10 situatii in care trebuie sa spunem DA!

10 situatii in care trebuie sa spunem DA!

Recunosc, deseori, primul instinct, acela de mama, este sa spun NU.
Acel “NU” confortabil, care ma lasa sa-mi vad mai departe linistita de viata.
 Oarecum linistita, macar pentru o vreme, cat stiu ca o mai pot proteja, cat inca mai e mica. Dar cat o sa mai fie mica?!

Asa am ajuns sa inteleg in timp ca instinctul tipic parintesc e de vina. El ne face sa-i tinem strans aproape, sa nu le dam drumul, sa-i vrem cat mai in siguranta…sa ne tinem puii cat mai strans, cat mai sufocant. E instinctul care se naste in fiecare parinte odata cu propriul copil.
E prezent in fiecare dintre noi si de multe ori pune atatea piedici in calea dezvoltarii copilului nostru.

Ii tinem strans si nu-i lasam sa descopere!

Credem ca-i protejam, dar defapt le punem piedici.

Vrem sa-i ajutam, dar defapt ii sufocam.

Vrem sa devina oameni mari si increzatori, dar ii tratam cu neincredere.

Ni-i dorim curiosi, dar le taiem aripile,

Ii vrem hotarati si siguri pe ei, dar nu-i lasam sa incerce.

Le cerem parerea, dar nu tinem cont de ea.

Ii ducem la fel de fel de cursuri, dar nu stim ce le place intr-adevar.

Le punem intrebari, dar nu ascultam raspunsurile.

Vrem sa-si sustina parerea, dar nu-i lasam sa si-o exprime.

Vrem sa fie liberi, dar ii incorsetam cu reguli.

Hei, draga parinte, TREZIREA! Hai sa crestem copii fericiti si independenti, nu tematori si dependenti de noi.  Hai sa le dam libertatea de a alege, hai sa le permitem luxul de a gresi si a se da cu capul de sus. Hai sa le dam sansa de a invata din greseli. Hai sa le dam drumul din cuib, sa nu-i mai tinem legati. 

Sa ne dam cu totii un pas in spate si sa-i lasam sa fie liberi. Haide sa fim parinti pozitivi si increzatori. Deschisi si relaxati.
Haide sa ne educam pe noi, inainte de a-i educa pe ei. Hai sa spunem DA mai des decat NU.

Am strans aici 10 situatii in care primul instinct parintesc este sa spun NU.
Abia in timp am invatat sa spun DA.

In fiecare zi, impreuna, invatam si construim: un copil increzator il el si-n fortele proprii, niste parinti increzatori in copil, o Ema independenta si relaxata, care sa stie ca oricand are nevoie de noi, ii suntem aproape. 

Hai sa invatam impreuna sa spunem DA mai des decat NU:

  1. Sa facem experimente in casa.

    • Primul gand al parintelui: sa spuna NU. Rapid te gandesti la mizerie, adunat de materiale, bataie de cap, logistica. Normal, toti ne gandim la asta, nu?
    • De ce spunem DA: E timp petrecut impreuna. Sunt momente de calitate, orice ar iesi. In plus, experimentele inseamna cunoastere, decoperire, insemna ‘imprietenirea’ copilului deja cu ceea ce se va numi la scoala fizica, chimie, stiinte.

  2. Sa isi aleaga singuri hainele.

    • Primul gand al parintelui: sa spuna NU. Normal ca vrem sa le alegem noi. Suntem adulti, stim mai bine decat ei, nu? Ei trebuie doar sa ne asculte si sa execute. Repede. In plus, cine vrea sa-si lase fetita sa mearga imbracata in rochie de balerina in parc sau baietelul in haine de Superman?
    • De ce spunem DA: Ii lasam sa-si exprime personalitatea. Ii lasam sa aleaga singuri si sa vada ca parerea lor conteaza. Or sa inteleaga abia apoi daca a fost bine sau nu.
  3. Sa gatim impreuna.

    • Primul gand al parintelui: sa spuna NU. Eu stiu clar: singura fac o pizza in 15 minute. Cu Ema o fac in 45 de minute + 45 pentru curatenie. La fel si la piscoturi, biscuiti sau turta dulce.
    • De ce spunem DA: Pe langa faptul ca cei mici se simt utili, vor intelege ca si gatitul poate sa fie o activitate de familie. Fara stres si cu distractie la pachet. In plus, e timp petrecut impreuna, ce se traduce prin momente si amintiri.

  4. Sa-si faca singura bagajele cand plecam in weekend.

    • Primul gand al parintelui: sa spuna NU. Stiu, ne temem ca vom gasi in bagaje doar jucarii de plus. Dar haide sa-i lasam sa-si aleaga macar un rucsac cu cele pe care ei le considera utile.
    • De ce spunem DA: Pas cu pas vor invata sa faca loc si periutei de dinti, poate unei perechi de sosete in plus si niste pantaloni de rezerva. Nu mai zic si de pijamale. Dar asta e un exercitiu care se-nvata in timp… 
  1. Sa se duca singuri sa cumpere ceva (paine, o sticla de apa, o ciocolata).

    • Primul gand al parintelui: sa spuna NU. E periculos sa nu darame ceva in magazin. Sa nu vorbeasca cu necunoscuti. Sa nu fie pacaliti cu banii. Sa nu cumpere altceva.
    • De ce spunem DA: Cum sa invete sa se descurce daca nu-i lasam? Poate ca vor gresi o data si inca o data. Dar in cele din urma o sa fie bine. Vor fi chiar ei mandri ca au reusit sa se descurce singuri.
  1. Sa-si cheltuiasca banii de buzunar cum vor.

    • Primul gand al parintelui: sa spuna NU. Da, evident ca ne mananca limba sa le spunem pe ce merita si pe ce nu merita sa-si dea banii. Sau chiar sa alegem noi in locul lor. Sau chiar sa nu le lasam banii in mainile lor de copii. Ca sunt bani munciti. Sa nu cumva sa dea banii pe porcarii…
    • De ce spunem DA: Cum sa invete altfel? Ca sa faca alegeri daca nu-i lasam? Da, ne costa ceva maruntis. Dar in timp maruntisul asta inseamna ca o sa avem copii constienti de valoarea banilor si …mai ales ca portofelul se poate goli la un moment dat, nu e sac fara fund. ( Nu pot sa nu-mi amintesc ca Ema le-a spus bunicilor cand era mai mica ‘mami cred ca are un portofel magic. Nu se goleste niciodata’. )
  2. Sa nu-i grabim permanent. Sa-i lasam in ritmul lor.

    • Primul gand al parintelui: sa-i batem la cap. Hai, hai, hai. Mai repede. Ce te moscai? De ce dureaza atat? Nu te inteseaza ca intarziem?! Bla, bla, bla…Nu valoreaza nimic pentru ei! Doar vorbe goale!
    • De ce sa-i lasam in ritmul lor: pentru ca doar asa se pot bucura de fiecare pas. Doar asa se pot bucura si de drum, nu doar de destinatie. O gargarita, o frunza cazuta…pentru ei sunt la fel de interesante ca si locul unde vrem sa ajungem impreuna.  
  3. Sa se catere in copaci.

    • Primul gand al parintelui: sa spuna NU. Copacii sunt inalti. Periculosi. Au scoarta…copiii se pot zgaria, se pot juli, se pot rani, crengile se pot rupe, copiii pot chiar sa cada din copac. De ce sa riscam?!
    • De ce spunem DA: Juliturile trec. Zgarieturile de asemenea. Bucuria de a te juca in natura, in padure…se castiga pe viata. Copii invata sa se catere, sa exploreze, sa fie activi si sa se bucure de natura…nu doar sa stea cuminti pe banca.  
  4. Sa experimenteze lucruri noi.

    De ex. sa doarma in cort, sa manance din ceaun, sa stea la un foc de tabara.

    • Primul gand al parintelui: sa spuna NU. Le spunem ca nu e comod. Ca nu au spatiu. Ca-i poate durea spatele. Ca nu e igienic. Ca nu sunt inca pregatiti. Ca ei merita ce e mai bun.
    • De ce spunem DA: experientele noi sunt atat de valoroase! Doar asa pot vedea ce le place si ce nu. Doar incercand, testand. Sa-i lasam pe ei sa aleaga ce le place si ce nu, fara sa le influentam deciziile. Sa-i lasam sa inteleaga ca oamenii si experientele sunt mai valoroase decat confortul si stelele de pe cladire.
  5. Sa faca abateri de la programul zilnic.

    • Primul gand al parintelui: sa spuna NU. Ii tratam ca pe niste robotei programati sa se culce ore fixe, sa se trezeasca la ore fixe. Sa manance cat trebuie, ce trebuie, la ore exacte. Sa citeasca, sa socoteasca, sa aiba pasiuni regulamentare. Sa nu iasa din grafic…ca e nenorocire!
    • De ce spunem DA: o exceptie nu inseamna o infractiune. Nu e nimeni care sa ne judece, care sa ne masoare succesele copiilor si erorile parintilor. De multe ori neprevazutul inseamna   Spontaneitatea, deciziile de moment pot valora mai mult decat credem.  

Copiii nostri nu sunt roboti. Nu sunt nici lucruri si nici bibelouri. Copiii nostri nu sunt nici de plus, nici de plastilina si nici nu se strica la o cazatura sau la un esec.  Din contra, se intaresc si merg mai departe.

Sunt oameni mici, sensibili, inocenti, curiosi.  Pentru ei, sunt atatea lucruri noi.  Au curiozitati, entuziasm, frica.  Au nevoie de noi sa le fim aproape, nu sa facem totul in locul lor. 

Copiii nostri sunt oameni.  Pot sa aleaga singuri. Pot sa faca singuri lucruri. Pot sa strice si sa repare. Pot sa planga si sa rada. Pot sa aleaga singuri ce vor sa manace, ce vor sa se joace, ce vor sa faca, ce le place si ce nu. Nu se intampla nicio tragedie. Asa devin din oameni mici, oameni mari.

Asta-i provocarea mea pe mai departe. Sa spun cat mai des DA!

 Am fost inspirata de catre Danonino, care promoveaza exact stilul acesta de parenting. Danonino incurajeaza parintii sa-si lase copiii liberi si creativi. Sa nu le punem piedici, sa nu le taiem aripile, sa-i lasam sa aleaga singuri, sa devina independenti. Daca noi, adultii, invatam sa fim parinti mai relaxati, e clar ca o sa avem copii autonomi care vor vedea lumea cu alti ochi!

There are 4 comments for this article
    • Blog in Tandem at 22:34

      Multumesc, Irina! Uite ca e bun si un ochi de vultur ;). Uite ca mai avem scapari cu totii. De altfel, ‘confortabil’ apare asa cum trebuie, dar uite ca la viteza mai fug tastele.
      Daca o spuneai mai prietenos as fi apreciat mai mult, dar oricum salutari voioase!

  1. valerica oprisanu at 22:52

    acum un an as fi spus wow, eu chiar fac toate astea. am luat punct cu punct si mi am dat seama ca da, am facut toate instinctiv , pentru ca ni se potriveste noua, ca familie, ca stil de viata.
    anul acesta insa… clasa a doua,bebelus in familie, scoala, teme, ritmalert… stau si ma intreb uneori daca am facut bine. cel putin la capitolul ragaz, pauza, iesit din cotidian. dimineata nu prea avem incotro si e cu hai ca intarzii. o zi de pauza, de altceva , duce la dorinta de a mai avea o zi si inca o zi, de prea multa relaxarea si maigrea reconectare cu scoala.
    dar toate celelalte ne au fost si ne sunt de mare folos. sa mearga la cumparaturi, sa traverseze, sa mearga singur , sa experimenteze si sa descopere, sunt achizitii care ii dau incredere in el si care conteaza.

    • Blog in Tandem at 23:00

      Da, stiu exact ce spui!
      Prin aceleasi trecem si noi…nu-i usor, nu-i usor deloc. Dar, incercam, cum spuneam si in articol, sa crestem si noi odata cu ei. Sa devenim mai intelegatori, mai rabdatori, mai intelepti…e o calatorie pe care o facem impreuna parinti & copii, cu zile bune, zile mai putin bune, ca doar suntem oameni.
      Dar e frumos, nu-i asa? Te salut cu drag…si sa ne-auzim cu bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.