De ce n-am emigrat din România?

De ce n-am emigrat din România?

De ce n-am emigrat din România? De ce mai suntem aici, încă? De ce n-am plecat când am avut ocazia? De ce nu plecăm acum, când toate par a merge pe dos? De ce ne încăpățânăm să mai stăm aici, unde în fiecare zi simțim că trăim într-o țară ce-și umilește poporul?

Mă tot gândesc la momentul când Ema ne va întreba toate astea. Știu că se va întâmpla la un moment dat. Știu că va întreba. Simt asta. Sunt defapt întrebări pe care ni le tot punem și noi, părinții ei.

La revoluție aveam EXACT acceași vârstă e care o are Ema acum. Părinții mei erau la vârsta la care sunt eu acum. N-au vrut să plece, n-au emigrat din România, deși ar fi putut.
Granițele deschise au fost rai pentru mulți cunoscuți de-ai noștri. Părinții mei au ales să rămână, plini de speranțe, plini de intenții bune și sunt sigură că plini de vise pentru ei, dar mai ales pentru noi, pentru mine și fratele meu.

Peste ani, recunosc, m-am gândit cum ar fi fost viața noastră dacă am fi crescut în alt loc al lumii. Nu le-am spus niciodată. Știu că au ales cu sufletul, la fel cum o facem și noi acum.

Da, poate că am fi crescut într-o civilizație mai așezată, poate ne-am fi adaptat ușor, poate am fi trait astăzi pe meleaguri care ne-ar fi adoptat în timp…cine știe? Nimeni nu știe ce-ar fi fost!

Dar știu ce s-a întâmplat AICI, pentru că am rămas.

Am avut așa o copilărie frumoasă, că n-aș schimba-o cu nimic în lume.
Am petrecut vacanțe la bunici, în locuri pe care nu le-am fi găsit niciunde în lumea largă.
Am simțit căldura și iubirea bunicilor, ce nu se poate măsura în cuvinte.
Am avut rude și familia aproape, mese și ocazii de tot felul să ne vedem și să ne bucurăm, am copilărit împreună cu verii mei.
I-am simțit aproape mereu și necondiționat pe părinții și pe bunicii mei.
Am crescut înțelegând în fiecare zi că viața liniștită și bucuriile mărunte sunt cele mai importante. Am colindat țara în lung și-n lat cu toată familia, am dormit în cort și ne-am bălăcit în râuri repezi și reci și am simțit mereu că asta e cel mai important în viața: amintirile. Să le trăim și să le colecționăm  în suflete. 

Ce norocoși am fost! Au trecut ani buni și abia acum, în timp, am înțeles de ce n-au emigrat părinții mei. Nu i-am întrebat de ce n-au plecat, pentru că am înțeles. Echilibrul și simplitatea pe care le-am învățat de la ei, iubirea în care ne-au crescut, echilibrul pe care ne-au învățat să-l căutăm, eu am crezut că toate vin de la sine, că ni se cuvin.

Am înțeles abia acum că ei asta și-au dorit să ne învețe. Au reușit!

Copilăria fericită și familia noastră echilibrată sunt mai valoroase decât și-au imaginat probabil. Sunt daruri pe viață!

Roata se învârte. Mă regăsesc acum, părinte de copil căruia îi doresc tot binele din lume și ceva în plus! Uite-mă cum nu vreau să mă desprind și nu sunt pregătită să emigrez din România.
Da, sunt furioasă în multe zile, sunt intrigată, mânioasă, dezamăgită, măcinată, uneori umilită de țara asta a noastră…dar nu vreau să plec. Nu încă! Sunt multe lucruri care ne țin aici!

Când o să mă întrebe Ema peste ani de ce n-am emigrat din România, o să-i arăt clipurile astea.

O să-i povestesc că am hotărât să o creștem alături de bunicii ei, că am vrut să o încurajăm împreună să-și deschidă aripile, că n-am vrut să-i răpesc copilăria asta alături de toți cei care o iubesc. Că am hotărât să fim împreună lângă ea, în viața asta cu suișuri și coborâșuri.

Nu știu dacă peste ani se va dovedi cea mai bună decizie. Dar ACUM, fericirea ei, fericirea bunicilor ei, fericirea noastră, momentele astea par să fie alegerea corectă. Și lacrimile mele de fericire și îndoielile au rolul lor, dar înclin să cred să cred că suntem pe drumul cel bun.

Iubirea și căldura de acasă nu se compară cu nimic, iarba nu e nicăieri mai verde de-atât, sufletul meu mai plin de-atât nu poate să fie când o vâd cum începe să-și deschidă aripile!

 

Notă: Această postare face parte din amintirile de suflet Blog in Tandem și este scrisă pornind de la trăirile și experiențele noastre. Pozele ne aparțin 100%, la fel cum și gândurile & trăirile noastre și ale fiecăruia sunt unice. Articolul nu este un îndemn anti-emigrat din România și nu trebuie considerat altceva decât este: o felie din viața Blog in Tandem, unică și minunată, fix așa cum este, cu suișuri și coborâșuri. Atât!

Citiți, în Jurnal Personal: 

 

There are 2 comments for this article
  1. Adriana B at 14:38

    Postarea ta mi-a adus lacrimi in ochi. Si alegerea noastra a fost aceeasi… rezistam acasa, pe baricade sperand sa vedem ca lucrurile incep sa se schimbe in bine (desi nu sunt prea multe semnale in directia asta)

    Nu avem niciun moment regrete ca am ales sa ramanem, ba dimpotriva. Din cei 4 bunici, Tudor mai are doar unul in viata… din pacate, ultimii 3 ani au fost presarati cu evenimente grele pt familia noastra. A contat enorm pentrul el ca a avut sansa sa-i simta aproape, sa interactioneze cu ei (atat cat i-au permis problemele de sanatate pe care le aveau in ultimii ani).

    Este un copil extrem de legat de locurile natale si de cei dragi (asa cum era si tatal meu, fost inginer agronom). Nu-si poate imagina viata in alta parte (riposeaza ferm atunci cand il incurajam sa ia in calcul posibiitatea de a studia, la un moment dat, in strainatate).

    http://unblogmaremic.blogspot.in/2014/05/connect-enjoy-keep-growing-like-tree.html

    • Blog in Tandem at 14:48

      Of, Adriana. Și eu am scris tot cu lacrimi în ochi. Sentimente amestecate, e-adevărat, pentru că nicio decizie nu e definitivă și niciun răspuns nu e corect, la fel cum nicio cale nu e perfectă pentru toată lumea. Și Ema mai are doar o pereche de bunici, iar legătura dintre ei este atât de puternică, încât n-am vrut să-i afectăm vreo clipă Emei bucuria de a crește înconjurată de dragostea bunicilor. Am avut și noi momente în care am fost pe punctul de a lăsa totul în urmă…dar n-am avut puterea. Ce o să vină, nimeni nu știe. Dacă am făcut bine, nici asta nu știm. Încercăm doar să vedem partea bună, jumătatea plină, zilele cu soare…
      Te salut cu mare drag! Și vă dorim ce ne dorim și noua: echilibru & putere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.