10 sfaturi pentru stimularea entuziasmului în clasă și acasă

10 sfaturi pentru stimularea entuziasmului în clasă și acasă

Entuziasmul, la fel ca multe alte emoții, este molipsitor, iar în educația timpurie acest aspect poate fi utilizat de educatori pentru rezultate remarcabile.

Grădinițele care integrează modelul educației pozitive, abordează entuziasmul ca motor al unui proces de învățare eficient și plăcut pentru copiii.

Atunci când copilul îți spune tare și răspicat “nu mai vreau la grădiniță”, îți spune, de fapt, că ceva nu îi place acolo, că emoțiile pe care le resimte nu sunt unele plăcute pentru el.

Educația pozitivă propune un nou model de abordare a relației cu copilul încă din prima zi de viață, în care menținerea entuziasmului pentru activități și interacțiuni sociale este esențială.

Un factor foarte important pentru menținerea entuziasmului copiilor este, conform principiilor educației pozitive, entuziasmul educatorului.

Un studiu efectuat la Cornell University demonstrează asocierea dintre entuziasmul perceput de elevi și achizițiile lor în educația formală.
Elevii al căror profesor s-a arătat entuziasmat de materie și de predarea ei, au acumulat mai ușor informațiile necesare și s-au arătat mai deschiși față de acesta.

10 modalități pentru a stimula entuziasmul, eficiente atât la grădiniță, cât și acasă

  1. Oferă-le copiilor ideea că au mai mult control:

    Lasă-i pe cei mici să se implice în activități și  oferă-le ocazia să își exprime opinia în legătură cu diverse situații.

  2. Un mediu cu încurajări, în detrimentul unuia cu pedepse:

    Scoate în evidență succesele pe care le au copiii și încurajează-i atunci când fac ceva în mod corect. Celebrați fiecare succes.

  3. Oferă experiențe variate:

    Creează-le copiilor o multitudine de opțiuni atunci când vine vorba de a încerca experiențe noi. Descoperiți împreună care dintre acestea îi fac mai mare plăcere.

  4. Competiție pozitivă între copii:

    Asigură-te că situațiile competitive sunt oportunități de progres pentru copiii și o modalitate de a se compara constructiv. Educația pozitivă nu recomandă evaluarea cu note sau calificative, ci mai degrabă evaluarea prin observare.

  5. Responsabilizarea copiilor:

    Dă-le mici sarcini și învață-i să își asume răspunderea pentru ele. Ghidează-i în realizarea lor.

  6. Oportunități în care copiii lucrează împreună:

    Oferă-le oportunități de socializare și de lucru în echipă cât mai dese și cât mai diverse.

  7. Încurajează reflecția și autoevaluarea:

    Întreabă-i întotdeauna ce cred ca a fost bine și ce cred ca ar putea fi îmbunătățit într-o situație sau alta. Părerea lor contează și trebuie să știe asta!

  8. Oportunități pornind de la interesele copiilor:

    Nu îi forța să se implice în activități care nu le fac plăcere, ci plănuiți împreună activități cât mai agreabile pentru copiii.

  9. Râdeți împreună.

    Activitățile amuzante stimulează entuziasmul pentru descoperiri și pentru legarea unor noi relații.

  10. Amenajează spațiul de învățare astfel încât să le ofere copiilor experiențe plăcute și să inducă o stare de bine.

 
Ce este educația pozitivă și cum schimbă ea modul de formare a viitorilor adulți?

Educația pozitivă este modelul care vede copilul ca individualitate cu un potențial uriaș și care stabilește obiective pe termen lung de dezvoltare a acestuia.
Educația pozitivă îi pregătește pe copii pentru adaptarea la un stil de viață modern și le formează abilități pentru profesiile viitorului. Într-o grădiniță sau o familie care adoptă modelul educației pozitive, copiii sunt învățați să își gestioneze emoțiile și să le exprime în mod asertiv.

Principii importante ale educației pozitive sunt:

Crearea unei relații pozitive adult-copil, menținerea unui climat emoțional pozitiv, celebrarea fiecărei reușite a copilului și, nu în ultimul rând, cultivarea sentimentului de apartenență la ceva mai mare, care să îi arate acestuia că acțiunile sale au impact.

Pentru sistemul educațional preșcolar din România, conceptul de educație pozitivă este unul încă nou, însă Conferința de Educație Timpurie își propune să declașeze schimbarea și oferă acces gratuit educatorilor din gradinițele de stat la sesiuni de training susținute de specialiști internaționali.

Anul acesta, tema conferinței este ”Educație pozitivă: mediu fericit, resurse infinite”, iar evenimentul are loc între 7 și 9 noiembrie, la Hotel Capitol din București.

Importanța entuziasmului în educația preșcolară

Emoțiile sunt sursa de energie pentru fiecare activitate pe care o desfășoară oamenii, fie ei copii sau adulți. În perioada preșcolară, copiii comunică în principal prin emoții, iar un mediu caracterizat de emoții pozitive stimulează interesul și optimismul asociate activităților din sala de clasă.

Valentina Secară, fondatoarea grădiniței cu profil britanic Acorns și inițiatoarea Conferinței de Educație Timpurie, explică:
“Existența și menținerea unei stări de entuziasm atât la grădiniță, cât și acasă, oferă nenumărate avantaje pentru dezvoltarea cognitivă și socio-emoțională a copilului. Odată experimentată această stare de fericire, dorința copilului va fi de a o retrăi.”

 A 5-a ediție a Conferinței de Educație Timpurie, despre crearea unui mediu care sprijină educația pozitivă. 

Evenimentul organizat de Fundația Acorns, prin divizia sa de training, First7 Parents & Educators Coaching este singura conferință de specialitate care oferă acces gratuit personalului din sistemul public de învățământ.

Fiecare ediție a conferinței reunește anual experți internaționali în educație preșcolară și primară, într-un cadru propice dezvoltării profesionale prin informație de calitate. Sesiunile de training din acest an vor fi susținute de specialiști cu experiență vastă în educație timpurie, printre care Helen O’Donoghue, Anita Curtis, Helen Battelley, Alicia Blanco-Bayo și Mark Carter.

Pentru mai multe detalii, accesează pagina de Facebook Conferinta de educatie timpurie First7, iar pentru înscrieri, trimiteți un email la adresa office@first7.ro.

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.