8 martie 2022. Avem nevoie de PACE

8 martie 2022. Avem nevoie de PACE

Tot ce văd la știri, tot ce aud, imaginile încărcate de emoții, lacrimile, furia, anxietatea, frica de ce va urma, drama oamenilor de la doi pași de noi… m-au împietrit pentru câteva zile.

Dar astăzi am reușit să mă scutur și am înțeles singură că nu am dreptul să mă plâng. Mi-am promis că n-o să mă mai plâng!
Trebuie doar să vezi câteva imagini cu oamenii care și-au îngrămădit viețile în câteva pungi și au lăsat totul în urmă, ca să înțelegi cât de bine suntem!  

Mulțumesc unei prietene a blogului că mi-a amintit de episodul dintre Snoopy și Charlie Brown, în care Charlie spune: Știi, Snoopy, într-o zi o să murim.” Iar cățelul înțelept răspunde: E-adevărat, dar în toate celelalte de până atunci, nu.

 

Știți ce vă doresc astăzi, 8 martie? Putere, energie și optimism!
Să ne facem planuri, să încercăm să profităm de fiecare zi, să ne ridicăm privirea, să ne focusăm pe TOT CE AVEM, pentru că AVEM TOT!

Pe mine 8 martie m-a prins cu familia aproape, cu mâncare în frigider, cu lalele pe masa din bucătărie…am TOT!
Când ne simțim doborâte, temătoare, copleșite, să ne amintim cât de multe avem…trebuie să nu uităm asta! La mulți ani nouă! Să urmeze ani frumoși și senini, cu pace în suflete și în jur!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.