Misiunea ECO: Colectarea selectivă a deșeurilor 

Misiunea ECO: Colectarea selectivă a deșeurilor 

Misiunea ECO – astăzi o temă de actualitate pentru mici și mari: colectarea selectivă a deșeurilor.

Vom încerca să înțelegem împreună ce sunt deșeurile, de ce este importantă colectarea selectivă, care sunt implicațiile și cum se face corect colectarea selectivă a deșeurilor.

Misiunea ECO este misiunea fiecăruia dintre noi, așa încât fiecare trebuie să contribuim, chiar de la noi de-acasă, la protejarea mediul înconjurător, pentru a putea să lăsăm planeta într-o stare mai bună decât am găsit-o noi.

 
Ce sunt deșeurile?

Cele mai frecvente deşeuri sunt: ambalajele și obiectele din plastic, hârtia, cartonul & cutiile din carton pentru băuturi (lapte, suc), ambalajele din sticlă, ambalajele metalice: dozele de aluminiu, cutiile de conserve, deşeurile organice, deşeurile de echipamente electrice şi electronice, textilele, încălţămintea, uleiul alimentar uzat, deşeurile periculoase (medicamente, detergenţi, solvenţi, baterii, recipiente de spray etc).

Una dintre cele mai mari probleme din lume astăzi este cantitatea uimitoare de deșeuri electronice (e-deșeuri) care sunt aruncate: televizoarele, computerele, imprimantele, monitoarele, scanerele, tastaturile etc. 

În UE se reciclează sub 40 % din totalul deșeurilor electronice, restul nu sunt sortate. Dacă nu sunt colectate în mod corect, acestea sunt deșeuri toxice, ce ne otrăvesc solul, apa, copacii și alte resurse prețioase!

Sunt deosebit de periculoase pentru mediul înconjurător, iar acest lucru poate fi prevenit doar dacă învațăm să reciclăm cât mai multe lucruri, acasă, la școală sau la birou: hârtii, reviste, cutii, sticle de plastic și sticlă, electronice și multe altele.

Dacă reușim să ne-nvățăm copiii să recicleze, încă de mici, vor rămâne pe viață cu acest bun obicei. Este vorba doar de un efort minim și sfaturi clare, pentru ca cei mici să devină parte a soluției de reciclare, pentru o planetă mai sănătoasă!

Ce este COLECTAREA SELECTIVĂ și de ce este importantă?

Fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă cum anume se adună gunoiul & orice alte deșeuri, separat în funcție de ceea ce conțin.

Această etapă, a colectării selective, este doar o parte a procesului de reciclare, prin care materialele reciclabile sunt adunate și transportate spre centre de reciclare.

Reciclarea este modul în care deșeurile (sau gunoiul) se transformă în noi produse.
Practic, aproape toate materialele ce compun deșeurile se pot recicla, în vederea transformării lor în produse utile, dacă suntem atenți la modul în care facem acest lucru: hârtia, sticlă, plasticul, aluminiul, metalul sau lemnul.

Reciclarea este bună pentru noi și pentru mediu, deoarece reduce utilizarea noilor materii prime pentru produse noi. De asemenea, reduce energia pe care o folosim, îmbunătățește calitatea aerului și a apei și combate schimbările climatice.
 
Mai mult, putem ajuta la reducerea poluării & contribuim la păstrarea apelor curate.

Cum se face corect colectarea selectivă

Colectarea selectivă se realizează prin intermediul containerelor, de culori și destinații diferite, astfel:

  • Galben – este pentru depozitarea de deșeuri din metal și plastic;

  • Albastru – este pentru depozitarea de deșeuri din hârtie și carton;

  • Verde – depozitarea de deșeuri din sticlă.

  • Negru – deșeu menajer

Cum se colectează corect? Important de știut:

  • Recipientele reciclabile trebuie să fie goale, curățate de orice urme de mâncare sau lichide și uscate, înainte de a le arunca în containerele dedicate.
  • Un articol murdar poate contamina un camion întreg, deci asigurați-vă că reciclabilele sunt goale, curate și uscate.
  • Odată ce cartonul sau hârtia intră în contact cu alimente sau lichide, nu mai poate fi reciclat.
  • Nu lăsați niciodată mai mult de o linguriță de lichid să rămână într-un recipient reciclabil.
  1. METAL 

    Se colectează în tomberonul galben.
    Recipientele din plastic (PET-urile) se clătesc cu apă rece. Se scoate dopul și se presează. Astfel, se economisește spațiu.

  1. HÂRTIE. CARTON

    Se colectează în tomberonul albastru.
    Prin împăturire se economisește spațiu! Atenție, trebuie să fie curate și uscate!
    Hârtia colectată și sortată este presată și transportată la fabricile de hârtie, unde este folosită la producerea de hârtie nouă. Multe ziare, reviste și cutii pe care le folosim zi de zi sunt produse din hârtie reciclată.

  2. STICLĂ

    Se colectează în tomberonul verde.
    Ambalajele din sticlă se clătesc înainte de debarasare.
    Sticla colectată separat este topită și transformată în produse noi. Astfel, sticla poate fi reciclată de un număr infinit de ori.

  3. BIODEGRADABILE

    Dacă locuiești la casă, din deșeuri biodegradabile poți obține în propria gospodărie compost, un excelent îngrășământ pentru plantele din jurul casei și pentru pământul din grădină.

  1. DEȘEURI DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI ELECTRONICE

    Aparate electice si electrocasnice uzate, nefolositoare, scoase din uz (mașini de spălat, filtre de cafea, frigidere, prăjitoare de pâine, televizoare, telefoane, monitoare, calculatoare, aparate foto, cameră video, etc).
    Deșeurile de echipamente electrice și electronice vechi sau defecte se colectează în centre specializate.

De ce este importantă colectarea separată a deșeurilor? E bine de știut că:

  1. Dacă arunci două foi de scris şi un ziar pe zi timp de un an acumulezi o tonă de hârtie irosită;
  2. 42% din arborii tăiaţi se transformă în hârtie;
  3. Un televizor poate funcţiona timp de 3 ore cu energia economisită prin reciclarea unei doze de aluminiu.
  4. Deoarece ambalajele din hârtie şi carton sunt obținute din celuloză, reciclarea lor salvează de la tăiere în fiecare an milioane de copaci.
  5. Ambalajul din carton utilizat pentru lapte și suc este fabricat din hârtie-carton de cea mai bună calitate, care conţine folii protectoare din aluminiu și material plastic. Deoarece acest material este foarte preţios, colectarea selectivă și reciclarea sa sunt deosebit de importante;
  6. Pentru a fabrica 700 de pungi din hârtie, în procesul de producţie se foloseşte lemnul unui copac care a depăşit vârsta de 15 ani;
  7. Sticla poate fi reciclată la nesfârșit, fără să își piardă calitatea;
  8. Pentru fabricarea unui kg de material PET se folosesc circa 2 kg de petrol și cantități mari de energie;
  9. Pentru producerea unei tone de hârtie sunt necesari 5 arbori cu vârsta venerabilă de 80-100 de ani. Aceştia produc într-o oră oxigenul de care au nevoie 320 de oameni.

Misiunea Eco este despre fapte! 

  1. Începe de unde ești!

  2. Folosește tot ce ai!

  3. Fă tot ce poți!

ACUM!   Îngrijirea Pământului nu este doar o responsabilitate, este o necesitate! 
Misiunea ECO este misiunea mea, a ta, a fiecăruia dintre noi! 

 UN PROIECT BLOG IN TANDEM, SUSȚINUT DE Nestlé România.

Nestle și-a propus ca 100% din ambalajele sale să fie reciclabile sau reutilizabile până în 2025, iar în România deja peste 80% dintre ele îndeplinesc acest obiectiv.

 Eliminarea deșerilor aruncate necorespunzător în mediul înconjurător este o prioritate pentru Nestle, având în vedere că statisticile înregistrate la nivel national spun că mai puțin de 10% din totalul deșeurilor se reciclează.
 
Astfel, compania Nestle se implică activ în activități de informare, educare și conștientizare a importanței pe care o are colectarea selectivă și reciclarea ambalajelor.
Faptele fiecăruia dintre noi contează, iar primul pas este să învățăm să aruncăm ambalajul reciclabil în coșul potrivit!

 Doar împreună putem face fapte bune! Avem o singură PLANETĂ. E responsabilitatea noastră să o protejăm!

Vă așteptăm și săptămâna viitoare, cu un nou episod din MISIUNEA ECO!

Surse Info: Harta Reciclării, Reciclare.Declic, Reuse this bag

Nu uitați,  găsiți Blog in Tandem și pe:

You Tubehttps://www.youtube.com/blogintandem 
Instagram:https://www.instagram.com/blogintandem/
Facebook:https://www.facebook.com/intandem.ro/  

Alte episoade din Misiunea Eco: 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.