Jurnal de pandemie, ca un carusel cu emoții

Jurnal de pandemie, ca un carusel cu emoții

Mai bine de 2 luni de când ne-am pus viețile pe onhold!
Fără preaviz….brusc: Stare de urgență în România și în lume. Pandemia COVID.

N-am anticipat nicio secundă, când Ema îmi arăta clipuri din China, în ianuarie – februarie, cu oameni izolați, care ieșeau seara și cântau la lăsarea întunericului…că vom ajunge și noi acolo. Mă uitam la imaginile alea ca într-un film…fără să gândesc vreo clipă că am urma să fim și noi atât de curând parte din nebunia ce avea să urmeze…

Și-apoi lucrurile s-au derulat cu o viteză ce nu ne-a lăsat răgaz să ne dezmeticim:

  • Miercuri – 11 martie 2020 

    Prima zi în care Ema nu mai merge la școală.
    Începe școala online, de-acasă. Și-a lăsat la școală, în dulăpior, adidașii și tot felul de lucuri, dar să sperăm că va reveni curând la școală.

  • Joi 12 martie 2020

    Nici eu nu mai merg la birou, ne regrupăm rapid pentru Work from Home! S-au precipitat lucrurile, ne-am luat laptopurile acasă, ne-am mutat din sălile de ședință în sălile de Teams, online. N-am apucat să mă bucur nici de florile primite de 8 martie, mi-am lăsat mărțișoarele în sertar, lângă plicurile cu ceai aromat. Nu-i nimic, să sperăm că revin curând.

  • Luni 17 martie 2020

    Ne transformăm casa în hub de birouri. Eu, Ema, tatăl Emei. Avem înșirate în toată casa cabluri, încărcătoare, căști, monitoare, laptopuri. Ne derulăm programul între conferințe și ședințe online. Ne-am împărțit cumva spațiul, cât să ne putem vedea fiecare de treabă.

Apoi totul s-a derulat într-un ritm pe care mi-e greu să-l definesc sau să-l ancorez cumva în timp. Un amestec de zile care seamănă unele cu altele…zile cu suișuri și coborâșuri. Carusel de emoții și trăiri incredibile!
Ne-au rămas doar câteva repere clare din perioada asta…. ziua Emei, pe 10 aprilie, apoi Paștele și 1 Mai.

  • Panica alimentelor….Nu ne-a atins, din fericire!

    Comandăm pe Bringo fix cât ne trebuie. Însă…m-a cuprins pe mine panica faptului că suntem permanent 3 oameni x 3 mese / zi. Habar n-aveam de mult mănâncă o familie, când stă numai acasă!

  • Mi se anulează proiecte programate pe Blog.

     Aveam câteva programări de colaborări simpatice pe Blog in Tandem. Dar primesc mailuri de la branduri care m-anunță, pe rând, că și-au ajustat bugetele de promovare. Nu-i nimic, mergem înainte. Nu trebuie să uităm….#TotulVaFiBine.

  • Ne e dor de Ica & Bubu…și lor de noi!

    Învățăm să ne mulțumim cu întâlnirile video de pe WhatsApp. Ne bucurăm de grădină, de liliac, de bulgărași, glicină, lalele…văzute pe apeluri video. Ne îmbărbătăm unii pe ceilalți. Știu că avem zile când închidem și plângem înfundat, fiecare la el acasă, dar nimeni nu recunoaște. Ne ținem tari! O să treacă…#TotulVaFiBine.

  • Vorbim mai mult la telefon.

    Asta-i de bine, mă aud cu prietene pe care n-am avut vreme să le mai sun de mult.

  • Ne scriem mai mult!

     Am telefonul plin cu poze și clipuri ale copiilor prietenelor mele din liceu, ce trăiesc în lumea largă. Mă uit cu așa un drag la ei…Peste tot în lume, copii stau acasă. Părinții lucrează de-acasă. Ne schimbăm poze, impresii, rețete…da, da, REȚETE! Între timp, îmi pun la favorites blogul Jamilei, de la care învăț diverse, când nu vreau să o mai zăpăcesc la telefon pe Ica. Înregistrez tot soiul de premiere culinare. Se minunează toți din casă, iar Ica cred că ar vre să-mi înrămeze pozele . Cred că e felul meu de a refula! O să-mi treacă, știu…și o să redevin eu, cea care poate să ocolească zile în șir bucătăria.

  • Anulăm, cu mare tristețe…vacanța de primăvară.

    Realizăm că nu mai avem nicio șansă să mergem în vacanța pe care i-o plănuiserăm cu sufletul, în secret, Emei, de ziua ei. Anulăm toate cazările & zborurile. Nu e ușor…dar e clar că până pe 10 aprilie nu se va relaxa nimic. Îi spunem Emei, care se pare că știa de surpriză…iar acum află de anularea ei. Înțelege că nu se poate merge…și își abține greu lacrimile.

  • În fața blocului încep să se audă copii.

    Din ce în ce mai des. Cartierul începe să semene cu amintirile din copilăria mea…vedem de la etaj copii care sar șotron, desenează curcubee printre mașinile parcate

  • Apar frustrările, ușor ușor.  

    De ce mulți din jur nu respectă regulile? Cum reușesc unii să aibă timp de cursuri, de yoga, de voluntariat, de seriale pe Netflix, de ce unii se redescoperă, iar noi suntem cu nervii întinși la maxim, cu stări anxioase și temeri cât cuprinde?! Unde greșim? Știu, #TotulVaFiBine…dar când?!

  • Ieșim în sfârșit AFARĂ, la plimbare…cred că după vreo 2-3 săptămâni de stat în casă.

    Ema pare mai temătoare decât noi, nu atinge nimic, vrea să ne întoarcem rapid acasă. Ce sentiment ciudat, să te plimbi cu declarațiile în buzunar! Bulevardul pare pustiu. Magazinele mici, de cartier, sunt închise de mai bine de 1 lună. Unele pare că s-au închis de tot…plutește un sentiment de pustietate, ciudat de descris.

  • Ziua Emei. 12 ani cu această Rază de Soare.

    Prima oară fără bunici, fără rude sau prieteni, fără plecat nicăieri. Dar ea pare fericită! I-am comandat un tort de înghețată, surpriză și asta i-a plăcut foarte tare! Sărbătorim noi trei, îi cântăm la mulți ani și mulțumim că suntem împreună, sănătoși!

  • Ne apucăm de gimnastică.

    Încerc să fac zilnic 20-30 de minute, in tandem cu Ema. La început am fost mai disciplinate, apoi ne-a mai scăzut entuziasmul. Ajungem la 10 – 15 min….și-apoi mai sărim zilele. Oricum nu ne ceartă nimeni!

  • Paștele – Noi 3. Prima data în care facem Paștele acasă la noi.

    Am ars friptura, dar am făcut niște ouă simpatice și îmi trece supărarea. Am primit seara, lumină, la ușă, de la o persoană cu mască. De pe balcon s-a auzit slujba de înviere. Emoționant…iar m-au copleșit tot soiul de gânduri și emoții.

  • Ne mutăm #ViataPeBalcon

    N-aș fi crezut că o să petrecem aât de mult timp în balconașul nostru cochet. E terasa noastră în perioada asta!

  • Suntem obosiți…psihic.

    Muncim mult, mai mult decât în mod normal…se fac și se desfac planuri și scenarii. Rotițele sistemului nu se mai învârt! Totul pare un mare blocaj. FREEZE! Oamenii pe FB vorbesc de filme și cursuri, noi n-avem timp nici să respirăm acasă. Ne vedem abia seara, la masă….fiecare adâncit în gândurile lui. Nu mai pot să scriu pe blog. Mă așez la laptop și îmi fug ideile. Abandonez o vreme. Noroc cu Ema, care e un bulgăre de optimism…și reușește să ne ridice și nouă moralul, în zilele când e nevoie de o infuzie de energie.

  • 1 Mai 2020 

    Aud la Matinal, la Europa FM o melodie cu Elli Kokkinou, ce-mi amintește de vară. Brusc mă năpădesc amintiri legate de mare și nu-mi pot stăpâni lacrimile amstecate cu tot felul de gânduri, emoții, îngrijorări…Știam că o să vină și momentul ăsta!

  • Se vorbește din ce în ce mai des despre relaxarea măsurilor.

    Lumea așteaptă cu entuziasm. Eu aștept…cu teamă, recunosc. Nu simt că relaxarea ne-ar face bine. Știu, e nevoie să revenim, să repornim motoarele…dar nu să ne relaxăm.

  • 15 Mai – Gata, e-aici, e AZI!

    Momentul atât de așteptat…televiziunile o numesc MAREA EVADARE! Mai bine de 2 luni în care am fost captivi în case s-au finalizat, cel puțin oficial. Mi-e teamă de ceilalți, recunosc, de cei care-și fac planuri de umblat în lung și-n lat. Mi-e teamă de cei care nu respectă regulile de igienă, de distanțare, care bagatelizează sau ironizează tot ce trăim.  

Cumva ironic, astăzi este ZIUA FAMILIEI. Prima zi de relaxare….e de ziua FAMILIEI!
Am tot avut timp de familie, în ultimele 2 luni, nu-i așa? Așa s-ar spune! Nu cred că vreodată vom mai avea în viața asta atât de mult timp petrecut în familie, în același spațiu, nedespărțiți.

 Asta a fost cumva partea plină! Dar am avut mintea amândoi atât de preocupată de tot ce trăim, atât de răvășită de știrile zilnice, de stimulii din jur, atât de preocupați de ce va urma…încât, paradoxal, cred că ne separam mult mai bine pe vremuri viața profesională de cea personală și aveam mai mult timp pentru Ema.

Ieșim din pandemia asta obosiți! Îngândurați, îngrijorați, preocupați de ziua de mâine. Fără planuri concrete de pe azi pe alta. Cu temeri multe, în continuare!
Da, ieșim fericiți că suntem cu toții sănătoși și avem o casă prietenoasă, unde am stat non-stop în ultimele 2 luni. Dar îngrijorați pentru ce va urma.
Ne-ascundem îngrijorările de Ema, așa ne-am propus și așa încercăm. Are ea deja temerile ei, atât de neașteptate pentru copiii generațiilor ăstora, temeri pe care i le descoperim în privirea ei senină…n-are nevoie să-i mai transmitem și noi altele.

Adevărul e că nu știm nici unde suntem, pe drumul ăsta lung…nici unde duce, nici cât va dura sau când se va liniști și vom reveni la parte din ceea ce aveam pe vremuri.
Avem atât de multe îngrijorări, că nu pot să mă bucur încă de 15 Mai. Aștept să văd grafice reale, în scădere, care să ne dea motive de relaxare, nu televiziuni nebune care vând iluzii sau politicieni iresponsabili care fac băi de mulțime, în disperarea de a mai strânge ceva capital de imagine.

O lume nebună, mulți care n-au învățat nimic din perioada asta.  
Mulți spun că eram fericiți și nu știam. Ba da, știam! Știam și mulțumeam în fiecare zi! Mi-e dor de oameni, de terase, de prieteni, de conexiunea umană, nimic nu o poate înlocui…mi-e dor și de vacanțele pe care știu că nu le vom mai avea prea curând.
Mi-e dor în fiecare zi de viața noastră simplă și monotonă, fix așa cum era!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.