O casă de turtă dulce, în mijlocul pădurii

O casă de turtă dulce, în mijlocul pădurii

E cineva care să nu-și fi dorit, când era mic, să locuiască într-o casă de turtă dulce?

Pentru că eu, recunosc, de când am văzut căsuța asta, așezată idilic într-o pădure, m-am gândit că arată fix ca-n povești și ca-n visele mele din copilărie!

Arhitecții Silvia Schellenberg-Thaut și Sebastian Thaut de la Atelier ST au creat această minunăție de căsuță, în sudul Berlinului,  ca o oază de relaxare, în week-enduri, pentru propria lor familie.
De fapt ei au înlocuit o veche casă de vară din anii 1920, care, deși avea un farmec aparte, nu a mai putut fi salvată.
Cu toate astea, arhitecții au folosit-o ca o sursă de inspirație pentru noua structură, menținând proporțiile și construcția simplă, precum și detalii cum ar fi streașina și acoperișurile mixte.

Privită din față, noua cabană aduce inițial cu imaginea unei case întunecate, tradiționale, în pădure. Câteva detalii însă o dau de gol. Deschiderile sunt fie mai mari, fie mai mici decât în mod normal, precum schițele unui copil. Ferestrele și ușile sunt, de asemenea, evidențiate de un decor de un alb luminos, cu o deschidere largă și colțuri rotunjite, contribuind la aspectul unei case de turtă dulce.

Știți ce suprafață are căsuța asta de poveste? 62 de metri pătrați utili!

 În contrast cu întunericul din pădure, interiorul este luminos și deschis. Ușa din față duce către un hol echipat cu dulapuri de pin și rafturi. De la intrare, se poate vedea, prin casa mică, dincolo de pădure.
O dată ce pășești pe holul mic, dintr-o dată  ți se deschide un spațiu luminos cu două etaje, pictat în întregime alb.
Peretele din spate, din sticlă, este secretul ca întregul living să fie cufundat în lumină, în contrast cu întunericul dat de copacii din jur. O ușă de sticlă glisantă supradimensionată deschide camera spre un pridvor îngust, acoperit, de asemenea, finisat integral în alb.

Bucătăria și baia sunt situate în partea din față a casei, pe fiecare parte a holului de la intrare.
Ambele sunt vopsite integral în alb, dar cu multe accente de pin, integrându-se natural în cadrul natural și în pădurea de pini.
Bucătăria este echipată cu dulapuri de pin, acoperite cu o suprafață de lucru solidă de pin. O fereastră mare orientată spre est, pe o parte, aduce lumina de dimineață, în timp ce un spațiu larg, pe cealaltă parte, ține bucătăria deschisă spre zona de living.

Baia are și câteva surprize. Dușul cu mozaic roșu strălucitor este o pată de culoare neașteptată, ca o cireșă maraschino pe un tort de pădure neagră. Și în loc de oglinda obișnuită, mobilierul minimalist de pin este îmbinat în mod surprinzător cu o fereastră ce oferă o panoramă asupra pădurii.

O ușă ascunsă în zona de living se deschide spre scările ce duc către spațiile de dormit din podul ce acoperă jumătatea din față a casei.  Spațiul de sus este împărțit în două zone de dormit, ambele prevăzute cu luminatoare, dintre care una are o fereastră interioară cu vedere spre spațiul de locuit. Există, de asemenea, un mic loft peste verandă care este folosit ca birou.
Cabana este bine izolată și este încălzită de soba din fontă din sufragerie. Deschiderea scării și fereastra interioară permit căldurii să circule până în mansardă.

Hmmm, ce spuneți?
V-ar plăcea să locuiți într-o căsuță din asta sau e potrivită doar ca și casă de vacanță?

Nu uitați, pe noi ne găsiți și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/

Citiți și alte articole cu idei de design & arhitectură: 

 

There is 1 comment for this article
  1. Pingback: O casă de turtă dulce, în mijlocul pădurii - Comunitatea Bloggerilor din Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.