Cine-i ceartă pe părinți, atunci când greșesc
Greșesc și părinții?
Se poate ca și adulții să calce strâmb, să se abată de calea cea bună?
Și ce se-ntâmplă atunci?
Să vă spun mai întâi o poveste, de la noi de-acasă. Zilnic, când nu suntem împreună, am un telefon cu Ema, în care ne povestim una alteia raportul zilei. Că-s banalități, că-s lucruri mai mult sau mai puțin importante…noi ne luăm pulsul. Fiecare povestește din ziua ei, cu bune și rele.
Așa am aflat eu de cursele ei cu gărgătițe, de telenovela la care se uită cu Ica, de stelele căzătoare pe care le-a pândit cu Bubu, de una, de alta, din viața ei palpitantă, la 10 ani.
Așa ține și Ema pasul cu întâlnirile mele, știe la ce proiecte lucrez, ce întâlniri am. Știe cam tot, înțelege mai mult decât aș fi crezut eu…și simte mai mult decât mi-aș fi imaginat.
Astăzi m-a sunat să mă întrebe despre o întâlnire la care știa că merg.
Oricât aș vrea s-o țin departe, să-i ascund ceva, simte imediat când ceva nu e în regulă cu mine și-atunci parcă devine mai caldă, mai empatică, atunci o simt cum a vrea să-mi dea din energia ei pozitivă, dacă-ar putea.
Știți cum se poartă? Exact ca mine, când simt că ceva nu e-nregulă cu ea.
Întâi încearcă să-mi distragă atenția cu alte subiecte, apoi revine, mai spune o glumă…și dacă vede că nu funcționează, mă-ntrebă dacă o pauză n-ar face bine poate, o ieșire la o cafea, o plimbare, orice care să-mi ordoneze gândurile!
Atât!
Nu-ncearcă niciodată să vadă cine a greșit, ce nu e în ordine, nu mă descoase, nu mă întreabă detalii, nu-ncearcă să găsească vreodată vreun vinovat sau să arate cu degetul.
Vrea doar să mă simtă că sunt bine!
Și-atunci îmi dau seama că am uneori zile în care nu reușesc să țin ritmul, cum mi-aș dori,
Zile în care greșesc și acționez fără să mă gândesc înainte.
Zile pe dos, în care toate par de-a valma,
Dar în care nimeni nu mă ceartă, nimeni nu mă trage la răspundere, doar pentru că eu sunt adult.
Spun vorbe pe care n-ar trebui să le spun,
Uit lucruri, pierd lucruri, mă enervez, mă-mpiedic,
Greșesc, mă împotmolesc, mă moșcăi,
Și nimeni nu mă arată cu degetul, doar pentru că eu sunt adult.
Întârzii la întâlniri,
Nu mă încadrez în termenele limită,
Uit să răspund la mailuri, fac alegeri greșite, iau decizii pripite
Și nimeni nu mă corectează, pentru că eu sunt adult.
Nimeni nu-mi ține socoteala, atunci când greșesc,
Nimeni nu mă trimite în camera mea, când vorbesc aiurea,
Nimeni nu oftează dezamăgit, când ceva nu-mi iese.
Din contră, primesc o îmbrățișare caldă și un zâmbet sincer.
Toți facem greșeli, e-adevărat.
Dar dacă-am învăța din lecțiile pe care copiii noștri ni le dau în fiecare zi,
Dacă-am deschide ochii puțin mai larg, să-i vedem în toată inocența lor,
Dacă-am învăța că totul se rezolvă mult mai ușor, cu-o vorbă bună,
Cu-o șansă-n plus, cu-o încurajare spusă atunci când trebuie!
Copiii ne dau nouă șansa să fim mai buni, în fiecare zi.
Copiii nu ne judecă, nu ne compară, nu ne pedepsesc.
Dacă-am învăța și noi asta, de la ei,
Dacă-am încerca să fim mai blânzi cu noi înșine și cu ei,
Cred că drumul ni s-ar părea mult mai lin, împreună.
Nu uitați, pe noi ne găsiți și pe:
➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/
Citiți si:
- 70 de subiecte de discutat la cină, în familie
- 30 de intrebari care dezleaga limba copilului, pentru a afla ce a facut la scoala
- Cum ne invatam copiii sa vorbeasca despre emotii si sentimente
- 10 lucruri pe care copiii trebuie sa le auda de la parinti
- 10 alternative la NU-urile pe care copiii le aud zilnic
- 10 lucruri de spus copiilor in loc de ”Nu mai plange”
- 40 de lucruri pozitive de spus copiilor cat mai des
- 13 gesturi ale copiilor, descifrate de adulti