Un episod cotidian din parc. Un episod trist.

Un episod cotidian din parc. Un episod trist.

Un episod la care am asistat ieri, cu siderare, frustrare, tristete…ca un spectator neputincios.

Am lunea programul liber o ora, in care Ema este la inot si eu o astept intr-un parc cochet din zona. Ma relaxez, imi mai aranjez gandurile, planurile. O ora de respiro in aer liber. Sunt una din cei care ocupa o banca…si stau cuminte si incerc ma bucur de una, de alta.

Ieri insa…n-a fost chiar asa. Mi-a atras atentia inca de la inceput o familie care s-a asezat pe o banca vecina. Parintii & doua fetite simpatice: una in jur de 2 ani, cealalta vreo 5 ani. Veniti cu un arsenal de jucarii dosite in carutul celei mici.

I-am invidiat un pic la inceput, ma gandeam ca nu vezi prea des o familie in formula completa venita in parc, la 6 dupa amiaza.  Ma gandeam ce copii norocosi, ce parinti norocosi!

N-am putut, recunosc, sa ma concentrez pe ale mele si i-am studiat in tacere, pe furis, de pe banca mea:

  • Tatal s-a jucat permanent pe telefonul lui
  • Mama a vorbit incontinuu la telefon, vreme de vreo 35 – 40 de minute
  • Fetita cea mica a stat legata in carut, cu o tableta in mana, desi a vrut de cateva ori sa se dea jos si sa alerge
  • Fetita cea mare, Maia, s-a jucat singura cu o minge, cu o paleta de badminton, a alergat singura, a incercat sa traga pe rand ba de taica-sau, care a usuit-o imediat iritat ca il intrerupe din treaba…iar maica-sa s-a burzuluit la ea de cateva ori sa nu se mai bage in discutia ei de la telefon.

De cateva ori am vrut sa ma joc eu cu ea, dar Maia nu asta isi dorea, era evident. Isi dorea un parinte aproape, se vedea si se simtea. Intr-un final, cand mama ei a terminat maratonul de la vorbit la telefon, Maia a rugat-o sa mearga la topogane. A rugat-o o data, de doua ori, de trei ori…vorbea singura. Parintii ei pareau ca au alte preocupari si s-au iritat imediat si s-au burzuluit la ea.

Abia m-am abtinut sa nu ma ridic sa ma duc sa-i scutur zdravan pe oamenii astia doi! Parintii astia indolenti care au inceput din senin sa tipe amandoi la copilul lor, sa-i spuna ca e isterica si vrea sa faca numai cum vrea ea.

Apoi au amenintat-o ca-i pedepsita si drept urmare au plecat val vartej din parc. Au luat-o de o aripa si au tarat-o spre iesirea din parc, cu cea mica plangand si ea speriata din carucior.

Pfoai…ce mila mi-a fost de copiii astia simpatici. Cum as fi luat copilul ala de mana si l-as fi dus eu sa se distreze, sa se joace, sa se bucure de parc, de vremea frumoasa, sa se dea pe topogan, pe leagane, sa se tavaleasca in iarba, sa se bucure cu toata fiinta de perioada asta fara griji.

Cum as fi zgaltait brutele astea deghizate in parinti!

Cum m-am ofticat in momentele alea ca nimeni nu-i invata pe unii sa fie parinti, ca nu exista cursuri sau ghiduri care sa transforme adultii in parinti, cum mi-a parut rau ca nu exista o autoritate suprema, care sa apere copiii de astfel de episoade.

Nu, n-a fost violenta evidenta. A fost mai grav, presiune pe umerii unui copil care nu-si dorea decat ceva atentie de la parinti. Atat, nimic mai mult!

Avem deseori pretentii de la bone si la bunici, de la dascali si autoritati, avem asteptari, nemultumiri, frustrari, ne revoltam, dar multe, atat de multe pornesc de acasa. Atat de multi copii care cresc in medii otravitoare…prea multi!

Am convingerea ca un copil care creste intr-un mediu cald, echilibrat si empatic, va putea cu siguranta sa-si gaseasca resorturi de supravietuire mai tarziu. Va putea sa caute si sa gaseasca in el putere, incredere, solutii.

La fel cum sunt convinsa ca un copil dintr-o familie agitata, iritata, falsa, cu parinti obtuzi, cu siguranta va avea sechele permanent.  Si va trebui sa lupte nu numai cu mediul si cu obstacolele ce vor veni din toate directiile, dar va trebui sa lupte sa-si vindece si ranile de acasa. Iar astea dor cel mai mult si se repara cel mai greu.

Nu le trebuie mult copiilor nostri. Le trebuie doar calm si dragoste. Timpul cu ei e atat de valoros. Timpul inseamna atentie, legaturi, inseamna dragoste. N-au nevoie de cantitate, dar au nevoie de calitate. De momente putine, dar dedicate 100% lor.

Degeaba, mai parintilor, iesiti in parc si stati la telefon sau la palavre. Degeaba va bifati in calendare ca ati fost la plimbare cu copiii. Degaba puneti statusuri pe Facebook ca sunteti cu familia. Doar va amagiti ca ati petrecut timp in familie.

Nu stati langa copii, stati cu ei! Jucati-va, vorbiti, explorati, tineti-i de mana, radeti…fiti CU EI, nu doar alaturi. Traiti momentele astea, nu le bifati doar!

Degaba ati pedepsit-o pe micuta Maia aseara, mai parintilor, ea are deja o pedeapsa mai grava, pe viata: aceea ca va creste alaturi de voi!

Nu tin lectii, nu tin predici, nu am studii de specialitate, nu sunt nici pe departe un parinte model si nici nu mi-am propus asta vreodata. Sunt si eu un simplu parinte care incearca in fiecare zi sa faca o treaba mai buna. Am si eu zile si zile. Dar un lucru e clar : niciodata zile din astea!

Cititi pe Blog in Tandem si alte postari legate de educatia copiilor nostri: 

 

There are 22 comments for this article
  1. Bogdan at 12:57

    sunt convins ca acei parinti le vor spune prietenilor ce bine s-au distrat in parc, ce fain a fost, copii au fost cuminti…eeeei, poate la sfarsit Maia era putin obosita si a plans…chestii din astea. Am vazut si eu episoade asemanatoare si cand a sunat telefonul unuia dintre parinti am auzit o alta realitate spusa interlocutorului. Este pacat ca parintii nu constientizeaza valoarea timpului petrecut cu copii lor

    • Blog in Tandem at 12:59

      Asta e cel mai trist, ca noi cu totii vedem astfel de episoade. Se intampla atat de des, le vedem la tot pasul…iar copiii astia sunt generatia de maine. De la care avem atatea sperante si asteptari! Copiii astia vor fi prietenii copiilor nostri!

  2. Tina at 14:09

    Există cursuri și seminarii și workshop uri care îi învață pe părinți cum să fie părinți. Otilia Mantelers îi învață cum să se joace cu copiii lor, cum să se conecteze. Participarea la acest gen de evenimente e mică, oamenii nu pot fi învățați cu de-a sila.

    • Blog in Tandem at 14:25

      da, inse seminariile de care vorbiti nu cred ca au acoperire nationala, din pacate. In plus, taxele percepute sunt un alt motiv al absenteismului parintilor. Si nu in ultimul rand, cred ca si ritmul asta nebun in care traim si care de multe ori ne face foarte atenti cu timpul liber…pe care uite cum il folosesc unii, in parc!

    • vw at 00:03

      Fantastic!!!! Mama mea săraca Dumnezeu sa i ierte sau chiar bunica mea care încă trăiește ar fi siderate sa afle ca exista femei care merg la cursuri care sa le lumineze cum sa fie părinți!!!!! Furt si minciuni asta vindeți! O mama este mama si poate fi mama! Natura ne-a înzestrat înmiit. Ne cramponam de mizerii de genul acestor cursuri consumatoriste care ne învăța cum sa ne iubim copiii! Si noi, sclavi ai unei societăți consumatoriste plecam umili capul si mintea si sufletul la nomsensurile voastre pe câte le spoiti cu citate psihologice de mari autori!!!! LĂSAȚI-NE SA FIM PARINTII COPIiLOR NOȘTRI! Știm mai bine decât oricine cine sunt ei si ce își doresc!!!!!!!

      • Blog in Tandem at 07:51

        Nu, cursurile nu sunt facute pentru parintii care stiu si vor si isi doresc sa fie cat mai bine. Nu sunt pentru sunt! Cursurile sunt in special pentru cei care simt ca ceva nu merge si au nevoie de un suport. Nimeni nu te obliga sa participi, nimeni nu te duce la curs cu forta. Acolo fie te duci deschis sa intrebi, sa auzi, sa schimbi idei…fie nu te duci.

  3. Andreea Dima at 16:11

    Sigur ca e nedrept si frustrant ce s-a intamplat! Perfect de acord!
    Dar nu va suparati, ce va interseaza pe dvs cum se poarta altii cu copiii lor? In calitate de ce ii judecati? Nu vi se pare ca va bagati in treaba altora? V-ar placea sa fiti judecata la fel?

    • Blog in Tandem at 16:23

      Pai daca sunteti de acord, inseamna ca si dvs. judecati. La fel ca mine, la fel ca ceilalti.
      Si da, recunoastem sa nu, cu totii suntem judecati la randul nostru, stati linistita!

  4. Ana at 16:11

    Eu cred ca, copii trebuie sa se joace cu copii. Supravegheati de parinti dar nu impreuna cu parintii. Eu nu pot sa fiu de acord cu parintii care merg impreuna cu copii in parc si stau langa ei pas cu pas, spunandu-le cum sa se urce in diverse sau cum sa stea in leagan sau ca alearga prea tare, etc. Copii trebuie lasati si fie copii, sa se imprieteneasca sau socializeze. Fara tablete, telefoane si saci intregi de jucarii. Nu spun ca as fi de acord cu parintii din articol dar nici nu cred ca era necesar sa se joace cu fetele. Mai ales ca erau doua, surori si puteau sa se joace impreuna. Si eu am doi copii (baieti) si daca nu au prieteni iesiti in parc se joaca impreuna. Eu … doar supraveghez (uneori cu o carte in mana, recunosc). Am renuntat la serviciu pentru a ma ocupa de ei dar in limita a ceea ce cred eu ca sunt atributiile unui parinte. Asta e parerea mea … 🙂

    • Blog in Tandem at 16:22

      Ana, sunt de aceeasi parere cu tine.
      Dar atunci nu-ti tine captiv un copil in carucior si unul captiv langa banca unde te joci tu la telefon. Du-i la un loc de joaca din parc, unde se pot dezlantui si isi pot descarca bateriile, unde se pot juca si se pot distra, pot socializa …doar ca acolo trebuie supravegheati. Si-atunci, nu prea mai poti sta pe banca cu ochii-n telefon si nici nu poti vorbi 40 de minute incontinuu la telefon, nu?

      • Ana at 16:55

        Nu stati langa copii, stati cu ei! Jucati-va, vorbiti, explorati, tineti-i de mana, radeti…fiti CU EI, nu doar alaturi. Traiti momentele astea, nu le bifati doar!

        Acesta era paragraful la care ma refeream cand scriam ca, “copii trebuie sa se joace cu copii”. Numai bine!

        • Blog in Tandem at 17:00

          Sigur, am inteles!
          Dar atunci cand isi petrec timp in echipa parinte & copil, nu trebuie doar sa stea alaturi, ci chiar sa se bucure de timpul ala!
          La fel cum trebuie incurajati si sa se joace si cu ceilalti copii.
          Salutari si s-auzim de bine!

  5. Corra at 18:10

    Ca sa fii un părinte bun nu iti trebuie “autorități”… trebuie multă dragoste, un caracter frumos și un dram de înțelepciune! Copiii aceia vor fi viitori părinți… dacă nu vor întâlni niște educatori buni, adulți asemeni celor care i-au crescut!

  6. adina at 23:18

    adevarul….parinti ca tine..vad in fiecare zi.eu alerg intr-un parc al facultatii de sport dintr-un oras oarecare.pe bancile din preajma bazinului de inot e plin de femei obeze, bagacioase , care isi asteapta copiii savurand coltul de natura fumand si analizand , vorba lui Arghezi : cine mai trece pe drum.De ce trebuie sa analiza ce fac ceilalti, aratand cu degetul, in loc sa ne vedem de vietile noastre???? Doamna, dumneavoastra sunteti perfecta? niciodata nu ati vorbit in vecinatatea copilului, in parc fiind? of….barna din ochiul nostru , folosita pe post de caleidoscop pe un blog oarecare.A bon entendeur, salut!

  7. vw at 23:53

    Eu nu judec NICIODATĂ!!!! Pentru ca si eu am discuții cu clienții in timp ce alerg după trotineta celui mic sau răspund la e-mailuri retorice in timp ce el striga la mine sa ii sau mașina si fetița sa ii fac o coada noua pentru ca fix atunci cea făcută cu cinci minute înainte s-a desfăcut. Ai sincer abia aștept vreo intervenție dintre-astea ca sa pot refula!!!! Zău așa ! Dacă unii își permit luxul de a sta o ora cu gândurile lor de ce nu M-ar lasa pe mine nenorocita de coeporatista in problemele mele ? De ce nu ne vedem fiecare de ale lui si căscam ochii la ce părinți denaturați sunt alții?!!!! C

    • Blog in Tandem at 07:55

      Stiti ce zic eu? Mai bine nu mai cititi nici bloguri, nici carti…si stati la telefon si la joaca in acelasi timp. Mai economisiti niste timp!

  8. adina at 17:32

    Stimata doamna, as putea sa va arat eu cu degetul intr-o zi, cum cascati gura la alti oameni , asteptandu-va copilul in loc sa cititi o carte sau sa faceti la randul dumneavoastra sport.Dar nu o fac.E alegerea fiecaruia cum isi petrece timpul/educa copiii, etc.Iar faptul ca putem posta commenturi la cele scrise de Maretia Voastra cu cele mai pertinente pareri si o viata perfecta ( pe un blog) e dovada irefutabila a libertatii de exprimare si gandire…iar daca nu suntem in asentimentul dumneavoastra nu inseamna ca suntem ne (cititori de carti, educatori de copii, s.a.m.d.)
    Respect!

    • Blog in Tandem at 19:27

      uau! Am inteles acum, asta inseamna oameni care nu-i judeca pe altii. Multumim pentru aceasta lectie de educatie civica!
      Stiti ce zic eu? Sa va luati jucariile si sa va mutati pe alt blog, ca sa nu va mai enervati atat. Pana la urma spatiul virtual e mare si gasiti dvs. pe cineva mai aproape de viziunea dvs.!

    • Blog in Tandem at 20:20

      Nu,, nu l-ati tulburat, fiti fara grija. E in perfecta stare, linistit & relaxat ;)! In jur e lumea mai aprinsa doar…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.