Nu te schimba, copilule!
De multe ori uit ca n-are inca nici 7 ani. Ii vorbesc serios. Mereu i-am vorbit serios. Am asteptari mari de la ea. Mereu am avut. Pun presiune pe ea. Cand simt limitele, dau inapoi. Uit sa ma joc cu ea. Desi e inca un copil. Ma supar pe ea. Apoi ma supar pe mine. O cert. Ii reprosez lucruri. Apoi imi dau iarasi seama ca eu sunt de vina. Imi reprosez mie mai multe decat ii spun ei. Ne impacam. Ne imbratisam. Uitam si o luam de la capat.
Ea e inca un copil. Eu sunt o mama care vrea sa fie bine. Ea e mica, eu sunt mare. Ea e sincera si ingenua, eu incerc sa nu mai fiu asa. Zi de zi ne transformam, zi de zi invatam, impreuna, una de la cealalta. Amandoua mai gresim. Dar e un drum frumos.
Ii spun uneori ca e prea timida. O incurajez sa-si invinga retinerile. Sa-si ia zborul.
Ii spun ca e prea tacuta. O incurajez sa-si spuna parerea. Sa vorbeasca atunci cand are ceva de spus.
O cert alteori ca pune prea multe intrebari. Dar ea vrea sa stie, sa afle, sa cunoasca.
Ii reprosez ca are prea multa energie. Dar ea e plina de actiune, de viata.
Ii spun sa fie mai delicata. Dar ea e naturala si nu-i pasa de ce cred ceilalti.
Nu vreau s-o schimb. Nu vreau sa simta presiune. Nu vreau sa creada ca parerea celorlati e mai importanta decat a ei. Vreau sa fie tacuta cand asa simte. Sa puna intrebari, cand vrea raspunsuri. Sa-si foloseasca energia intr-un fel pozitiv. Sa fie delicata numai atunci cand simte asa. Sa nu se cenzureze. Nu inca. Vreau sa fie ea. Sa-si pastreze spiritul si inocenta. Vreau sa fie unica.. Vreau sa fie fericita. De ca sa fie altfel? Sa fie exact asa cum e. Unica si extraordinara!
