Ziua Pamantului – Sarbatoare fara tort

Ziua Pamantului – Sarbatoare fara tort

Azi e sarbatoare mare. Stiati? Pe 22 Aprilie, an de an,  pe plan mondial  se sarbatoreste Ziua Pamantului.  De fapt si de drept…daca nu ne incalta Ema cu tema ei pentru la scoala, cred ca treceam natural peste ziua asta. Dar ar fi fost prea simplu! Asa ca aseara ea s-a jucat, iar noi i-am facut tema. Asa a luat nastere cel mai urat glob vazut vreodata, facut din ziare si lipit pe un bat de baloane…habar n-aveti cum  ne-a iesit, daca Ema ne-a zis ca seamana cu o sperietoare de ciori si ca nu prea l-ar duce in lume, la scoala. Asta dupa vreo 2 ore de bricolat, cand s-a gandit totusi sa ne spuna ca defapt nu era obligatoriu sa faca un glob, putea sa aiba si doar o plansa simpla. Stiti cum e sa scoti fum pe urechi?  Asta s-a intamplat la noi acasa!

Sa revenim la sarbatoarea asta….Evident, au decretat-o mai intai americanii, inca din 1970, apoi ideea a fost preluata de catre Organizatia Natiunilor Unite. Oficial,din 2009, suntem 192 de tari si milioane de oameni care ne-am alaturat acestei sarbatori. Neoficial, nu se stie cati sunt intr-adevar cei carora le pasa.

Copilul monden , Ema, m-a intrebat unde are loc petrecerea Pamantului?  Cati ani implineste? Oare ce dorinte-si pune? Ce cadouri sa-i luam? Pe cine ar invita Pamantul la ziua lui? Cum ar fi daca i-am canta toti La Multi Ani in acelasi timp? Cum ar trebui sa ne imbracam la petrecerea asta? Ce meniu am avea…si mai ales ce ne-ar da la desert?

Eu, plina de entuziasm si incantata de rezultatul muncii creative…m-am apucat sa-i povestesc  pe limba ei de una, de alta,  despre mantra, „Reduce, reuse and recycle” ( Reducere, Reciclare, Refolosire ), pe care eu insami incerc sa o transform usor si natural intr-un stil de viata. Am povestit despre cum putem sa aplicam in viata noastra de zi cu zi activitati care sa ne transforme in ‘aparatori ai pamantului’.  Si am finalizat facand impreuna o lista cu 5 reguli mici, pe care o sa le respectam impreuna, toata familia:

  1. Energie: O sa incercam sa inchidem lumina & muzica atunci cand nu stam intr-o camera
  2. Apa: O sa inchidem apa atunci cand ne spalam pe dinti, vom face dusuri mai degraba decat bai
  3. Alimente: Vom incerca sa nu mai aruncam mancare …sau cat mai putina
  4. Compost: am facut deja o cutie pentru compost, resturile alimentare, inclusiv  zat de cafea, pe care il vom folosi in gradina bunicilor
  5. Ce a impresionat-o cel mai mult pe Ema a fost faptul ca sacosele de plastic si cutiile de aluminiu se descompun in aproape 500 de ani, in comparatie cu hartia, bumbacul, materialele organice, carora le trebuie doar 6 luni pentru a reintra in circuit. Este inca o lectie invatata din exemple practice!

Si cum am sarbatorit totusi Ziua Pamantului?  Pai…nu prea am sarbatorit. Asteptam weekend-ul si o zi cu soare, sa petrecem in natura.  Ca altfel…ce petrecere e asta? Fara sport, fara aer curat, fara tort aniversar, fara sa cantam La Multi Ani.… Ah, sa nu uit ca am smuls si o promisiune de la Ema ca o sa faca totusi o felicitare din materiale reciclate. Desi, daca talentul la arte si manufactura se mosteneste, n-o sa vedeti niciodata rezultatul!

Hai LA MULTI ANI, Pamantule! Cu de toate, dar sa fie ani frumosi, ca mult mai esti minunat!

Sursa foto: Business Insider / Reuters

Galeria foto completa aici:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.