Familie ce tocmai a înfiat o fetiță, în primul lor zbor de neuitat

Familie ce tocmai a înfiat o fetiță, în primul lor zbor de neuitat

La capitolul ce fac oamenii pentru oameni, sunt unele povești de viață care n-au cum să nu te impresioneze.

Așa este și povestea familiei Dustin and Caren Moore, un cuplu din America, ce a povestit de curând pe Twitter experiența primului lor zbor împreună cu fetița, pe care au reușit să o înfieze după mai bine de 9 ani de luptă cu infertilitatea.

Zborul din Colorado în California a fost unul cu surprize. Când cuplul a rugat-o pe una dintre stewardesse să-i ajute cu un spațiu unde să-i schimbe scutecul bebelușei, un alt pasager a intrat în vorbă cu părinții și așa s-a aflat că sunt la primul lor zbor în trei, cu fetița de numai câteva zile.

Ce-a urmat, e de poveste!

Însoțitoarea de zbor a anunțat în stație, către toți pasagerii, acest lucru și le-a urat celor 3 bun venit la bord, apoi a propus să-i organizeze pe loc o petrecere de bun venit celei mici, sub ochii părinților extrem de emoționați.
Dustin Moore povestește că au fost copleșiți de aplauzele și urările pasagerilor din avion, iar apoi  compania a distribuit șervețele și pixuri tututor, pentru a le scrie câte un sfat de viață proaspeților părinți.

Nu numai gestul, dar și mesajele au fost copleșitoare, venite de la oameni care au scris pe un șervețel mesaje de suflet, precum:

  • Nu uitați să-i spuneți cât mai des Te Iubesc
  • Totul începe și se termină cu iubire
  • Să vă bucurați de fiecare minut, cu bune și rele, pentru că trec așa de repede

Unul din mesaje a fost mai emoționat decât s-ar fi așteptat părinții:

Am fost adoptată acum 64 de ani. Vă mulțumesc că îi dați o șansă acestei fetițe să fie parte dintr-o familie iubitoare. Noi, copiii adoptați, avem nevoie de ceva mai multă dragoste! Felicitări!”

Recunosc, e una din poveștile alea de viață, care îți lasă așa o emoție în suflet, când vezi că oamenii încă își mai pot deschide sufletul pentru alți oameni.

Voi ce sfat i-ați fi scris pe șervețel, tinerei familii?

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.