Metode prin care copiii învață fără să-și dea seama

Metode prin care copiii învață fără să-și dea seama

Există copii care să învețe din plăcere, prin practică, chiar fără să-și dea seama? Sau sunt doar vorbe?

Astă mă tot întrebam și eu până să descopăr că se poate. Chiar se poate! Sunt metode de predare care funcționează la orice materie, fie ea o limbă străină, științe, fizică, chimie…
SE POATE! Totul depinde de profesor și de metodele folosite.

Pentru mine, din septembrie, de când am înscris-o pe Ema la British Council a început o perioadă de minunare continuă. De revelații de părinte, care-și vede copilul fericit și progresând continuu.

M-am minunat sincer când, după câteva ședințe doar, a avut ca temă să scrie un mail din tabăra de sport de unde era plecată. Altă dată a făcut o felicitare cu urări sărbători, apoi urări de Ziua Mamei. Cu altă ocazie a făcut un poster pentru un eveniment. 
Am rămas impresionată când a scris o poveste în engleză, pornind de la o spirală făcută la curs…și așa a luat naștere Povestea Curcubeului.
De curând lucra la o temă unde avea de inventat și descris doi noi zei, din Egiptul Antic. Iar cea mai recentă temă a fost să creeze și să prezinte un joc video.

Vă dați seama?! Totul, totul …în ENGLEZĂ!

Dacă mi-ar fi spus cineva că va ajunge atât de curând să lucreze la proiectele astea, fără să simtă nevoia de ajutor vreo clipă…n-aș fi crezut. Da, normal că face și greșeli. Dar nimeni nu i le vânează.
Ar fi foarte simplu să-mi ceară mie ajutorul sau să-i corectez tema, dacă ar avea cea mai mică reținere. Dar nu! O văd că face tot ce poate și ce știe. O văd apoi cât de încântată vine de la cursuri. Zâmbetele profesorilor, încurajările lor, sunt imbatabile! Ce copil nu simte nevoia să i se aprecieze munca și să fie încurajat?!

Sunt fascinată de metodele astea, recunosc!

Eu singură îi remarc progresele vizibile!
Secretul e numai unul: învață natural și aplicat, fără să-și dea seama și fără niciun stres.
Cum învață defapt? Lucrează în grupuri mici, fac tot soiul de jocuri de rol, le este stimulată imaginația, lucrează la proiecte ancorate în realitate și nu în ultimul rând folosesc și tehnologia la cursuri. Au table interactive, văd clipuri și aplicații…toate având același scop: să învețe cu plăcere!
 
Nici măcar Ema n-a băgat de seamă câte cuvinte a învățat și cum și-a îmbogățit vocabularul! Nici că se exprimă liber,  fără să-și caute atent cuvintele. Habar n-are că a învățat timpul trecut și declinări de verbe. Ea știe doar să vorbească.
Mai mult, a învățat să facă lucruri practice. Să facă promovare, să compună structura unui poster, să scrie un mail sau să prezinte un joc video inventat de ea. Și asta cred că e cel mai important pentru copiii noștri, să fie ancorați în realitatea în care trăiesc!

Nu au teme obligatorii. Dar au proiecte care-i incită. Cum altfel, când ai de făcut o broșură sau de inventat un joc?

La British Council, de exemplu, nu există clasamente sau competiții, dar se fac multe proiecte în echipă. Se organizează și evenimente unde sunt invitați și implicați de multe ori, cei care-și doresc.
N-au extemporale sau lucrări de control, nici note sau calificative. Dar au verificări periodice J. Iar stresul de a te simți vânat, analizat, evaluat…nu există, evident! Mai mult, copiii sunt independenți, încrezători și relaxați!
E greu să nu faci comparații cu sistemul nostru de învățâmânt, doar suntem oameni cu toții.
La British Council copiii urcă pe aceeași scară cu profesorii, se strigă pe numele mic, bat palma când se întâlnesc și își zâmbesc prietenos. Și nimeni nu se plânge de lipsa de respect. Din contră! Sunt stimulați să-și spună părerea, să vorbească liber și să-și susțină punctul de vedere!

Părinții nu sunt convocați la ședințe, dar sunt ținuți permanent la curent cu activitatea de la clasă. În plus, există Săptămâna Părinților, unde într-o întâlnire privată, stabilită de comun acord, față în față cu profesorul, primești evaluarea copilului tău, îi vezi mapa și poți întreba profesorul ce vrei să aflii.

Astea sunt metodele! Nici nu cred că e așa de greu. Trebuie doar să se dorească schimbarea! Trebuie oameni care să înțeleagă că generația asta nu mai vrea să memoreze mecanic lucuri pe care nu le înțelege. Copiii ăștia sunt născuți într-o lume în care pot și vor să pună întrebări și să afle lucruri, să facă singuri conexiunile și să fie învățați să le aplice.

Există metode, e clar! Există și dascăli pregătiți. Mai trebuie un pic de bunăvoință să mergem înainte!

Cât despre British Council, am mai povestit cu mare drag pe blog. Dar eu zic că e cazul să mergeți singuri să auziți, să întrebați și să aflați.

În curând, la British Council se organizează Open Day, pe 10 aprilie, un eveniment pentru întreaga familie.  E ocazia ideală să mergeți și să stați de vorbă cu profesorii, ba chiar să vedeți cum se desfășoară un curs predat de aceștia. În plus, pentru părinții care vor să-și ajute copii să exerseze limba engleză acasă, vor fi activități separate pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani și părinții acestora. Copiii cu vârste peste 13 ani vor putea descoperi mai multe destalii despre cum să se pregătească eficient pentru examene și viața de student în Marea Britanie. Ne vedem pe 10 aprilie, da?

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:

 

 

There are 2 comments for this article
  1. Adriana B at 15:39

    Unul din subiectele mele preferate… 🙂

    Nici eu nu cred ca e asa greu, inainte sa ne punem problema schimbarii (care e, fara indoiala, necesara), ar ajuta macar sa se respecte programa (si sa li se ofere profesorilor suport & training in acest sens).

    Uite un extras cu exemple de jocuri recomandate la MEM (ciclu primar): „jocuri de rol care solicită compunerea/ descompunerea numerelor din concentrul 0-100 (ex: La piaţă, Facem ordine în bibliotecă, etc), realizarea unor colaje cu ajutorul formelor geometrice învăţate (case, castele, pomi, gărduleţe, roboţi, etc), rezolvarea de probleme practice folosind unităţile de măsură (ex. Taie o bucată de sfoară de 50 cm)”. Iar la CLR: „crearea unor poveşti orale pornind de la idei/ imagini date sau desene create de copii, coaserea unor puncte pe etamină în vederea pregătirii copilului pentru respectarea liniaturii, crearea unor povestiri în grup, scrise apoi cu ajutorul adultului şi ilustrate de copii, redactarea unor idei despre o melodie ascultată”. Daca e sa gasesc un minus la programa actuala, ar fi faptul ca trecerea de la ciclu primar la gimnaziu (dinspre concret spre abstract, mai ales la matematica) este prea abrupta.

    In al doilea rand… sa se organizeze unele ore in afara clasei, ex. vizite la muzeu. Am avut experienta asta (in clasa a III-a faceau o data pe luna ora de Stiinte la Muzeul de Geologie, in clasa a IV-a ora de Istorie la Muzeul National de Istorie) si pot spune ca a fost extrem de utila pentru copii. Prea des aud scuze care incrimineaza lipsa de resurse (fata de scolile private), cred insa ca genul acesta de activitati se pot face fara prea mare efort si in scolile publice

    http://unblogmaremic.blogspot.ro/2017/05/about-what-it-can-become.html

    In ceea ce priveste evaluarea, la scoala noastra se aplica un proces similar cu cel descris de tine. In plus, copiii participa si ei la aceste intalniri… aduc cu ei cateva exemple de fise/ proiecte, povestesc pe marginea lor si puncteaza unde cred ei ca s-au descurcat cel mai bine, unde simt ca mai au de imbunatatit (un soi de auto-evaluare).

    Felicitari British Council!

    • Blog in Tandem at 12:28

      Multumesc mult pentru mesaj, Adriana.
      Inteleg ca programa e permisiva, recomandarile par pertinente, ramane doar ca dascalii sa aiba deschiderea, energia si dorinta de a face ore diferite. Pe de alta parte, cand ai atatea probleme in spate, cand nu esti stimulat & motivat de castiguri, cand ai constrangeri legate de logistica si costuri, de lipsa materialelor si de multe ori chiar si de lipsa de cooperare a colegilor sau a parintilor…e greu si pentru dascali sa-si gaseasca resursele interioare uneori. Ca de obicei, adevarul este la mijloc. Un lucru e cert: sprijinul de la minister nu este zero…este mai grav chiar, te trage in jos, parerea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.