Mami, unde se duc bunicii cand ‘se duc’?

Mami, unde se duc bunicii cand ‘se duc’?

N-am stiut ca un corp atat de mic poate sa ascunda un suflet atat de mare.

N-am avut habar ca un copil de 8 ani poate sa sufere mai mult decat un adult,

Nu m-as fi gandit ca un copil poate sa-si puna atatea intrebari,

N-as fi crezut ca zilele noastre atat de linistite pot sa devina brusc atat de triste.

N-as fi banuit ca un copil atat de mic are o gandire atat de profunda,

N-am stiut ca un copil poate sa vorbeascas si despre papusi si despre moarte.

N-as fi crezut ca brusc imbratisarea ei  o sa fie mult mai stransa,

Nu m-am gandit ca in capul ala mic incap atatea granduri si framantari,

N-am anticipat ca fiecare lucru din camera ei ii va invoca o amintire.

N-am stiut ca brusc  va privi stelele mai des, ca-mi va cauta privirea mai intens, ca o sa ma stranga de mana mai strans, ca o sa-i surprind uneori ochii inlacrimati.

N-as fi crezut ca zambetele ei largi pot sa paleasca atat de usor.

Da, i-am spus ca Bunica s-a dus mai departe. I-am spus adevarul, oricat de mult am incercat s-o protejam, am vrut sa stie adevarul.  I-am vorbit despre viata, asa cum e ea. Cu suisuri si coborasuri. Cu etape. I-am vorbit natural, firesc, pe limba ei. Am vorbit despre nastere si moarte.

Am lasat-o sa fie trista. O lasam in continuare sa-si exprime durerea asa cum simte, atunci cand simte. Un carusel incredibil pentru copiii astia. Episoade de tristete si apatie, emotii de tot felul. In primele zile si-a cautat disperata in camera desenele ei  cu familia, s-a uitat pe poze, a plans, si-a amintit, a strans tot soiul de lucruri pe care le are de la Bunica, a trecut prin faze in care ne-a spus ca nu-i vine sa creada, a visat-o… un soi de doliu atat de intens si dureros de urmarit pentru noi, parintii.

Am incercat sa citim cat mai mult si sa invatam sa trecem impreuna prin etapa asta. Am inteles doar ca trebuie sa spunem adevarul, oricat de greu ne-ar fi. Si sa le fim aproape, sa le intelegem suferinta si sa-i lasam sa-si exprime durerea asa cum simt.

Asta facem noi. Suntem langa ea, o ajutam sa inteleaga ce simte. Dar ii suntem alaturi, langa ea, ori de cate ori ne cauta. O strangem in brate. O lasam sa planga, sa povesteasca, sa-si aminteasca. Ii stergem lacrimele cu tandrete, ne uitam impreuna la stele, ne plimbam, vorbim, ne amintim. Suntem langa ea chiar si cand nu stie ca are nevoie de noi. O strangem in brate si ii simtim gandurile, asa cum ea nu stie inca. Dar o sa simta la un moment dat! Si stim sigur ca n-o s-o uite pe Bunica, o s-o pastreze in suflet pentru totdeauna.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.