Schimbăm apartament de bloc cu o casă cu centrală și pompă de căldură

Schimbăm apartament de bloc cu o casă cu centrală și pompă de căldură

Brrr…prieteni, treaba-i clară: NU MAI VREM SĂ LOCUIM în apartament, iarna!

E-adevărat, avem un apartament frumos & prietenos, pe care-l iubim,  în mijloc de București, aproape de un parc, colorat & frumos decorat…dar racordat la rețeaua publică din capitală.
În traducere liberă…avem un apartament în care, pentru al doilea an consecutiv, dăm drumul cu teamă la apa caldă…care vine mai mult rece, iar la calorifere degeaba umblăm, că depindem tot de rețeaua din București.

Și uite-ne pe noi, în simpaticul nostru apartament, cu emoții în sezonul de toamnă – iarnă: oare o să avem sau nu căldură? Sau poate ne mai punem pe noi o păturică & mănuși?
Avem sau nu apă caldă? Sau încălzim o oală să facem rapid un duș?

Viața la bloc. București, sector 3, 2022. Exact ca-n imaginea alăturată, ce-ar putea să însoțească anunțul nostru, pentru informații transparente!

…ce vrem noi, nu e deloc ușor…știm clar! Pe cine să convingi să facă schimb cu noi și să se mute la apartament?! Unde găsim noi pe cineva care visează să stea cu mănuși în casă și amator să facă dușuri rapide, cu apă fiartă pe aragaz?! Unde?!  

Recunosc, sunt foarte invidioasă pe cei care stau la case sau apartamente și au centrale proprii!

Nu doar că pot să aibă căldură și apă caldă când și cât doresc, sau că-și pot regla temeperatura în casă, indiferent cât de frig e afară…dar mai au parte și de fel de fel de oferte speciale!

Cum mie-mi place să dau veștile bune mai departe, vreau să vă povestesc acum despre ENGIE – care are o ofertă tentantă pentru cei care-și doresc să-și schimbe centrala veche cu una nouă!

Propunerea lor este să înlocuiți centrala veche cu un… „hibrid” – adică o soluție de încălzire ce combină o centrală termică nouă cu o pompă de căldură sustenabilă și extrem de eficientă.
Noul Thermo Hybrid Combo de la ENGIE își propune să combine avantajele celor 2 tehnologii, adică eficiența mare a unei pompe de căldură cu puterea unei centrale termice!

Sfatul meu este să intrați pe linkul de prezentare să vedeți exact cum funcționează acest tandem, eficient în orice sezon!  Asta pentru că pompa de căldură poate funcționa atât iarna, cât și vara pentru răcirea locuinței. Pur și simplu aceasta inversează procesul, însă are nevoie de ventiloconvectoare sau de răcire prin pardoseală. În plus, pentru a reduce semnificativ consumul de energie electrică, pompa de caldură funcționează perfect și cu panourile fotovoltaice care îi oferă de la soare energia necesară.

De ce mi s-a părut mie o propunere tentantă?

  • Pentru că această soluție are un consum redus de gaz, pentru încălzirea casei;
  • Este o soluție simplă și fără agitație, dat fiind că pachetul vine cu instalare completă și mentenanță pentru noua centrală;
  • Se poate plăti integral sau în 60 de rate, direct pe factura de gaz;

Ce mi-a plăcut tare este, așa cum spuneam mai sus, că se că poți adăuga și alte sisteme, cum sunt panourile fotovoltaice, pentru cei ce-și doresc să fie independenți energetic!

De ce-i invidiez pe cei care sunt clienți ENGIE de gaze naturaleși pot profita de oferta asta?
Pentru că eu stau la bloc și n-am centrală și nu mă pot bucura de oferta asta specială, dar sper să o faceți voi sau să povestiți mai departe!

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.