Agenda de vară a Emei: joacă, relaxare și engleză  

Agenda de vară a Emei: joacă, relaxare și engleză  

Despre democrația de la noi de-acasă, am mai povestit. Am instaurat-o de multă vreme și e rețeta care funcționează perfect.

Așa că, atunci când ne pregătim fiecare agenda de vacanță, avem dreptul la cuvânt. La Ema treaba a fost simplă. Ea vrea să se joace mult în vacanță și să îmbine cumva și niște teme de școală.

Astea sunt criteriile după care ne-am ghidat când am agreat ce activități de vară să aibă!

Evident, o să începem vacanța cu un concediu în familie. După care niște timp cu bunicii.
Am inserat și două activități pe care Ema abia le așteaptă, pentru că sunt cu ‚echipa’ ei de la British Council, unde se simte super bine.

Hai vă povestesc despre ele, dat fiind că sunt deschise pentru toți copiii, nu numai pentru cei care au studiat aici:

  • Summer in the City

    Ce sunt? Cursuri intensive, în module de câte o săptămână – de luni până vineri, între 9 – 13.45.
    Există teme pe care le abordează săptămânal (ex: Supereroi, Invenții Remarcabile) și timp de 4 ore pe zi copilul se joacă & învață. Despre metode nu mai spun, sunt cele tipice, care-i încântă pe copii: cursuri, jocuri de comunicare, proiecte și ateliere artistice.
    Așa că, pentru copiii între 6 și 14 ani, eu zic că este o opțiune de activitate de vacanță super!
    Găsiți mai multe detalii despre program și înscriere chiar pe site-ul lor.  

  • Taberele de Vară BritTeen Adventure

    Uau…au niște teme și un program, încât cred că și un adult s-ar simți super bine. Așa că o înțeleg pe Ema, care e super entuziasmată!
    Sunt deschise pentru copiii din clasele 3 – 8, care au parte de experiențe super!
    Fiecare tabără durează 6 zile (duminică-vineri) și cuprinde două ateliere tematice BritTeen în engleză, precum și jocuri și activități de grup și drumeții.
    Eu, ca un părinte ce sunt, evident că m-am uitat imediat pe activități, care sigur că le vor dezvolta abilitățile de comunicare, dar și de cultura generală prin ateliere tematice, activități distractive de grup în engleză. Ema – a sărit direct la partea cu sport și drumeții!
    Găsiți detalii pe site-ul lor, inclusiv referitoare la înscriere.

Acum…să știți că eu mai am zile neocupae în agenda de vară. Așa că orice sugestie din partea voastră este binevenită. Voi pe unde duceți copiii în vacanța mare?

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:

 

There is 1 comment for this article
  1. Pingback: 8 beneficii ale taberelor de vară. Unde am decis să o trimitem pe Ema în tabără - Comunitatea Bloggerilor din Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.