Viata noastra. Cu sau fara Facebook?
Zilele trecute m-am intalnit cu o veche si draga cunostinta din copilarie, care mi-a spus ca si-a inchis contul de Facebook, pentru ca nu mai rezista. Volumul de informatie devenise greu de urmarit, expunerea excesiva a unora incepuse sa o deranjeze, mai erau si cei care pareau ca aveau vieti desprinse din filme, care ajunsesera sa-i nasca frustrari…iar TIMPUL consumat zilnic pe Facebook, adunat, obsesia de a tine pasul cu tot ce se deruleaza acolo, devenise incredibila si mult prea consumatoare de timp.
STOP! Si-a inchis contul de vreo 3 luni. Nu este intre cei care si-l inchid, dar intra sa vada ce se mai intampla, din cand in cand. Nu. Stop joc si gata! A iesit din caruselul asta al expunerii virtuale. Ce-a obtinut? Libertate, indepedenta, a scapat de orice comparatii facea, a inceput sa isi sune prietenii mai des, a citit vreo 4 carti deja si evident are mai mult TIMP!
Normal ca discutia cu ea, care “propavaduia” eliberarea de Facebook, m-a pus pe ganduri si pe mine si m-a facut sa-mi evaluez timpul petrecut aici. Pana la urma, cred ca avem o relatie mai lunga de 5 ani… un soi de relatie cu nabadai. Ne suparam, ne imapacam, ne spunem multe, ne povestim vrute si nevrute, dar ne si ascundem, avem secrete. Am avut episoade de liniste totala, cand nu ne vorbim, cand ne ignoram, apoi vrem sa recuperam perioada pierduta. Nu-i usor. Apoi ne toleram, ne incurajam, el imi arata multe, uneori ma amageste, alteori ma bucura, ma face sa rosesc, dar tot el imi arata atatia oameni fericiti.
Facebook-ul asta care stie, vede si aude atatea si atatea secrete, momente, povesti. E drept, chiar si de-ale mele. Dar doar cele pe care eu vreau sa i le spun. Pe care eu vreau sa i le arat. Atunci cand vreau eu sa-i impartasesc si lui din fericirea mea. Din viata asta frumoasa. Bucati din viata de zi cu zi, din familia mea, felii de viata, din prietenii mei, din zilele si serile noastre, din casa unde avem flori colorate mai tot timpul, din gradina cu iarba verde, din vacantele cu locuri noi si amintiri pe viata….Pe astea toate, da, le stie Facebook.
Si tot Facebookul asta imi arata atatea si atatea povesti, oameni pe care nu i-am mai vazut de multa vreme, imagini cu vietile lor, vacante, locuri, fericire, prieteni, filme. Vieti de poveste de multe ori. Rarerori vede tristete sau oameni cu probleme, aproape niciodata lacrimi sau nefericire.
Ce norocos esti Facebook-ule, sa vazi atata fericire de jur imprejur!
Dar ce uit si eu de multe ori e ca…pe Facebook e un soi de reality show online. Regizat de fiecare in parte. Fiecare dezvaluie numai de vrea. De obicei, doar fericirea. Fiecare se lauda si isi expune numai ce-si doreste, numai bucati inselatoare de realitate. Habar n-ai tu, Facebook-ule, cate secrete am eu, cate secrete au ceilalti, cate nu stii despre noi.
Nici prin cap nu-ti trece ca suntem oameni atat de normali, cu zile si zile, unele cu probleme, ca plangem, avem soare, la fel cum avem si nori…. Ne vezi mai mereu zambind. Habar n-ai cum aratam noi cand plangem. Cum arata zilele triste…Nici n-o sa stii.
Cred ca o sa raman prietena cu Facebook. Ca in orice prietenie, o sa iau doar partile bune. Pana la urma, el e prietenul meu de zile cu soare. Lui ii multumesc ca ma tine aproape de oameni pe care-i vad rar. Ii multumesc ca-mi da vesti despre prieteni de departe. Uneori imi rezolva problemele, cand eu iti pun doar o intrebare. E un prieten bun! E un prieten caruia ii pot povesti despre toate zilele mele colorate!
Pentru restul zilelor, cele cu nori, furtuni si ceva lacrimi…o sa-i tin aproape pe restul prietenilor mei, cei cativa pe care-i pot suna si pe care-i pot auzi, cei pe care-i chemi la un popcorn si o pizza sambata, cei cu care poti depana linistit amintiri de tot felul, cei care stiu sa vada o lacrima chiar si in spatele unei poze colorate. Toti avem nevoie si de Facebook, dar am putea supravietui si fara el, e clar. Dar un pahar de vin intr-o seara linistita, intre prietenii adevarati…fara asta n-as putea!