De ce ma agat de semne si superstitii

De ce ma agat de semne si superstitii

Sparg ceva, e semn bun. Ma mananca palma stanga, iau bani. Calc cu dreptul, imi merge bine. Calc in ceva…joc la loto. Eu cred numai ce e de bine. Si chiar functioneaza de multe ori! Si chiar am nevoie de semne! Recunosc, de cand ma stiu  ma agat de ele, de superstitii, de speranta. Iau numai partea buna, cea pozitiva si plina de optimism.

Ultimele luni ale mele au fost total diferite de ultimii ani.  Altfel. Nebune. Agitate. Pline de energii de toate felurile. Fara calm. Fara prea mare stabilitate. Fara prea multe ganduri la ziua de maine. Un prezent intens. Fara sa ma gandesc prea mult la ce a fost sau ce o sa vina.

Prezentul a fost prea plin sa mai lase loc si de altceva. Au fost luni  pline de ganduri si framantari. De planuri si sperante. De ganduri bune si nebune. De prieteni vechi si oameni noi. De framantari si angoase. De zile in care nu se vedeau decat norii.

Cu lectii cum ca viata asta nu este nici pe departe ceea ce visam sau planuim, ceea ce credem ca ni se cuvine sau ni se pare normal. Este fix cum vrea ea. Am invatat lectii pe care nu le vroiam. Am vazut  spitale pe care nu credeam ca o sa le vad atat de des in ultimele luni. Am avut zile agitate cum nu credeam ca se pot intampla.  Cu un carusel emotional pe care nu mi-l doream. Cu putine momente de respiro si iarasi de la capat.

Cu o perioada in care am renuntat la jobul stabil, de zi cu zi, pentru alte planuri si vise. Cu framantarile noului inceput. Cu dezamagirea finalului. Cu alte lectii invatate, de la oameni in care am crezut. Cu oameni, dar mai ales neoameni, lectii pe care te gandesti ca la peste 30 de ani le stii deja. Cu dezamagiri pentru care credeam ca sunt pregatita. Dar nu eram.  Cu oameni in care am crezut si pentru care am pus inima si suflet, dar care fara ezitare m-au tradat. Ei cu zambetul pe buze, eu cu gustul amar. Despre asta o sa povestesc pe larg. Sunt lectii pentru mine si pentru altii. Pana la urma, se spune ca trebuie sa inveti din greselile altora, ca nu ai timp sa le faci singur pe toate.

Am avut pe drum, permanent, doi stalpi mari si cativa mici. Toti puternici. Familia mica, cum ii spune Ema. Noi trei am fost mai stabili si mai uniti decat credeam. Ema a fost cu noi, doza de energia care ne trebuia. Am trecut impreuna prin toate. Noi doi cu toata maturitatea pe care nu stiam ca o avem, Ema cu toata inocenta care a functionat perfect.  Cu oameni buni, cu suflete mari, care ne-au fost acolo, alaturi, cand am avut nevoie. Fara sa cerem ajutor, l-am primit din multe directii. Si am avut nevoie, fir-ar sa fie!

Noroc cu viata asta, cu optimismul, cu speranta, cu semnele.  E o perioada mai calma. Ne-am scuturat de norii astia si de ceva vreme se vede  mai mult soarele. Semnele ca o sa fie bine. Si pana la urma, asa-i de frumoasa viata asta, ca e si pacat sa nu vad partea buna si senina. De-aia eu cred ca daca vad doua flori imbratisandu-se e un semn bun. Daca am spart ieri un pahar, sper ca s-a spart ghinionul. Daca prind un puf de papadie e clar ca-mi pun o dorinta. Daca gasesc un pandativ din Hawai, asta inseamna ca simt chemarea vacantei. Daca ma imbrac colorat, o sa vad si viata asta in culori.  Ah…cat despre ploaia de astazi, sunt sigura ca trebuie sa urmeze si cu curcubeu, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.