Copilul tau are PORTOFOLIU? Al meu n-are!

Copilul tau are PORTOFOLIU? Al meu n-are!

Zilele trecute Ema m-a anuntat ca au la scoala un soi de inspectie sau lectie deschisa si trebuie ca fiecare copil sa se prezinte cu PORTOFOLIUL, in care sa-si stranga toate diplomele si medaliile adunate ‘de-a lungul timpului’.

Intai mi-au trecut pe langa urechi vorbele ei, asa cum ii trec deseori si ei vorbele mele.  Seara, cand isi pregatea ghiozdanul, mi-a reamintit serioasa sa nu uit sa-i pregatesc…PORTOFOLIUL, pentru zilele urmatoare. Am simtit-o ca i-a placut cuvantul si l-a tot repetat cu mandrie si foarte afectata, in aceeasi masura in care pe mine m-a crispat si m-a nelinistit de prima oara cand l-am auzit pe buzele ei, un copil de 8 ani.

Nu i-am spus adevarul. Mi-am tinut si ingrijorarile si gandurile si framantarile doar pentru mine. Nu i-am spus ca n-are portofoliu si nici ca n-am cum sa i-l pregatesc pentru ca nu am ce sa adun in el. Nu i-am povestit nici ca nu cred ca e normal ca la 8 ani un copil sa aiba portofoliu sau sa vaneze diplome si medalii. N-am pomenit nimic nici despre convingerea mea ca un copil la varsta asta trebuie sa se joace si sa copilareasca. N-am spus nimic!

A doua zi, cand am dus-o la scoala, dis de dimineata, am vazut cum veneau copiii in brate cu niste bibliorafturi intesate cu documente.  “Ema si-a uitat acasa PORTOFOLIUL?” , m-a intrebat o mamica, de mana cu o colega mandra, care tragea de un dosar doldora cu documente.

Am inteles apoi ca au strans diplome de la tot soiul de concursuri si cursuri, de pian, actorie, de la chitara, sah, pictura, gimnastica, inot, tenis, dans, dictie, schi, patinaj, concursuri de creativitate, scenete, spectacole, festivaluri, serbari si evenimente….diplome peste diplome, stranse cu truda de pe la 2-3 ani, semn al valorii copilului si al implicarii parintilor, moneda de schimb pentru copilaria asta deseori atat de plina de ambitiile inutile ale parintilor.

Recunosc, am avut un moment in care m-am ingrijorat. Abia atunci m-am gandit ca poate noi am gresit. Ca poate noi suntem cei care ne-am lasat copilul prea relaxat, prea liber si …acum nu are ce sa isi stranga in PORTOFOLIU.

Ca poate noi suntem pe alta frecventa decat ar trebui. Atunci cand ii vezi pe cei din jur ca devin majoritari, cand iti dai seama ca normalitatea ta e ciudata pentru ei, ca propriul tau copil risca sa fie aratat cu degetul fiind diferit,  abia atunci incepi sa-ti pui intrebari. Iar convingerile incep sa-ti fie zgaltaite din temelii.

Copilul meu nu are PORTOFOLIU! Iar asta inseamna in ziua de azi, in lumea in care ne crestem copiii, ca suntem parinti inconstienti. Ce copil lasat de izbeliste, ce lipsa de implicare, ce dezinteres!

Ce sa-i pun acolo? Ce sa-i adun? Desenele pe care mi le face in fiecare zi? Cantecele pe care le fredoneaza fericita? Inimioarele pe care mi le pune pe furis in agenda? Felicitarile pe care le face singura pentru bunici? Sa-i fac eu diplome pentru zilele fericite si pline de joaca? Sa-i dau medalii cand inoata ca pestele ore in sir doar pentru ca asta ii place? Sa o premiez cand ne face spectacole de balet in curte in serile lungi de vara?

Da, copilul meu nu are PORTOFOLIU! Dar are o copilarie frumoasa. Are zile linistite, cu multa joaca. O las sa fie copil. Sa-si traiasca varsta frumos si relaxat. Sa se bucure de lucrurile mici, sa se joace, sa cante, sa rada, sa se distreze, sa danseze, sa alerge, sa se joace pe roluri, sa construiasca din plastilina, sa inoate din placere, nu pentru diplome, sa danseze pentru ca asa isi doreste, sa faca spectacole pe scena facuta de Bubu in salcie,  sa se bucure cand e in centrul atentiei noastre si isi ia aplauze la scena deschisa, iar asta ii este de-ajuns deocamdata.

Da, scoala si educatia conteaza. Dar nu diplomele la kilogram. Nu concursurile pe banda rulanta si nici agendele pline ale copiilor care nu mai stiu sa se joace. Da, o indemn sa-si faca temele si ii explic cat de importanta este scoala. O incurajez sa-si gaseasa o pasiune. O indemn sa citeasca, sa fie curioasa, sa intrebe, sa afle. O invat sa ia partea buna si sa vada mereu mai departe, mai frumos. O incurajez sa aiba incredere in ea si sa nu se compare cu ceilalti.

Da, a participat si ea la cateva concursuri, de dragul experientei si doar atat. A fost la concurs de inot, pentru ca i s-a parut distractiv, dar habar n-are pe ce loc a terminat, a fost pe scena la spectacole de balet, pentru frumusetea si emotia momentelor, pentru ineditul experientei, nu pentru diplome sau medalii.

Nu le-am adunat niciodata, nu le-am pandit, nu le-am vanat, nu le-am dat importanta, nu ne-am facut un scop in sine din asta si nu cred ca valoreaza mai nimic in viata.

O sa aiba timp destul in viata asta de cursuri si concursuri, de interviuri, competitii si comparatii. Acum e momentul sa fie copil. Liber si fericit. As vrea ca singurele ei griji sa fie legate de cu totul altceva decat de maculatura stralucitoare adunata in portofoliu.

Defapt, cred ca un  PORTOFOLIU doldora la 8 ani are aceeasi valoare cu un CV intesat de cursuri al unui adult, dar care nu stie sa se descurce in viata reala. De multe ori dosarele astea deghizate in portofolii sunt deseori semn al unor copilarii triste, al unor copii crescuti de bone cu ochii-n telefon, semn al unor programe multe prea incarcate pentru niste copii atat de mici…  Am incredere in scoala, in cursuri, dar la fel de mult cred si in scoala vietii si in experientele traite frumos si natural la varsta asta.

Nu stiu daca e complet gresit sa le aduni diplomele, nu zic asta. Poate unii copii asa sunt construiti, poate-si doresc competitii si le place spiritul asta. Activitatile extrascolare si pasiunile trebuie incurajate, fara discutie. trebuie doar gasit un echilibru.

Zic doar ca eu am ales alta cale. Cea in care am decis sa avem un copil care la 8 ani sa fie preocupat mai degraba de joaca si distractie. Un copil pe care nu vreau sa-l stresez inutil, care nu vreau sa inteleaga ca esenta vietii sunt niste hartii adunate intr-un dosar.

Nu vreau un copil cu PORTOFOLIU la 8 ani. Zambetul ei relaxat imi spune ca am decis bine. Copilareste cat mai mult, copil minunat!

PS Mi-ar fi fost greu sa-i explic toate astea pe limba ei. Mi-ar fi parut rau si sa o trimit fara nimic la scoala, n-as fi vrut sa se simta diferita. In plus, stiu ca regulile si rigorile sistemului trebuie respectate, atata timp cat am ales o scoala de stat, in cunostinta de cauza. Si da, stiu ca nu sunt nici pe departe solicitarile dascalilor, ci ale sistemului. Da, i-am incropit pana la urma un dosar cu vreo 3-4 diplome, poze frumos colorate si niste fise adunate de prin sertare. A fost Ok,  am trecut si peste asta!  

Cititi, pe Blog in Tandem, subiecte pe tema copilariei:

 

There are 14 comments for this article
  1. ovidiu at 00:11

    Superb articol! Ai spus exact ce gândesc eu și poate și mulți alții ce ne asemănăm cu un câine, adică am avea noi privirea inteligenta, dar nu ne putem exprima.Nu mă interesează dacă fotografiile sunt ale copilului tău, dar sunt sigur că ai un copil minunat cu niște părinți extraordinari. Flicitări!

    • Blog in Tandem at 19:53

      🙂 Multumesc. E bine ca suntem mai multi pe aceeasi frecventa…e bine sa nu te simti singur din cand in cand si sa vezi ca nu esti specie pe cale de disparitie!
      Da, fotografiile sunt din galeria proprie…si eu zic ca noi suntem norocosii cu un copil extraordinar! 😉 S-auzim de bine!

  2. Popescu at 10:12

    Felicitari, extraordinar, ati spus exact cum gandim si noi, parintii a 2 baieti si sper eu foarte fericiti, cu care ne jucam si iesim mult in natura. Ma simt mult mai bine acum citind acest articol, deci nu sunt singura care gandeam asa, acum o luna cand i s-a cerut copilului dosarul de diplome. Toate cele bune, si multumim pentru ce ati scris !

  3. Titu at 15:27

    Oare?
    Eu citesc o timidă încercare a autoarei/autorului de a se deculpabiliza.
    Copiii au pasiuni, chiar și la 5-6 ani. Copii au nevoie de educație sportivă sau culturală, la fel cum au nevoie de relaxare prin joacă.

    Un copil pasionat face activitatea sportivă sau culturală, cu mare plăcere. Nu, nu o consideră o sarcină, ci o plăcere.

    Recunosc că eu, ca părinte nu am portofoliu de spectacole, nopți pierdute in cluburi, city break-uri, sau vacante exotice. Mea culpa.
    Mi-am dedicat timpul liber pentru a cultiva pasiunea pentru dans a fetiței mele.
    Are 8 ani si zeci de diplome și trofee, adică zeci de locuri podium la competițiile naționale de dans.
    De asemenea, are un portofoliu și la școală, are 100 de puncte la toate concursurile școlare la care a participat până acum.
    Nu este un copil stresat și face cu mare plăcere tot ceea ce face.
    Mea culpa!

    • Blog in Tandem at 22:01

      Felicitari! Si copii sunt diferiti intre ei, asa cum si parintii sunt diferiti. Pana la urma, lumea asta pestrita are farmec tocmai pentru ca avem pareri, gusturi si viziuni diferite.
      Cat despre ironiile fine, daca nu te fac sa zambesti, degeaba sutn folosite…parerea mea.
      Felicitari pentru copilul dvs.! Si nu, nicio grija, nu gasiti nicio timida incercare aici pe blog. Am spus & scris direct ceea ce gandesc, pana la urma, asta e scopul blogului meu.
      S-auzim de bine si de foarte bine!

  4. Diana at 21:49

    Bravo, Ema, ai niște părinți minunați, care știu ce e mai bine pentru tine! Adună cât mai multe jocuri, floricele presate, cântecele fredonate, hârtiuțe decupate și lipite în camera ta sau în biroul lui tati…astea sunt file importante în PORTOFOLIUL copilăriei tale!

    • Blog in Tandem at 21:57

      Te salutam, Diana! Suntem doar niste parinti care incercam sa gasim calea cea buna pentru copilul nostru, asa cum probabil fac cei mai multi parinti!…

  5. dan at 09:17

    Nu obișnuiesc sa las comentarii pe bloguri dar acest articol chiar m-a ajutat sa înțeleg ca risc sa o iau pe un drum greșit in creșterea copiilor mei având așteptări nerealiste si greșite de la ei! Multumesc!

    • Blog in Tandem at 09:45

      Multumesc, Dan!
      Nici eu nu obisnuiam sa scriu …dar de cand cu blogul, am inteles ca suntem mult mai multi parinti care avem vise, planuri si viziuni similare pentru copiii nostri.
      Toate cele bune si succes iin toate!

  6. Adriana B at 21:01

    Eu pledez pt echilibru. Si pentru alegeri care tin cont de cum este si de ceea ce-si doreste copilul respectiv.

    Sunt copii care aude la varste mici o (singura) pasiune; inevitabil, la un moment dat se pune problema de performanta (sau macar de studiu intensiv). In masura in care ramane in continuare o activitate placuta pt copil si nu ii incarca excesiv programul, mi se pare ok sa fie incurajati de catre parinti (mai ales daca antrenorul / profesorul confirma inclinatia pt activitatea respectiva).

    Sunt copii care nu au o pasiune pt ceva anume (sau aloca mai putin timp & efort pt activitatea preferata), fiind totodata animati de dorinta de a incerca si alte activitati (cum e cazul nostru, greu am negociat cu el la inceputul anului sa reduca lista de dorinte). Uneori primesc diplome / certificate la aceste activitati (eg. examen pt centura superioara la aikido). Insa, dincolo de acest aspect, mi se pare important mesajul pe care il transmitem copilului: ceea ce conteaza este “competitia” cu el insusi, dorinta de a progresa si, nu in ultimul rand, de a invata ceva nou. Jocul liber & distractia nu intra in contradictie cu activitatile la care participa. Cu timpul insa, va fi probabil cazul sa reducem numarul lor.

    Concluzionand, red ca ceea ce face diferenta este atitudinea parintilor. Am fost educati intr-un mediu care punea enorm de mult accent pe competitivitate si clasamente; unii dintre noi si-au dori poate sa faca un sport / sa invete sa cante la un instrument si nu au avut cum… de aici pot aparea frustrari si regrete care se transforma in presiune pusa pe umerii copiilor. Asa inteleg eu mesajul din povestea ta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.