Ce abilități trebuie să-și dezvolte copiii, până la 18 ani?

Ce abilități trebuie să-și dezvolte copiii, până la 18 ani?

 Dragă părinte, ești și tu unul dintre cei care-și țin copiii în puf, îi feresc de conflicte, le rezolvă ei orice problemă, nu-i implică în nicio discuție administrativă?

Știu că nu o faci cu rea voință, știu bine!
Mai știu și că e doar dorința de a-i proteja cât mai mult, de a-i feri de viața asta cu multe conflicte, crize, probleme…Că doar îi vrem copiii noștri liniștiți, cât mai mult, aproape de cuib, nu?  

Mi-am amintit de părinții americani, despre care am citit că  merg la interviuri de angajare cu proprii copii, să nu-i lase singuri.
Apoi mi-a venit în minte de băiatul unor prieteni de familie,  de 15 ani, care nu știa să ajungă singură acasă, de la două străzi depărtare.
Mi-au venit în cap și părinții care se implică în conflictele copiilor, în loc să-i lase să și le rezolve singuri.

Dragi părinți, greșiți! Greșesc cu toții, evident.
Pe termen lung, le facem mai mult rău, decât bine. Îi protejăm cât putem și apoi…îi aruncăm în viața reală, total nepregătiți.

Am adunat mai jos principalele 8 abilități pe care ar trebui să le aibă un copil, atunci când ajunge la 18 ani.
Asta, pentru a fi pregătit pentru viața reală, din afara caselor noastre pline de puf!

  1. Un copil, până la 18 ani, trebuie să fie capabil să vorbească cu persoanele străine.

    Fie că e vorba de cadre didactice, consilieri, funcționari de magazin, manageri de resurse umane, colegi, bancheri, medici, șoferi de autobuz, mecanici – asta este lumea reală și e foarte important să poți comunica cu oameni din diverse categorii sociale.
    Provocarea: este tocmai aceea că noi îi îndemnăm să nu vorbească cu străinii, în loc să-i educăm și să-i învățăm cum să încerce să discearnă persoanele de rău factură, față de cele de bună credință. Așa se face că proprii noștri copii ajung să nu știe cum să se adreseze persoanelor pe care abia le cunosc, o abilitate extrem de necesară în viața reală: cu respect și stabilind contact vizual.

  2. Un copil, până la 18 ani, trebuie să știe să se orienteze în spațiu.

    Concret, trebuie să fie capabil să-și găsească drumul în interiorul unui campus, în orașul în care merge în vacanță sau la stagiul de vară sau în orașul în care pleacă să studieze, în țară sau în străinătate.
    Provocarea: încercăm să mergem în vacanțe sau să călătorim împreună cât mai des, dar îi însoțim noi permanent sau un cadru didactic. Așa se face că ajung să nu aibă habar de mersul trenurilor, traseul metroului, orare de zbor…ca să nu mai spun de anulări de curse și situații neprevăzute.

  3. Un copil, până la 18 ani, trebuie să-și poată gestiona singur volumul de muncă.

    Concret, copilul trebuie să-și poată estima și administra singur volumul de muncă, temele & proiectele, precum și să-și respecte termenele limită.
    Provocarea: Îi batem permanent la cap să-și facă temele și proiectele, îi stresăm cu termenele limită, așa încât copiii ajung să nu-și poată calcula singuri volumul de muncă și nici să-și respecte termenele limită, decât dacă li se amintește permanent de către noi, părinții.

  4. Un copil, până la 18 ani, trebuie să știe cum se administrează o gospodărie.

    Sarcini simple, liste de cumpărături, unde se duce gunoiul, ce dări lunare sunt de plătit etc.
    Provocarea: Noi evităm să-i implicăm în treburile gospodărești, pentru a-i proteja. Și-așa au destule griji la școală, așa că ajungem să-i ferim fix de ceea ce nu ar trebui. Ajung apoi să nu știe mai nimic în afară de programa școlară, să nu-și poată purta de grijă nici lor, nici celorlalți, să nu aibă respect și empatie pentru cei din jur și să să nu fie capabili să se implice, când e necesar, în comunitate.

  5. Un copil, până la 18 ani, trebuie să fie capabil să-și poată rezolva problemele interpersonale.

    Provocarea: Încercăm să-i expunem cât mai puțin conflictelor și chiar să le rezolvăm noi problemele, atunci când putem, pentru a-i feri de suferință sau sentimente rănite.
    Așa se face că ajung să nu știe cum să facă față unui conflict, fără să aibă sprijin permanent din partea unui părinte.

  6. Un copil, până la 18 ani, trebuie să învețe să facă față suișurilor și coborâșurilor.

    Iar astea se întâlnesc atât în traseul academic ( la școală & facultate), cât și mai târziu, în viața reală. Sunt zile mai bune și mai puțin bune, perioade aglomerate și grele, competiții, profesori mai duri, examene pe care le pici, interviuri unde te blochezi și apar tot felul de situații neprevăzute.
    Provocarea: Noi, părinții, suntem cei care încercăm să-i ajutăm, să intervenim, să le extindem puțin termenul limită, să-i ajutăm să-și finalizeze proiectul. Așa ajung copiii noștri să nu realizeze care este de fapt cursul real al vieții, din cauza noastră, care le îndulcim cât putem sarcinile și termenele, fără să ne dăm seama că în viață lucrurile nu funcționează așa.

  7. Un copil, până la 18 ani, trebuie să fie capabil să câștige bani și să și-i administreze. 

    Provocarea: Nu-i lăsăm să muncească și să-și câștige singuri banii de buzunar, de tabără sau pentru ceva ce-și doresc. Nu! Le oferim noi tot ce-și doresc, fără să învețe ce înseamnă responsabilitatea unei sarcini de muncă, fără termene limită, fără presiunea concurenței sau a unui șef care nu îi simpatizează. Și-atunci, cum să avem pretenția să aprecieze valoarea banilor sau costul lucrurilor și mai ales, să știe să-și gestioneze singuri banii?!

  8. Un copil, până la 18 ani, trebuie să învețe să-și asume riscuri.

    Provocarea: Noi, părinții, le netezim cât putem calea și îi ajutăm să evite blocajele și capcanele, îi ajutăm să ocolească ce e greu. Așa se face că ajung să nu-și dezvolte singuri abilitatea de a alege, de a cântări argumentele pro și contra.
    Copiii noștri, deseori, habar n-au că succesul vine desori după multe eșecuri, că soluțiile apar deseori numai după frământări și situații care te-ntorc din drum.

Dragă părinte, noi suntem cei care ar trebui să-i învățăm să zboare, nu să zburăm în locul lor…sau mereu în spatele lor!
Dacă noi, părinții, nu-i învățăm să se descurce fără să ne aibă aproape, fără să ne sune, fără să decidem noi în locul lor…atunci cine să-i învețe?!

Atâta vreme cât ne vor suna să ne ceară sfatul, se pare că nu sunt pregătiți să ia propriile decizii și nici să și le asumea. Haideți să-i pregătim noi pentru viață!

Sursa: Lista îi aparține lui Julie Lythcott-Haims, autoare de bestseller NYT – How to Raise an Adult; fost decan la Stanford.

Nu uitați, pe noi ne găsiți și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.