Anii ăștia au furat un pic din mine

Anii ăștia au furat un pic din mine

Zilele astea… mi s-a făcut dor de mine! Ați simțit asta vreodată?

Dor din ăla plin, cu amintiri, cu nostalgie. Dor de viața mea, așa cum mi-o amintesc, până la un moment dat.
Viața mea simplă, aglomerată, dar nu agitată,  viața mea activă, dar mult mai puțin stresantă, viața mea…plină cu de toate, și totuși atât de liberă. Dor de mine, dinainte de a fi mama Emei.
 
Vremurile alea în care mă bucuram cu sufletul de fiecare experiență, în care aveam timp pentru tot ce-mi propuneam …și nu mă simțeam o clipă vinovată pentru timpul pe care mi-l acordam MIE!   

Vremurile alea în care mă auzeam la telefon aproape zilnic cu una dintre prietenele mele, în care ne sunam să ne spunem toate prostiile, în care aveam vreme să despicăm firul în patru, în care ne strângeam în gașcă la câte un film, jucam remi, stăteam pe covor și mâncam floricele.
Fără Facebook. Fără uitat la ceas. Fără mailuri pe telefon. Fără goană. Fără nicio altă grijă, decât să ne simțim bine.  Atât.

Am ajuns, nu știu cum, în anii ăștia, să funcționez mai mult între calendare și întâlniri. Totul pe fugă.
Mă duc la întâlniri, legate de job și sunt stresată. De trafic, de timp, de liste.  
Ies rareori la teatru, stresată și atunci să ajung acasă înainte să se culce Ema.
Mă duc rar la coafor și mă uit obsesiv la ceas. Mi se pare că ceilalți se mișcă prea încet.
Alerg să nu întârzii să o iau pe Ema de la școală.
Alerg cu ea acasă, apoi la cursuri și activități extrașcolare, facem teme, mereu suntem în criză de timp.
Nu mai știu de mult ce înseamnă timp liber. Totul e planificat. Totul e pe fugă. Totul e îngrămădit în program. Încerc să le fac pe toate…și am deseori sentimentul că nu-mi iese nimic bine.

Habar n-am cum s-au rostogolit anii ăștia și când au început să-mi fure viața aia simplă. Fără să bag de seamă. Fără să mă pregătească. Puțin câte puțin.
Dar ireversibil.

Anii ăștia…mi-au dat multe, pe de o parte, știu.
Mi-au dăruit ce am mai valoros în lumea asta, simt asta în fiecare zi.

Dar anii ăștia mi-au și luat în schimb oamenii cei mai apropiați, clipele frumoase, bucuriile mărunte, timpul meu.
Mi-au furat o mare parte din VIAȚA MEA, așa cum era ea. Simplă.

  
Mai mult, anii ăștia mi-au furat prietenele.

Întîi mi-a luat prietenele din copilărie, pe Otilia, pe Cristina…și le-a dus peste Ocean. Ne vedeam sau ne auzeam zilnic, iar acum maxim o dată pe an. 
Apoi mi-a răspândit prietenele de liceu prin Europa. Anii ăștia mi-au luat-o pe Geo, prietena mea la bine și la greu și au dus-o de multă vreme în Franța. Și aș putea continua!

…mi-e dor de de ele, dar n-apuc nici să le scriu, nici să le aud. Deși, s-ar spune, acum avem atâtea căi de a ține legătura, dar nu o facem.
Acum avem de toate, dar nu mai avem timp.

Sunt mereu pe goană…și n-apuc niciodată să mă așez în fotoliu și să le sun, așa cum îmi propun. Îmi notez pe liste să nu uit să le sun…și nici așa nu reușesc.

Nu-mi aduc aminte de când nu mi-am mai sunat o prietenă bună pur și simplu s-o întreb ce mai face. Pe unele le am aproape, aici, în București. Și totuși atât de departe! Ne vedem rar…și atunci, pe fugă!
Am plâns zilele astea, când mi-am dat seama de asta. Habar n-am ce s-a întâmplat de am ajuns aici.

Recunosc, mă simt des prinsă într-o cursă. Am senzația că dacă slăbesc ritmul, o să pierd cursa.
Simt că dacă mă relaxez,  o să-mi ies din formă.

Mi-e așa un dor să stăm ca pe vremuri la povești, la un film, la o ciocolată caldă…fără să mă simt vinovată că irosesc din timpul în care-aș putea face altceva.

Mi-e dor să ies cu o prietenă bună la o cafea și să nu ne uităm la ceas.
Mi-e dor de ele, îmi lipsesc, mi-e dor de timpul nostru împreună, mi-e dor de noi, așa cum eram.
Mi-e dor pur și simplu să ies în oraș fără să mă gândesc la Ema, la timp, la liste, la ora de culcare.
Mi-e dor să merg undeva, oriunde, fără să mă gândesc că trebuie să mă grăbesc.
Mi-e dor de zilele cu libertate.
Mi-e dor de zilele în care nu aveam nimic de făcut, dar făceam atât de multe.  
Mi-e dor de mine, cea de atunci!  

Viața mi s-a schimbat în mare parte și de acum 10 ani. De când a apărut Ema.
Copilul ăsta al meu e o minune. E o Rază de Soare care mi-a luminat viața. Care mi-a schimbat viața, la propriu.  Am clipe în care mă minunez de tot ce trăiesc.
Mă minunez de ea, de viața noastră, de noi trei, de tot ce trăim.
 

Și totuși, recunosc, am și clipe în care mi-e dor de mine, cea de pe vremuri, de dinainte de Ema. Îmi lipsește libertatea.
Mi-e dor de viața mea independentă.  Mi-e dor să am timp și pentru MINE, nu doar pentru ea.
Asta-mi lipsește cel mai mult!

O văd pe Ema înconjurată de prietenele ei…și mi-e dor de mine și prietenele mele. Îmi lipsesc mai mult decât pot să le spun.
Nu, viața nu se întâmplă nici pe Facebook,  nici pe Instagram sau pe blog.

Viața se întâmplă acum. Aici. Viața e făcută din momentele astea de suflet, care-mi lipsesc.
Nu, nu poți să îmbrățișezi pe cineva pe WhatsUp, nici să stai să depeni amintiri, în fața unui ecran. Nimeni n-o să-și aminteasă vreodată ce a postat pe Facebook, dar o să-și amintească de râsul prietenilor și căldura unei îmbrățișări sincere.
  
Viața mea e plină, e frumoasă, am și zile de poveste, dar am și zile în care mă simt blocată într-un ritm care nu mă lasă să trag aer în piept și să mă bucur de PREZENT. De AZI. De ACUM. 

N-am nicio clipă în care să nu mă gândesc la ceva. Gânduri care aleargă în toate direcțiile.
Planuri  legate de blog, de mica mea afacere, de copilul meu, de școli, concursuri, educație, viitor.
Liste peste liste. Mai totul centrat pe Ema și pe viitorul ei.  

E așa de greu să faci dintr-un om mic unul mare. E nevoie de TIMP, ENERGIE, DEDICARE.

E nevoie de suflet mult. E nevoie să lași de la tine…și să-i dai lui.
Așa se face că tu ajungi ușor, pe nesimțite, pe planul 2, apoi pe 3…și să uiți de tine în goana asta nebună.

Simt uneori că am nevoie de niște spațiu pentru mine, pentru a ieși un pic din hățișul ăsta.
Am nevoie de o cafea relaxată, de o prietenă, de o bârfă. Fără calendar, fără ceas, fără goană.  Și mai ales, fără să mă simt vinovată!

Asta-mi doresc de Crăciun!

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.