Copilule, nu sunt pregatita sa cresti!

Copilule, nu sunt pregatita sa cresti!

O vad zi de zi. Ieri a implinit 9 ani. Deja 9! Iar eu simt ca au trecut prea repede.

Undeva, pe drumul asta plin…am pierdut sirul. Zilele s-au rostogolit mai repede decat as fi crezut. PREA REPEDE!

Iar pe mine…m-au luat pe nepregatite! Am incercat sa tin sirul, am incercat sa pun in cutiute tot felul de zile cu soare si momente, am incercat sa le tin strans la piept, sa le pun fundite, sa le ascund…dar n-am reusit. Zilele trec mai repede dacat pot eu sa le tin sirul…

Ieri parca o tineam de manuta si facea primii pasi, acum vrea sa mearga singura la scoala.

Ieri invata primele cuvinte, acum isi alege vorbele cu grija,

Ieri o luam in brate si o linisteam, astazi ea ma intreaba de ce par trista.

Ieri o invatam sa fie optimista, astazi imi arata partea plina a vietii in fiecare zi,  

Ieri colectionam jucarii de plus, astazi le ambalam cu grija in cutii de carton,

Ieri invata literele, acum scrie povesti.

Ieri parca o invatam sa nu abandoneze, astazi eu invat de la ea cum trebuie sa lupti pentru ceea ce-ti doresti.

Ieri ma ruga sa spuneam povesti pana adoarme, astazi imi spune ca vrea sa-i inchid usa la camera sa mai stea putin sa asculte muzica.  

Ieri o lasam cu ochii usor umeziti la gradinita, astazi ma intreaba daca poate sa mearga singura in tabara,

Ieri parca se juca numai cu papusi, acum papusile stau ingramadite in dulap,

Ieri imi spunea usor la ureche secretele ei, astazi isi tine un jurnal secret,

Ieri ma uitam cu emotie la mica mea minune, astazi nu conteneste sa ma farmece in fiecare clipa.  

Ieri parca am adus-o acasa, intr-o zi de primavara insorita…si peste noapte m-am trezit cu un copil de 9 ani.

Creste copilul meu. Creste frumos, dar EU NU SUNT PREGATITA! O vreau mica, o vreau mai mult pentru noi, o mai vreau inocenta si zambitoare, o vreau mereu aici, o vreau RAZA NOASTRA de SOARE.

In fiecare an, de 10 aprilie, simt ca inca un pic din copilul nostru mic se pierde. Un pic din copilaria asta minunata se duce in fiecare an.

Stiu ca urmeaza ani frumosi, stiu ca urmeaza ani plini si ca mereu, toate viata, o sa fie a noastra. Dar nu sunt inca pregatita. Vreau sa opresc timpul asta un pic, macar ca-l incetinesc.

Nu stiu cum se scurge timpul, nu stiu multe, nu stiu ce urmeaza, dar stiu ca ce traim acum e mai mult decat mi-as fi imaginat. Nu stiu unde ne duce drumul, dar stiu ca numai inainte…

Da, sunt egoista! Si nu sunt pregatita sa-i dau drumul din cuib. In fiecare an simt ca vreau sa o mai  tin de mana, vreau sa o mai simt cum ne tine strans in brate, vreau sa o mai avem doar pentru noi, vreau sa-i vad ochii fericiti cand ne zareste, vreau sa stiu ca o pot proteja mereu si vreau sa simta asta.

Asta e 10 aprilie pentru mine. O zi in care un ochi rade, altul plange, O zi in care toate emotiile se aduna intr-o cutie de cadou si eu nu stiu cu cine sa vorbesc si ce sa fac sa incetinesc anii astia putin.

Nu stiu ce sa-i raspund cand ma intreba de ce lacrimez. Ii spun ca plang de emotie. O mint. Nu vreau sa-i spun ca nu vreau sa creasca…nu stiu sa-i explic ca inima asta de mama nebuna o ia razna.

Ma uit in ochii ei senini si nu stiu sa-i explic ca fiecare zi e un dar si ca as vrea sa ne bucuram mai mult de el. O tin strans in brate si nu stiu cum sa-i spun: Copilule, nu sunt pregatita sa cresti!

 

 

 

There are 6 comments for this article
  1. Adriana B at 15:10

    Stii care-i paradoxul? Nici ei nu sunt (inca!) pregatiti sa creasca. De multe ori, coplesit (sau poate doar speriat) de faptul ca au inceput sa se adune responsabilitatile, si-ar fi dorit sa ramana mic. Alteori, se bucura ca toate astea vin la pachet cu un plus incredere si libertate. Nici eu nu sunt pregatita sa creasca!

      • Adriana B at 09:35

        Privind pozele voastre m-a cuprins si pe mine nostalgia… in cativa ani va zbura puiul din cuib! La Multi Ani pt Ema, sa fie sanatoasa si fericita!

        • Blog in Tandem at 09:49

          Multumesc, Adriana, pentru ganduri si urari. Nostalgia asta…fir-ar sa fie. Cum facem sa oprim timpul …sau macar sa-l incetinim cumva?!

  2. Vero at 10:56

    Mă bucur tare că te cunosc , prin rânduri și poze.
    Da, așa e. De ce cresc așa de repede? Eu am o fetiță de 8 ani si un băiat de 13 ani. Mă lupt cu sentimentele, cu nostalgiile, cu lacrimile…..de emoție, de bucurie. Strâng cu dinții de fiecare clipă care se scurge, mereu le spun…..unde si când a trecut așa de repede timpul?
    Cel mare si-a ales drumul….prea repede. Tenis de masă de performanță la Câmpulung muscel, noi, în Timișoara. Din nou duc o luptă cu mine, cu lacrimi de despărțite, de bucurie si împlinire. Primul meu pui….a zburat. Prea repedeee. Trebuie să fim alături de el, a fost decizia lui, si-a dorit foarte muult. El e foarte bine acolo. Vocea lui e mereu veselă, ceea ce mie imi dă în fiecare zi un elan.
    Mi-am spus…..am ajuns la vorba cântecului…..numa’ mamă să nu fi.
    O am pe cea micămare. Ea mă încurajează mereu. Imi ascund lacrimile, o privesc pe ea si mă gândesc și la el.
    Toate astea fac parte din drumul nostru spre o familie echilibrată, stabilă, plină de iubire si de recunoștință.
    Vă mulțumesc mult că m-ati urmărit.
    O zi superbă.

    • Blog in Tandem at 15:34

      Si eu îți mulțumesc că ne-ai scris, Vero! Da, cresc prea repede, din păcate. Și încă nu știm cum am putea să oprim timpul…sau măcar să-l încetinim un pic. Te îmbrățișez și îți doresc multe zile cu soare, alături de familie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.