1 minut pentru o poveste de viata, care va poate influenta modul de gandire

1 minut pentru o poveste de viata, care va poate influenta modul de gandire

Dati-mi 1 minut si va dau o poveste de viata. Da, doar 1 minut, dar care s-ar putea sa fie un minut valoros in viata voastra.

Doi barbati erau internati si imparteau aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea ridicat in pat, o ora pe zi. Patul lui era chiar langa singura fereastra din salon, pe care ‘vecinul’ lui de salon nu o putea vedea din cauza ca statea doar pe spate si nu se putea ridica din pat.

Cei doi barbati vorbeau vrute si nevrute, ore in sir, zile la rand. Discutii despre viata, despre sotii si familii, despre case, locuri de munca si colegi, despre politica, sport si vacante…dar si despre tot ceea ce se vedea pe geam.

Barbatul de langa fereastra, zi de zi, ii povestea celuilalt, cu lux de amanunte, tot ceea ce vedea pe geam. Viata de dincolo de spital.

Barbatul care nu se putea ridica ajunsese sa astepte cu asa o nerabdare, sa traiasca aproape pentru acele ore in care universul lor parea nelimitat, in care lumea parea a lor, insufletita de lumea din exterior, plina de culoare si energie, exact asa cum ii povestea barbatul de la geam.

Aveau vedere si priveliste spre un parc cu un lac superb. Se vedeau copiii care veneau de mana cu mamele lor, copii care se jucau plini de veselie sau hraneau ratele si lebedele de pe lac.  Cupluri de indragostiti care se plimbau de mana, adolescenti plini de viata, cerul albastru, florile care dadeau culoare parcului…tot peisajul dadea viata si un nou sens existentei acestui bolnav dintr-un salon de spital.

Atat de frumos povestea barbatul de la geam tot ceea ce vedea, cu atata incantare si pofta de viata, cu atatea detalii si asa de mult har, incat barbatul care statea toata ziua intins isi inchidea ochii si isi putea imagina toate scenele in detaliu.

Intr-o dupa amiaza calduta, omul de la geam i-a povestit ca vede o parada festiva. Desi nu se auzea nimic, barbatul din pat a inchis ochii si si-a imaginat intreaga scena, exact asa cum se intampla in fiecare zi.

Au trecut zile, saptamani, luni. Intr-o dimineata, asistenta a gasit fara suflare trupul barbatului de la fereastra, care isi daduse sufletul in somn.

Cu tristete in suflet, colegul lui de salon a asteptat un moment potrivit si a solicitat permisiunea de a se muta el in patul de la fereastra. Asistenta a fost fericita sa-l ajute sa se mute si dupa aceea l-a lasat singur in salon, langa fereastra.

Incet, avand dureri, el s-a sprijinit in cot pentru a se putea ridica sa priveasca lumea de afara. Lumea reala ce se vedea pe fereatra. Lumea despre care auzise atatea povesti zi de zi. Doar ca fereastra…dadea spre un zid gol.

Siderat, acesta a intrebat-o pe asistenta cum isi explica faptul ca atata vreme, colegul lui de camera i-a povestit atat de frumos si cu atatea detalii minunate tot ce vedea pe geam.

Asistenta medicala i-a raspuns ca omul era orb si nu putea vedea nici macar peretele. Ea i-a spus: “Poate ca el a vrut doar sa te incurajeze sa lupti pentru viata.”

Epilog:

Nu e fericire mai mare decat a-i face pe altii fericiti, in ciuda propriilor noastre probleme. Durerile impartasite dor doar pe jumatate, iar fericirea impartasita, este dublata. Doar oamenii care-si dau seama ca fericirea inseamna lucruri ce pot fi cumparate au sufletul pe deplin implinit.

“Ziua de astazi este un cadou, numit PREZENT’.

Originea scrisorii si a povestii este necunoscuta.  

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.