Copii mici, griji mici. Copii mari, griji MARI!
Aș începe articolul ăsta cu un oftat lung și sincer, venit din suflet!
Am unele zile în care treaba asta cu parentingul, cu părintele calm și echilibrat, mereu încrezător în copil, dispus să spună DA cât mai des, părintele care își petrece minim o oră stând la povești cu copilul, părintele care-l încurajează să încerce să-și descopere pasiuni și talente…mi se pare că din ce în ce mai greu de realizat.
În realitate, eu simt pe zi ce trece că mă îndepărtez cumva de rolul ăsta de părinte zen, cum mi-ar fi plăcut să fiu. Copilul crește, grijile și responsabilitățile cresc și ele și e greu să țin ritmul.
Încerc să citesc, să văd alții cum fac, să ascult sfaturi ale specialiștilor, să învăț din experiențele altor amici… și tot greu mi se pare în viața reală.
Clasa a V-a ne-a cam zguduit ritmul și normalitatea de zi cu zi, ăsta-i adevărul!
Școală nouă, program nou, colegi noi, materii noi, note, teme, proiecte, concursuri, olimpiade, teze.
Iar Ema e copilul ăla conștiincios, care vrea să le facă pe toate…dar timpul nu-i ajunge.
Noi am vrea să o ajutăm seara, dar timpul nu ne-ajunge.
Ar trebui cumva să fie supraelastic, sau să reușim să facem rost măcar de 2-3 ore în plus, zilnic.
Asta ne-am dori!
Așa se face că uneori pe Ema o prinde noaptea făcând teme, citind la istorie, încercând să deslușească materia la mate, informațiile noi de la informatică…
O văd cum oftează adânc în câte o seară și ne spune că îi e dor să se joace.
Da, da, copilul ăsta de 11 ani chiar ar vrea să se mai joace și se uită cu jind la lego-urile din camera ei, care se umplu de praf.
Cu greu își mai găsește timp să meargă la înot. Ne spune că i-ar plăcea să ia cursuri de chitară, ar vrea să reia orele de tenis, îi e dor să meargă prin parc cu bicicleta, să se vadă mai des cu prietena ei cea mai bună…dar n-are timp, fir-ar să fie!
Ne-am luat casă aproape de parc, ca să ajungem ușor cu bicicletele. Greșit!
Nu mai avem timp în cursul săptămânii, iar în weekend au prioritate temele, lectura, proiectele.
Cine a spus copii mici, griji mici, copii mari, griji mari, mare adevăr a spus.
Acum avem teme, evaluări, materii noi, vorbim despre bullying, despre pericolele din viața reală.
Minutele au devenit mai prețioase decât credeam, mai ales seara, când e singura perioadă când ne adunăm cu toții acasă.
…Ema deja se uită cu nostalgie spre grădinița unde a mers 3 ani, de fiecare dată când o zărește. La fel și spre școala unde a mers 5 ani.
O suprind și cum se uită, cu jind, și spre jucăriile ei, dosite în cutii acum…să facă loc cărților și enciclopediilor pentru școală.
Știu că îi e dor de colegi, de joacă, de viața fără teme…îi e dor de ea mică.
Îi e dor de ea fără nicio grijă.
Mi-e dor și mie, recunosc!
Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:
➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/
DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:
- Ce faci când toți ceilalți părinți spun DA, iar tu spui NU?
- Cele mai bune 3 sfaturi pe care copiii le primesc de la părinți
- Cel mai important lucru pe care ar trebui să-i învățăm pe copiii noștri
- Părinți & profesori: 6 metode de a stimula creierul adolescenților
- Când școala știe să-i atragă pe copii
- Secretul unui dascăl, de la cea mai bună profesoară din lume
- Ajută-ți copilul la teme, nu le face în locul lui
- Vitrina cu Meserii prezintă Meseria de Învățătoare, cu Claudia Chiru
- Ce-ați vrea să-i învețe școala pe copiii noștri?
- Și dacă nu am un copil premiant, ce se-ntâmplă?
- De ce plâng părinții, în prima zi de școală?
- Calendar Școlar 2019/ 2020, desenat de Ema. Se poate tipări.
Buna
Desi fetita mea este inca in cls a 4a, cam regasesc intr-o anumita masura ceea ce scrii despre voi, si in viata noastra, si ma gandesc cu teama la ce va fi din cls a 5a. Din motivul acesta luam in considerare si schimbarea sistemului de invatamant , dar din pacate nu stiu daca ne vom permite.
Imi pare rau ca se confirma si la voi ceea ce intuiesc ca se intampla la gimnaziu. Si ma intreb ce variante sunt pentru ei? Mi se pare nedrept sa se confrunte cu un program atat de incarcat si sa fie privati de lucrurile pe care ar dori sa le faca, sa le experimenteze, si care la varsta aceasta e indicat sa le faci. Sunt totusi anii de „generala” in care ei pot incerca din toate, aprofunda ceea ce le place, sa se dezvolte pe mai multe planuri.. si totusi ei sunt constransi sa se ingroape in teme si proiecte, pe subiecte impuse, si de multe ori numai la nivel teoretic..fara sa faca si experimente fizice si observatii din lumea reala.
Ma intristeaza asa de mult situatia aceasta, si eu incerc sa jonglez cu „da” si „nu” cand e vorba de scoala, de activitati, de joaca, si mereu am dileme…e bine ca am „invoit-o” sa faca temele si din a 3a culegere de matematica ?! dar daca asa se invata sa nu depuna efort ?! pana unde ii este util, si pana unde este epuizare ?! Mi se pare greu, foarte greu..Asa ca daca aveti solutii, ponturi, sfaturi, sunt foarte interesata sa le aflu 🙂
Multumesc pentru mesaj, Mariana! E bine de stiut ca suntem mai multi care avem aceleasi ganduri si trecem prin etape similare. Stiu si eu ca cel mai greu sa e trasezi limita pentru propriul copil…cand vezi ca ceilalti cumpara toata culegerile si uneori chiar cer teme suplimentare. Dar, cred ca pentru fiecare parinte – prioritatea trebuie sa fie, pe viata, propriul copil. Nu concursurile, nu olimpiadele sau notele si nici parerea celorlalti!
Toate cele bune!
Asta este doar un hop, o sa vezi ca o sa devina mai usor odata ce si ea se prinde de cum e viata asta de adolescent, caci abia a trecut de la a fi un copil. Sunt acei pasi pe care ii facem cu totii, de la clasa 4 la a 5a, de la a 8a la liceu si de la liceu la facultate etc. Fix acesti ani sunt cei mai grei, cei intermediari sunt cei in care apuci sa te obisnuiesti cu programul, te pricepi mai bine sa iti manageriezi timpul si totodata iti este mai usor sa inveti la scoala si incepi sa te prinzi mai repede de metodele prin care retii mult intr-un timp cat mai scurt, fiindca creierul devine din ce in ce mai dezvoltat. O sa vedeti ca o sa fie bine, este important sa va aiba ca sprijin cand au loc aceste hopuri si ea fiind o fata desteapta se va descurca, veti vedea. Sa le ia usor si pe rand, caci nu e graba. Va transmit imbratisari! Si felicitari mamica ca te implici si te interesezi atat de mult de viata copilului tau 🙂
Multumesc din suflet pentru mesaj, Mirela! E bine de stiut ca nu sunt eu singura care simt asa…si prind bine incurajarile parintilor care au trecut prin etape si sentimente similare! Toate cele bune!