Idei pentru Săptămâna Verde: Ziua Cărților la Misiunea Eco

Idei pentru Săptămâna Verde: Ziua Cărților la Misiunea Eco

Misiunea Eco, un nou episod, cu idei & provocări pentru Săptămâna Verde!

Anunțăm cu bucurie că Misiunea Eco este un proiect de educație, susținut de Profi  – punem suflet în mediu!

Provocarea de astăzi este printre preferatele mele: Ziua Cărților! Este simplu: fiecare copil poate aduce de-acasă câteva cărți preferate, pe care le-a citit deja și pe care vrea să le doneze pentru Raftul de Cărți al clasei! 

Dacă fiecare copil donează 2-3 cărți de lectură, asta înseamnă că fiecare clasă poate să aibă propriul ei Raft de Cărți, cu până la 100 de titluri diferite, de unde orice elev să poată împrumuta, ce-și dorește, prin rotație!

Dar…de ce e important să refolosim cărțile de lectură?

În primul rând, protejăm mediul înconjurător și avem grijă de resursele naturale! E bine să știm că dintr-un arbore se pot produce între 10 și 20 de cărți, dar aceste cifre pot să varieze în funcție de dimensiunea cărții și de grosimea hârtiei.

Procesul de fabricație al cărților începe cu tăierea copacilor pentru a produce celuloza, care este apoi prelucrată în hârtie. De asemenea, sunt necesare alte resurse precum apă, energie și produse chimice pentru a procesa celuloza în hârtie și pentru a imprima și a lega cărțile.

Așa că, dacă vrem să protejăm mediul,  haideți să refolosim cărțile și să le împărtășim și cu alții, când terminăm de citit!
E felul nostru de a contribui la salvarea unor copaci! În plus… la Raftul de cărți al clasei putem să avem la dispoziție o diversitate de cărți, din care să ne alegem!

 

Misiunea Eco este un proiect Blog in Tandem, cu dragoste pentru natură, susținut de Profi – punem suflet în mediu.

Nu uitați, Misiunea Eco este despre fapte. Este misiunea mea, a ta, a fiecăruia dintre noi!

Găsiți pe Blog in Tandem și alte articole din seria Misiunea Eco

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.