O poveste despre ,,bullying”. Copii care hartuiesc alti copii

O poveste despre ,,bullying”. Copii care hartuiesc alti copii

Zilele trecute o buna prietena mi-a povestit despre fetita ei…care paleste zi de zi. Clasa a V-a. 11 ani. Inca senina si copila. Vesela, prietenoasa, frumoasa si desteapta. Scoala de renume, in mijlocul Bucurestiului, profesori implicati, copii educati, familii bune. Si totusi…dintr-o data au inceput sa apara stari fluctuante, tristete apasatoare, anxietate. Copilul vesel si exuberant a devenit usor usor unul trist si necomunicativ,  care cu greu mai vrea sa mearga la scoala. Nu intru in detalii, nu spun cum se simte un parinte care incearca cu toata fiinta sa afle ce e-n sufletul propriului copil. Cat de greu e sa reusesti sa-i dezlegi limba si sa-l faci sa se deschida, cu sinceritate. Cat de atent trebuie sa fii ca parinte la orice schimbare in comportamentul copilului tau…

Si stiti ce se-ntampla defapt? Copilul asta este exclus din gasca celor cool. Este marginalizat, indimidat, tachinat, hartuit. Vorbim despre un fenomen mondial care se manifesta deja de ceva vreme si la noi si se numeste ,,bullying”. Nu exista o traducere exacta, dar vorbim de violenta verbală sau non-verbală, abuz emoţional, excludere, comportament ostil, ironizare, batjocorire, de umilire.

Vorbim despre copii care-i fac pe alti copii sa sufere.  Zi de zi. Despre grupuri care-si aleg o tinta si acel copil este in mod constant tachinat, jignit, batjocorit de colegi care il striga sau il ironizeaza. Tachinari care se pot transforma in imbranceli, iar in unele cazuri chiar atacuri fizice.

Cat despre sentimentele copilului luat in vizor…inchipuiti-va cum este sa ai putin peste 10 ani si sa fii abuzat zi de zi in felul asta. Cum este oare sa te duci cu frica la scoala. Sa-ti fie teama sa ridici privirea. Sa fii inconjurat de colegi care rad de tine, de hainele tale, de corpul tau, de familie, de orice faci…rad si arunca vorbe jignitoare, ironizeaza si te exclud, te umilesc si te intimideaza.  Sa te intorci la tine in camera si sa te simti singur, izolat, denigrat, ranit. Cum este sa nu ai cu cine sa vorbesti, sa-ti fie teama sau rusine sa povestesti, sa te crezi poate vinovat, sa te gandesti ca poate…

Datele oficiale spun ca aproape jumatate din copii au fost la un moment sau altul victime ale bullying-ului in Romania. Am citit un studiu facut anul trecut de Asociația Telefonul Copilului în cadrul proiectului ”Bullying – de la hartuirea verbala la hartuirea fizica in randul copiilor” : două treimi dintre copii isi doresc sa beneficieze de sprijinul părinților într-o situație de bullying. Si totusi copiii recunosc  ca nu povestesc  parintilor despre situația în care se află pentru ca le este rușine, se tem de razbunarea agresorilor, nu cred că adulții îi pot ajuta, nu vor să fie etichetati ca tradatori sau le este teama de reactia parintilor. Trei sferturi dintre respondenti spun ca ar raspunde prin agresiune unei situatii de tip bullying.

Iar cand vorbim despre copii, consecintele pot sa fie de multe ori dramatice. Sa te simti singur, exclus, umilit…astea sunt trairi care pe termen lung fac atat de mult rau! Vorbim de copii care-si pierd increderea in ei, in ceilalti, copii care aleg sa se izoleze. Copii care traiesc mereu cu teama, se retrag, isi reprima sentimentele de furie …si in aproape 15% din cazuri se ajunge la depresie si ganduri suicidale.

Cum incepe totul? La prima vedere…poate parea o joaca. Se pare ca atat parintii, cat si profesorii pot trece natural peste astfel de situatii, cu o  atitudine relaxata de tipul „aşa sunt copiii” sau „copiii sunt copii”. Tachinarea, poreclirea sunt comportamente tipice de bullying care de cele mai multe ori, trec neobservate, dar aceste forme uşoare sunt defapt stadiile incipiente ale formelor mai grave.

Cum se manifesta BULLYING-ul? Diferit, dar fiecare manifestare la fel de periculoasa. Pot fi exprimate:

  • fizic – prin palme, loviri, imbranceli
  • verbal – prin tipete, critici, porecle, jigniri, sarcasm, zvon, insulte, amenintari, minciuni
  • relational – intimidare, izolare, denigrare, manipulare
  • social – excludere, insulte, marginalizare
  • cyberbullying – mesaje suparatoare, imagini denigratoare pe telefon sau internet
  • mobbing – discreditare, izolare, intimidare, zvonuri grup

Recunosc, imi trecuse pe la urechi fenomenul…si atat. Mi-am continuat viata simplu si frumos.  E bine sa ai copil mic, griji mici. Corect!  Ma bucur de perioada asta senina de la 7 ani, cand copiii inca sunt copii, cand Ema inca mai crede intr-o lume frumoasa, cu zane si spiridusi…si sper sa tina cat mai mult.

Dar, nici n-am de gand sa bag capul in nisip si sa ma prefac ca in jur nu exista probleme. Pentru ca exista. Si se apropie. Iar timpul asta trece asa de repede si nimeni nu ne scutura si nu ne previne despre implicatiile si complicatiile care pot aparea.  Este vorba despre un fenomen pentru care copiii din America sau tarile nordice sunt deja pregatiti la scoala, in mod organizat, prin cursuri dedicate.

E o problema grava, un fenomen pe care nu avem cum sa-l negam, oricat am vrea, unul care se manifesta deja in scoli, iar noi nu avem cum sa-i ferim sau sa-i protejam pe copii, dar putem sa-i prevenim si sa-i pregatim din timp.

5 sfaturi pentru a-i ajuta pe copiii nostri sa scape de BULLYING. Sa-i ajutam sa nu fie marginalizati, abuzati,  speriati si sa nu sufere!

  1. Ajutati-va copiii sa fie deschisi si comunicativi. Intotdeauna un copil timid, retras, retinut, o sa fie o tinta mult mai usoara, pentru ca ei nu stiu sa riposteze. Asa incat trebuie incurajati-i inca de mici sa fie deschisi, sa vorbeasca si sa spuna lucrurilor pe nume.
  2. Jucati acasa,pe roluri, diverse ‘scenarii’. Faceti o lista cu cele mai probabile lucruri si rautati pe care le-ar putea auzi un copil tinta. Apoi invatati-I sa raspunda, sa riposteze. Spuneti-i exact ce ar trebui sa raspunda si cand. Mai bine sa auda acasa lucruri precum ‘Esti urata/ grasa/ te imbraci oribil etc.’si sa stie cum sa raspunda, sa riposteze, decat sa se blocheze la scoala. Puteti schimba rolurile, iar parintele sa fie copilul care aude aceste lucruri si isi pregateste replicile.
  3. Incurajati copiii sa va povesteasca orice. Studiile spun ca majoritatea copiilor obisnuiesc sa nu povesteasca acasa ce li se intampla defapt. Le e teama sa nu se faca de ras, le e teama sa nu fie batjocoriti si mai tare sau chiar sa nu fie taxati si pedepsiti mai rau la scoala pentru asta. Daca aveti orice suspiciune, incercati sa-i vorbiti sau chiar sa mergeti la scoala pe neanuntate. Interesati-va daca mai are prieteni, daca socializeaza, daca mananca sau se joaca singur. Nu lasati nici un semn de intrebare…exista solutii diverse.
  4. Daca aflati ca aveti un copil traumatizat de ceilalti colegi, anuntati dirigintele/ invatatarea imediat. Vorbiti intai cu un cadru didactic ce are contact constant cu clasa si apoi nu va lasati. Contactati-i pe parintii copiilor ‘atacatori’. Nu lasati lucrurile nerezolvate. Daca totusi nu reusiti sa gasiti o cale de rezolvare, schimbati scoala. Sub nicio forma nu va lasati copilul sa mearga intr-un mediu de care se teme. In orice conditii, copilul trebuie sa vada ca luptati pentru el si sa va simta permanent ca un aliat.
  5. Invatati-va copii sa fie respectuosi. Cu ceilalti copii, cu parintii, bunicii, cadrele didactice. Daca ii educam sa ii trateze pe ceilalti cu respect si la randul lor sa fie tratati la fel, atunci ii ajutam sa fie puternici si sa riposteze cand ceva nu merge cum trebuie. Mai ales cand cineva se poarta lipsit de respect si batjocoritor cu ei!

 

Imaginati-va cat de greu trebuie sa-i fie unui parinte sa-si vada copilul palind in fiecare zi, fara sa stie de ce. Cat de complicat e sa incerci sa-l ajuti, fara sa stii defapt care-i problema. Cat de usor e totusi sa nu observi, sa-ti para ca e doar o perioada diferita sau o toana a copilului. Fetita din povestea mea e una norocoasa, pentru ca are o mama puternica, implicata 100% in tot ce i se-ntampla, mereu aproape de ea, mereu informata si empatica.

Nu vreau sa ma gandesc cati copii nu au cu cine sa vorbeasca, cati parinti sunt atat de ocupati incat n-am timp si energie sa mai stea de vorba cu proprii copii, cati altii au timp, dar n-au chef, cati parinti considera ca sunt toanele copiilor sau ii forteaza sa mearga inaine fara sa afle ce se-ntampla defapt in sufletele lor!

There are 41 comments for this article
  1. monica at 23:33

    Lasati-va copiii sa va vada greselile, slabiciunile (atat cat se poate). Aratati-le ca greseala face parte din viata noastra, ca greseala este baza frumusetilor si minunilor din viata noastra. Noi suntem exemplul lor. Ei fac doar ce au vazut la noi: cautam perfectiune. Dar fiecare are standardele lui. Si daca ele sunt gresite, noi ce traim? Ce cautam in realitate? Iluzii. Daca vom continua asa, sa nu ne intrebam de ce copiii nostri sunt ori tirani, superficiali, nefericiti unii, ori neadaptati, neputinciosi, depresivi altii.

    • Blog in Tandem at 00:27

      Multumim, Monica. Daca fiecare parinte ar intelege ca educatia prin emitatie prinde cel mai bine…daca fiecare parinte ar intelege ca ‘Ei fac doar ce au vazut la noi’, atunci cred ca multe lucruri s-ar aseza altfel!

  2. Mona at 07:07

    Am parasit Romania acum 1 an in urma a 5 gradinite private schimbate pt fetita mea (acum de 4ani si 3 luni) in care daca nu era muscata de copiii mai mari era pusa la colt pt nimicuri de educatoare sau, si mai rau, pusa in fata clasei sa rada de ea copiii pt ca Facea pipi pe ea la 2 ani. Stima ei de sine este F scazuta in continuare: daca face ceva amuzant si rad incepe si plange si se arunca pe jos! Este candidatul perfect sa fie bullied la scoala si ma ingrozesc. Am cunoscut aici in UK la o sesiune Forest session o tanara de 14 ani care a fost retrasa din scoala de mama ei si home schooled din cauza bullying-ului cu care scoala nu a stiut ce sa faca (atacatoarele actionau pe furis). Si da, as prefera sa raspunda cu agresiune si sa se apere lovind inapoi decat sa planga si sa se arunce pe jos si sa o vad distrusa acasa.

    • Blog in Tandem at 16:54

      Greu pentru un copil sa faca fata situatiei. Greu pentru un parinte sa-l pregateasca psihic pentru asta. Si cel mai greu sa-l vada suferind. E o realitate insa…si trebuie sa o constientizam!

    • deli at 23:45

      Cred ca trebuie invatata si ea sa rada, sa se amuze de reactiile altora. Antrenata sa rada: “ce amuzant a fost tata”, : ce comica e mama, nu-i asa?”. Chiar premeditate fazele. Doar bine va doresc si cresteti-i increderea in ea: sa nu o hiperprotejati, sa nu o lasati sa vada ca sunteti ingrijorati.

  3. Mimi at 16:52

    Celmai greu e ca profesorii nu se implica, nu sunt atenti si mai ales unii chiar ii incurajeaza pe altii “sa fie descurcareti” a se citi TUPEISTI sau SMECHERI. Sunt plictisiti,sictiriti si nu vad sau nu vor sa vada adevarul.Astfel un copil bun si cuminte devine imediat tinta colegilor prost educati. Parintele nu e la scoala ca nu e lasat sa stea sa vada adevarul,cel care loveste se duce repede si paraste ca el e cel lovit si de aici…restul e lesne de imaginat,profesorul prefera sa fie superficial ,sau chiar este, si il crede pe cel care a avut tupeul sa zbiere ceva. Mi-e o sila de sitemul asta…

    • Blog in Tandem at 19:07

      Cu toata sinceritatea, va recunosc si sper sa nu fie chiar asa peste tot. Mi-e greu sa generalizez, stiu sigur ca mai sunt si profesori de calitate, oameni calzi si dedicati care ii incurajeaza pe cei care merita. Dar pe de alta parte, stiu ca un copil bun si introvertit este greu de protejat in mijlocul uni mediu atat de agresiv. Greu, greu de tot! Dar noi, parintii, suntem primul sprijin al lor!

  4. Luci at 23:39

    As avea un singur comentariu…traducerea este un pic incorecta: „bullying” nu inseamna doar hartuire, este mult mai mult, din pacate. In romana, traducerea corecta este „persecutie”. Recomand cartea lui Michael Thompson „Prieteni buni, dusmani aprigi” pentru a intelege complexitatea psihologica a fenomenului.

    • Blog in Tandem at 19:09

      Multumesc pentru recomandare. Am retinut!
      Ref. la traducere, cum spuneam si in text….’Nu exista o traducere exacta, dar vorbim de violenta verbală sau non-verbală, abuz emoţional, excludere, comportament ostil, ironizare, batjocorire, de umilire.’ Pana la urma, manifestarile in orice forma sunt la fel de grave.

  5. parinte at 14:16

    i se intampla si fetitei mele, de clasa a 6a, acest lucru. Diriginta ne reprosa noua, parintilor, ca fetita e f trista la scoala, ca noi o izolam de restul clasei(ea a venit in acest colectiv in clasa a 5a si nu a reusit sa se integreze). fetita noastra e o pers f vesela acasa si f sociabila. a avut momente cand plangea in hohote ca nu vrea sa mai mearga la scoala. partea buna e ca ea ne spune prin ce trece si, astfel, se descarca…nu am putut sa cred pana anul trecut cat de rautaciosi sunt unii copii..pe care parintii ii cred ingerasi!!

    • Blog in Tandem at 19:12

      Of, se pare ca exista atat de multi copii care trec prin asta. Unii sunt norocosi ca au aproape parintii care-i asculta si le sunt sprijin de baza. Dar ceilalti, care clacheaza? Inteleg ca in cazul dvs. sprijinul din partea dirigintei a fost zero. A reusit totusi sa treaca peste izolarea asta? Ati gasit o metoda care sa functioneze? Bafta multa in continuare!

    • iuliana at 21:39

      Retrageti-va, doamna, copilul din aceasta clasa! Am trecut prin asa ceva si am mutat copilul la alta clasa. Acum totul este bine pentru copil, dar nu as mai lasa nici macar o ora copilul intr-un astfel de mediu. Dintr-un copil plin de viata ajunsese sa nu mai vorbesca si sa doarma cat mai mult. Diriginta a fost alaturi de noi si au ramas prietene acum. Acum e clasa a VIII-a si e apreciata, dar imi spune ca nu poate sa uite diferite situatii.
      Va rog, salvati-va copilul!

      • Blog in Tandem at 22:21

        Of…multumesc mult pentru feed back. E bine sa vezi ca exista parinti care au reusit sa-si salveze copiii din astfel de medii viciate. Dar in egala masura e inca o confirmare a faptului ca aceste fenomen exista si se manifesta…iar in unele cazuri se pare ca singura solutie este mutarea copiilor din cu totul alt mediu. Bafta si s-auzim de bine!

  6. o femeie at 10:30

    atrag atentia ca exemplul de acasa face diferenta. Si asta se vede si la copii agresivi care sunt copii agresati acasa, traiesc in tensiune si amenintari, vad agresivitate la tv dar si intre parinti etc.
    Si la fel, copiii extra sensibili si care sufera o respingere tot din sanul familiei au aceste probleme agravate. Frica abandonului si neintegrarii vine de la carentele din familie. Mi-am dat seama de asta abia dupa o perioada de cateva luni cand am fost nevoita sa lucrez program lung si vedeam copilul unele zile doar 1 ora. Am schimbat multe in mine, si in viata din casa, si totul s-a imbunatatit. Nu zic sa minimizam incidentele dintre copii dar nici sa dramatizam; schimbatul gradinitei/scolii din 2 in 2 saptamani nu e o solutie cat nu ne asumam si alte decizii: am infruntat pe madame/alti copii/parinti, le-am explicat ca nu e nici normal sa se tipe si sa isi loveasca propriul copil pentru avcesti copii se duc mai departe si agreseaza pe altii etc. Increderea copilului in el se construieste prin increderea parintilor in copil: un copil responsabil si emotional integru vine dintr-o mama care vrea si isi doreste sa devina o mama responsabila si emotional integra.

    • Blog in Tandem at 23:27

      Multumim pentru comentariu. Pana la urma, pe scurt, echilibrul de acasa pare sa fie cheia unui copil si ulterior a uni adult echilibrat.

  7. x at 10:44

    Mai grav este cand un cadru didactic practica acest ‘ bullying’ printre copii sau cand un părinte își învață copilul sa aibă astfel de porniri la scoala.

    • Blog in Tandem at 23:28

      Despre asta…nici macar n-am indraznit sa ma gandesc. Sper doar sa fie cazuri izolate si din ce in ce mai rare. Pentru ca altfel…e trist sa ne gandim la mediul in care s-ar putea dezvolta copiii nostri!

  8. cryss at 17:58

    Eu sunt din Galati, fata mea e in clasa a-V-a , are 11 ani si pateste exact ce este scris in acest articol, iar persoanele care ar trebui sa remedieze aceste abuzuri emotionale, spun ca asa se intampla, asa sunt copiii, iar daca incerc sa intervin sunt considerat “parinte problema”, iar parintii copiilor care rad de fata mea au textul “vai dar fata mea, e cuminte nu face asa ceva”. Adevarul este acoperit, iar fata mea sufera enorm pentru ca este o fire prietenoasa, iar colegele ei o resping de parca daca are cateva kilograme in plus s-a dus la usa lor sa le ceara de mancare…

    • Blog in Tandem at 22:19

      Este foarte trist sa aud ca exista inca in Romania anului 2015 profesori care in loc sa fie un adevarat sprijin, incearca sa paseze culpa asupra unui copil, in loc sa le fie aproape, se transforma in dusmani. Iar daca nu ati gasit niciun sprijin nici macar la parintii copiilor care creeaza astfel un mediu bolnav…aparent singura solutie este sa mutati fetita la alta clasa. Si neaparat sa-i fiti aproape permanent!

  9. Ana at 00:19

    Sunt mama a doi copii cu Sindromul Aspergers, o fetita de 6 ani si un baietel de 3 ani. Sindromul Aspergers este o tulburare de dezvoltare in care copilul desi atinge o capacitate cognitiva normala sau peste medie are dificultati in procesarea informatiilor care vin din interactiunea sociala, cum ar fi limbajul corpului, limbajul non-verbal, limbajul aluziv. Ceea ce vreau sa spun este ca fetita mea face parte dintr-o categorie de copii foarte vulnerabili si este zilnic supusa unor astfel de traume desi copiii din anturajul ei au o varsta atat de frageda. Pot spune ca se cunosc deja semintele a ceea ce va fi mai tarziu un comportament de bullying in toata regula. Orice iesire in parc este un moment dureros. Se intampla foarte des s-o privesc neputincioasa atunci cand incearca din rasputeri sa se integreze iar celelalte fetite rad pe seama eforturilor ei, susotesc la urechi, pun la cale tot felul de planuri pt a se distra pe seama ei. De fiecare data cand o iau de la scoala este efectiv scursa de puteri. Socializarea inseamna pentru ea un efort mult prea mare in conditiile in care copiii din ziua de astazi nu sunt educati sa fie cu adevarat toleranti si incluzivi. Avem insa si sansa unei invatatoare minunate care depune toate eforturile pentru a o face sa se simta in largul ei.Pe de alta parte ma gandesc cu frica la anii ce vor urma, cand si baietelul va da piept cu realitatea dura, cand isi va pierde minunantul zambet.

    • Blog in Tandem at 00:45

      Multumesc mult pentru comentariu, Ana! Cum scriam cred si in articol, mai mare neputinta decat cea a unui parinte care-si vede copilul suferind…si nu-l poate ajuta, nu stiu care sa fie. Nu stiu sa te sfatuiesc, nu pot decat sa ma bucur ca existe parinti ca tine care sunt dedicati copiilor si care incearca sa inteleaga si sa le fie aproape. Recunosc, mesajul tau m-a emotionat si fiindca imi dau seama cat de greu trebuie sa-ti fie cu fetita, cat de puternica trebuie sa fii pentru amandoi, cat de pozitiva trebuie sa incerci sa fii zi de zi. Dar in egala masura recunosc ca m-a impresionat si faptul ca ai gasit un cadru didactic uman. Mai rar, dar atat de bine sa auzim si de oameni din astia calzi pe mana carora sa ne lasam copiii cu inima deschisa. Multa putere si optimism iti doresc. Orice parinte are nevoie!

  10. Ioana at 17:27

    Bullying/ul social, relational sau mobing/ul intra sub aceeasi tipologie de bullying social.Sunt profesor psiholog si Imi desfasor cercetarea de docotrat pe aceste fenomen la noi in tara. Societatea e prea putin informata, comunitatea prea putin suportiva..nu exista programe de combatere, de monitorizare. Am propus un program de combatere la nivel local, insa e nevoie de mult mai multa mobilizare si consientizare! Daca sunteti interesati de informatii sau doriti sa impartasiti, ma puteti contacta pe ioana.uoradea@gmail.com

    • Blog in Tandem at 07:31

      Multumesc mult, Ioana. E bine de stiut ca exista si astfel de oameni pentru noi. Si trist ca nimeni nu va sprijina intr-o actiune atat de importanta pentru copiii nostri.

  11. Amalia at 08:36

    Corect scris articolul, cu o singura observatie… la recomandarile din final ar trebui inceput cu punctul 5 – Invatati-va copii sa fie respectuosi. Cu ceilalti copii, cu parintii, bunicii, cadrele didactice. Daca ii educam sa ii trateze pe ceilalti cu respect si la randul lor sa fie tratati la fel, atunci ii ajutam sa fie puternici si sa riposteze cand ceva nu merge cum trebuie. Mai ales cand cineva se poarta lipsit de respect si batjocoritor cu ei!
    Pentru ca exista un curent prin care copiii sunt invatati sa nu isi respecte familiile, colegii, profesorii, inca de la varste foarte fragede. Cand se atrage atentia asupra unui comportament nepotrivit, primul gand al parintelui este ca profesorul are ceva impotriva copilului, ca si alti copii se poarta la fel, etc… Si in orice esec se porneste automat de la ideea ca este vina scolii, nicidecum a familiei, de copil nici nu poate fi vorba…

    • Blog in Tandem at 08:41

      Multumesc, Amalia! Daca fiecare dintre noi, parintii, am incerca sa facem lucrurile cat mai bine si mai corect, daca am intelege ca schimbarea porneste de la fiecare dintre noi…atunci lucrurile ar merge mult mai lin si mai cald si mai frumos!

  12. Mirela at 09:22

    Buna ziua, ma bucur ca v-am gasit.Noi santem din Resita si fetita mea are aproape 7 ani, este in clasa pregatitoare si a tr3cut deja prin toate fazele descrise mai sus, insa eu o incurajez sa ia atitudine sa o anunte imediat pe invatatoare, am discutat si eu cu parintii acelor copiii, care pe langa faptul ca sant prost educati si nesupravegheati, sant inconstienti , nu stiu pe ce lume traiesc, sau considera ca ei au dreptate.realitatea este alta nici familiile din care provin acesti copii nu stiu cum sa comunice cu ei, desi sustin ca sant cei mai cei”ca au incercat% sa le ofere un modelpozitiv de parinte grijuliu , sau nu au stiut ca s-a intamplat asa ceva vai dar ce e mai dureros e ca “l-am pedepsit si i-am luat tableta” .aceste incidente se repeta si sub alte forme de agresiune , acum cateva zile fetita mea a venit scuipata de catre alta fetita, si eu am sunat-o imediat pe mama…..eu sant alaturi de fiica mea % la % , o incurajez, o respect,,ii acord incredere in tot ce doreste sa faca, vb periodic cu cadrele did.si o incurajez in toate modurile posibile.ea vede cata rautate exista in jurul ei zilnic dar invata sa se adapteze si sa nu sufere in continuare.Fetita mea este frumoasa, cuminte ,linistita,sociabila, vorbareata,si are doi parinti care o sprijina %. Familia inseamna totul!

    • Blog in Tandem at 15:42

      Multumesc de mesaj! Si eu ma bucur ca ne-ati gasit. Exact asa cred si eu: ca daca acasa le suntem aproape si incercam sa ii intelegem si sa comunicam cu ei, sa le dam putere, curaj si incredere in ei, jumatate din problema este rezolvata! Va tin pumnii sa fie totul in regula. Toate cele bune!

  13. elena at 12:33

    De ce copilul “abuzat” trebuie sa paraseasca scoala, de ce nu se iau masuri fata de cei care ridiculizeaza si rad de colegi. Ma face-ti sa-mi para rau dupa comunism, cand celor obraznici li se scadea nota la purtare sau erau exmatriculati. Acum copii cuminti trebuie sa parasesca scoala ca ei sunt cei slabi si trebuie sa se simta si mai slabi. Daca in clasa noua in care ajung sunt la fel tratati de colegii “puternici”?

    • Monica at 20:36

      Da, buna intrebare…peste tot sunt copiii care hartuiesc…atunci ce mai este de facut? Multi parinti dar si cadre didactice, incurajeaza copiii sa fie descurcareti, sa domine cu orice pret.
      Totusi, actionand in cel putin doua directii, poate s-ar rezolva ceva:
      1. Acum fiecare scoala are angajat un psiholog; cred ca util ar fi sa se implementeze in scoli un program preventiv, cu discutii la ora de dirigentie, o data pe trimestru/fiecare clasa. Psihologul sa le explice copiilor notiunea de hartuire si sa ii incurajeze sa raporteze cazurile de hartuire.
      Dar din pacate, la scola la care merge fiica mea – de ex, desi exista psiholog, nu l=a vazut nimeni. Are un program in care cu greu se pot incadra parimtii cu serviciu. La prima sedinta cu parintii – cls a VI a, am fost anuntati ca exista psiho;og dar diriginta nu ii stia numele si nici programul. In plus, psihologul se schimba in fiecare an, probabil slujba la scoala este doar o etapa intermediara; nu se poate stabili o relatie elev-psiholog-parinte-diriginte pt ca se termina anul scolar si vine alt psiholog…
      2. In situatia in care un copil este hartuit si parintele afla, cred ca ar trebui contactati imediat dirigintele, psihologul si parintii agresorilor. O sedinta intre adulti, urmata de o intalnire cu copiii poate ca ar descuraja repatarea hartuirii.
      Oricum, trebuie actionat; copiii hartuiti nu trebuie sa ramana fara suport iar agresorii (si parintii lor, uneori) trebuie sa primeasca sansa sa inteleaga ce nu fac bine.

      • Blog in Tandem at 21:53

        Multumesc pentru mesaj, Monica! Si eu cred ca primul si cel mai important pas este ca parintele sa vorbeasca deschis, constant, cu propriul copil. Toate cele bune!

  14. otilia at 15:37

    Se intampla si la gradinita. Grupa mare. Doamna nu este in clasa sau isi vede de ale ei. Ei fac ce vor. Sper ca este amuzament la varsta asta, si nu bullying premeditat.
    dar se repeta. Astazi am aflat ca este si fizic si verbal.
    Carti – povesti de citit copilului pentru a intelege ce se intampla?
    Nu prea colaboreaza la jocurile de rol, sau discutiilor / povestilor despre ce am facut “astazi”, fata in fata.

    • Blog in Tandem at 15:41

      vreau sa cred, Otilia, ca la varsta asta e doar o joaca. Prea sunt cruzi si sinceri ca sa inceapa cu asa rautati la 5-6 ani! O sa ma interesez daca exista carti, insa tot discutiile sunt cele care dezleaga limbile la varsta asta, parerea mea. Jocuri, roluri, poate chiar povesti inventate de tine…pe teme similare. Succes!

  15. Roxana at 16:49

    As mai adauga ca este necesara conectarea, ca mai apoi sa ajungi la durerile copilului, sa poti face un joc sau sa citesti o poveste terapeutica, asta ca sa poti ajunge la copil, la durerea lui, ca altfel te joci sau citesti pana nu mai poti.

  16. dana at 06:41

    Fetita mea este tot la grupa mare si are zile in care vine suparata de la gradi. Din cauza ca unii copii scuipa, altii nu stiu sa se joace si incearca sa manipuleze jocurile, altii jignesc sau lovesc. Si nu au decat 5 anisori. Pentru noi pare o joaca, dar ei se simt inferiori fata de unii colegi de la aceasta varsta si sufera chiar daca nu va spun. Chiar daca sunt copii, ei vor sa fie perfecti. Ajung sa fie manipulanti sau manipulati din pricina absentei noastre din viata lor sau a educatiei gresite. Am vorbit cu o mamica a unei fetite de 5 ani chiar zilele trecute care spunea ca fata ei este “populara” la grdinita si face ce vrea cu copiii. Mi s a parut absurd. Asta e educatie gresita. Ii mai citesc Povesti terapeutice.

    • Blog in Tandem at 08:20

      Multumesc, Dana. Din pacate se pare ca se intampla din ce in ce mai des episoade din astea…si chiar de la gradinita. De multe ori pornesc din educatie, cum spui si tu. Ideea cu Povesti Terapeutice imi pare si mie o cale de a le ajunge la suflet celor mici. Toate cele bune!

  17. Mierliță Cătălin Mihai at 09:57

    Bună ziua.
    Și dacă nici învățătoarea nu îți înțelege copilul și tot pe el îl scoate vinovat? Sunt tatăl unui băiat de 10 ani terorizat la școală de 2 colegi și am vorbit cu toată lumea și nu se rezolvă nimic…inclusiv cu părinții. Și al meu răspunde la provocări dar este pedepsit și marginalizat numai el… Ceilalți 2 nu. Îl pune singur în bancă… În pauze întra peste el în baie… Multe situații de care e afectat… Cui sa ma adresez? La protecția copilului? La minister…. Cineva trebuie sa stopeze abuzurile astea ca nu trăim în junglă.

    • Blog in Tandem at 10:01

      Nu știu să vă dau un răspuns oficial. Și nici nu știu dacă există un răspuns corect. Dar eu dacă aș fi trecut prin toate astea alături de copilul meu și nimic n-ar fi funcționat, cred că l-aș fi mutat în altă clasă. Cred că e cea mai la îndemână soluție și merită încercat. Dacă nici discuțiile, nici dascălul, nici părinții celorlalți copii n-au rezolvat nimic, nu prea mai văd altă soluție.

    • Andreia at 14:14

      Asa este aveți dreptate. Si noi ne confundăm la fel. Sa schimbi școala sau clasă nu văd că o soluție. Fugim unde tot peste nesimțiți dai oriunde. Ar fi bine sa se ridice problemă asta mai în serios

  18. Andreia at 14:11

    Daca merg la profesoară și ii spun zice că nu e adevărat. Asa sunt copiii se joacă între ei. Profesorii nu vor să o ia în serios. De multe ori minciunile altor copii sunt crezute de profesori și puși la ungher tot copiii abuzati. Deci nu stiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.