Zile in care trecem granita

Zile in care trecem granita

E clar, oricat as vrea, oricat as incerca, oricat mi-as propune, mi-as promite, mi-as face planuri, liste…nimic nu merge 100% lin. Nicio zi nu este exact asa cum mi-o vreau, cum mi-o imaginez, cum mi-o planific. Am zile si zile. De parinte, de prietena, fiica, angajata, sotie, sora. Zile pline. Zile cu ganduri, cu planuri, cu agitatie, altele in care nimic nu iese cum trebuie.

Am invatat in timp sa le apreciez pe toate. Pentru ca toate au farmecul lor. Chiar si cand ceva nu iese, o iau ca pe o provocare. Imi iau cateva minute si ma regrupez. Chiar si cand totul pare sa fie pe dos, pana la urma rasare o solutie la un moment dat. Chiar si cand lumea asta intreaga pare sa apese pe umerii mei…scap eu cumva de ea. Cand nimic nu e perfect, functioneaza un zambet, o imbratisare, o strangere de mana, o vorba buna.

Am ajuns sa inteleg in timp cat de simplu e sa treci granita.

E doar un pas sa treci de la fericire la tristete,

De la agonie la extaz.

De la calm absolut, la o neliniste cumplita.

De la a te implica total, la a nu-ti pasa de nimic.

E doar un pas intre speranta si disperare,

Intre relaxare si agitatie,

De la o imbratisare stransa la lacrimi amare.

Am zile in care imi pierd rabdarea. Cu mine, cu ceilalti, cu Ema.

In care trec granita atat de repede.

De la o tema gresit facuta,

O ploaie care ravaseste o zi cu soare,

O vorba care doare, o veste care ma tulbura,

O greseala copilareasca, o miscare gresita.

O rautate aruncata la intamplare,

Un ghinion care nu-mi da pace.

Un mic esec, o ironie rautacioasa perceputa.

O secunda dureaza sa trec granita.

Granita dincolo de care nu mai vad culori, zambete, speranta. Doar gri si pesimism.

Granita dincolo de care mi-am promis ca nu vreau sa ajung.

Dar dureaza la fel de putin sa ma intorc in zona mea. Sa nu ma afund in zona plina de regrete. De ganduri ravasite. Sa nu inaintez pe drumul ala care-mi taie elanul, linistea, relaxarea, care ma stoarce de energie si optimism.  Pana la urma, tot drumul asta plin de granite…se numeste VIATA. Fiecare dintre noi isi urmeaza propriile drumuri, isi stabileste propriile zone in care vrea si nu vrea sa fie. Isi decide propriile granite. Mai gresim caile. Mai amestecam zonele. Ne mai debusolam. Dar important este sa nu ne ratacim. Sa deschidem larg ochii si sa vedem exact ceea ce trebuie. Sa trecem granita mereu inapoi catre zona pline de dragoste. Catre casa. Familie. Prieteni.

VIATA asta e atat de frumoasa, intensa, valoroasa, ca n-are rost sa ramanem in zone tulburi, cand am depasit granitele. Trebuie doar sa tinem ochii si sufletul deshise. VIATA asta ne arata singura drumurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.