Branduri de care m-am indragostit. Deco-Box,  accesorii din lemn masiv, in culori vibrante

Branduri de care m-am indragostit. Deco-Box, accesorii din lemn masiv, in culori vibrante

Incerc sa adun aici cat mai multe povesti frumoase. Cat mai multe marci locale. Povesti cu artizani din Romania, care lucreaza din pasiune si care creeaza cu suflet. Oameni cu talent, designeri care  au curaj, perseverenta, pregatire, ambitie, chemare…oameni care se pot lupta de la egal la egal cu orice mare brand international.

E ceva vreme de cand am descoperit brandul Deco Box. Cred ca i-am remarcat de acum vreo doi ani la un targ de Craciun, unde m-au fascinat creatiile lor, mai exact niste brazii minimalisti, intr-o forma originala. Si de-atunci, i-am tot vazut, i-am tot admirat si m-am tot minunat.

De altfel, pana si sloganul lor –   “Life in bold colors”, sau intr-o forma adaptata  “Culori vii pentru o ambianţă veselă” – se potriveste manusa cu sufletul meu.

Povestea, atunci cand ti-o prezinta chiar Liliana Stoica, fondatoarea brandului, pare simpla. In plus, iti da senzatia ca e desprinsa din cartile de succes americane. Liliana, dupa o cariera de succes intr-o multinationala, a avut o revelatie, in urma unei excursii in Mexic.

Pana la urma, ce-ti deschide mintea si te relaxeaza mai mult decat o excursie? Asa a aparut Deco-Box, in septembrie 2013, o experienta unica, un concept nou de design de tablouri si obiecte ce contin esente puternice de lemn masiv & culori vesele.

Deco-Box inseamna culoare, pasiune, poveste, emotie,  inseamna lucrari mestesugite din bucati de lemn cioplit si colorat. Liliana lucreaza in atelier cot la cot cu tatal ei, sculptor si restaurator de profesie. Ce fac ei? Creaza o reprezentare tridemensionala e emotiei! Uau, si cum o fac, se vede in privirea Lilianei, se vede in fiecare colt al atelierului, se vede in poze, se simte parca in fiecare obiect care iese din atelierul lor.

Da, toate creațiile Deco-Box sunt handmade! Toate creatiile trec prin mainile acestor oameni pasionati si asta este unul dintre elementele care ii diferențiază. Fiecare obiect are o poveste…lemnul masiv se taie în forme geometrice, se pictează bucata cu bucata cu acrilic si se asamblează în jocuri de lumină și culoare.

In plus, ‘preferintele clientilor sunt esentiale pentru noi, de aceea avem în portofoliu foarte multe creații customizate la cererea personală a clienților. Este îmbucurător faptul că oamenii doresc nu doar sa se regaseasca in creatiile noastre, ci sa isi puna amprenta asupra obiectelor artistice pe care le achiztioneaza’, spune Liliana Stoica, artizanul acestor decoratiuni unice.

Ce gasiti la Deco-Box?  MINUNATII, spun eu, cu subiectivismul specific. E imposibil sa nu te indragostesti de ceva de aici! Obiecte originale, cu personalitate, cadouri de suflet, decoratiuni care pot da culoare oricarui spatiu, fie casa sau birou, obiecte cu poveste care pot transmite mesaje si pot spune multe atat despre cel care daruieste, cat si despre cel care primeste.

Piesele de rezistenta ale noii colectii de primavara Deco Box sunt suportii de flori cu trandafiri criogenati: creati din lemn pictat cu atentie in culori acrilice, suportii in forme geometrice minimaliste inglobează trandafiri in cele mai romantice si calde nuante pe care ti le poti imagina. Datorita procesului de criogenare, trandafirii n-au nevoie de ingrijire si se vor mentine neschimbati in timp.

Nu inchei fara sa va spun unde gasiti creatiile Deco-Box:  In reteaua magazinelor Carturesti, din Bucuresti, magazinul BoConcept, magazinul Dizainar si altele; participa la numeroase targuri dedicate design-ului romaesc autohton si bineinteles, pe Facebook,  iar publicul interesat poate apela cu incredere si online sau telefonic la ei.  Momentan, se lucreaza intens la crearea site-ului de prezentare, care va fi lansat foarte curand.

Viitorul Deco-Box n-are cum sa fie altfel decat  colorat si optimist, la fel ca si creatiile lor!

Cititi aici despre alte branduri romanesti: bijuterii Corina Jewelry Fashion Design , creatii Marie Nouvelle , pantofii Hotstepper.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.