10 motive pentru care îmi încurajez copilul să citească

10 motive pentru care îmi încurajez copilul să citească

Astăzi este Ziua Internațională a Cărții.

Întâmplător sau nu, Ema a avut ca temă pentru un proiect special să caute fragmentul ei preferat dintr-o carte și să-l citească celorlați.

Aparent, o temă simplă. Dar n-a fost ușor! Asta pentru că noi suntem dintre cei norocoși, cu un copil care citește mult și nu se putea hotărî ce să aleagă. Nu știu cum am ajuns aici, sunt întrebată deseori care e rețeta. Habar n-am!
Știu doar că i-am citit constant, de când era mică, foarte mică. Știu că am avut tot soiul de cărți acasă, cu poze, care s-o atragă, dar și cu povești și informații adaptate pentru vârsta ei.

A început să citească singură, de până în 6 ani, iar acum are un ritm constant.
Nu devorează cărțile și nu stă noaptea până târziu, dar are o rutină zilnică ce include cititul. Iar eu, recunosc, sunt foarte mulțumită că am ajuns aici.

De ce o încurajez să citească?

Aș putea să fac o listă luungă, dar adun doar primele 10 lucruri ce-mi vin în minte:

  1. Pentru că atunci când citești…ajungi în alte lumi.

    Așa cum fiecare călătorie îți dezvăluie oameni, locuri, obiceiuri, așa și fiecare carte îți zugrăvește o altă lume, alte civilizații, alte timpuri.

  2. Pentru că cititul regulat formează o rutină sănătoasă.

    Nu cred că e nevoie să citești câte un roman pe zi, dar dacă ne învățăm copiii să citească zilnic, măcar o jumătate de oră, cred că e o mare realizare. O rutină o dată formată, rămâne pe viață!

  3. Pentru că cititul îți dezvoltă imaginația.

    Sunt lumi zugrăvite, personaje prezentate, peisaje descrise…sunt cuvinte așternute pentru a  transmite emoții. Mai mult, cuvintele astea așternute nu fac decât să le stimuleze imaginația celor care citesc. Copiii noștri învață să-și imagineze ceea ce citesc…și asta e magic! Ca să nu mai spun că e benefic pentru mințile lor!

  4. Pentru că cititul îți îmbogățește vocabularul.

    Nu cred să existe carte pe care Ema să o fi citit și să nu fi întâlnit minim 10 cuvinte noi. Și dacă din 10 reține jumătate, tot e o realizare! Pare puțin, dar nu e!
    Eu o încurajez pe Ema, după fiecare carte citită, să facă o mini cronică. Să încerce să sintetizeze informațiile și să își aranjeze sertărașele cu informații.

  5. Pentru că cititul te liniștește.

    Între atâtea cursuri, școală, opționale, între atâția stimuli externi și atâta tehnologie, între telefoane, tablete, TV…e nevoie și de o oază de liniște. De momente în care să ne deconectăm de la ritmul nebun în care suntem cu toții, părinți și copii…și să ne liniștim citind. Da, cititul este relaxant și reduce stresul.

  6. Pentru că cititul este cea mai simplă formă să ai contact cu mintea unor oameni geniali.

    Doar citind cărți putem să știm cum au gândit oamenii geniali despre care auzim atâtea, din orice domeniu.
    Pe Ema au atras-o de exemplu biografiile cu viețile lui Walt Disney și Albert Einstein, scrise pe înțelesul copiilor.

  7. Pentru că cititul poate să fie cool.

    Orice copil știe să se joace pe telefon. Orice adult poate să se uite la TV și să-și dea cu părerea despre știri, fotbal, politică. Dar nimeni nu poate să poarte o conversație despre o carte, decât dacă a citit-o. Cititul poate să facă diferența și să te salveze când poate nici nu-ți imaginezi. La un concurs, la un interviu de angajare etc.

  8. Pentru că cititul crează contextul perfect pentru anumite discuții de viață.

    Pornind de la situații și personaje din cărți am ajuns la lecții de istorie, la experimente de chimie sau discuții legate de bullying și alte fenomene întâlnite în viața reală.

  9. Pentru că cititul te face mai inteligent.

    S-a demonstrat cu studii și cercetări asta. O să revin cu linkuri exacte.
    Mai mult chiar, îți antrenează abilitatea de a citi mai rapid în fiecare zi și îți dezvoltă creativitatea, limbajul, puterea de concentrare.

  10. Pentru că cititul este printre cele mai ieftine căi de distracție.

    Cărțile costă între 10 și 50 de lei și le ai pe viață. Ba chiar se moștenesc de la generație la generație și nu se demodează. Abonamentele la biblioteci costă și mai puțin și îți oferă acces la mii de volume. Ba chiar există și biblioteci publice sau școlare, gratuite.

 Lista ar putea continua mult și bine. Ideea este aceeași.
Sunt 1000  de argumente pentru care ar trebui să ne încurajăm copiii să citească. Mai mult, eu cred în puterea exemplului. Noi avem mult momente în care citim în tandem…fiecare din cartea lui.

Nu vreau să închei altfel decât transcriind aici paragraful pe care Ema l-a ales pentru astăzi.
Din cartea Minunea. Personajul este August, un băiat de 10 ani:

“Știu, nu sunt un băiat obișnuit de zeze ani. Adică, sigur, fac lucruri obișnuite. Merg cu bicicleta. Mă joc cu mingea (…). Și mă simt normal, pe dinăuntru. Dar copiii obișnuiți nu-i fac pe alți copii obișnuiți s-o ia la fugă, țipând pe terenul de joacă. Iar la copiii obișnuiți nu se holbează lumea oriunde se duc.
Dacă aș găsi o lampă fermecată și mi-aș putea pune o dorință, aș vrea să am un chip normal, pe care să nu-l remarce nimeni. Aș vrea să pot merge pe stradă fără să mă observe lumea și fără să întoarcă privirea. Așa că iată ce cred eu: nu sunt un copil obișnuit, pentru simplul motiv că nimeni nu mă consideră așa. (….)
Pentru mine, Halloweenul este cea mai frumoasă sărbătoare.Pot să mă costumez și să port mască. Umblu de colo colo ca orice alt copil cu mască și nimeni nu știe că arăt ca un ciudat. Nimeni nu se holbează la mine. Nimeni nu mă bagă în seamă. Nimeni nu mă cunoaște.
Aș vrea să fie Halloween în fiecare zi. Am purta măști cu toții, în permanență. Ne-am plimba și ne-am cunoaște unii pe alții fără să fie nevoie să știm cum arătăm sub măști!”

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți și: 

There is 1 comment for this article
  1. Pingback: #90 Inspirația Săptămânii (21 - 27 aprilie) | Cristina Oțel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.