Un cuvânt care nu trebuie să urmeze după TE IUBESC

Un cuvânt care nu trebuie să urmeze după TE IUBESC

Vi se întâplă și vouă? Că eu m-am urmărit singură câteva zile și m-am înspăimântat cât de des folosesc exprimarea asta și cu Ema și cu tatăl Emei. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc:

Em, te iubesc, DAR fă-ți ordine în cameră!
Te iubesc, DAR strânge-ți masa!
Te iubesc, DAR mai spală și tu vasele!
Te iubesc, DAR mai oprește-te din vorbit!

Oho…și exemplele ar putea continua! Asta pentru că, v-am zis, m-am urmărit câteva zile și îmi venea să mă ascund să nu mă mai aud!

Totul a început de la o discuție pe care am avut-o cu o prietenă bună, căreia soțul i-a reproșat exprimarea asta: Te iubesc, DAR….
Se pare că urechile lui nici nu auzeau ‚te iubesc’, ci doar partea a doua, ce urma după DAR.  

Nu mă gândisem niciodată serios la asta, recunosc. Dar uite că s-au gândit și s-au răzvrătit alții! Și bine au făcut!

În traducere, exprimarea asta e un soi de… ‚Te iubesc, DACĂ… ’.
Cel e ce aude…înțelege ceva de Iubire condiționată.
Să fim serioși, până la urmă, cam asta e! În plus, cred că e un soi de încercare nereușită de îndulcire a  reproșului pe care vrei să-l faci.

Nu mai zic de cuvintele astea…TE IUBESC, ce ar trebui să fie folosite în cel mai sincer și sensibil context, iar noi le ducem pe arătură, în cel mai nefiresc mod.

Te IUBESC, dar….

Niciun dar! Să-l scoatem de lângă te iubesc! Nu-i locul lui acolo. Să-l eliminăm de tot!
O altă cale, dacă nu puteți să-l eliminați brusc pe DAR, ar fi să-l înlocuiți cu Și. Chiar și așa, să vedeți cum se schimbă lucrurile!

Em, te iubesc și fă-ți ordine în cameră!
Te iubesc și strânge-ți masa!
Te iubesc și mai spală și tu vasele!
Te iubesc și mai oprește-te din vorbit!

Hm…altceva, nu? Cu totul altceva! Nu mai e iubire condiționată aici, nu? Sunt doar două mesaje diferite.
Nu știu ce să spun de alte case, dar la noi e clar că exprimarea asta se va schimba în viitorul apropiat, foarte apropiat. Pentru că îi iubesc și gata!
Fără niciun dar! Doar cu semnul exclamării!  

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți și: 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.