Sa imi invat copilul sa nu aiba incredere in oameni?

Sa imi invat copilul sa nu aiba incredere in oameni?

Sigur ati auzit si intrebarea ‘Care este cel mai mare defect al tau?’ si raspunsul ‘Am prea mare incredere in oameni’. Daca vreo clipa vi s-a parut ca e un raspuns fortat pentru un adult, va asigur ca nu este. Este  vorba exact de mine.

Iar acum recunosc ca habar n-am cum sa-mi educ copilul asta inocent, care priveste lumea cu o seninatate uimitoare. Sa o  invat sa aiba incredere doar in ea si niciodata in ceilalti? Sa-i spun deja adevarul, ca in viata de multe ori poti sa-ti iei teapa de la oameni in care ai crezut? Sau sa o las sa descopere singura, pe drum, cum e si cat doare sa-ti inveti lectiile de viata din mers?

Si ai fi zis ca pana la varsta asta, principiile si regulile ar fi trebuit sa fie deja asezate fiecare in sertarul cu etichete, lectiile invatate, greselile facute, tepele bifate! Nope!  N-ar fi oare viata asta monotona daca toate ar fi deja la locurile lor? Daca toate ar merge ca pe roate? Daca toti am privi in fata si nu inapoi? Daca toti am avea cuvant si ni l-am respecta? Probabil ca asta e doar in carti…dar eu sunt sub influenta ‘Habarnam in Orasul Soarelui’, unde toate mergeau ca pe roate, dar pana si acolo au aparut Vanturaticii si au tulburat linistea si pacea…

Ei bine, recent mi-am mai luat o lectie…ca sa nu cumva sa ma plang de monotonie!  O teapa de la niste oameni in care am crezut cu tarie si despre care as fi fost in stare sa vorbesc frumos  ore in sir. Oameni pe care i-am cunoscut de ani de zile, care s-au uitat cu seninatate in ochii mei si am batut palma prieteneste, eu cu zambetul pe buze, ei cu pumnalul pregatit.  De aici un gust amar de care nu reusesc sa scap oricat as incerca. Cu tristete, amaraciune, dezamagire, framantari, frustrare.

Sunt suparata in primul rand pe mine, ca nu ma pot uita in ochii oamenilor si sa-mi dau seama daca vad licarirea aia pe care o au numai oamenii speciali.  Si nu mai sunt nici eu la varsta adolescentei, credeam ca o data cu varsta, se dezvolta si simtul care te ajuta cumva sa imparti oamenii in adevarati si falsi. Dar nu, se pare ca lectiile, la pachet cu tepele si dezamagirile, pot continua la fel la orice varsta.

Nu e nici prima, nici ultima data cand am pierdut bani. Banii pe care i-am pierdut…se fac si se duc. Asta e o alta lectie pe care am invatat-o in timp. La acelasi capitol cu ‘nu alerga dupa autobuze si barbati’, din aceeasi intelepciune stiu clar si ca roata de invarte. Stiu ca o lupt, pentru ca asa cred eu ca e corect, dar o sa merg mai departe, ca doar 2015 e deshis sperantelor, zilelor cu soare, optimismului si mai ales oamenilor pozitivi!

Dar increderea in oameni, nu stiu cum ti-o recapeti cand ti-o fura cineva.  Gustul amar nu stiu cum trece. Dezamagirea nu cred ca ti-o poate sterge cineva vreodata, cumva.  Sentimentul ca un om in care ai avut incredere, s-a uitat in ochii tai senin, avand un plan premeditat si un zambet fals…ei bine, astea nu stiu cum sa le las in spate si sa trec mai departe.  Nu e ca si cum cineva oarecare ti-a furat poseta. Mi-am luat teapa de la acesti doi oameni  care-si construiesc o imagine integra,  care se promoveza ca apreciind rigorile si principiile, oameni care mi-au cunoscut familia, oameni pentru care eu am pledat in fata altor oameni….si care totusi m-au furat cu zambetul pe buze. Oameni, ne-oameni…Peste asta inca nu reusesc sa trec. Nu pot sa inchid usa si sa uit.

Si ma tot gandesc….Ce fac  eu acum? Cum sa-i mai spun copilului meu ca in viata poti primi ajutor uneori de la necunoscuti, daca cineva atat de aproape iti da principiile peste cap?! Sunt asa de suparata pe mine, ca inca nu m-am invatat minte!…

There are 2 comments for this article
  1. Monik at 09:11

    Eu merg pe urmatorul principiu: ca sa uiti, trebuie sa accepti.
    Gandeste-te ca ai muncit in folosul comunitatii. Poti sa faci o fapta caritabila chiar daca nu te-ai gandit ca vrei sa o faci. Si e 1-0 pentru tine. Pentru ca nu poti privi un zambet punandu-ti intrebarea :dar daca…?
    Eu cred ca suntem aici sa invatam cateva lectii. Una dintre ele este sa invatam sa pierdem. Nu conteaza in favoarea cui si mai ales nu conteaza DE CE?
    Si cred ca defapt invingator si invins sunt notiuni care pot fi folosite numai in sport.
    Ei…. gata cu filozofia! Inapoi la viata!

    • Blog in Tandem at 09:36

      ei…sunt multe de spus, la fel cum sunt multe de simtit. Ieri mi-au scris atatia oameni pe mail sau in privat, incat ma gandesc ca daca se aduna energiile de la toti oamenii astia si se intorc impotriva Teparilor, uau!
      Ma mai intreba lumea de ce nu le spun numele, macar sa existe indexare pe Google si sa n-o mai pateasca si altii. La asta ma mai gandesc.Inca.
      Cat despre munca impotriva comunitatii, as fi facut-o singura. O facem fiecare din noi cand vrem, cand putem. Ce fac Teparii, este sa fure. Iar cand vine de la niste oameni care se deghizeaza in oameni cu principii, dispretul e la cote maxime.
      Noi sa fim sanatosi si voiosi! S-auzim de bine!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.