In cautarea primului ghiozdan. Cu emotii, ganduri si ceva lacrimi

In cautarea primului ghiozdan. Cu emotii, ganduri si ceva lacrimi

Am inceput sa-i caut ghiozdan Emei. Intra la scoala. In 2 saptamani copilul asta mic incepe scoala. Devine copil mare. Oare mai exista vreo mama nebuna care sa inceapa sa planga in timp ce cauta ghiozdane? (noroc ca s-au inventat cumparaturile online, iar totul se petrece acasa, in fata computerului, sa nu ma fac de ras in public).

Ma scutur si ma gandesc ce e cu mine. Sunt eu, cea care se uita cu zambet ironic spre mamele care plang in prima zi de scoala a copiilor? Sunt eu, mama care spunea ca rolul de parinte nu schimba nimic?

Capul jos, ochii-n pamant! ‘Parentingul’ asta m-a schimbat mai mult decat credeam, mai multe decat as fi crezut in 100 de ani si daca mi-ar fi spus 100 de prieteni buni.  E greu sa explici cuiva care nu are copii, pentru ca experienta asta de a deveni parinte este atat de personala, atat de diferita, atat de intensa pentru fiecare in parte, in felul lui.  Pana la urma, cum poti sa explici ceva ce nici tu singur nu intelegi pe deplin?

Descopar si eu pe zi ce trece ca totul devine mai intens, mai complicat, pe masura ce timpul trece si copilul meu creste. Schimbatul scutecelor, primii pasi din parc, ciondanelile de la gradinita…totul ramane in ceata. Focus pe PREZENT. Copilul meu creste, provocarile cresc, implicatiile sunt si ele mai mari si de durata. Deciziile nu le mai pot lua spontan, ne afecteaza pe toti, ca familie, pe termen lung. Orice pas e important.  Miza e mare. E viitorul copilului meu in joc.

Chiar si cand scriu mi-e greu sa o fac simplu, imi pare tot mai greu sa pastrez directia dreapta. Sa gandesti tot timpul rational si corect. Cum sa faci sa fie bine? Nu scrie nicaieri, in nici un manual, ca toate rationamentele o iau la vale cand te uiti in ochii senini ai copilului tau, cand simti o imbratisare mai calda decat ai fi crezut ca exista, cand il simti ca te strange de mana ca si cum tu esti sprijinul lui cel mai important in viata? Ma uimesc pe mine zi de zi cu sentimentele astea.  N-am stiut si nici nu mi-am imaginat macar o clipa cat de mult pot sa iubesc un copil, n-as fi crezut ca inima se mareste si face loc intr-o secunda pentru atatea sentimente!

Copilul asta al meu a crescut si merge la scoala! Iar eu ma gandesc la ce frumos si simplu a fost pana acum, ce frumos este acum si ce frumos si greu o sa fie in viitor. Asta ma preocupa cel mai mult, sa fac tot ce este posibil  aiba un viitor frumos si sa fie fericita. Cum a trecut timpul asa de repede, cum au zburat mai mult de 6 ani si am trecut atat de repede de la primii pasi la pantofi cu toc, de la pampers la camasute albe pentru scoala, de la creioane colorate la tableta?

Prea repede, totul zboara mai repede decat credeam. Totul pare ca a fost ieri. Si totusi, acum vorbim de educatie, scoli, planuri. Avem seri intregi in care desfacem firul in patru si ne gandim cum e mai bine. Cum sa o educam? Cum sa o invatam sa fie puternica? Cum sa aiba principii, dar altii sa nu i le calce in picioare? Cum sa o protejam de toate cate ii vor aparea in cale? Cum sa o invatam sa fie ambitioasa si sa lupte? Cum sa-i fim aproape si sa-i ramanem mereu cei mai buni prieteni?

Nu stiu multe raspunsuri. Tot ce sper este ca ea sa simta macar o zecime din toata iubirea asta a noastra. Si sper sa simta ca iubirea de multe ori muta muntii din loc.Noroc ca ea pare sa fie un copil echilibrat si destept. Care stie ca un zambet valoreaza uneori cat 1000 de cuvinte!

PS evident, n-am mai gasit nici un ghiozdan, cu gandurile explodate in 100 de directii.

There are 4 comments for this article
  1. cristina at 19:14

    Eu as spune ca orice mama suficient de mama plange uitandu-se dupa primul ghiozdan. Iar tu esti mama mamelor, nu ai cum sa nu.

    Asta e un blog mai ales pentru mame. Altfel nu intelegi ce scrie decat superficial.

    In alta ordine de idei, ghiozdan ca ghiozdan, dar tableta i-ati luat? Dar i-Phone, i-Pod, i-de toate? Ca acum e si botezul capitalismului, exista cine are 😉

    • Anca Gheorghe at 07:48

      Nu i-am luat nimic: nici ghiozdan, nici rechizite ( habar n-avem ce-ar trebui), nici nimic din familia i-urilor. Dar ceva imi spune ca o sa faca rost de toate in scurt timp. Merge mai greu treaba decat la voi in America, dar se misca si aici tehnologia la copii, fir-ar sa fie.
      Oricum, important este sa o convingem pe ea sa dea gradinita pe scoala! 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.