Cele mai renumite 15 parcuri de distracții din Europa

Cele mai renumite 15 parcuri de distracții din Europa

Cine nu e fan parcuri de distracții, să ridice mâna!

Acest articol este dedicate celor care sunt în căutarea aventurii și a adrenalinei, așa că lista mea cu parcuri de distracții din Europa este de lipit pe frigider…și de pândit oferte speciale.

  1. Disneyland Paris

    Locul întâin merge, incontestabil, spre cel mai vizitat parc de distracții din Europa, aflat la aproximativ 20 – 30 de minute de mers cu trenul din Paris. Este un domeniu imens, împărțit în două parcuri: DisneyLand Park și Walt Disney Studios, ambele atrăgând milioane de vizitatori din toată lumea.
    Este o experiență care merită trăită atât de copii, cât și de adulți.
    Noi am povestit pe blog, în detaliu, ce am trăit când am vizitat Disneyland Paris.

  2. Europa Park

    Parcul aflat la granița dintre Germania și Franta, are peste 40 de ani de activitate.
    Este cel mai mare parc tematic din Germania si al doilea din Europa, după Disneyland Paris. Europa Park include 12 roller coaster-uri și 13 lumi tematice.
    N-am ajuns încă în acest parc, dar e clar pe short list-ul nostru…și mai ales al Emei, pentru vacanțele viitoare.

  3. Astérix Park

    Un alt parc de distracții aflat în proximitatea Parisului, la 30 de km distanță.
    E un parc de familie, cu peste 30 de ani de activitate, ce oferă 36 de atracții, 8 show-uri și 6 “lumi” diferite (vechea Grecia, Egipt, Imperiul Roman, Vikingii, Calatorie in timp, Welcome to Gaul).
    Așa că, la următoarea escapadă în Paris, ar fi bine să vă programați și o excursie de o zi în Astérix Park. Ceea ce ne dorim și nouă!

  4. Legoland Germania

    La o oră de Stuttgart și 1,5 de Munchen se află un Legoland® celebru, inspirat de originalul Legoland® Billund, perfect pentru copiii cu vârste între 2 și 12 ani, dar plin de atracții amuzante și pentru adulții cu chef de joacă.

    Am fost aici împreună cu Ema și putem confirma că a fost peste așteptările noastre.
    55 de atractii, grupate în 9 zone tematice, în care s-au folosit 56 de milioane de piese Lego.

    Preferatele Emei au fost cele extreme: Flying Ninjago (aripi zburătoare ce te înalță la 22m și unde te poți întoarce la 360 grade), Project X (mașini cu un traseu extrem și o coborâre bruscă de 18 m), Fire Dragon (un roller coaster ce-ți taie respirația) și Jungle Expedition (ce include o coborâre spectaculoasă cu barca, de la o înălțime de 12m).
    Găsiți pe blog un ghid cu 17 întrebări și răspunsuri utile. 

  5. Phantasialand

    Aflat la 30 de kilometri de orașul Koln, este un parc dedicat familiilor.
    Asta pentru că include câte ceva atractiv fiecare, indiferent de vârstă. 30 de atracții împărțite în șase lumi tematice, 4 roller coaster-uri și 5 plimbări pe apă sunt disponibile pentru vizitatori.

    Mai multe detalii găsiți pe site-ul parcului. Pentru noi, recunosc, e pe lista scurtă și ne dorim să ajungem aici, dată fiind proximitatea Germaniei. Mai trebuie doar să ne facem un traseu frumos în zonă…și e un obiectiv ce clar trebuie bifat, cu bucurie!

  6. Tropical Islands – Parc Acvatic

    Acest parc are avantajul că fiind acoperit, nu te interesează niciodată ce vreme e afară, așa că are porțile deschise în orice sezon.
    Este ca un imens balon, în care se dezvoltă o lume exotică, cu plaje, zone de SPA, piscine, etc. Parcul se afla cam la 60 de kilometri distanță de Berlin.

  7. Serengeti Park

    Africa întreagă, cu animalele ei fabuloase și impunătoare, și-a găsit locul la 55 km de Hanovra, în Serengeti Park, unul dintre cele mai iubite parcuri de distracții din Europa, unde peste 1500 de animale ocupă spații generoase, într-un concept inovator, ce oferă o experiență la limita dintre o grădină zoologică și un parc național.
    E o experiență autentică pentru cei care-și doresc să vadă animale salbatice în libertate. În total sunt peste 1500 de exemplare, pe o suprafață de 110 hectare. Te urci în jeep-ul de safari și … spor la explorat!

  8. GARDALAND

    Am fost chiar anul ăsta la Gardaland și găsiți pe blog impresiile noastre la cald, de-acolo.
    Ne-a plăcut parcul, experiența, traseul până acolo, fiind în zona Milano, Verona, Veneția! Iar noi am prins fix anul dedicat conceptului MAGIC!
    Parcul, cu 32 de atracții ale sale organizate în patru sate tematice,  este situat în nord-estul Italiei, langa Lacul Garda. In 2005, cei de la Forbes, au plasat Gardaland-ul pe pozitia a 5-a în topul celor mai bune parcuri de distracții din lume.

  9. PortAventura

    De parcă Barcelona n-ar fi avut deja atât de multe argumente să ne atragă, parcul Port Aventura vine ca un motiv în plus.
    La aprox. o oră de mers cu trenul de Barcelona, parcul e ideal pentru familii, având câte ceva de oferit și celor mici și celor mari.
    Ideal de vizitat din mai până în septembrie, dat fiind că are numeroase atracții acvatice.

  10. Eftering Parc

    Parcul de distracții Efteling din Olanda ascunde o pădure plină de mistere, casa gnomilor și papagalii povestitori. E un tărâm plin de mistere și atracții la tot pasul!
    Parcul Efteling din Olanda este unul dintre cele mai mari și populare parcuri din Olanda și din Europa, funcționând încă din 1952. Dacă ajungeți aici aveti ocazia să faceți un tur al parcului, iar un trenuleț cu aburi vă stă la dispoziție.
    Mai mult,  la doar 1h de mers cu mașina sau cu trenul puteți descoperi orașul Rotterdam.

  11. Parcul de distractii Heide Park – Soltau, Germania 

    Parcul dispune de 4 roller coaster-uri, unele dintre cele mai mari din Europa, și alte 40 de atracții, însă vedeta parcului rămâne impresionanta replică a Statuii Libertății, situată în mijlocul Roller Coaster-ului de lemn – Colosul.
    Cu o suprafață totală de peste 850.000 m², este cel mai mare parc de distracții din nordul Germaniei și printre cele mai mari din țară.

  12. Legoland Billund

    Parcul Legoland este construit exact lângă fabrica Lego din Billund. Danezii susțin că este cel mai bun parc tematic din țara lor și că trebuie să-ți lați imaginația să zburde pe pământ, în aer sau pe mare.

  13. Parcul de distractii Tivoli Gardens – Copenhaga

     Cel mai vechi parc de atracții al Europei.
    Locul perfect pentru o cină în inima orașului fericirii. De la carusele din lemn și până la mașinării moderne, Tivoli te va transporta intr-o lume magică, plină de surprize plăcute pentru cei mici.

  14. Isla Magica, Sevilla, Spain

    Isla Mágica este un parc tematic din Sevilla, Spania. Parcul a fost construit pe fostul teren al expoziției internaționale Expo ’92 din Sevilla și a fost deschis în 1997.

  15. Bakken, Denmark

    Dyrehavsbakken, denumit în mod obișnuit Bakken, este un parc de distracții lângă Klampenborg, dar care aparține Lyngby-Taarbæk Kommune, Danemarca, la aproximativ 10 km nord de centrul orașului Copenhaga.
    Acesta a fost deschis în 1583 și este cel mai vechi parc de distracții din lume.

Gata, v-am stârnit un pic imaginația? Un pic curiozitatea? Ați început să căutați bilete de avion?
Dacă aveți și alte recomandări de parcuri, lista e deschisă!

Găsiti pe Blog in Tandem sugestii și inspirație pentru destinații de familie în lumea largă: 

There are 4 comments for this article
  1. GEORGESCU RUXANDRA at 07:55

    Buna, te rog spune-mi daca ati fost in Heide Park – Germania si daca da, exista atractii si pentru copii 12 ani dar care nu sunt foarte incantati de obtinere adrenalina maxima 🙂

    • Blog in Tandem at 08:10

      Draga mea, din pacate n-am ajuns. Aveam planurile facute si biletele cumparate fix atunci cand a inceput pandemia…asa ca s-a anulat totul si apoi n-am mai ajuns. Dar mi-ar fi placut. Mi-amintesc ca ne facuseram planuri frumoase in zona, cred ca era si un park safari ceva in zona…cu animale salbatice, unde voiam sa ne cazam dupa Heide.
      S-aveti distractie, daca ajungeti!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.