Avem nevoie de timpul pe care-l avem deja

Avem nevoie de timpul pe care-l avem deja

Trăim vremuri atât de amestecate…într-o lume ce se derulează cu o viteză incredibilă, greu de ținut pasul uneori. 

Simțiți și voi asta?

Trăim vremuri în care avem atâtea așteptări de la tehnologie, dar uităm să ne bazăm unul pe celălalt. Suntem atât de preocupați să ne expunem viețile romanțate pe rețelele sociale, să ne distribuim pozele și gândurile, să ne preocupăm de ceilalți, să ne punem măști, dar uităm cum e să simți bucurie și emoție în viața reală.

Ne amăgim că avem sute de prieteni pe internet. Ne lansăm deseori în conversații și dezbateri online, dar nu și față în față.
Ne comparăm viețile cu ale altora, ne comparăm cu noi așa cum ne-am dori să fim, ne amăgim singuri, ne refugiem ore în șir pe rețelele sociale, încât uităm aproape cine suntem cu adevărat.

Ne irosim zeci de ore săptămânal online…și-apoi ne plângem că nu mai avem TIMP.
Lipsa timpului e scuza cea mai des auzită, deși lumea a evoluat în favoarea noastră, deși avem atâtea dispozitive și tehnologii care ne ușurează viața, care ne economisesc timpul!
Totul se petrece acum mult mai rapid și mai simplu. Mesajele ajung imediat, informația e doar la un click distanță, totul ne e mult mai la îndemână decât pe vremuri…și totuși ne plângem de timp!

N-avem TIMP să ne sunăm prietenii, n-avem timp să ne vedem cu ei, să mergem la film, la teatru, să citim, să facem sport.
Oho…câte-am face dac-am avea timp, nu-i așa?!
Am merge la concerte, la cursuri de dans sau picturăm, am învăța o limbă străină, am alerga…

Viața se derulează pe viteză.
Suntem aparent supraîncărcați. Cu muncă, trafic, consumerism, informații, știri, stres. Încercăm să ținem pasul cu o lume care se mișcă mult prea rapid.

Încercăm permanent să nu rămânem în urmă, să nu fim lăsați pe dinafară și-așa ajungem într-o continuă goană.

S-a tot vorbit în ultima vreme de paradoxul prezent: niciodată n-am fost mai conectați și totuși mai singuri decât acum. 
Pe măsură ce ne crește numărul prietenilor virtuali, scade numărul prietenilor din viața reală.
Pe măsură ce petrecem mai mult timp online, ne plângem că nu ne-ajunge timpul pentru ce ne-am dori să facem
Avem întâlniri pe Facebook  și-ajungem să nu mai avem timp de ieșiri în viața de zi cu zi.

V-ați gândit vreodată că nu TIMPUL lucrează împotriva noastră, ci chiar noi?
Că nu suntem atât de supraîncărcați cum pretindem, ci singuri ne scufundăm în lucruri inutile?

Ne dorim mai multe ore într-o zi, dar noi nu știm să le aprecim pe cele pe care le-avem. Le risipim. Ne plângem de o criză de timp, dar noi înșine ne supraîncărcăm cu atâtea și atâtea lucruri inutile…

Eu mi-am propus o curățenie de 2020, în viața mea.
O să încep cu mai puțin timp online, mai mult offline. Să petrec mai mult timp afară, sub cerul liber, în natură.
O să încep prin a-mi propune să nu mai țin ritmul, ci mai degrabă să încetinesc un pic. Să nu mă mai grăbesc spre nicăieri!
Anul ăsta o să încerc să-mi controlez mai bine timpul, să trag mai des aer în piept, să-mi găsesc singură calmul și pacea …și să nu mă mai plâng că nu am TIMP.
Anul ăsta o să învăț să am TIMP pentru ceea ce contează cu adevărat!

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/  

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.