Bunici, amintiri si vacantele copilariei. Cu un strop de nostalgie.

Bunici, amintiri si vacantele copilariei. Cu un strop de nostalgie.

Nu sunt dintre cei norocosi, care au bunicii in viata. Dar sunt dintre cei norocosi, care au avut parte de o copilarie plina si frumoasa si de bunici de poveste, asta e clar.

De curand am fost cu Ema si cu parintii mei in vizita in locurile in care au trait bunicii mei. Am plecat la drum cu un nod in gat si cu o gramada de amintiri, ganduri si energii pozitive. M-am intors… implinita si ravasita de locuri & amintiri de tot felul. In plus, am inteles dupa ani si ani, fara sa fie nevoie de cuvinte,  de ce parintii mei nu se pot desparti de casele si pamanturile in care s-au nascut si au crescut, de locurile in care fiecare pietricica are o istorie, unde fiecare casa spune atatea si atatea povesti.   Ochii lor usor umeziti de emotie mi-au dat multe din raspunsurile intrebarilor nerostite, de care oricum nu aveam nevoie.

Nu am poze aproape deloc de cand eram copil si ne petreceam vacantele la bunici.  Dar din fericire am ceva mai bun de atat – amintirile atat de vii. Inchid ochii si mi se deruleaza filme intregi cu mine si Dragos, fratele meu, cu bunicii, verii, cu unchi si matusi.  Amintiri dintr-o copilarie atat de calda, de linistita, fara orice fel de griji, cu sarbatori inconjurati de o multime de rude, dintr-un timp care acum desi imi pare atat de indepartat,  e plin de detalii, de emotii, senzatii… Nimic nu  poate tulbura amintirile astea frumoase.   Sunt locuri care pentru mine vibreaza de atatea amintiri, unde fiecare colt al casei imi evoca un moment special. Atatea emotii numai cand ma gandesc la bunicii mei, cand ma uit la casele care acum par doar umbre a ceea ce a fost odata,  la locurile astea speciale care mie mi-au daruit cele mai frumoase vacante, vise si amintiri, si acum…sunt lipsite de viata, de ei, de noi. Nimic nu mai e la fel si timpul n-a trecut deloc frumos peste locurile astea. Parca le pustiit de viata.

Inchid ochii si imi apar atatea franturi.  Atatea veri in care bateam dealurile in lung si in lat de dimineata pana seara, fara ca cineva sa se ingrijoreze o clipa ca ceva rau ni s-ar putea intampla. Vad serile cu buncii nostri in care mancam bulz cu branza si mamaliga fierbinte,cand se auzea focul din soba,  iar mamaie ne recita poezii de cand era copil,  sau cand tataie ne istorisea amintiri din razboi.

Simt si acum mirosul de fan proaspat cosit, n-am sa uit niciodata livezile de ciresi si pruni in care ne cataram, serile de vara in care ii convingeam pe bunici sa ne lase sa dormim afara, pe prispa si adormeam tarziu in noapte, numarand stelele.  Imi amintesc cat asteptam an de an Sf Maria sa mergem la targ, ne luam vata pe bat si ne dadeam in comedii. La fel cum nu pot sa uit cum mergeam in drumetii la padure si adunam ciuperci dupa zilele cu ploaie, cum alergam pe dealuri dupa animalele bunicilor, de parca toata lumea era a noastra.  Nu exista un loc mai magic decat podul casei, unde scotoceam printre cuferele si lazile de zestre ale bunicilor, unde am gasit o ladita plina cu monede vechi care fusesera ai strabunicului nostru, sau am citit pe ascuns scrisorile de dragoste ale parintilor noastri.  Cum ne jucam in zapada cu saniile ore in sir si ne intorceam cu sosetele de lana pline de turturi, cum am plecat in drumetie in toiul iernii si am cazut intr-un lac inghetat, cum mergeam cu plugusorul si sorcova din casa in casa …si cate si mai cate.

Nu-i de mirare ca ni se pareau prea scurte verile si iernile pentru cate aventuri aveam in plan. Plecam cu teme, carti si caiete dupa noi …si ne aminteam de ele abia la finalul vacantei.  Cum poti sa uiti vreodata asa amintiri? Cum sa uiti mirosul de paine pe plita, de gogosi si branzoaice facute de mamaie, de cozonac copt in cuptorul din curte, mirosul de lapte proaspat si cum ne ciondaneam pe caimac dimineata?! Cum as putea sa uit vreodata ochii bunicilor nostri, plini de bunatate si dragoste, ochii care lacrimau cand venea sfarsitul vacantei si ne desparteam. Si in ziua de astazi se simte emotia,  numai cand inchid ochii si ma gandesc la ei.

Cam asta insemna pentru mine copilarie. Si cred ca nu putini sunt cei care au avut parte de bunici calzi si blanzi si iubitori, de locuri frumoase si amintiri unice din copilaria asta minunata. Cam asta visez sa-si aminteasca si Ema. Nu tablete, nu hoteluri , nu haine de firma sau malluri.  As vrea sa reusim sa-i creem amintiri frumoase, autentice. Bunicii ii sunt aproape, noi la fel, tara este aceeasi…si totusi atat de multe s-au schimbat. Si mie-mi pare atat de greu in zilele astea sa o invat ca fericirea se obtine din lucruri atat de simple.

There are 2 comments for this article
    • Blog in Tandem at 22:37

      Multumiri! Da, zona e superba…si plina de amintiri frumoase la tot pasul. Cat despre blog, adunam si noi aici cat mai multe amintiri de suflet, pentru noi si prieteni ai blogului! Si vorbele de bine le primim cu bratele deschise!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.