete si ceva pt bucătărie
    Am scris centrul comercial Tomis din Constanța

  154. Anton Oana Raluca at 14:16

    De acesti banuti nu imi doresc decat sa cumpar hainute si jucarii pentru cativa copii de la o casa de copii din Brasov.Ador tot ce inseamna decoratiuni si lucruri pentru casa Pepco,dar in aceasta perioada consider ca este important sa daruim mai departe!

  155. Goran Roxana at 14:21

    Lista e lunga si ma straduiesc sa ma incadrez in 250 Ron In acest catalog am vazut si mi-a placut rama foto 19,99 lei, papuci casa 19,99 lei, ghirlanda led 14,99 lei, casa de marcat 39,99 lei, my little pony 99,99 lei, unicorn 39,99 lei, decoratiune craciun 7,99 lei, set globuri 3,99 lei, servetele masa 1,99 lei.
    P.S. Si celelalte lucruri din catalog sunt frumoase!

  156. ADYNA RADU at 15:05

    2 decoratiuni craciun la 9.99
    2 paturi cu ursuleti la 14.99
    2x set globuri 14.99
    2 xHALAT BAIE 39.99
    1x paturi diverse modele 29.99
    Colanti bebe 10

  157. Indra Marica at 15:13

    Bunaa!Am aruncat o privire si pe site-ul lor, dar nu doar acolo, ci si in magazin.Si mi-au facut cu ochiul: paturica-15lei, set de trei cutii-15 lei, pijama de fata-50 lei, halat-50 lei, papuci -20 de lei, o lenjerie de pat craciunicioasa si doua fete de perna-2×10.Sărbători fericite! ❤

  158. Oltean Diana at 15:28

    As cumpara din Pepco de 250 Ron
    Halat
    Pijama
    Patura cu ren
    Tigaie
    Perne decorative
    Papuci de casa
    Vas termorezistent
    Rama foto
    Cutii metalice
    Globuri si ghirlande

  159. Pascal Simona at 16:22

    Daca e sa castig, voi cumpara urmatoarele:
    Pijamale
    Cesti
    Lucruri pentru bucatarie
    Hainute pentru nepoti si finute
    Lenjerie de pat
    Jucarii
    Lucruri pentru a-mi face o atmosfera hyyge

  160. Raluca Silivan at 16:46

    Hei, ce poate fi mai frumos decat o sesiune de shopping pentru Craciun! Nu m-am putut abtine si am intocmit si eu o lista: Intai as impodobi casa cu o ghirlanda, as imbraca bradutul cu decoratiuni stelute si inimioare, as cumpara pentru fetita mea o fusta din tul, o si o gentuta de colorat, pentru baiat o pijama si o masina de pompieri, iar pentru sotul meu un halat.
    Sarbatori frumoase, pline de magie, va doresc!

  161. Diac alexandra at 17:05

    Buna, daca as castiga, mi-as cumpara:
    pijama 40 lei
    ceainic 40 lei
    halat 30 lei
    papuci casa 20lei
    lenjerie pat 50lei
    vas termorezistent 30 lei
    2 rasnite electrice 40 lei

  162. Alina Turcoianu at 17:06

    Buna! M-ar tenta nisipul kinetic, jucariile de bebe, hanoracul de fete, paturicile si pijamale pt sot.

  163. deaconu Daniela at 17:30

    M am uitat pe Broșura și cam asta ar fi lista mea:
    Papusa cu accesorii40 lei
    Lenjerie de pat -60 lei
    Hanorac-30lei
    Paturica pufoasa-30 lei
    Trusa doctor -30lei
    Halat plus-40lei
    Pantaloni bebe-20lei
    Multumim
    Sa fie cu noroc ❤️

  164. Radu Marilena at 18:25

    As cumpara:
    jucarie fantana cu bile 79,99 lei
    tigaie 19.99 lei
    patura 14.99 lei
    set ceramica baie 19,99 lei
    set 2 prosoape bumbac 29,99 lei
    vas termo rezistent 29,99 lei

  165. RadU GEORGIAN at 19:45

    eu as cumpara:
    2xhalat:29,99 lei
    jucarie casa de marcat 39,99 lei
    masinuta de pompieri 39,99 lei
    decoratiune de craciun 9,99 lei
    pijama pentru mine si sotie:40 lei bucata
    ghirlanda led 14,99 lei
    decoratiune stea 4,99 lei

  166. Radu GeorgyAN at 19:47

    eu as cumpara:
    2xhalat:29,99 lei
    jucarie casa de marcat 39,99 lei
    masinuta de pompieri 39,99 lei
    decoratiune de craciun 9,99 lei
    pijama pentru mine si sotie:40 lei bucata
    ghirlanda led 14,99 lei
    decoratiune stea 4,99 lei

  167. jan popa at 20:45

    -Set 2 prosoape 100% bumbac Bej- 30 LEI
    -Papuci casa -20 LEI
    -Decoratiuni craciun-30 LEI
    -Cana cu stelute-10 LEI
    -Platou prajituri-25 LEI
    -Decoratiune stea-5 LEI si globulete pana la 250 lei

  168. Luminita Diaconu at 20:50

    Trebuie sa recunosc ca v-am descoperit de curand si im plac foarte mult prezentarile si blogul (stilul abordat)in general.Provocarea Pepco ,m-a obligat sa vad, cat de multe dorinte am de trecut pe lista de cumparaturi intr-un timp scurt.Sigur,nu pot cumpara tot magazinul,de aceea m-am limitat in cei 250 de lei.Lenjerie de at din bumbac 100% ,Pijama de dama,papuci de casa,figurine de Craciun si set de globuri,instalatie pentru brad,bluza copil,camasa barbati,oala inox 3 l,si un set pahare cu tematica de sarbatori.Ei,ce-ar fi daca as cumpara aceste lucruri?Raspund tot eu:as fi super incantata si eu si cei dragi …dar si Pepco,pentru ca a castigat un nou client!!!Multumesc.

  169. Evelina Șerban at 20:59

    Mmm, tentant și greu totodată!
    Lista mea cred că ar arăta așa:
    Pijama 40 lei
    Lenjerie intima alb și negru 60 lei
    Set decorațiuni de Crăciun 8 lei
    Șervețele 2 lei
    Tablă magnetică 30 lei
    Set 2 prosoape de bumbac 30 lei
    Set lenjerie pat bumbac 50 lei
    Set desert 8 lei
    Și pungi de 2 lei

  170. Barcer Mihaela at 21:17

    lenjerie de pat-49,99 lei
    patura-14,99 lei
    set prosoape-29,99 lei
    papuci-19,99 lei
    halat-29,99 lei
    pijama-39,99 lei
    ghirlanda led-14,99 lei
    coronita festiva-3,99 lei
    set globuri-3,99 lei
    servetele masa-1,99 lei

  171. Ciubotaru Liliana at 22:49

    Ar fi un cadou….super ptr membrii familiei caci abia ne am mutat in casa noi si …bani de cadouri cam putini.De aceea as lua cate 1 pereche de pijamale ptr noi 3,cate un halat de baie×3,papuci ×3,nisip kinetic ptr copil,fustite de fetita si cateva bluzite,poate si ceva ptr bucătărie si ornamente de brad.
    Multumim si sărbători linistite si frumoase.

  172. Roxana at 23:59

    Lista mea ar fi compusa din <3 :
    -rasnita electrica 19.99
    -coronita festiva 3.99
    -pijama 39.99
    -papuci de casa 19.99
    -halat 29.99
    -rama foto 19.99
    -pusculita 19.99
    -set lenjerie de pat 49.99
    -unicorn 39.99
    -patura 14.99
    -set 3 cutii 14.99

  173. Coman Florentina at 00:05

    Ioiiiii, as cumpara o multime de chestii. Mi au facut cu ochiul niste lenjerii de par,niste paturele pufoase,apoi niste decoratiuni misto pt craciun si multe multe cani, le ador

  174. Veres Kinga Lavinia at 00:11

    Lista mea ar arata cam asa: set lenjerie de pat, paturicile, papucei de casa, cani, set desert, rama foto,vas termorezistent, ornamentele de Craciun.

  175. Badea Simona Gabriela at 00:25

    Patura-14,99 lei
    Ghirlanda Led-14,99 lei
    Papuci de casa-19,99 lei
    Pijama-39,99 lei
    Lenjerie pat-49,99 lei
    Decoratiune stea-4,99 lei
    Set globuri-3,99 lei
    Prosoape-29,99 lei
    Cana-7,99 lei

  176. Simona at 00:34

    Lenjerie-60ron,Pijama -39,99
    Ceainic -39,99 ,Tigaie adnca-49,99
    Patura -14,99, Set lenjerie pat 49,99
    Ghirlanda led -14,99

  177. Rosu Giorgiana at 00:57

    M-am tot uitat şi până la urmă am ales urmatoarele:
    – pijama damă 39,99
    – Set lenjerie de pat 49,99
    -set prosoape bumbac 29,99
    -set pompieri 49,99
    -tigaie adâncă 49,99
    -Set ceramică baie 19,99

  178. Ungureanu Irina Ionela at 01:28

    As dori cate o geaba pentru amandoi copiii. Una de baiat si una pentru fata. Ne-ar fi utila.o pereche de strampi, cate o caciula, sosete, pantaloni.

  179. Enea Daniela at 02:03

    Rama foto 20 lei
    Papuci de casa 20 lei
    Halat 30 lei
    Tigaie 20 lei
    Ceainic 40 lei
    Tigaie adanca 50
    4 paturi 60 lei
    Lenjerie intima 10 lei

  180. Ana Duran at 02:06

    As cumpara multe lucruri pentru cei dragi: halat de baie pentru mama 29.99. Papuci de casa 19.99 lei x 3 perechi. Chiloti dama 5 x 5.99 lei. Unicorn oentru nepoata 39.99. infuzor ceai 7.99. Set prosoape bumbac 29.99 lei x 2 seturi. Set ceramica baie 19.99 lei.

  181. Marcel Duran at 02:09

    halat de baie pentru sora mea 29.99. Papuci de casa 19.99 lei x 2 perechi. Deciratiuni brad 7.99 x 3buc. Unicorn oentru nepoata 39.99. Set prosoape bumbac 29.99 lei x 2 seturi. Set ceramica baie 19.99 lei. Tigaie 19.99 lei.

  182. Ana Maria Gradinaru at 02:16

    As cumpara pentru toate femeile din familie papuci pufosi. As lua nepotelei un unicorn, nepotului un pulover. As mai lua doua seturi de prosoape la 29.99. Si niste decoratiuni la 7.99.

  183. Ana Maria Gradinaru at 02:18

    As lua hainute pentru nepotei, papuci, prosoape, fata de masa, decoratiuni, tigaie, rasnita electrica.

  184. Tatiana Sorina at 02:54

    Mi-ar placea o lenjerie de pat,pijama,ptr mine si fica mea,papuci de casa,un hanorac dragut,jucarii pentru nepotei,un set de prosoape si cateva decoratiuni de Craciun.

  185. Dragomir Cristina at 03:35

    Ce am ochit eu? Halatele de baie. as lua doua pentru mine si pentru mama. Apoi as vrea un ceainic pentru matusa mea, o jucarie unicorn pentru nepotica, un vas de yenna si de restul decoratiuni de Craciun.

  186. Vanda Dulinszky at 09:57

    Imi place foarte mult magazinul Pepco, este un magazin cu o gama diversa de lucruri de la imbracaminte , obiecte casnice, jucarii, decoratiuni…si cel mai important au preturi foarte bune.
    LIsta de cumparaturi in valoarea sumei de 250 lei cuprinde minunatele decoratiuni de Sarbatori si cadouri pentru cei dragi :
    2 FETE DE PERNĂ cu motive de Sărbători, dimensiune: 40×40 cm: 9. 99lei X 2_19, 98 lei
    FELINAR ROSU : 14, 99 lei
    PĂTURĂ DE FLEECE cu motive de sarbatori, dimensiune: 130 x 170 cm: 14, 99 lei
    SET 2 CĂNI cu motive de Sărbători: 14, 99 lei
    DECORAȚIUNI DE CRĂCIUN CU LED-URI inimă sau steaua: 19. 99 lei
    ORNAMENTE BRAD sub formă de inimă, 3 bucăți: 5, 99 lei
    SET 12 ORNAMENTE ingerasi : 7, 99 lei,
    MAȘINĂ DE JUCĂRIE pentru tractări: 29, 99 lei
    PARCARE PE 3 NIVELE cu set semne rutiere: 49, 99 lei
    SET LENJERIE DE PAT cu motive de sărbători: cuvertură 200 x 220 cm, 2 perne 70 x 80 cm: 69, 99 lei

  187. Luciana Petru at 10:50

    -Pijama
    -papuci de casa
    -halat alb
    -patura alba, editie de craciun
    -fata de masa cu motive festive
    -set globuri albe
    -set de globuti roz
    -ghirlanda led
    -lumanari parfumate
    -set 3 cutii rotunde pentru cadouri
    -perna decorativa cu reni
    -lenjerie de pat

  188. Loredana at 10:50

    Ghirlande luminoase – 30 lei
    2* Globuri cu beculete – 20 lei
    Păturică pufoasă – 30 lei
    Papuci pufoși – 20 lei
    2*Ghirlandă led – 20 lei
    Globuri – 30 lei
    Halat baie băieței – 40 lei
    Căni – 15 lei
    Lumânări – 10
    Decorație HOME cu led – 30 lei

  189. Marian at 10:51

    Ramă foto – 20 lei
    Decorație LOVE cu led – 30 lei
    3 ghirlande luminoase – 30 lei
    Diverse globuri – 40 lei
    Pijamale pufoase (pentru iubită) – 40 lei
    Papuci pufoși (tot pentru ea) – 20 lei
    Set 2 căni – 15 lei
    Suport HOME (pentru lumânări) – 10 lei
    Joc jenga – 40 lei

  190. aplugaritei elena at 11:14

    Ghirlande craciun 2 buc -20ron, Jucarie Nerf-80ron, Halat-40ron,Lenjerie-60ron, Body 2buc-30ron,pijamale mini 40ron

  191. Tiberiu Matei at 11:23

    Buna. Imi place mult Pepco, ma simt ca un copil la standul cu bombone in magazin!!
    Iata si list mea
    Unicorn 39.99
    Set My Little Pony 99.99
    Patura 14.99
    Vas termorezistent 29.99
    Ceainic 39.99
    Set prsoape 29.99
    Depasim putin la 254.94 dar merita!!!
    Sarbatori Fericite!

  192. Adina Roz at 11:56

    Eu vreau sa fac cadouri celor dragi. Astfel, ma voi concentra pe patru lenjerii de pat la 49,99 lei, 2 paturi la 14,99 lei si o rama foto la 19,99 lei.

  193. Albu Oana at 12:00

    Chestii drăguțe si pufoase pentru fetițe frumoase :pijamale, paturici si alte chestii cu sclipici :)mulțumim

  194. Petreus Aurica at 12:07

    1. Ursuleț de plus 2×19.99 lei
    2. Set globuri 2×7.99 lei
    3. Pătură 2×29.99 lei
    4. Lenjerie pat 1×59.99 lei
    5. Body 2×14.99 lei
    6. Păpușă 1×39.99 lei
    Total: 245.9 lei ❤

  195. cristina vlsc at 12:33

    as cumpara cate ceva pentru fiecare membru al familiei noastre, jucarii, hainute, paturi calduroase si pufoase , papuci de casa!

  196. Cojocaru Georgiana at 12:54

    Buna! Daca as câștigă aș cumpăra multe hăinuțe pt băiețelul meu& pijamale , trening, pantaloni , tricouri, căciulițe, o pătură pufoasa cu Moș Crăciun,una cu om de zăpadă pe care sa o facă cadou prietenei lui de joaca!

  197. Diana at 12:59

    Set lenjerie pat 2× 50 lei
    Pijama dama 40 lei
    Halat plus 40 lei
    Lenjerie pat Frozen 40 lei
    Set spa 10 lei
    Rama foto 20 lei

  198. Ileana at 13:09

    Patura fleece 15 lei
    Pijama Minnie 20 lei
    Papuci fete 20 lei
    Ursulet de plus 30 lei
    Set spa 10 lei
    Set lenjerie de pat 70 lei
    Set ceramica baie 20 lei
    Unicorn 40 lei
    Rama foto 20 lei

  199. Caticu Alexandra Ioana at 13:56

    250 de lei constituie un cadou de vis pentru o fata pasionata de shopping. Mi-ar placea tare mult sa achizitionez urmatoarele articole: Lenjerie 100% Bumbac, , dragutele ornamente cu led, ce mi-ar conferi o atmosfera magica in casa. Insa, mi-ar placea sa ii fac si mamei un cadou, dar si soacrei mele, asa ca le-as cumpara cate o tigaie adanca, pentru a ne face micul dejun si mai delicos decat de obicei. As mai adauga si o pijama pufosa, dar si un halat de baie.As incheia sesiune de shopping, cu ceva mai fin, si anume o lenjerie intima. That’s all! 250 de lei, cheltuiti cu bucurie!

  200. LaviniaBerechet at 14:00

    ***Craciun Fericit tuturor!!!***
    La Pepco cu greu te poti abtine, noroc ca nu am bani foarte multi…probabil as fi ajuns sa cumpar 90% din magazin. Lista o fac greu pt ca diversitatea pe care o au te face sa te razgandesti iar si iar, dar…cu greu o sa o fac
    – lenjerie pat, halat, pijama, papuci, rama foto, decoratiuni cu led, 2 pernute, set spa, 2 cani, globuri, ghirlande, instalatie.

  201. Daniela Dobre at 14:12

    Mi-ar placea sa cumpar: Pijama- 39,99
    Patura: 14,99
    Lenjerie Pat 100% Bumbac: 49,99
    Ornamente Led: 19,99
    Tigaie Adanca: 49,99
    Ceainic: 39,99
    Set Cutii: 14,99
    Papuci: 19,99 In total 250 lei!

  202. Ciobanu Bianca at 14:23

    Greu as putea sa decid ce sa cumpar…rasfoind brosura m-am decis catre:
    -lenjerie intima 9.99
    -pijama 39.99
    -papuci de casa 19.99
    -rama foto 19.99
    -pusculita 19.99
    -jucarie casa de marcat – 39.99
    -unicorn 39.99
    –jucarie fabrica de briose – 29.99
    -halat dama – 29.99

  203. Elena Liliana at 14:32

    Lista mea este alcatuita din: Rama Foto : 19,99
    Halat:29,99
    Pijama: 39,99
    Lenjerie Intima: 9,99
    Cana: 7,99
    Infuzor ceai: 7,99
    Set 3 cani: 14,99
    Set desert: 6,99
    Ceainic: 39,99
    Rasnita electrica: 19,99
    Unicorn: 39,99
    Set 3 pahare: 7,99
    2x Servetele masa; 1,99 fiecare. In total 250 de lei!

  204. Corina Ciobotaru at 15:03

    daca as castiga,mi-as dori sa achizitionez :
    rama foto – 19,99
    vas termorezistent-29.99
    cana- 7.99 x 2
    pusculita – 19.99 x2
    platou prajituri – 24.99 x2
    set ceramica baie- 19.99 x2
    set lenjerie pat-49.99
    total : 245.89
    Craciun fericit !

  205. anca at 15:41

    Lista mea e lunga, pentru ca familia este numeroasa:
    Masinute de pompieri
    Casca de pompieri
    Perna cu stelute
    Papuci de casa cu reni
    Halat de baie cu gluga
    Forme pentru biscuiti cu braduti si stele
    Pijamale cu model de Craciun
    Patura moale pufoasa
    Boxeri cu desene de Craciun

  206. Marius Dragomir at 15:59

    lenjerie de pat-49,99 lei
    patura-14,99 lei
    set prosoape-29,99 lei
    papuci-19,99 lei
    halat-29,99 lei
    pijama-39,99 lei
    ghirlanda led-14,99 lei
    coronita festiva-3,99 lei
    set globuri-3,99 lei
    servetele masa-1,99 lei

  207. Lucia at 16:17

    Iubim Pepco si ne facem destul de des cumparaturile acolo. Am vazut acum foarte multe lucruri pe care le am lua acasa, de exemplu papuci, paturici pufoase, jucarii, pijamale, rame foto.
    Sarbatori fericite!!!!

  208. pascale oana at 16:23

    Pijama fetite 20 lei
    Ursulet plus 20 lei
    Bluza baieti 25 lei
    Bluze fete 2 buc 30 lei
    Pantaloni baieti 20 lei
    Bluza fetite 25 lei
    Body-uri 2 buc 30 lei
    Pantaloni fetite 20 lei
    Set 26 globuri 8 lei
    Set cani Craciun 15 lei
    Patura motiv de Craciun.

  209. Gherasa Bianca at 16:31

    De 250 de lei as cumpara numai cadouri: paturi cu reni, papucei de casa si pijamale cu ursi polari ❤️

  210. Marcu Cristina at 16:31

    eu am pe lista cadourile pentru familie si cei dragi, si anume: ceva paturici pufoase (pentru mama, bunica, matusa), pijamale , papuci pufosi si tricouri(pentru tatici,bunic,frati si iubiti) si nelipsitele lumanarele cu spirit de sarbatoare, as mai adauga si ceva pentru sufletul meu, adica niste globulete,luminite si alte accesorii care sa ma faca sa intru cu adevarat in spiritul Craciunului.
    Te pup

  211. Sin Elena at 17:12

    Lista mea este 1.Set lenjerie pat bumbac 49.99 2.Tabla Magnetica 29.99 ,3.Papuci de casa 19.99 4 .Pijama dama 39.99 ,5.Jucărie Fabrica De Brioșe 29.99, 6.Set Doh Vinci 39.99,7,Patura 14,99,8.Jucarie Casa de marcat 39.99,Tigaie ceramica 19.99.Aproape 250 .Va doresc sarbatori fericite si Craciun fericit cu multa pace in suflet

  212. dumitrascu floretina at 17:27

    cel mai fain magazin. daca as castiga mi as cumpara urmatoarele: diverse decoratii de craciun, set proasoape bumbac, set lenjere pat, papuci de casa, camasa de noapte, unicorn, tabla magnetica.

  213. popa ioana at 17:42

    Deoarece ne-am mutat de curand in casa noua avem nevoie de multe lucruri de la pepco, de la paturi si decoratiuni pentru camere, pana la ustensile de bucatarie si vase. Bineinteles ca se aproprie Caciunul si trebuie sa achizitionam si un brad, iar pentru a-l impodobi avem nevoie de globuri si articole de Craciun pentru ca si casa noastra sa simta venirea sarbatorilor. Va urmaresc si va citesc cu drag postarile!

  214. Georgiana at 17:53

    Pepco, magazinul perfect pentru cadouri!!
    Eu mi-as dori sa pot cumpara cadouri pentru cei dragi, insa si pentru mine, precum o pijama draguta (40 lei), o lenjerie de pat (50 lei), o pereche de papucei simpatici (20 lei), o paturica (15 lei), vas termo (30 lei), tigaie adanca (50 lei), un ceainic numai bun pentru frigul de afara (40 lei) si o stea pentru brad (5 lei).

  215. Ana Elena at 18:09

    Pe lista mea se afla produse Pepco pentru decorarea casei de Craciun: decoratiuni luminoasse, ghirlande led, globuri, cani, papuci si patura pufoasa. I love Pepco <3

  216. Marcu Alen at 18:11

    Printre cadourile de Craciun se numara : papuci caldurosi, rama foto, decoratuni pentru Craciun, cani si set cermica pentru baie, toate de la Pepco 🙂

  217. Carmen at 18:17

    Daca este sa castig voi cumpara urmatoarele:
    Pijamale groase 19.99 ron
    Set jucarie inghetata 29.99 ron
    Papuci cu reni 19.99 ron
    Set vase de jucarie 29.99 ron
    Jucarie casa de marcat 39.99 ron
    Set spa 9.99 ron
    Set de baie 19.99 ron
    Patura 14.99 ron
    Decoratiune Stea 4.99 ron
    Ghirlanda led 14.99 ron
    Platou prajituri 24.99 ron
    Papuci de casa 19.99 ron

  218. Panait Diana at 18:26

    Lista mea:
    Halat 29,99
    Pijama 39,99
    Set 2 prosoape 29,99
    Set desert 6,99
    Papuci de casa 19,99
    Rama foto 19,99
    Ghirlanda led 14,99
    Unicorn 2 x 39,99 pentru nepotelele mele
    Pusculita 19,99

  219. Tamas catalina at 18:26

    Mi-aș dori perne decorative pentru noua casa, halate pufoase ca este frig, haine pentru bebe și cât mai multe jucării tot pentru Bebe!

  220. Luca Mihaela- Diana at 18:59

    Lista mea de cumparaturi din Pepco:
    -Stea decorativa 4,99
    -Stelute decorative 2,99
    -Set 4 globuri 14,99
    -Patura de flecee 14,99
    -Lumanare decorativa 14,99
    -Set doua cani de Craciun 14,99
    -Pijama pentru fete 49,99
    -Set lenjerie de pat 49,99
    -Halat cu gluga 49,99
    -Set spa 9,99

  221. Lucica at 19:12

    Lista mea ar contine: pijama, lenjerie pat de bumbac, ceainic, decoratiuni brad, jucarii pentru cei doi baietei ai mei, si de aseme ea hainute. O tigaie noua ar fi buna pentru bucatarie. Si altele.

  222. Craciun at 20:39

    Mie mi-ar placea un halat de baie, papuci călduroși , jucării ptr fetița păpuși , pijamale și ghirlande .

  223. Antohe Cristina-Elena at 21:21

    lenjerie de pat-49,99 lei
    patura-14,99 lei
    set prosoape-29,99 lei
    papuci-19,99 lei
    halat-29,99 lei
    pijama-39,99 lei
    ghirlanda led-14,99 lei
    coronita festiva-3,99 lei
    set globuri-3,99 lei
    servetele masa-1,99 lei SI JUCARII PENTRU BAIETELUL MEU

  224. Dinu Florina Mădălina at 23:06

    Halat damă – 29,99 ron
    Papuci casă damă – 19,99 ron
    Pijama damă – 39,99 ron
    Set 2 prosoape – 29,99 ron
    Unicorn – 39,99 ron
    Vas termorezistent – 29,99 ron
    Tigaie adâncă – 49,99 ron

  225. Elena Tanase at 00:38

    Lista mea cuprinde un set ceramica pentru baie, un set prosoape, o tigaie adanca cu capac, un ceainic, un halat de baie, o pereche de papuci si o pijama.

  226. Silviu Baroiu at 00:42

    Daca as castiga, as cumpara numai jucarii pentru nepoatele mele – casa demarcat, jucaria fantata cu bile, jucarie fabrica de briose, unicorn, pian si tabla magnetica.

  227. Maria Dragomir at 01:03

    Eu as cumpara 2 pijamale pentru fetele mele, o jucarie casa de marcat pentru o nepotica, o jucarie unicorn pentru cealalta nepotica, o tigaie adanca cu capac pentru mine si un halat de baie.

  228. Alex Cirstocea at 01:06

    Ce-as cumpara eu? Doua halate de baie pentru sotia si mama, o jucarie fantana cu bile pentru fetita mea, un ceainic, un set de prosoape si un set de cutii.

  229. Mimi Flori B. at 01:16

    Dintre lucrurile din brosura actuala de la Pepco eu as cumpara urmatoarele:
    – rama foto
    – pijama
    – set my little pony
    – vas termorezistent
    – un set de prosoape
    – rasnita electrica

  230. Poenaru Daniela at 02:21

    Deoarece vine Crăciunul ,iar familia este destul de numeroasă avem nevoie de multe lucruri ,dar poate,cu puțin noroc, o să câștig și cheltuielile vor fi mult mai mici mai ales că fata mea de curând a fost externata din spital și are nevoie de lucruri călduroase și confortabile..deoarece a făcut o operație,in fine…mi-ar placea setul acela cuvertura și perne,o lenjerie bumbac 100%, pătură pufoasa ,un halat și niște decorațiuni luminoase drăguțe❤

  231. Clinciu Elena at 03:22

    – Pijama copii – 19.99 lei
    – Halat de plus pentru copii – 39.99 lei
    – Trusa doctor – 29.99 lei
    – Hanorac 100% bumbac – 29.99 lei
    – 2 perechi de colanti – 14.99 lei buc.

  232. Toma Alexandru at 03:24

    Dresuri fetita- 9,99
    Patura- 29,99
    Decorațiuni Crăciun-2×9,99
    Ghirlanda led- 9,99
    Lenjerie de pat- 59,99
    Ursuleț de plus- 9,99

  233. Rebreanu Horatiu at 03:35

    Colanți x2 – 2×15 lei
    Body x2 – 2× 10 lei
    Fustă – 15 lei
    Bluză – 25 lei
    Set 2 perechi șosete x2 – 2×8 lei
    Pătură – 30 lei
    Ghirlandă led- 10 lei
    Set globuri – 10 lei

  234. Alina Petrican at 04:05

    -pijama 40ron
    -lenjerie pat 50ron
    -set pompieri 50ron
    -halat 30ron
    -vas termorezistent 30ron
    -tablita magnetica 30ron
    -set 2 cani de Craciun

  235. Daniel Ionut at 04:07

    Tigaie adanca, lenjerie pat, set pompieri masinuta si casca,halat cu gluga, rama foto, set globuri.

  236. Asmarandei Roxana at 08:53

    Bună. Daca as castiga acest voucher as cumpara niste tavi pentru prajituri,pijamale pufoase, o patura moale, perne decorative si decoratiuni pentru casa

  237. andreea at 10:46

    Buna eu as alege urmatoarele produse, strict din brosura Pepco. caci de altfel in fiecare vineri sunt in magazin la cumparaturi , pentru ca iubesc acest magazin, este preferatul meu
    1. decoratiune stea – 4,99
    2. halat – 29,99
    3. papuci – 19,99
    4. tigaie – 19,99
    5. unicorn – 39,99
    6. tigaie adanca – 49,99
    7. patura – 14,99
    8. pijama – 39,99
    9. lenjerie intima – 9,99
    10. rama foto – 19,99.

    lista ar putea continua, pentru ca de obicei cand merg acolo, cumpar multe lucruri pentru baietelul meu, inclusiv rechizite pentru scoala, jucarele, etc.

  238. Lorena at 11:30

    Buna : eu vreau sa cumpar tot magazinul :))
    As incepe cu halatul super pufos la 29.99 lei,
    set decoratii de Craciun la 7.99, o tigaie de 49.99 lei, set lenjerie la 49.99 lei si o masinuta la 99.99 lei si un sutie la 9.99 lei 😉
    Multumesc, Craciun fericit!

  239. Al Jumaili Hamza at 11:48

    As cumpăra mai multe, dar in limita a 250lei am ales :
    Halat de baie 30lei
    Cămașă de noapte 30lei
    Răsunat electrica 20lei
    Set my little ponte 100lei
    Set lenjerie pat 50lei
    Rama foto 20lei

  240. Rashid Amira at 11:49

    Pijama copii
    Halat de plus pentru copii
    Trusa doctor – 29.99 lei
    Hanorac 100% bumbac
    2 perechi de colanti

  241. Pascariu Alexandru at 11:53

    halat de plus – 39.99 lei
    decoratiuni de Craciun – 9.99 lei
    cani cu motiv de Craciun – 14.99 lei
    fata de perna de Craciun – 9.99 lei
    Ghirlanda led – 5.99 lei

  242. Mihai Gradinaru at 12:07

    Set spa 9.99 ron
    Set de baie 19.99 ron
    Patura 14.99 ron
    Decoratiune Stea 4.99 ron
    Ghirlanda led 14.99 ron
    Halat de baie 30lei
    Cămașă de noapte 30lei
    Răsunat electrica 20lei

  243. Constanta Gradinaru at 12:09

    unicorn – 39,99
    tigaie adanca – 49,99
    patura – 14,99
    pijama – 39,99
    lenjerie intima – 9,99
    rama foto – 19,99.
    Pătură – 30 lei
    Ghirlandă led- 10 lei
    Set globuri – 10 lei

  244. gabriela stoica at 12:09

    Halat damă – 29,99 ron
    Papuci casă damă – 19,99 ron
    Pijama damă – 39,99 ron
    Set 2 prosoape – 29,99 ron
    Unicorn – 39,99 ron
    Vas termorezistent – 29,99 ron
    Tigaie adâncă – 49,99 ron

  245. PicincuH Viorica at 12:17

    E unul dintre cele mai dragute magazine; de obicei, cumparam din Pepco colantei pentru mezina (sunt excelenti pentru gradinita), lenjerie intima, jucarioare si fustite. Daca ar fi sa fac o listuta cu produsele din brosura, ea ar arata cam asa:
    7 pijamalute pentru 7 pitici iubiti (doi ai mei si 5 nepotei)
    3 dresuri (pentru fetite) si 4 seturi de sosete penru baieti
    pantalonasi cu Minnie 🙂

  246. IUSTIANA SERBAN at 12:23

    Halat damă – 29,99 ron
    Papuci casă damă – 19,99 ron
    Pijama damă – 39,99 ron
    Set 2 prosoape – 29,99 ron
    Unicorn – 39,99 ron
    Vas termorezistent – 29,99 ron
    Tigaie adâncă – 49,99 ron

  247. Marcela Gheorghita at 12:24

    Ar fi un cadou perfect pentru mine, pentru a putea face si eu la randul meu cadouri celor dragi mie!
    Lista de cumparaturi ar fi:
    – Rama foto 19.99
    – Pijama dama 39.99
    – Halat 29.99
    – Ghirlanda led 14.99
    – Set lenjerie pat 49.99
    – Set 2 prosoape 29.99
    – Ornament led 19.99
    – Ceainic 39.99
    – Set desert 6.99
    WOW! Cate pot lua de la PEPCO cu 250 lei!!!

    Multumim de aceasta oportunitate! Sarbatori frumoase alaturi de cai dragi! 🙂 <3

  248. Bucur Ioana at 12:29

    2 seturi de pijamalefic 2 lenmedii de pat 3 rasnițe electrice 1 vas termorezistent si de restul accesorii pentru bradul de Crăciun.

  249. Alina at 13:52

    Lista de cumparaturi pentru o atmosfera de craciun: fete de perna, lumanari in borcan, ghirlanda led, felinar, bradut decorativ, vesela, fata de masa, camasa eleganta pentru femei si ar mai fi si alte produse care se gasesc doar in magazin, pe site nefiinde afisate. 😀

  250. Georgiana Muntean at 13:54

    Daca as fi fericita castigatoare mi-as cumpara:
    Rama foto 19.99 lei
    Pijama dama 39.99 lei
    Rasnita electrica 19.99 lei
    Platou prajituri 24.99 lei
    Set lenjerie pat 49.99 lei
    Patura 14.99 lei
    Set desert 6.99 lei
    Set 3 cutii 14.99 lei
    Tigaie adanca 49.99 lei
    Decoratiune Craciun 7.99 lei.

  251. Maria at 14:11

    As cumpara tot dar o sa fac o lista in care sa ma încadrez in cei 250 de lei!
    Rama foto-20 de lei
    Unicorn de plus-40 lei
    Tabla magnetica-30 lei
    Vas termorezistent- 30 lei
    Tigaie adânca -50 lei
    2 paturi călduroase -30 lei
    Lenjerie de pat-50 lei
    Total 250

  252. Nicoleta Tanase at 15:01

    Buna! Mi-ar fi de folos cei 250 lei pt a cumpara cadouri pentru cei dragi :
    – pijamale Frozen, set nisip kinetic si paturica pentru fetita;
    – hanorac si decoratiuni (om de zapada, coronita, globuri, caciulite, beculete) pt mine;
    – platou sticla pt mama;
    – o camasa pt tata;
    – rama poze pt iubit;

  253. Mihaela at 15:02

    As alege pt fata cea mare lenjerie Frozen si fusta, pt cea mică mașina cu telecomanda si body Disney, pt soțul meu ceva in Bucătărie si pt mine decorațiuni Dc mai ramân bani.

  254. Avramita Teodora Alina at 15:23

    – masinuta de pompieri 39,99
    – halat 29,99
    – casa de marcat 39,99
    – ceainic 39,99
    – platou prajituri 24,99
    – patura 14,99
    – ghirlanda led 14,99
    – servetele de masa 2×1,99
    -hainute pentru baietel

  255. Roxana Boboc at 15:41

    Buna! Mi as dori sa le fac fetelor mele,cadou cate o rochita,iar sotului un halat de baie si mie o pijama…si cateva decoratiuni…si muuulte altele.Sarbatori fericite!

  256. Andreea Badea at 15:43

    Lista mea pentru Pepco ar fi următoarea:

    Halat- 29.99 lei
    Pijama damă-39.99 lei
    2 x Ghirlandă led- 2 x 14.99 lei=29.98 lei
    2 x Șervețele masă- 2 x 1.99 lei=3.98 lei
    Tigaie ceramică-19.99 lei
    Set 3 cutii-14.99 lei
    2 x Pătură- 2 x 14.99 lei=29.98 lei
    Set prosoape din bumbac-29.99 lei
    Set lenjerie pat-49.99 lei

    Total: 248.88 lei

  257. Andreea at 16:00

    Wow!
    Sunt o gramada de lucruri care ne fac cu ochiul la Pepco.

    Pijamale pentru cei mici si cei mari, papuci de casa, jucarii pentru cadourile de Craciun si decoratiunile pentru brad.

    Sarbatori linistite si pline de iubire alaturi de cei dragi va dorim!

  258. Musca Patricia Antonela at 16:09

    1. set globuri 9.99
    2. decoratiuni Craciun 9.99
    3. dresuri 9,99
    4. colanti 14.99
    5. pijama 19.99
    6. bluza bumbac 14.99
    7. trusa doctor 29.99
    8. set creativ 29.99
    9. jucarie camion 29.99
    10. masinuta cu telecomanda 79.99

    Total 249.90

  259. Mariciuc Maria Claudia at 16:26

    Din acesti banuti as achizitiona cadouri pentru cei dragi si daca mai ramane ceva,probabil m-as avanta in gama de bucatarie pentru ca mi se pare un raport preț-calitate excelent. Lista mea de cumparaturi ar contine paturile pufoase cu reni, instalatii luminoase si alte decoratiuni, pijamale si papucei de casa si jucarii pentru cei mici.

  260. Ramona at 16:56

    Bună! M-am gândit sa „adopt” si eu modul vostru de a face cumpărăturile si am implicat-o pe fetita mea, care are aproape 5 ani, in alcătuirea listei de cadouri de la Pepco… si a iesit bine! Am ales cadouri pentru toata familia: pijamale si nisip kinetic pt fetita, jucării pt bebeluși pt fratiorul mai mic, pijamale călduroase pt tati, rama foto pt mami-care adora sa faca fotografii- si muuuuulte decorațiuni de sărbători pentru ca iubim Crăciunul!

  261. AndreeaSab at 17:08

    Lista mea: Masinuta cu telecomanda- 79.99 lei,3 seturi sosete cars -23.97, halat de baie cars-39.99, set globuri-14.99, pantaloni baieti 2 buc- 39.98, pijama baieti-19.99, nisip kinetic-29.99=248.9 lei. As fi extraordinar de bucuroasa sa pot face aceste cumparaturi la PEPCO! Iubesc magazinul asta!

  262. Anamaria at 17:20

    Cu un asemenea cadou as face mai departe cadouri de la Pepco pentru cei mici din familia noastra mare.
    Pentru baieti (Patric 3 ani, Victor 2 ani, Serban 1 an) pijamale, masinuta cu telecomanda, nisip kinetic, cuburi de constructie.
    Pentru fete (Rux 5 ani): papuci cu reni, pijamale, decoratiuni pentru camera, lenjerie de pat.

    Sarbatori frumoase!

  263. Ancuta at 19:05

    Salut…pe lista mea de dorinte se afla pijamalele pufoase, decoratiuni de Craciun, imi plac la nebunie si paturicile pufoase. Imi plac tare mult ceasurile …mi-ar prinde bine unul in living. Cu restul de bani ramasi le-am cumpara nepotelelor mele pijamale si ceva rochite.
    Sa nu uitam de decoratiunile pentru brad care sunt absolut minunate!!! hi hii

  264. Ana Maria at 19:22

    Buna! Avem si noi o listă :). Ne-ar trebui urmatoarele: fata de masă, decoratiuni de Craciun pentru casa si brad, un set body si pantaloni pt bebe, jucarie pentru bebe, o rochita pentru fetita, o papusa, caciuli si manusi pentru toti patru, pijamale si o lenjerie de pat. Le-as alege pe majoritatea cu motive de Craciun. Multumim!

  265. Epure Singeorzan Ioana at 19:24

    Buna!De abia astept sa ajung iarasi in Pepco ( si sper sa fie cu voucher-ul cadou :)De ce? Pai am o lista lunga …am doua fetite si trei nepotei carora sa le fac bucurii de Craciun. Asa ca as incepe cu: rochite pentru fetite, accesorii par, camion , masina pompieri, tabla magnetica, pijamalute pufoase, caciulite, papusi. Dar sa nu ii uitam nici pe cei mari: papuci de casa, cani si pernite cu motive de Craciun, pjamale, rame foto …si sa nu ma uit nici pe mine, mai ales ca pe data de 21 decembrie e ziua ma. Ar fi chiar un cadou super sa castig voucher-ul :)Sarbatori fericite!

  266. Adriana Agoston at 21:58

    Set globuri 8 cm 6.99
    Patura 14.99
    Decoratiune craciun 9.99
    Tigaie 19.99
    Globuri 9.99
    Platou prajituri 24.99
    Lenjerie pat 49.99
    Pijama dama 39.99
    Ghirlande 19.99
    Ursulet plus 19.99
    Body 14.99
    Papuci casa 14.99
    Total 246.88 🙂

  267. Chiheri Ruxandra at 22:47

    Cu bugetul de 250 de lei, as cumpara urmatoarele produse:
    – pijama – 39,99
    – halat de dama – 29,99
    – platou pentru prajituri – 24,99
    – set de lenjerie de pat – 49,99
    – ghirlanda led – 14,99
    – papuci de casa – 19,99
    – tigaie adanca – 49,99
    – decoratiune stea – 4,99
    – un set de globuri – 6,99
    – set desert – 6,99

  268. Elena Nalbaru at 22:49

    Pepco este magazinul nostru preferat. In casa peste tot gasim ceva de la pepco. Jucarii, decoratiuni, haine, etc. Acum de Craciun as cumpara celor dragi un halat de baie cu papuci de casa, o forma pentru prajituri, decoratiuni pt brad si jucarii bineinteles

  269. Adriana Gherghiceanu at 23:30

    Mi-as cumpara : o pereche de papuci de casa 19,90 , un halat de dama roz 29,90 , un ceainic 39,99 , o patura polar rosie 14,99 , un ornament cu led 19,99 ,un set desert 6.99, un set lenjerie de pat 49.99 , o pijama de dama 39,99 , o rama foto 19,99 ,o decoratie stea 4.99 ,

  270. Costia Anamaria at 00:05

    Iubesc magazinul Pepco , aici ma simt cel mai bine . Este perfect pentru cadourile de Crăciun , mai ales când sunt dăruite cu iubire.
    Tabla magnetica
    Unicorn
    Pușculița
    Pijama fetițe
    Dresuri, fusta, bluza
    Halat, papuci dama
    Boxeri cu tematica Crăciunului
    Coronița festivă

  271. Florian Monica at 00:15

    Parcare 3 nivele 49.99
    Set vase de jucarie 29.99
    Halat cu gluga adult 49.99
    Patura fleece 2 x 14.99 = 29.98
    Lumanare in borcan 2x 14.99 = 29.98
    Fata de masa 29.99
    Sfesnice 2 x 14.99 = 29.89
    TOTAL 249.9 lei

  272. Raluca Vilceanu at 01:12

    Pentru ca bucuria din ochisorii lui e nepretuita aleg lucruri care sa il faca si mai fericit:
    Pijama
    Nisip kinetic
    Jucarie excavator
    Volan jucarie
    Pantaloni Mickey
    Lenjerie pat

    Iar in final cateva decoruri pentru o atmosfera magica:
    Decoratiuni Craciun
    Ghirlanda led

  273. Daniel Dragomir at 01:32

    Dintre produsele din brosua Pepco cele mai tentante pentru mine sunt setul din ceramica pentru baie, ornamentul cu Led de Craciun, pusculita, setul de proasoape, quadcopter-ul si vasul termorezistent.

  274. Velcz Gabriela at 04:40

    Pepco e magazinul meu de suflet,de unde il imbrac pe bebe.Chiar zilele trecute i-am luat 4 hainute cu model de Craciun.Cu cei 250 as cumpara volanul de jucarie,lenjerie si patura cu Spiderman,nisip kinetic,masinuta la 30 lei,si de restul decoratiuni de casa.

  275. Simona Manac at 09:21

    Buna! Eu as alege asa: pijamale si o jucarie pentru baietel, o jucarie pentru bebelina ca hainute are destule, papuci pufosi pentru sot, 2 paturici pufoase -1 pentru mine si cealalta pentru sora mea, o pijama tot pentru mine si ghirlanda led si ceva decoratiuni de craciun ca sunt minunate.
    Pupici!

  276. Ana Maria G at 10:13

    As cumpara o fantana cu bile de 79.99. un unicorn de 39.99. Papuci 2 buc x 19.99. Prosoape 3 seturi de 29.99.

  277. Caciula Violeta at 10:33

    Buna.imi doresc foarte mult pentru fetita mea setul my little pony, o tigaie,patura pufoasa,globuri cu led,setul de baie, globuri de brad si cateva hainute pentru fete.

  278. pavel marius at 10:55

    Halat dama : 29.99 lei
    Tigaie ceramica: 19.99 lei
    Rasnita electrica: 19.99 lei
    2 Set 3 cutii : 14.99 lei x 2
    2 paturi motiv Craciun : 14.99 lei x 2
    2 Ornament LED : 19.99 lei
    Papuci de casa : 19.99 lei
    Pijama : 39.90 lei

  279. mihalache elisabeta at 10:59

    – pijama – 19.99 lei
    – jucarie excavator – 39.99 lei
    – jucarie camion – 29.99 lei
    – bluza baieti – 9.99 lei
    – decoratiuni craciun – 9.99 lei
    – lenjerie pat – 59.99 lei
    – patura – 29.99 lei
    – ghirlanda led – 9.99 lei
    – set globuri – 9.99 lei

  280. pavel camelia at 11:06

    Coronița festiva – 3,99
    2 Tigaie adâncă – 49,99
    2 Vas termorezistent – 29,99
    2 Paturi pufoase – 14,99

  281. Zorelia Mosor at 11:45

    Lista mea ar cuprinde:
    Set de joaca My Little Pony: 99.99 lei
    Lenjerie pat 100% bumbac: 49.99 lei
    Rama foto 10 fotografii: 19.99 lei
    Halat dama: 29.99 lei
    Unicorn plus: 39.99 lei
    Coronita festiva: 3.99 lei
    Servetele de masa: 1.99 lei
    Set globuri: 3.99 lei
    Total: 249.92 lei

  282. POPESCU DIANA MARIA at 12:20

    Printre restul lucrurilor ce le cumparam frecvent, si-ar face loc si acestea , mai ales ca e ziua mea in 18 decembrie, deci mi-as face un super cadou.
    Rama foto 19 99,
    Papuci casa 19 99,
    Ghirlanda 14 99
    Coronita 3 99
    Set my little pony 99 99
    Masinuta pompieri 39 99
    Patura 14 99
    Set prosoape 29 99
    Set forme galuste 4 99

  283. GEORGESCU NICOLETA at 13:07

    Lista mea; decoratiuni de Craciun, perne decorative, pijama calduroasa, papuci de casa, lenjerie bumbac,halat de baie,jucarii.

  284. Simion Oana at 14:05

    Lenjerie pat Frozen (60), halat baie (40),volan (50),hanorac minnie(30), pijama(20), nisip kinetic (30), jucărie bebelusi (20)

  285. Suta Maricica at 15:11

    Pe lista mea se afla: papuci de dama 19,99; papuci cu reni pentru bărbați 29,99; set spa 9,99; pijama pentru fete 49,99; halat cu gluga 49,99; jucărie doh-vinci 29,99; mașină de pompieri 49,99. Si multe altele, mi-as dori sa pot cumpăra tot magazinul Pepco 🙂

  286. Timea Madru-Krakkai at 15:59

    4x set de prosoape 120lei
    platou prajituri 25lei
    set lenjerie pat 50lei
    set ceramica baie 20lei
    2x paturi 30lei

  287. Diana Vlad at 16:38

    Imi plac listele la NEBUNIE si Pepco ne ajuta sa ne indeplinim dorintele. Lista mea cuprinde:
    – set lenjerie de pat cu motive de sarbatori = 69,99 lei
    – papuci cu reni = 19,99 lei
    – set my little pony = 99,99 lei
    – fata de masa cu motive festive = 19,99 lei
    – fata de perna cu motive de Sarbatori x 4 buc = 39,96 lei

  288. Lupu at 16:44

    Rama foto 19,99
    Set globuri 3x 3,99
    ||-||- 6,99
    Râșniță electrică 19,99
    Vas termorezistent 29,99
    Set 3 cutii 14,99
    Pătură 14,99
    Set lenjerie pat 49,99
    Jucărie fântână cu bile 79,99
    248,89

  289. Antal Monica at 16:45

    Un magazin cu de toate pt toti!eu mi-as cumpara:
    Ceainic 40
    Set de prosoape 30
    Forme galuste 5
    Unicon 40
    Set my little pot 100
    Halat baie da.ma 30
    Decoratiune stea
    Totul cu 250

  290. Cristina at 16:46

    Cel mai multi ma incanta paturile si pijamalele pufoase, apoi as dori decoratiuni de craciun si bineinteles cadouri pentru cei dragi!

  291. constantin gornescu at 17:28

    Ornament led 19.99 lei
    Set lenjerie pat bumbac 49.99 lei
    Pătura 14.99 lei
    Set prosoape bumbac 29.99 lei
    Halat de baie 39.99 lei
    Patura cars 29.99 lei
    Hanorac 100% bumbac 29.99 lei
    Pantaloni 19.99 lei

  292. Alexandra Turkmen at 18:30

    Heey, buna!!! Magazinul meu preferat Pepcooo!!! Lista ar putea fi lunga dar m-am incadrat in cei 250ron. Lista mea ar arata asa: halat 30,papuci casa 20,pijama 40,ghirlanda led 15, ceainic 40, rasnita electrica 20, tigaie adamca 50, set cutii 20 si set ceramica baie 20. Sa vina Mosul de la Pepco!

  293. cristina irina at 18:43

    Dat fiind ca sunt detinatoare a unei feline cu prea multa energie, bradul nu trebuie inpodobit cu globuri care se pot sparge. Asa ca, lista pentru brad este aceasta:
    Set 8 stelute 7,99
    Jingle bells 5,99
    Set 3 inimioare 5.99
    Stea 4.99
    Set 12 caluti 7.99
    Ornamente ingerasi 7.99
    Fulgi de nea 3.99
    Toti stim ca atunci cand chemam toata familia la masa ne chinuim sa o facem sa arate cat mai bine, asa ca as alege sa cumpar o fata de masa ( 29.99) , vesela, sfesnic (14.99) si lumanari (4.99), pahare de vin ( 1.99 lei/bucata…dar as lua in jur de 12).
    As mai cumpara po rochie neagra ( 59.99), o camasa (39.99) pentru barbatul casei caci, deh..merita si el, doua cani adorabile cu motive de craciun ( 14.99) si imi mai raman 5 lei! Sarbatori frumoase!

  294. Sovoiu Elena Ramona at 23:19

    As cumpara pentru bebe: o jucărie casa de marcat (40 lei) o masinuta (99 lei) o pusculita( 20lei ) Pentru mine o pijama (40 lei) o camasa de noapte (30 lei) si o rama foto ( 20 lei)

  295. vlad narcisa at 23:33

    Eu imi fac des cumparaturile in pepco si desi la noi in oras sunt 3 locatii sunt destul de micute si produsele ok se dau f repede.dc as castiga as cumpara cadouri pt copil si pt parinti dar si cate ceva pt mine si casa.pe lista am pijamale paturi sosete pufoase decoratiuni chestii de bucatarie.Cu siguranta ma incadrez in buget 🙂

  296. Ioana S at 23:59

    De la Pepco voi umple sacul Mosului, pentru copii jucarii si ceva hainute, sotului o pijama, bunicilor rame foto. Voi mai lua si ceva decoratiuni
    Sarbatori Binecuvantate!

  297. Andrada I. at 00:07

    Salut, aceasta este lista mea de cumparaturi de Craciun de la Pepco:

    Halat de baie-29,99 lei
    Pijama-39,99
    Papuci de casa-19,99
    Coronita festiva-3,99
    Set globuri-3,99
    Decoratiune stea-4,99
    Ceainic-39,99
    Tigaie adanca-49,99
    Set lenjerie pat-49,99
    Set desert-6,99

    Total: 249.9 lei

  298. Antonio Bogdan at 02:07

    Eu as cumpara o pijama pentru sotia mea si un halat de baie. Pentru gargarita mea mica as cumpara un unicorn roz si un set My Little Pony. Pentru mine as cumpara de restul banilor decoratiuni pentru Craciun.

  299. anca at 03:34

    Buna,

    Ce as cumpara de la Pepco? As cumpara halatul roz, 2 perechi de pijamale, papuci de casa, lenjerie intima, globuri pentru brad si o cana.

  300. Popovici Roxana at 03:44

    Listuta mea :

    -papuci de casa 19.90
    -pijama dama 39.90
    -coronita festina 3.90
    -servetele masa 1.90
    -ceainic 39.99
    -set cutii 14.90
    -patura 14.99
    -set 2 prosoape 29.90
    -set lenjerie pat 49.99
    -decoratiuni craciun 7.99
    -decoratiune stea 4.99
    -set globuti 6.99
    -ghirlanda led 14.99

  301. Ioanida Lapos at 04:16

    – pijama dama 40 lei
    – tigaie 20 lei
    – vas termorezistent 30 lei
    – set ceramica baie 20 lei
    – halat 30 lei
    – papuci de casa 20 lei
    – patura 15 lei
    – pusculita 20 lei
    – set lenjerie pat 50 lei

  302. Catalina Rusu at 09:41

    Papuci de casa 19.99
    Halat 29.99
    Pijama 39.99 lei
    Ceainic 39.99
    Tabla magnetica 29.99 lei
    Patura 14.99 lei
    Set prosoape 29.99 lei
    Set lenjerie pat 49.99

  303. Minodora at 09:49

    Buna! Pe lista mea sunt: set lenjerie de pat, papuci, pijamale, robot jucarie, rame foto, costum spider man, decoratiuni craciun.

  304. Impuscatoiu Ionela Gabriela at 10:47

    – Masinuta metalica „Hot Wheels” cu licenta „Star Wars”: 19.99 lei
    -Pijama pentru baieti: 19.99 lei
    -Costum Spider-man: 69.99 lei
    -Jucarie Doh-Vinci: 29.99 lei
    -Papusa Bebelus: 39.99 lei
    -Pijama pentru fete: 49.99 lei
    -Fata de perna 2 buc: 2×9.99= 19.98 lei
    Total: 249.92 lei

  305. Diana at 11:31

    – Rama foto 20
    – Pijama dama 40
    – Halat 30
    – Patura fleece 20
    – Set lenjerie pat 50
    – Set 2 prosoape 30
    – 2 x set spa 20
    – Ceainic 40

  306. FLorin at 11:34

    – Rama foto 20
    – Pijama dama 40
    – Halat 30
    – Patura fleece 20
    – Set lenjerie pat 50
    – hanorac 100% bumbac 30
    – papuci de casa 20
    – Ceainic 40

  307. Elena at 11:38

    un halat dama – 30 lei
    papuci de casa dama- 20 lei
    camasa de noapte- 30 lei
    halat 30 lei
    doua seturi de globuri mari- 14 lei
    hanorac copii 30 lei
    ceainic- 40 lei
    patura fleece 30 lei
    rama foto 20 lei

  308. Andreea Cojanu at 12:11

    Cel mai mult mi-as dori lenjeriile de pat cu motive de Sarbatori si pijamale, ca sa cream decorul perfect pentru un Craciun linistit…in familie 🙂

  309. Carmen at 13:18

    Buna! Mi-au facut cu ochiul din brosura vasul termorezistent, lenjeria de pat, pijamaua de dama, cateva decoratiuni de craciun, insa si paturica pufoasa :). Sarbatori cu bine!

  310. Constantin at 13:55

    unicorn plu 40, rasnita electrica 20, ceainic 40, set ceramica baie 20, lenjerie pat la 50 lei – 2 bucati, patura la 15 lei – 2 buc.

  311. Didi at 14:00

    pijama fete 20, patura fleece 15, felinar rosu 15, set cani 15, camasa de dama 40, lenjerie pat 50, unicorn 40, set ceramica baie 20, rasnita electrica 20

  312. Miky at 14:17

    Platou prăjitură 24.99 lei
    Pijama dama 39.99 lei
    Set 2 prosoape 29.90
    halat 30 lei
    papuci de casa 20 lei

  313. Liana Ursu at 15:26

    Greu de ales cu asa sursa de inspiratie (bravo PEPCO!). !! Daca as avea un buget de 250 de lei pana la urma cred ca as trece pe lista mai multe lucruri:
    – o ghirlanda cu led 24.99 lei
    – o decoratiune cu led 19.99 lei
    – un set de 9 globuri la 9.99 lei
    – un set de 3 ornamente 5.99 lei
    un sfesnic alb 14.99 lei
    – o lumanare decorativa 4.99 lei
    – o lenjerie pat 69.99 lei
    – o pereche de papuci bleumarin la 14.99 lei
    – un set spa la 9.99 lei
    Si ar cam trebui sa ma opresc (din pacate!)ca altfel depasesc cei 250 lei !

  314. Badoiu Madalina at 16:02

    Masinuta cu volan radio-comanda – 99.99 lei
    Patura – 2 buc. x 14.99 lei
    Decoratiuni de Craciun – 3 buc. x 7.99 lei
    Rama foto – 19.99 lei
    Pijama dama – 39.99 lei
    Decoratiune stea – 4.99 lei
    Ghirlanda led – 14.99
    Ceasca – 2 buc. x 7.99 lei

  315. Binaca at 17:25

    Ador magazinul Pepco…mereu gasesc lucruri foarte dragute pentru fetita mea cum ar fi: jucarii,hainute de foarte buna calitate,biberoane,paturele etc dar si cadouri pentru cei dragi sau cele mai simpatice lucruri pentru casa…daca as avea un buget de 250 Ron mi-as cumpara urmatoarele lucruri:
    un bradut decorativ-9.99 ron
    2 lumanari decorative – 14.99*2
    2 fete de perna cu motive de craciun -2*9.99Ron
    1 set globuri mici-3.99Ron
    1 coronita decorativa-3.99Ron
    jucarie casa de marcat-39.99Ron
    Ornament LED de craciun-19.99Ron
    4 carti de colorat-4*4.99Ron
    pijama fetite-19.99Ron
    camasa de noapte dama-29.99Ron
    rochie pentru fetita-29.99Ron
    1 bol transparent mare-9.99Ron
    6 boluri mici transparente-1.99Ron*6
    =250 Ron

  316. Badachi Luminita at 18:27

    Cu drag mergem la Pepco,de fiecare data gasesc cate ceva care imi face cu ochiul! Lista mea:
    Nisip kinetic/tabla magnetica- 29.99 lei
    Pijama damă-39.99 lei
    Ghirlandă led- 14.99 lei
    Lenjerie pat-49,99lei
    Tigaie cu capac-49.99 lei
    Set 3 cutii-14.99 lei
    Pătură cu ren- 14.99 lei
    Set prosoape din bumbac-29.99 lei
    Sărbători dragi,cu liniste sufletească si bucurii depline,încununate de iubire!

  317. Raisa at 19:20

    merg des in magazinele pepco , inclusiv sa cumpar cadouri, astfel ca voi luacadouri pt cei 4 nepotei cate o bluza la 25 lei si pantaloni la 20 lei. Iar pentru ai mei plastelina si puzzle.

  318. Gabriela Obeaada at 19:25

    Vaaai, dar cate nu as cumpara!!! Vizitez Pepco foarte des, fie ca achitionez produse pentru mine sau cadouri pentru prieteni. As mai cumpara pijamale, paturi pufoase, setul de oglinzi. cani, jucarii pentru pisicile mele, rame foto, lumanari! Aaaah, de-abia astept!

  319. simina at 19:40

    platou pentru prajituri – 24,99
    infuzor ceai – 7,99
    rasnita electrica – 19,99
    camasa de noapte – 29,99
    papuci de casa – 19,99
    rama foto – 19,99
    tigaie adanca – 49,99
    vas termorezistent – 29,99

  320. Burlacu Alina at 20:02

    Cu 250 lei mi-as lua multe lucruri, dar cel mai mult mi-ar plăcea pijamaua pufoasa cu imprimeu , halatul de baie si binențeles decorațiuni de Craciun!!!!

  321. pavel camelia at 22:58

    imi doresc :
    Coronița festiva – 3,99
    2 Tigaie adâncă – 49,99
    2 Vas termorezistent – 29,99
    2 Paturi pufoase – 14,99

  322. mihalache elisabeta at 23:02

    Am tot analizat si am decis:
    – pijama – 19.99 lei
    – jucarie excavator – 39.99 lei
    – jucarie camion – 29.99 lei
    – bluza baieti – 9.99 lei
    – decoratiuni craciun – 9.99 lei
    – lenjerie pat – 59.99 lei
    – patura – 29.99 lei
    – ghirlanda led – 9.99 lei
    – set globuri – 9.99 lei

  323. pavel marius at 23:05

    Atat ca si cadouri pentru cei dragi, dar si pentru noua noastra casuta:
    Halat dama : 29.99 lei
    Tigaie ceramica: 19.99 lei
    Rasnita electrica: 19.99 lei
    2 Set 3 cutii : 14.99 lei x 2
    2 paturi motiv Craciun : 14.99 lei x 2
    2 Ornament LED : 19.99 lei
    Papuci de casa : 19.99 lei
    Pijama : 39.90 lei

  324. Ene simina at 02:19

    Eu as vrea sa cumpăr o lenjerie de pat,papucii de casa,cănile,hainute pentru copiii mei si cadouri pentru nepoți!multumesc

  325. Madalina Cirstocea at 03:52

    Sa mergem la shopping! Cosul meu s-ar prezenta in felul urmator:
    – jucarie casa de marcat
    – halat de baie
    – unicorn de plus
    – ceainic
    – patura
    – set prosoape
    – pijama

  326. Ciungan Claudia- Gabriela at 12:11

    Din brosura mi-am ales urmatoarele produse:
    -Set 4 globuri cu motive de sarbatori, sub forma de inima(14,99 lei)
    -Camasa eleganta pentru femei (rosie)(39,99 lei)
    -Rochie neagra penru femei cu imprimeu dantelat(59,99 lei)
    -Fata de masa cu motive festive, 130x160m(29,99 lei)
    -Ghirlanda led, 20 becuri, 30 cm(24,99 lei)
    -Bradut decorativ, 33 cm(9,99 lei)
    -Decoratiuni de craciun cu led-uri: inima rosie si stea alba(19,99 lei si 19,99 lei)
    -Set 2 cani cu motive de sarbatori(14,99 lei)
    -Patura cu fleece, 130×170 m(14,99 lei)
    Total: 249,9 lei
    Sarbatori fericite!

  327. Julieta Strimb at 12:41

    patura-14,99 lei(2 buc) ; set prosoape-29,99 lei (2 buc); papuci-19,99 lei (2 buc) ; halat-29,99 lei ; pijama-39,99 lei (2 buc), colanti bebe- 10 lei

  328. Georgiana Cirdeiu at 14:20

    3 seturi de 2 cani = 44.97
    2 cutii accesorii = 29.98
    2. set Accesorii decoreare cadouri = 9.98
    3 paturici = 44.97
    2 fuste = 49.98
    bluza = 29.99
    rochie 29.99
    2 set decoratiuni ambalaj = 9.98

    Total 249.85

  329. Enache Andreea at 15:27

    Pe mine m-ar incanta: 😀
    3 perechi papuci-59.97
    Paturica ren-29.99
    3 cani-8.97
    Lenjerie pat 100% bumbac-49.99
    Halat-29.99
    Pijama-49.99
    Cutie accesorii-14.99
    Lumanare parfumata-4.99

  330. Maria at 15:38

    As cumpara o paturica pufoana cu decoratiune de ren si un set de pahare de vin cu picioar negru, globulete pentru bradul de Craciun si perne noi pentru living!

  331. Strimb Sabin at 16:08

    – ceainic – 39.99
    – cani – 9.99 (2 buc)
    – platou prajituri – 24.99
    – tigaie adanca – 49.99
    – rama foto – 19.99 ( 2 buc)
    – pijama-39,99 lei (2 buc)

  332. Gulita Mihaela at 16:26

    * jucarie bebelus 39.99 ron
    * rucsac pentru copii 49.99 ron
    * pijama groasa 19.99 ron
    * papuci cu reni 19.99
    * set jucarie inghetata 29.99 ron
    * set vase de jucarie 29.99 ron
    * ursulet de plus 29.99 ron
    * set creativ 29.99 ron

  333. Gulita Bianca at 16:42

    set lenjerie de pat cu motive de sarbatori ( 69,99 lei) ; papuci cu reni (19,99 lei) ; set my little pony (99,99 lei ) ; fata de masa cu motive festive (19,99 lei ) ; fata de perna cu motive de Sarbatori x 4 buc (39,96 lei )

  334. Adryana Georgeta at 16:55

    set creativ 29.99 lei , set prosoape 29,99 lei , pijama 39,99 lei * 2 bucati , rucsac pentru copii 49.99 lei * 2 bucati, dres fete 9.99 lei

  335. Loredana at 17:18

    Pepco este unul dintre magazinele mele preferate pentru ca este aproape imposibil sa nu gasesc acolo ceva deosebit pe care sa il transform intr-un cadou inspirat. Imi doresc sa achizitionez echipamentul comandant si o bluza pentru băiețelul meu, cutia de accesorii, o rochie de dama, dar si setul costum albinuta.

  336. Mustafa Eryn at 17:48

    As lua pentru fetita : bluza fetite – 15 lei;
    – colanti fetite – 15 lei;
    – hanorac fetite – 30 lei;
    – pijama fetița – 20 lei;
    – halat plus – 40 lei;
    – nisip kinetic – 30 lei;
    – trusă doctor – 30 lei;
    – cărucior jucărie – 40 lei;
    – patura – 30 lei.

  337. Cenuse Francisca at 17:51

    papuci-19,99 lei (2 buc) ; halat-29,99 lei ; pijama-39,99 lei (2 buc), colanti bebe- 10 lei ; patura-14,99 lei(2 buc) ; set prosoape-29,99 lei (2 buc);

  338. Sever at 18:11

    2 buc recipient plastic 14.99 , boxeri 9.99 , pantaloni 19.99 , jucarie camion 29.99 , halat de baie baieti 39.99 , 2 lenjerie pat100% bumbac 59.99

  339. Bucureanu Georgeta at 18:22

    * rucsac pentru copii 49.99 ron ; * pijama groasa 19.99 ron (3 buc) ; * papuci cu reni 19.99; * set jucarie inghetata 29.99 ron ; * set vase de jucarie 29.99 ron ; * ursulet de plus 29.99 ron ; * set creativ 29.99 ron

  340. Lungana Nicoleta at 18:36

    Papuci cu ren-20 lei,păturica ren 30 lei,pijama 40 lei,tigaie ceramica 20 lei,ceainic 40 lei,lenjerie de pa 70 lei,halat 30 lei☺️

  341. Alexandra Lucaveschi at 18:55

    Din acel voucher, in primul rand as vrea sa-mi cumpar acea paturica cu model de craciun. Toate modelele le-as lua, atat de frumoase sunt. Si as oferi cate una la persoanele dragi, de sărbători.

  342. Bucureanu Vasile at 19:01

    papuci-19,99 lei (2 buc) ; halat-29,99 lei ; pijama-39,99 lei (2 buc), colanti bebe- 10 lei, patura-14,99 lei(2 buc) ; set prosoape-29,99 lei (2 buc)

  343. LACRY at 19:04

    Noi ne dorim jucarii ptr pitici, neaparat nisip kinetic, decoratiuni ptr casa 🙂 si cadouri ptr verisori ☺

  344. Enescu at 19:06

    Din brosura mi-au făcut cu ochiul destule chestii interesante,dar in principal: decorațiunile de Craciun (ador garantat), drona cu telecomanda si paturicile pufoase!

  345. Silvica at 19:17

    Platou Prajituri 24.99 ;Decoratiune 7.99 ; Rama foto 19.99 ; Pijama dam 39.99 ; Halat Dama 29.99 ; Set my Little pony 99.99 ; Patura 14.99 x 2 buc

  346. Daniel P at 19:33

    set de prosoape 120 lei ; platou prajituri 25 lei – 2 buc ; set lenjerie pat 50 lei ; set ceramica baie 40 lei

  347. Plopi Adriana at 19:39

    * set vase de jucarie 29.99 ron
    * ursulet de plus 29.99 ron
    * set creativ 29.99 ron
    * jucarie bebelus 39.99 ron
    * rucsac pentru copii 49.99 ron
    * pijama groasa 19.99 ron
    * papuci cu reni 19.99
    * set jucarie inghetata 29.99 ron

  348. Novak Daniela at 21:29

    hmm 250 lei 😀
    pai cu ce sa incep…. pijamale pufoase 2 , una pt mine si una pt mama, ca doar ne gandim si la ceilalti;
    2 halate de baie la fel tot pt noi doua, papuci de casa tot asa 2 , o tigaie pt mama, ca doar e bucatareasa nu gluma, si de restu numa cani 🙂 sunt dependenta de cani <3

  349. Stefania Popa at 21:51

    Pijamalele sunt marea mea pasiune;x cat mai multe si mai pufoase.. nici decoratiunile interioare si o lenjerie de pat nu mi ar displacea;x

  350. Obreja Iuliana at 23:53

    – papuci bleumarin (cu motiv de Craciun) – 14.99
    – papuci (cu reni) – 29.99
    – ghirlanda led (20 nbecuri) – 24.99
    – set 3 cutii – 14.99
    – decoratiune – 14.99
    – ghirlanda led (sub forma de stea) – 19.99
    – sosete decorative – 4.99
    – patura de flecee – 14.99 (x2)
    – bradut decorativ – 9.99
    – set lenjeri de pat – 69.99
    – fata de perna – 9.99

  351. ELLA at 01:06

    Set SPA -9.99
    Pijama-49,99
    Papuci de casa-29,99
    Coronita festiva-3,99
    Set globuri-3,99
    Decoratiune stea-4,99
    Ceainic-39,99
    Tigaie adanca-49,99
    Set lenjerie pat-49,99
    Set desert-6,99

    Total: 249.9 lei

  352. Violeta at 01:18

    Buna, pentru cadourile celor dragi, dar si pentru mine as alege urmatoarele:
    – bluze dama, 2 x 24.99
    – bluza dama, 19.99
    – rochie dama, 29.99
    – bluza baieti, 3 × 14.99
    – patura, 3 × 14.99
    – cutie accesorii, 14.99
    – bluza fete, 2 × 19.99
    – baloane metalizate, 3.99

  353. Dorina Ciobotaru at 01:24

    Lista mea de cumparaturi cuprinde :
    set 2 cani – 14.99 lei x2 bucati
    rochie-29.99lei x2 bucati
    bluza -29.99lei x2 bucati
    accesorii decorare cadouri – 4.99 lei
    set 2 role hartie impachetat – 2.99lei
    cutie accesorii – 14.99 lei x 3bucati
    patura – 14.99 lei x 3bucati
    total : 247.86

  354. Gigi Ciobotaru at 01:41

    Daca as castiga , lista mea de cumparaturi ar cuprinde :
    rasnita electrica 19.99 lei
    set 2 cani – 14.99 lei x2 bucati
    papuci de casa – 19.99 lei
    Platou Prajituri 24.99 lei
    ceainic – 39.99 lei
    patura – 14.99 lei x 4 bucati
    -rama foto 19,99
    -pusculita 19,99
    total : 234.92

  355. mirabela at 02:08

    Anul acesta avem de facut multe cadouri…asa ca aleg sa fie ceva frumos si practic…hmm…stiu, o sa luam pentru fiecare o paturica si o cana. Pentru a sta frumos langa brad cuibariti in paturica pufoasa si calduroasa si in mainile usor inghetate sa tina canuta cu ceaiul sau ciocolata calda si sa isi aminteasca cu drag realizarile sin anul care urmeaza sa treaca

  356. baroiu mariana at 03:05

    Un halat de baie pentru mine ar fi primul. Pentru casa as lua o rasnita, o tigaie cu capac si un vas de yena. De restul banilor setul My little Pony pentru micuta mea nepotica.

  357. Lazar Georgiana at 07:33

    M-au încântat halatul de baie pufos, lenjeria de pat, papucii cu ten, setul spa, pijamalele si paturicile pufoase.

  358. Loredana Mariana C at 09:55

    pantaloni – 19.99 (2 buc)
    lenjerie pat100% bumbac – 59.99
    papuci -19,99 lei (2 buc)
    halat -29,99 lei
    pijama -39,99 lei (2 buc)

  359. G Iuliana at 10:11

    -set prosoape 29,99 lei*2 bucati
    – pijama 39,99 lei *2bucati
    -rucsac pentru copii 49.99 lei * 2 bucati
    -dres fete 9.99 lei

  360. Eugen Sabin at 10:35

    – decoratiuni craciun – 9.99 lei ( 3 buc)
    – lenjerie pat – 59.99 lei ( 2 buc)
    – patura – 29.99 lei (2 buc)
    – ghirlanda led – 9.99 lei (2 buc)
    – set globuri – 9.99 lei (2 buc)

  361. Scurtu Gabriel D at 10:52

    râșnița electrică 19,99 * 2
    platou prăjituri 24,99 *2
    vas termorezistent 29,99 * 2
    tigaie adânca 49,99 * 2

  362. Pirjol Nicoleta at 11:50

    ceainic – 39.99 ; cani – 9.99 (2 buc) ; platou prajituri – 24.99 ; tigaie adanca – 49.99 ; rama foto – 19.99 ( 2 buc) ; pijama-39,99 lei (2 buc)

  363. Nicolaescu Tatiana at 11:59

    lenjerie de pat (59.99 lei – 2 bucati ) , volan de jucarie (49.99 lei- 2 v=bucati…am doi copii ) , un hanorac ( 29.99 lei)

  364. Georgiana V at 15:08

    Pepco ne surprinde in fiecare saptamana cu noi minunatii. Mi-as alege urmatoarele daca as castiga:
    *rasnita electrica 19.99 lei
    *set 2 cani – 14.99 lei x 2 buc
    *papuci de casa – 19.99 lei
    *platou prajituri 24.99 lei
    *ceainic – 39.99 lei
    *decoratiune craciun – 9.99 lei
    *patura – 14.99 lei x 4 buc
    *rama foto 19,99
    *fata pernuta 19,98 × 2 buc
    In total : 243.92
    Sarbatori fericite tuturor!

  365. Filiz Mustafa at 15:39

    As cumpara :
    Halat de baie, 39.99
    Lenjerie pat fetita 59.99
    Lenjerie pat baiat 59.99
    Patura 29.99
    Papusa 39.99
    Ursulet de plus 19,99

  366. Adelina at 17:39

    Lista mea de cumparaturi cuprinde :
    Set 2 cani -14.99 (pt mine si iubitul meu )
    Cutie de accesorii -14.99 (pt a tine toate perechile de cercei primite de craciun)
    Paturica Rosie -14.99 ( pt un decor de Craciun ) x2
    Plase de cadou pt cadourile de craciun
    Baloane metalizate
    Accesorii pt decorare cadouri 4.99
    platou prajituri – 24.99 x2
    set lenjerie pat-49.99

  367. Balan Estera at 17:47

    Liste pentru cumparaturi:

    1. Lenjerie intimă: de la 9,99 ron
    2. Cămașă de noapte dama: 29,99 ron
    3. Set lenjerie pat 100% bumbac: 49,99 ron
    4.Papuic de casa: 19,99 ron
    5.Halat dama: 29,99 ron
    6. Servetele de masa 1,99 ron
    7. Vas termorezistent 29,99 ron
    8. Cana: de la 7,99 ron
    9. Platou prajituri: 24,99 ron
    10. Set desert: 6,99 ron
    11. Pătura polar: 14,99 ron
    12. Ornament Led: 19,99
    13. Rama foto: 19,99

  368. Oana at 00:43

    Diferite lucrusoare, pijamalute, papucei de casa, decoratiuni, luminite, pernute, paturica, toate acestelucrusoare vreau sa le fac cadou atat persoanelor dragi mie cat si persoanelor nevoiase pentru a le face sarbatorile mult mai fericite, deoarece acest lucru ma face si pe mine mult mai fericita cand vad ca pot sa ajut si sa ofer un zambet/fericire!

  369. Adriana at 00:47

    Buna, eu mi-as dori tare mult sa castig acest concurs si din voucherul pe care il primesc sa cumpar copiilor nevoiasi cate o jucarie pentru a le face o bucurie de sarbatori!

  370. Cristina B. at 01:42

    Buna! imi place mult Pepco, gasesc multe produse dragute, folositoare si foarte important: ieftine.
    Lista mea ar contine:
    cutie accesorii: 15 lei (4 buc, pentru prietenele mele)
    bluza: 20 lei (2 buc pentru fetele mele)
    bluza si fusta: 30 + 30 lei (pentru mine)
    blugi: 50 lei (tot pentru mine :))
    pijama pentru sotul meu
    o jucarioara pentru bebe

  371. Karina at 02:53

    Lista de cumparaturi pentru implinirea dorintelor celor dragi:

    Pijama pentru fete
    Papuci cu reni
    Set lenjerie pat
    Halat cu gluga

  372. alexandru lucica at 07:02

    Ghirlanda led – 9.99ron
    Pijama-20ron
    Rasnita electrica 19.99lei
    Rama foto 19.99
    Halat 19.99lei S/M vrem
    Papuci de casă 19.99lei
    set desert 6.99 lei
    Ornament led 19.99lei
    Set lenjerie pat bumbac 49.99 lei
    Pătura 14.99lei
    Set prosoape bumbac 29.99lei

  373. mariana valentina at 08:12

    decoratiuni de Craciun ( mandra vrea decorul ei in camera ei, 9.99 lei ), cani cu motiv de Craciun ( 14.99 lei) , fata de perna de Craciun (9.99 lei ) , Ghirlanda led ( 5.99 lei)

  374. dumitru sorin at 08:40

    perna 20
    Pijama băieți 20
    Perdea dus 20
    Umbrela 10
    Papuci casa 15
    Pantaloni de jogging 20
    Jucărie excavator 40
    Masinuta 80
    Bluza 25

  375. roman corina at 09:03

    Halat dama 29.99
    – Rochie dama 29.99
    – Rasnita electrica 29.99
    – Nisip kinetic 29.99
    – Set lenjerie pat bumbac 49.99
    – Masinuta cu telecomanda 79.99

  376. Iulia at 09:18

    Sincera sa fiu, aș lua o mulțime de lucruri. De fiecare dată cand intru in Pepco, gasesc o grămadă de chestii fantastice si am impresia că ar fi bine sa ma mut in Pepco sa fiu aproape de ele.
    Revenind, as lua cadouri pentru familia mea, forme pentru prajituuuri si ceva pentru colega mea care m-a dus prima dată la Pepco.

  377. george roman at 09:29

    Pijama dama 39.99lei
    Rasnita electrica 19.99lei
    Rama foto 19.99
    Halat 19.99lei
    Papuci de casă 19.99lei
    2x set desert 6.99 lei
    Ornament led 19.99lei
    Set lenjerie pat bumbac 49.99 lei
    Pătura 14.99lei
    Set prosoape bumbac 29.99lei

  378. stana viorica at 09:54

    Pijama damă: 39.99
    Ornament led: 19.99
    Lenjerie pat 100% bumbac: 49.99
    Set globuri: 14.99
    Lumânare în borcan: 14.99
    Pătură: 29.99
    Față de masă: 29.99
    Set 3 cutii: 14.99
    Set 2 căni: 14.99
    Papuci de casă: 19.99

  379. stana constantin at 10:10

    Decoratiune craciun 9.99
    Decoratiune stea 4.99
    Set 2 prosoape 2buc× 29.99
    Pijama dama 39.99
    Papuci casa 19.99
    Patura 14.99
    Set lenjerie de pat 49.99
    Infuzor ceai 2buc× 7.99
    Tabla magnetica 29.99
    Servetel masa 2buc× 1.99

  380. alexandru alin at 11:21

    Halat dama : 29.99 lei
    Tigaie ceramica: 19.99 lei
    Rasnita electrica: 19.99 lei
    2 Set 3 cutii : 14.99 lei x 2
    2 paturi motiv Craciun : 14.99 lei x 2
    2 Ornament LED : 19.99 lei
    Papuci de casa : 19.99 lei
    Pijama : 39.90 lei

  381. ghinda Nicoleta at 11:57

    Pijama damă: 39.99
    Ornament led: 19.99
    Lenjerie pat 100% bumbac: 49.99
    Set globuri: 14.99
    Lumânare în borcan: 14.99
    Pătură: 29.99
    Față de masă: 29.99
    Set 3 cutii: 14.99
    Set 2 căni: 14.99
    Papuci de casă: 19.99

  382. ioan ghinda at 12:20

    Decoratiune craciun 9.99
    Decoratiune stea 4.99
    Set 2 prosoape 2buc× 29.99
    Pijama dama 39.99
    Papuci casa 19.99
    Patura 14.99
    Set lenjerie de pat 49.99
    Infuzor ceai 2buc× 7.99
    Tabla magnetica 29.99
    Servetel masa 2buc× 1.99
    Total 249.87lei

  383. Tatiana ghinda at 13:08

    set lenjerie 100%bumbac=99.99lei
    1x set pompieri =49.99 lei
    1x pian patrol= 59.99 lei
    1xpapuci de casa= 19.99 lei
    1xrasnita electrica=19.99 lei

  384. sly por at 16:47

    Halat de baie, 39.99
    Lenjerie pat fetita 59.99
    Lenjerie pat baiat 59.99
    Patura 29.99
    Papusa 39.99
    Ursulet de plus 19,99

  385. ISABELA SAILEANU at 18:04

    Ghirlanda led – 9.99ron
    Pijama-20ron
    Rasnita electrica 19.99lei
    Rama foto 19.99
    Halat 19.99lei S/M vrem
    Papuci de casă 19.99lei
    set desert 6.99 lei
    Ornament led 19.99lei
    Set lenjerie pat bumbac 49.99 lei
    Pătura 14.99lei
    Set prosoape bumbac 29.99lei

  386. Ana Nistor at 21:13

    Din brosura curenta as cumpara cadouri pentru prieteni:

    Patura x 3 : 45
    Cutie accesorii x 3: 45
    Set cani x 3: 45
    Tricou bumbac : 20
    Bluza dama x 2: 50
    Punga cadou x 4: 16
    Decoratiuni ambalaj x 3 : 15
    Set machiaj: 15

    Total: 250 🙂

  387. Elena at 22:19

    Aceasta este lista meaa:
    LUMÂNARE DECORATIVĂ – 14.99 lei
    GHIRLANDĂ LED – 24.99 lei
    TRICOU PENTRU BĂIEȚI – 29.99 lei
    CĂMAȘĂ PENTRU BĂIEȚEI – 29.99 lei
    PIJAMA PENTRU BĂIEȚI – 29.99 lei
    SET LENJERIE DE PAT – 69.99 lei
    HALAT CU GLUGĂ – 49.99 lei
    Fix 250 de lei :)). Te pup cu mare drag.

  388. Sandu Luiza Izabela at 22:59

    Uff lista e super luna de la globuri, papuci de casa, paturica drăguță cu ren cred, pijamale, lumânări parfumate ,câteva jocuri pentru copii muuulltee! Crăciun fericit!

  389. Andreea at 23:40

    Buna ! Îmi plac magazinele Pepco , mereu găsesc lucruri drăguțe și accesibile . Cu aceasta sumă aș cumpăra un halat de baie , pijama , jucării și decorațiuni de Crăciun .

  390. Tupan Elena at 00:40

    patura-14,99 lei(2 buc) ; set prosoape-29,99 lei (2 buc); papuci-19,99 lei (2 buc) ; halat-29,99 lei ; pijama-39,99 lei (2 buc), colanti bebe- 10 lei

  391. Elena Gornescu at 01:29

    Parcare 3 nivele 49.99
    Set vase de jucarie 29.99
    Pijama dama 39.99
    Rasnita electrica 19.99
    Set lenjerie pat bumbac 49.99
    Pătura 14.99
    Set prosoape bumbac 29.99
    Lumânare în borcan 14.99

  392. Milovici cosmina at 01:52

    Lista mea de la Pepco cu cadouri pt Craciun cuprinde:
    Orga frozen pt fetita mea
    Un unicorn de plus
    Pijamalute
    Costum printesa sau albinuta
    O rochie pt mami
    Set cani pt tati
    O patura cu motive de sezon

  393. Irina Ristoiu at 03:20

    De obicei raionul de bucătărie sau obiecte decor pt casa îmi fac cu ochiul. Insa acum din broșură am ales produse care pot fi făcute cadou persoanelor dragi:
    Costum Spiderman 69,99
    2 rochii de prințesa 2×49,99
    Set 2 căni 14,99
    Bluza dantela 29,99
    Fusta Jeans 29,99
    Set deco ambalare 4,99
    Total 249,93
    Sărbători fericite!

  394. Diana at 05:34

    1. Patura rosie 14.99
    2. Patura gri 14.99
    3. Cutie accesorii 14.99
    4. Set 3 role hartie impachetat 2.99
    5. Set 3 role hartie impachetat 2.99
    6. Cutie bijuterii 19.99
    7. Cutie bijuterii 19.99
    8. Cutie bijuterii 19.99
    9. Cutie bijuterii 9.99
    10.Cutie bijuterii 9.99
    11.Pijamale barbati 29.999
    12.Pijamale dama 39.99
    13.Pijamale dama 39.99
    14.Fard de pleoape 4.99
    15.Fard de pleoape 4.99

  395. Adrian at 09:02

    Lista mea ar cuprinde: 2 lenjerii de pat- 49,99 lei, 5 decoratiuni de Craciun cu leduri- 19,99 lei si 3 seturi de cani cu motive de sarbatoare-14,99 lei.

  396. Vartolomei Elena at 11:24

    PAHAR DE VIN 1.99 lei
    SET 3 CUTII 14.99 lei
    PĂTURĂ DE FLEECE 14.99 lei
    FAȚĂ DE PERNĂ 9.99 lei
    SET LENJERIE DE PAT 69.99 lei
    SET PAHARE PENTRU WHISKY 49.99 lei
    SET SPA 9.99 lei
    HALAT CU GLUGĂ 49.99 lei
    PAPUCI DE DAMĂ 19.99 lei

  397. Andreea Filimon at 13:15

    Ador sa fac cumparaturi de la Pepco. Lista mea cuprinde urmatoarele:
    2 Cutii pentru accesorii – 2 x 15=30 lei
    2 seturi de cani – 2 x 15= 30 lei
    Fusta de dama – 30 lei
    Lenjerie de pat – 50 lei
    2 Paturi – 2 x 15=30 lei
    Rama foto – 20 lei
    4 ambalaje pentru cadouri – 4 x 5 =20 lei
    Confetti – 2 x 5= 10 lei
    Pijamale – 20 lei
    Set 3 ornamente – 6 lei
    Total = 246 lei

  398. Cristina I at 14:22

    La asa oferta generoasa n-as avea cum sa ma abtin mai ales ca suntem fani Pepco. Prin urmare, am decis sa umplem desaga Mosului cu de toate pentru toti: o rochie pentru printesa la 49.99 lei, 2 bluze fetita la 19,99 lei fiecare, 2 bluze dama la 24,99 lei fiecare, 2 paturici la 14,99 lei fiecare, o cutie de accesorii la 14,99 lei, 2 seturi de cani la 14,99 lei fiecare, o bagheta la 14,99 lei, 5 pungi cadouri la 3,99 lei fiecare

  399. Pascal Anamaria at 14:41

    Suntem fani , Pepco …..cu vaucherul a-și cumpăra halate de baie pt copii , pijamale pentru mami și tati și dacă ne mai raman bănuți cani și decorațiuni pt brad

  400. Miereanu Paula at 14:59

    Halat damă – 29,99 ron
    Papuci casă damă – 19,99 ron
    Pijama damă – 39,99 ron
    Sosete motiv craciun – 3×9.99 ron
    Patura polar – 14,99 ron
    Pijama barbati– 39,99 ron
    Vas termorezistent – 29,99 ron
    Tigaie adâncă – 49,99 ron

  401. Radu Nicoleta at 15:41

    Ador Pepco…..magazinul meu preferat …avand i in vedere ca e luna cadourilor as lua jucarii pentru copii,bluze,globulete,instalatie,ceva pentru casa de sezon !!!! Ar fi chiar o magie ne Craciun daca as castiga acest voucher de 250 ron !!!

  402. Sandor Horatius at 16:15

    set creativ 29.99 lei , set prosoape 29,99 lei , pijama 39,99 lei * 2 bucati , rucsac pentru copii 49.99 lei * 2 bucati, dres fete 9.99 lei

  403. Marius Daniels at 16:26

    2* set prosoape 59.99 lei ; pijamale 39.99 lei ; set lenjerie 49.99 lei ; 2 * papuci de casa 19.99 lei

  404. Gelu Patuleanu at 16:36

    # patura – 29.99 lei (2 buc) ; # ghirlanda led – 9.99 lei (2 buc) ; # set globuri – 9.99 lei (2 buc) ; # decoratiuni craciun – 9.99 lei ( 3 buc) ; # lenjerie pat -59.99 lei ( 2 buc )

  405. Ligurcu Cenuse at 16:43

    – râșnița electrică 19,99 * 2
    – platou prăjituri 24,99 *2
    – vas termorezistent 29,99 * 2
    – tigaie adânca 49,99 * 2

  406. Anisoara Gaman at 16:53

    fata de perna cu motive de Sarbatori x 4 buc (39,96 lei ) ; set lenjerie de pat cu motive de sarbatori ( 69,99 lei) ; papuci cu reni (19,99 lei) ; set my little pony (99,99 lei ) ; fata de masa cu motive festive (19,99 lei )

  407. sandu ovidiu at 17:28

    Lista mea de cumparaturi pentru Craciun :
    -cutie de accesorii – 14.99 x3buc
    -set cani – 14.99 x2buc
    Echipament pompier – 49.99 x2buc
    Pantaloni trening baieti – 29.99
    Colanti fete- 14.99
    Patura- 14.99 x 2 bucati
    Total : 249.89

  408. sandu dan at 17:33

    Daca voi castiga, voi achizitiona urmatoarele :
    -rasnita electrica 19.99
    lenjerie de pat-49,99 lei
    papuci-19,99 lei
    Ceainic-39.99
    halat-29,99 lei
    pusculita-19.99
    set cani-14.99
    pijama-39,99 lei
    Total : 234.92

  409. Mustafa MELEK at 18:19

    as cumpara urmatoarele:
    Set de joaca My Little Pony: 99.99 lei
    Lenjerie pat 100% bumbac: 49.99 lei
    Rama foto 10 fotografii: 19.99 lei
    Halat dama: 29.99 lei
    Unicorn plus: 39.99 lei
    Coronita festiva: 3.99 lei
    Servetele de masa: 1.99 lei
    Set globuri: 3.99 lei
    Total: 249.92 lei

  410. nik por at 18:55

    Jucarii, decoratiuni, haine, etc. Acum de Craciun as cumpara celor dragi un halat de baie cu papuci de casa, o forma pentru prajituri, decoratiuni pt brad si jucarii bineinteles

  411. Elena Cata at 21:18

    Daca as castiga le-as cumpara parintilor si fratilor pijamale, halate pufoase, papuci de casa, cadouri perfecte pentru sezonul rece ♡

  412. Maria Escu at 21:33

    Lista mea arata astfel: o paturica rosie (cica, sa imi surada noorcul!!!)- 15 lei, 2 seturi 2 cani – 30 lei (sa avem cu ce bea un ceai caldut, deh), 5 bluze copii -100lei (fata si baietel), 4 bluze dama -100 lei, 10 baloane metalizate -4 lei. Toate bune si frumoase pentru cei dragi!

  413. Rokolla at 21:44

    O mare parte din bani i-as da pe hainele de copii pentru fetita mea. Preturile sunt bune la pepco si as vrea sa-i iau rochite, bluzite si chiar niste jucarii. Daca mi-ar mai ramane niste maruntis, as lua cateva decoratiuni de casa sau pentru Craciun

  414. pantiru otilia at 22:25

    As cumpara urmatoarele :Pijama dama 39.99lei
    Rasnita electrica 19.99lei
    Rama foto 19.99
    Halat 19.99lei
    Papuci de casă 19.99lei, lenjeria de pat cu 69,99,Unicorn plus: 39.99 lei.

  415. Ioana Prodan at 22:41

    Lista mea ar fi: masina cu telecomanda, unicorn plus, 2 seturi de 2 cani, lenjerie de pat, halat de baie, 2 paturici.

  416. Monika M. at 22:57

    Ursulet de plus – 20 lei, Lenjerie de pat – 60 lei, Pijamale – 40 lei,Papuci- 20 lei, Fata de masa -30 lei, Bluza dama -30 lei, Nisip kinetic – 30 lei, Tigaie ceramica -20 lei.

  417. lenuta sanduleanu at 23:07

    Daca as castiga voucherul de 250 lei ,as cumpara hainute si jucarii pentru copii mei ,pt sotul meu o pereche de pijamale si un halat de baie ! se apropie mos Craciun si imi doresc sa ii vad veseli si bucurosi !

  418. Diana Viorela at 00:24

    Daca as castiga, as cumpara hainute pentru băietii mei, decoratiuni pentru Crăciun si un obiect pentru casa. Sărbători cu bine!

  419. Anca at 01:11

    Cu suma de bani as cumpara cadouri pt familie deoarece părinții mei si anul asta îmi vor face cadou,iar eu nu le-am luat nimic
    Pt mama mea:forma pt tort,forma pt briose,pijamale si halat de baie
    Pt tatăl meu:pijamale,papuci de casă
    Pt fratele meu:pijamale
    Pt fetița mea:bady,urs de plus,păturică pufoasa si clamite pt par
    Pt sotul meu:rama foto,cană cu mesaj pe ea,scrumieră si pijamale
    Iar pt mine:halat de baie si papuci de casă.

  420. Cristiana Homei at 01:53

    Pijama 39.90
    Papuci de casa 19.99
    2 halat dama 29.99×2
    3 paturi 14.99×3
    Lenjerie pat 59.99
    Ghirlanda 14.99
    Bradut decorativ 9.99

  421. Herta Cristina at 02:34

    Lista mea de cumparaturi de la Pepco:
    Set 2 cani – 14,99 lei
    Echipament politist 29,99 lei
    Bagheta 14.99 lei
    Bluze pt fetita+baiat 2*19,99=39,98lei
    Colanti fete 14,99 lei
    Rochie dama 29,99 lei
    Bluza dama 24,99 lei
    Fusta jeans dama 29,99 lei
    Blugi dama 49,99 lei
    Total 249,90 lei

  422. Loke Barna at 03:34

    2 x Set de jucarie pentru inghetata -59,98 lei
    Nisip kinetic -29,99 lei
    Pistol cu sageti de spuma – 29,99 lei
    Masina de pompieri si casca – 49,99 lei
    Set de 2 cani – 14,99 lei
    Camasa pentru femei – 39,99 lei
    Camasa pentru barbati – 39,99 lei
    Rochita rosie din catifea – 29,99 lei

  423. Ligia Oprea at 08:29

    Imi place foarte mult Pepco, dar pentru ca acum sunt sarbatorile de iarna, as alege obiectele care sa intensifice atmosfera de sarbatoare precum decoratiunile luminoase, paturicile pufoase, pernele si papuceii cu motive de iarna.

  424. Miron Cristina at 10:48

    Bluza baieti 2 buc – 40 lei
    Bluza dama 2 buc – 50 lei
    Lenjerie de pat – 60 lei
    Masina de pompieri si casca – 50 lei
    Nisip kinetic -30 lei
    Rama foto 10 fotografii: 20 lei

  425. popescu gabriel at 13:09

    ⁃ Pijamale 40 de lei
    ⁃ Unicorn 40 de lei
    ⁃ Pusculita 20 de lei
    ⁃ Ceainic 40 de lei
    ⁃ Pijamale 40 de lei
    ⁃ Platoul de prăjituri 25 de lei
    ⁃ halat de baie 30 de lei
    ⁃ Pătura 15 lei

  426. ghinda anton at 23:18

    -papuci de casa 19,99
    -pătura 29,99
    -set cani 14,99×2 buc
    -lenjerie de pat 49,99
    -jucarii bebelusi 19,99
    -halat plus 39,99
    -pantaloni Mickey 19,99
    -ghirlandă led 9,99×4 buc

  427. natalia ghinda at 23:23

    Figurina StarWars – Radu – 15 lei
    2 ursuleti de plus – 40 lei
    rama foto casa – 15 lei
    2 cani si set ptr zahar si cafea – 40 lei
    caseta bijuterii – 25 lei
    bluza neagra – 20 lei
    pijamale – 20 lei

  428. stan profira at 23:34

    rasnita electrica 19.99
    lenjerie de pat-49,99 lei
    papuci-19,99 lei
    Ceainic-39.99
    halat-29,99 lei
    pusculita-19.99
    set cani-14.99
    pijama-39,99 lei

  429. stan anton at 23:58

    Pijamale 40 de lei
    ⁃ Unicorn 40 de lei
    ⁃ Pusculita 20 de lei
    ⁃ Ceainic 40 de lei
    ⁃ Pijamale 40 de lei
    ⁃ Platoul de prăjituri 25 de lei
    ⁃ halat de baie 30 de lei
    ⁃ Pătura 15 lei

  430. Lucia at 18:48

    Felicitari Simina!

    Ea a castigat si voucherul de la pepco de pe blogul pisicapesarma.ro. Asta inseamna cumparaturi duble la Pepco de sarbatori.

  431. Spataru Liliana at 11:50

    Lista ar putea fi lungă, dar încercând să fiu cumpătată, m-am încadrat în buget si am reusit sa aleg cadouri pentru cei dragi, care cu siguranță ii va încântă.
    Set lenjerie pat 2 pers- 49.90 ron
    Pijama dama -39.90 ron
    Rama foto 2 buc- 2 ori 19.90 ron
    Papuci casa 2 buc- 39.90 ron
    Ceainic- 39.90 ron
    Set jucărie bebe- 39.90 ron

    Multumesc pepco pentru gama variată de produse si pentru prețurile avantajoase.

  432. Felicia B at 13:03

    Pepco este magazinul preferat de intreaga familie. Primul pe lista in materie de cadouri. Mi-as lua hainute; decoratiuni si lucruri pentru casa. Si de restul cadouri: cani de craciun, Halat de baie, camasuta rosie sI rochita de fetita. Bafta! Sarbatori cu bine tuturor!

  433. Adeline at 13:59

    Buna!
    Mie imi place sa fac liste cand merg la cumparaturi:
    Fata de masa 160×220 model fulgi de nea 39,99 lei;
    1 Decoratiune de craciun cu leduri in forma de stea culoare alba 19,99 lei;
    1 Decoratiune de craciun cu leduri in forma de inima rosie 19,99 lei;
    Ghirlanda led din hartie 19,99 lei;
    4 Stele decorative de inspiratie scandinava 7,99 lei x 4=31,96 lei;
    4 fete de perna 9,99 lei x 4=39,96 lei
    Stea decorativ varf de brad stil traditional 4,99 lei
    Reni decorativi 4,99 lei
    Set ornamente pentru brad 7,99 lei
    4 seturi a cate 12 globuri rosii 2,99 x 4=11,96 lei
    Total 201,81 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.