Voi sunteți pregătiți să vă crească copiii?

Voi sunteți pregătiți să vă crească copiii?

Zilele astea m-am tot gândit, așa cum mi se întâmplă de fiecare dată la o aniversare, la trecut, la prezent…și foarte mult la viitor. La anii ăștia care se scurg, la zilele pe care am încercat cumva să le încetinesc, dar trec mai repede decât pot eu sa le țin șirul…

Mă uit la copilul ăsta al meu și mi se pare că anii au trecut mai repede decât eram eu pregătită. Undeva pe drumul ăsta am pierdut socoteala anilor care s-au rostogolit cu așa o viteză.
An de an mi-e din ce în ce mai ciudă că nu reușesc să opresc cumva timpul ăsta. Că nu reușesc cumva să adun zilele astea și să le țin strâns la piept, precum comoara mea cea mai de preț.

Mă uit la ea. Înflorește pe zi ce trece. Se transformă din copilul meu mic…în copilul meu mare.
O țin de mână și o simt cum capul ei îmi atinge ușor umărul. A crescut!
Știu că se va desprinde cât de curând. Știu că ne va da drumul de mână. O simt. Și nu sunt pregătită! Nimeni nu ne învață cum să facem asta, fără să ne frământăm. Lăcrimez pe ascuns.
Da, de fericire, nostalgie, emoții de mamă îndrăgostită de-a pururi de copilul ei.

Ieri învăța primele cuvinte, acum își alege vorbele cu grijă,
Ieri o luam in brațe și o linișteam, astăzi ea ma consolează de multe ori pe mine.
Ieri o învățam să fie optimistă, astazi ea îmi arată partea plină a vieții în fiecare zi,  

Ieri colecționa jucării de pluș, astăzi le ambalăm cu grijă în cutii de carton.
Ieri învăța literele, acum scrie povești.
Ieri parcă o învățam să nu abandoneze, astăzi eu învăț de la ea cum să faci cu pasiune ce-ți place!

Ieri mă ruga să spunem povești până adoarme, astăzi îmi spune că vrea să-i închid ușa la cameră să mai stea puțin să asculte muzică.  
Ieri o lăsam cu ochii ușor umeziți la grădiniță, astăzi mă întreabă dacă poate să meargă singură în tabără,
Ieri parcă o învățam să deseneze forme pe hârtie, astăzi îmi arată bilețele, pe care le primește pe furiș la școală.

Ieri parcă se juca numai cu păpuși, acum păpușile stau îngrămădite în dulap,
Ieri îmi șoptea ușor la ureche secretele ei, astăzi își ține un jurnal secret,
Ieri ma uitam cu emoție la mica mea minune, astăzi nu contenește să mă fascineze în fiecare zi.  

Ieri parcă am adus-o acasă, într-o zi de primavară însorită…și peste noapte m-am trezit cu un copil de 10 ani.

Crește copilul meu. Crește frumos, dar EU NU SUNT PREGĂTITĂ!
O mai vreau mică, o vreau mai mult pentru noi, mai vreau ani plini doar cu noi. Încă nu sunt pregătită să mă dau un pas în spate…și-apoi încă unul…și tot așa.
Aș vrea cumva s-o învăț să știe că orice distanță va interveni între noi, că vor fi pași, kilometri, că vor fi țări, oceane…eu și tatăl ei vom fi AICI, cu brațele deschise. Pentru că anii ăștia nu fac altceva decât să o lipească iremediabil de inimile noastre! Doar că…încă nu suntem pregătiți!

Voi sunteți pregătiți?

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți și: 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.