Voi cum masurati fericirea?

Voi cum masurati fericirea?

Cum stii cand esti fericit?  Cum mai recunosti oamenii fericiti in toata lumea asta nebuna?  

Lumea pe care eu o vad din ce in ce mai des e agitata, e tulbure, e nebuna, e falsa, e fara scop, fara cap si fara coada,

Vad o lume in care oamenii se lupta, dar nu stiu pentru ce, alearga permanent, dar habar n-au in ce directie, se agita, dar fara un scop anume.

Vad o lume in care oamenii se streseaza pentru nimicuri si uita de ce e important, in care oamenii-si fac planuri si liste, dar uita de dorintele si visele lor de-o viata,  o lume cu multe orgolii, dar lipsita de suflet.

Traim intr-o lume in care oamenii vor sa stranga din ce in ce mai mult, dar uita ca lucrurile mici sunt cele mai importante.  O lume in care toti sunt in viteza, de parca le e frica de liniste si calm,

O lume nebuna in care toti vor sa aiba cat mai mult, sa se vada bunastarea, sa se laude, sa puna poze…dar cand inchid usa casei nu se mai vede nimic, doar seri triste in spatele computerelor.

Asta-i lumea noastra nebuna, lumea  care fara sa clipeasca isi calca pe principii si uita de cuvant, uita de tot si toate, doar ca sa reuseasca ceva…nu se stie ce.  Lumea in care nu mai ai timp de teatru, de filme, de seri linistite, dar ai timp sa pui poze pe Facebook, sa te lauzi cu ce-ai mancat, ce ti-ai cumparat si unde ai mai fost…

Lumea in care educatoarele isi bat elevii, iar parintii ii iau apararea,  lumea in care doar 37% din parinti declara ca nu-si bat copiii, iar restul sunt de parere ca ‘bataia e rupta din rai’.

Oamenii de langa noi care habar nu mai au in ce directie se indreapta, dar merg din inertie.  Lumea care nici nu mai stie ce-nseamna cu-adevarat sa traiesti si sa fii fericit. Cu totii sunt prea ocupati, au agendele prea pline, programul prea incarcat, viteza prea mare, sentimentele prea putine, volumul prea mare. Restul…nu mai conteaza.

In lumea asta am ajuns noi. In lumea asta ne crestem noi copiii. O lume nebuna, careia nu prea-i mai pasa nici de ieri, nici de maine. Doar de un azi spoit in poze frumoase, un azi amarat si fals.  O lumea care a uitat de ea.

O lume care nu mai stie ce-nseamna sa fii fericit.  In lumea asta, eu am intrebat-o pe Ema daca acum, la 8 ani, crede ca este un copil fericit.  Si ea mi-a intors intrebarea: ‘Cum stii cand un om este fericit? cum se masoara fericirea?’.  

Copilule, sa fii fericit inseamna sa nu uiti de tine si de sufletul tau. Inseamna sa te trezesti cu zambetul pe buze, sa-ti simti sufletul plin si-atunci cand este inconjurat de familie, si-atunci cand esti cu prieteni adevarati, dar si atunci cand esti singur sau cu o carte buna.

Sa fii fericit inseamna sa te bucure un rasarit de soare, un camp de flori, un parc cu lalele inflorite, o plimbare cu picioarele goale prin nisip, sa adormi cu ochii la stele, sa visezi frumos si fara granite, sa te bucure o zi cu soare, o ploaie de vara, o piesa de teatru, un concert, sa canti, sa plangi, sa razi, sa traiesti, sa nu poti lasa din mana o carte buna, sa te bucuri de un mic dejun tarziu, de un picnic in mijlocul padurii, de o drumetie pe munte, o comedie buna, o ciocolata calda, o seara acasa.

Sa fii fericit inseamna momente, zile, oameni, liniste. Sa fii fericit inseamna, mai presus de orice, sa ai cui sa-i spui te iubesc, sa stii ca oricand si oriunde ai fii, exista cineva caruia ii pasa de tine si fara de care nu-ti poti imagina viata.

‘Ca noi trei?’. Da, copilule, ca noi trei! Asa se masoara fericirea noastra!

 

 

 

There is 1 comment for this article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.