8 Ani. Asa de repede. Prea repede!

8 Ani. Asa de repede. Prea repede!

Deja 8 ani.  2920 de zile cu tine, Em!  Cum au trecut asa de repede? Cand ai crescut asa, copilule?

Primele tale saptamani au fost o poveste. Cu noi doi minunandu-ne zi de zi de tine, cu tine minunandu-te de lumea asta in care aparusesi, cu zile pline si temeri, cu frica sa nu gresim, cu emotia de a te tine in brate, cu fericirea de a te avea, cu plansul tau, cu plansul meu, cu zile in care se intampla mereu ceva nou, cu nopti de nesomn si zile pline de tine, cu primii pasi, cu primul zambet, primul cuvant, prima data ‘mama’, ‘tata’.

Cu emotiile noastre la tot pasul, asa a trecut primul an…pe negandite.

Atat de simplu. Ai aparut in vietile noastre si totul s-a schimbat! Pe mine m-ai facut alt om, pe tatal tau l-ai fermecat din prima clipa, ne-ai umplut vietile si ne-ai facut din fericiti, mai fericiti, cum habar n-aveam noi ca se poate.

Undeva pe drumul asta am pierdut socoteala anilor care s-au rostogolit cu asa o viteza. Am flashuri cu prima ta poezie, prima zi la gradinita, serbarea de final, emotiile noastre. Zile de nastere cu lumanari si lacrimi de emotie, cu zambete si noi toti impreuna.

Zile mai pline decat am fi crezut, zile mai frumoase decat am fi visat, o Ema mai vesela, mai calda si mai senina decat mi-as fi imaginat vreodata.

Pe noi ne-ai facut alti oameni, iar tu esti pe zi ce trece alt copil. Atat de repede! Prea repede!

Ai fost fetita care a mers voioasa la gradinita, care a plans la primele lectii de inot, cu emotii la prima serbare de balet, ai trecut in viteza de la papusi la Lego, de la laptopul roz la tableta, de la rochite cu volane la geaca de rocker, de la desene cu Micki, la filme pentru adolescenti, de la joaca cu papusi, la teme si proiecte pentru scoala…

Nu stiu cum au zburat anii astia. Habar n-am cum s-au dus! Am doar franturi de imagini…cu un bebelus simpatic, o fetita care a inceput sa vorbeasca rapid, care a vrut sa scrie si sa citeasca singura cat mai repede, cu un bebelus cu ochi mari, cu o fetita care a mers cu emotie la scoala si ne-a strans de mana pe amandoi, cu zile de nastere cu printese, iar acum…vad brusc un copil de 8 ani.

Cand au trecut? Cum au zburat?  Stiam ca timpul trece repede…si totusi nu am observat. Am vrut sa le tin socoteala, dar cumva am pierdut-o undeva pe drum. Si anii astia dusi, sunt dusi pentru totdeauna!

Stiu ca asta-i viata. Stiu ca toti parintii simt la fel. Stiu ca toti copiii cresc. Am auzit de-atatea ori cuvintele astea… Stiu ca o sa vina momentul in care nu o sa vrei sa ne mai tii de mana, cand o sa te rusinezi cand o sa te pup in fata scolii, cand toate maimutarelile noastre te vor plictisi, cand n-o sa mai vrei sa-ti petreci vacantele si weekend-urile cu noi, cand n-o sa ne mai strangi in brate asa de tare cum o faci acum, momentul in care vei avea nevoie de spatiu doar pentru tine, de seri doar pentru prietenii tai, stiu ca o sa vina momentul cand o sa-ti iei zborul din cuib, stiu toate astea…dar nu sunt pregatita!

Te mai vreau copila. Te mai vreau inocenta. Te mai vreau mica. Te vreau fericita ca acum, pentru ca ne fericesti si pe noi. Te vreau vesela si plina de viata ca acum, pentru ca ne molipsesti si pe noi.

Cum fac sa opresc timpul asta macar un pic? Cum fac sa nu mai plang in fiecare an de ziua ta, la gandul ca fiecare an trecut inseamna defapt inca un an in care te pierdem inca putin? Cum fac sa prelungesc asta?

Jur, s-a intamplat prea repede! Si nu sunt pregatita sa las anii astia amestecati in memorie. Nu vreau sa raman doar cu amintirile astea. Da, suntem cei mai fericiti parinti din lume, asa cum probabil se simt toti parintii. Si suntem recunoscatori pentru tot, pentru tine, pentru noi. Dar si tristi. In fiecare an simtim la fel. Un amestec incredibil de fericire & tristete. Asta inseamna pentru noi ziua ta, Raza de Soare!

Doamne, ce ani frumosi, copilule! Doamne, cum ne-ai umplut vietile si au trecut deja 8 ani si parca as vrea sa fim mereu asa, toti trei, impreuna, cu tine, Raza de Soare, alaturi! Nu sunt pregatita sa te vad crescand!

Copilule, ai tu habar cum ne-ai umplut vietile si sufletele? Ai tu idee cum ne-ai castigat inimile pe viata? Stii tu oare ca ai alaturi 2 oameni care si-ar da sufletul pentru tine?

Simti tu oare ca o sa fim langa tine pe viata, la bine si la greu? Doar sa nu cresti prea repede, copilule, promiti ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.