Copilule, invata-ma sa am grija de sufletul tau

Copilule, invata-ma sa am grija de sufletul tau

Ma uit la ea. In fiecare zi o masor cu privirea, o strang in brate, o sorb din priviri, o cunosc atat de bine si totusi in fiecare zi ma fascineaza.

Habar n-am ce putere are copilul asta.  Habar n-am cum se face ca ma uit la ea si in fiecare zi o gasesc diferita. Omul asta mic ma invata pe mine in fiecare zi sa vad altfel viata. IN FIECARE ZI!

Pentru ea lucrurile sunt atat de simple.
Pentru ea nu exista inca oameni buni si rai.  Pentru ea nu exista ocolisuri, doar linii drepte.
Nu exista obstacole, ea inceaca tot ce-si propune.
Nu exista esec, exista doar incercari. 
Nu exista ascunzisuri, exista doar ceea ce se vede.
Nu exista ziua de maine, se concentreaza doar pe azi.

Asta-i Ema. Atat de simplu e totul. Asta-i viata la 9 ani.  

Am fost in parc zilele astea. Intr-un parc la Buzau, unde nu stia pe nimeni.  O simteam dornica sa se joace si imi faceam griji ca o sa plictiseasca.  Am vazut-o cum in cateva minute a zambit si a intrat in vorba si in joaca imediat cu cateva fetite mai mici si mai mari.

Am vazut-o cu o naturalete si o inocenta incredibila, descurcandu-se cand eu imi faceam griji.

Nu le stia numele…dar nici nu conta. Nu stiau ce la scoli merg fiecare, ce clasa sunt, ce haine poarta, ce sunt parintii lor…si nici nu le interesa. Stiau doar ca vor sa se joace impreuna. Nu conta nimic altceva.

Am vazut iarasi cum un zambet aduce alte zambete.
Am vazut cum o figura prietenoasa si calda atrage altele la fel de deschise si sincere.
Am vazut cum copiii nostri nu pun etichete si nici nu judeca. 

Am inteles ca lectiile astea…de la copiii nostri, sunt cele pe care le-am stiut si noi pe vremuri.
Zambetele intorc zambete. Dragostea aduce dragoste. Imbratisarea aduce caldura.

Nu stiu unde, pe drumul asta lung, noi, adultii, le uitam.
Nu stiu unde si cand ne pierdem inocenta si devenim incrancenati, nu stiu cum ajungem sa pierdem ce e mai frumos in viata, intre liste, planuri si tot fel de uneltiri, nu stiu cand lumea uita sa zambeasca sincer, nu stiu cand copiii astia frumosi si sinceri devin adulti deseori fara scrupule, fara vise si principii.

Copiii nostri ne invata ca zambetele aduc alte zambete. Dar noi uitam sa-i invatam ca rautatea aduce doar rautate, ca razboaiele aduc razboaie.

Nu stiu cand, pe drumul asta,  uitam sa apreciem tot ce avem si in schimb sa ne dorim mereu mai mult, mai repede, mai altfel, mereu intr-o goana nebuna, care nu ne lasa timp sa respiram linistiti.

Copilule, o sa cresti in curand. Invata-ma repede tot ce poti, tot ce stii, tot ce simti…ca sa ti le pot povesti si reaminti pe drum, cand altii vor vrea sa te abata de la calea ta!…

Copilule, invata-ma sa am grija de sufletul tau, sa nu te las sa te pierzi pe drumul asta lung!  

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.