Tandem Hai Hui. Cat costa o saptamana la schi la Arena Platos Paltinis

Tandem Hai Hui. Cat costa o saptamana la schi la Arena Platos Paltinis

Asta a fost intrebarea pe care am primit-o cel mai des si in timpul sejurului nostru recent, dar si dupa ce ne-am intors: CAT COSTA UN SEJUR LA SCHI IN ROMANIA, la Arena Platos Paltinis?

O sa facem calculele fix pentru Arena Platos Paltinis, nu-i problema! Dar ce cred ca este cel mai important din tot sejurul asta, este altceva!
Bucuria unui copil care sta o saptamana pe partie, incantarea de a invata ceva nou, experienta de a fi pe partie zi de zi, de a se juca in zapada, energia si zambetele dintr-o vacanta in familie…valoreaza oricum mult peste ceea ce am platit! 

Stiu ca multi parinti n-au ajuns pana acum la munte si se feresc inca de schi, desi si-ar dori, din cauza perceptiei ca este un sport scump. Si-atunci, sfatul numarul unu este ca macar cat va permiteti, cat inca sunt mici si pot lipsi de la gradinita & scoala si daca si voi sunteti norocosi sa puteti sa va luati liber, mergeti in EXTRASEZON la munte.

Noi am fost anul asta, pentru prima data, la ARENA PLATOS PALTINIS, la vreo jumatate de ora departare de Sibiu. Ne-am hotarat brusc, dupa Revelion, am fost norocosi sa gasim cazare si ne-am organizat repede pentru o saptamana pe partie.

Iar acum, o sa raspund punctual si cat mai concis fiecarei intrebari pe care am primit-o de la voi:

  1. De ce in extrasezon?

    In primul rand pentru ca e mai liber, e mai ieftin si ai sanse mai mari sa gasesti locuri de cazare exact unde iti doresti.

  2. De ce am mers in familie si nu am trimis-o pe Ema in tabara?

    In primul rand sa nu uit sa spun ca pentru Ema, la 8 ani si ceva, a fost pentru prima data cand si-a pus schiurile in picioare. Normal ca am vrut sa fim impreuna, sa o vedem, sa o incurajam (desi n-a fost cazul), sa ne bucuram de energia ei, sa-i sarbatorim fiecare progres. In plus e o ocazie excelenta si pentru parinti sa faca ceva cursuri de initiere in paralel, dar in grupe de adulti si cu instructor separat, tot aici, la Arena Platos Paltinis. 

  3. De ce Arena Platos Paltinis?

    Pentru ca fugim de tot ce inseamna Valea Prahovei, din cauze diverse: drum incredibil de aglomerat, partii aglomerate, preturi mari si de multe ori exagerate, partii mai dificile, monitori mai scumpi.
    Am cautat exact contrariul: locuri noi, oameni relaxati, preturi corecte, drum civilizat, optiuni de invatare in echipa parinte & copil.

  4. De ce cursuri in grupa si nu cu monitor individual?

    Aici depinde foarte mult de copil probabil. Ema functioneaza foarte bine in echipa, e motivata, se distreaza mai bine, i se activeaza latura competitiva, dar si spiritul de echipa si comunitate unita. Mecanismul a functionat perfect si la grupa de copii si la grupa de adulti.

  5. Cat a durat cursul?

    Grupele de adulti si de copii de la Arena Platos Paltinis incep lunea si tin pana vinerea. Asta inseamna 5 zile pe saptamana, 4 ore pe zi. ( 10 – 12 si 14 – 16).
    Nu, nu e mult, desi asa pare la prima vedere. Ritmul e OK, copiii si adultii nu se plang de oboseala. Poate doar prima zi sa fie ceva mai problematica, pana cand toata lumea isi intra in ritm.

  6. Ce costuri sunt implicate?

    Gasiti pe site-ul Arena Platos Paltinis toate costurile foarte bine organizate si afisate – AICI

    • Scoala de ski – 250 lei/ persoana. ( pret valabil pentru 5 zile, atat pentru adulti, cat si pentru copii)
    • Inchiriere echipament ( fara casca & ochelari), pentru 5 zile: 155 lei pentru Ema si 180 lei pentru adult.
    • Costurile de ski pass – pentru 4 zile (in prima zi nu este cazul) : 132 lei pentru Ema si 177 lei pentru adult. Detalii aici. 
  7. Cat de mari sunt grupele?

    N-am numarat si nu stiu exact, insa cred ca au fost aprox. 15 adulti si 15 copii, care dupa prima zi (dupa o minima evaluare) au fost impartiti in grupe mai mici, cu instructor diferiti.
    Ah…sa nu uit sa spun ca sunt instructori diferiti pentru copii & adulti. Dar au ceva elemente comune: zambesc mult, sunt relaxati si nu ridica glasul niciodata. Pedeapsa suprema la grupele de copii cred ca e o serie de genoflexiuni.

  8. Cum sunt partiile?

    Line si prietenoase cu incepatorii. Ca sa intelegeti, toti cei de la cursuri, dupa cateva zile de A-B-C in schi, au putut sa le coboare singuri. Incet & cu precautie adultii, rapid si cu mult curaj si relaxare – copiii.

  9. Unde poti manca in timpul zilei?

    Sunt cateva pensiuni in zona partiilor, unde poti merge la pranz si mananci decent. Asta inseamna undeva intre 80 si 150 de lei, pentru 3 persoane, in functie de cate feluri mananci si cat de pofticios esti la desert. Dar exista si un chiosc cu gustari calde & junk food, la baza partiei.
    In plus, tot la baza partiei, este si un restaurant gen ‘’impinge tava’’, unde erau preturi foarte Ok, adica se putea manca cu 50 – 70 lei pentru 3 persoane.
    Cat despre traditionalul bar apres-ski, exista si el, cu preturi decente (5 lei vinul fiert si ciocolata calda, 5 – 7 lei cafea si cappuccino etc.)

  10. Cazare si organizatorice.

    Exista multe optiuni in zona. Atentie sa va faceti rezervarile din vreme, daca vreti intr-un loc anume! Sfatul meu este sa cautati cu atentie si sa cititi cronici inainte de a va face rezervarile.
    Am auzit povesti cu oameni care si-au rezervat cazare la pensiuni promovate c-ar fi la 200 m departare de partie…dar nu exista drum. Si-atunci, parcurgeau 1 km pana sa ajunga. Noi am stat la Pensiunea Rafael, la 5 – 10 min. de mers pe jos de partie si a fost in regula.
    Pont: atentie ca nu am gasit niciun chiosc in Paltinis, de unde se cumparam apa plata, gustari pentru Ema sau orice altceva, asa ca sa va duceti pregatiti. Nici farmacie nu am gasit in zona!

  11. Ne-a placut? Recomandam? Mai venim?

    Da, ne-a placut. Da, recomandam celor care abia acum se initiaza. Da, am vrea sa revenim.

  12. Buget final pentru o saptamana?

    Costurile variaza, evident…in functie de perioda, locul unde va cazati, drumul pe care-l aveti de parcurs etc. Sunt multe variabile, dar la insistentele voastre, o sa fac totusi un buget estimat pentru o saptamana la munte, la schi, in Romania, la Arena Platos Paltinis:

    • Transport: Intre 100 – 300 lei combustibil pentru masina personala
    • Cazare: Intre 150 si 210 lei cazare pe noapte, cu mic dejun inclus.
    • Pe partie, pentru 1 copil: Curs ( 250 lei) + Echipament ( 155 lei) + Ski pass ( 132 lei)
    • Mese, 3 persoane, 5 zile + bar apres-ski: De la 150 lei / zi ….pana la cat va tin buzunarele.Luati-va cateva minute si uitati-va la interviul de mai jos, cu Aghata Suteu, de la Scoala de Schi Arena Platos Paltinis.   
      Cum trebuie sa te imbraci pe partie, la ce varsta trebuie sa incepi cursurile, cine invata mai repede – adultii sau copiii…si nu in ultimul rand: DE CE E BINE SA FACI SCHI! 

Ce rezulta? Ca o saptamana pe partie, cu tot cu instructor pentru copil, poate sa coste, pentru o familie de 3 persoane, de pe la 2.500 de lei in sus. Asta inseamna un pachet de 5 nopti, in extrasezon, de la minim 500 eur in sus. Fiecare isi face calculele cum stie mai bine si evident…se intinde cat il tine plapuma.

Eu spun doar atat: pentru noi a fost o super experienta de familie, ne-am simtit super bine, ne-am distrat, ne-am relaxat, ne-am rupt de tot stresul si am reusit sa profitam de fiecare zi cu soare de la Paltinis.

Costurile sunt mai mult sau mai putin importante, dar amintirile raman. Energia si bucuria Emei, experienta noastra in familie…e mai presus de ele! SI pana la urma, stiti motto-ul nostru: Colectionam Amintiri!

Voi? Impresii? Recomandari? Sfaturi?

NOTE: Articolul nu este sponsorizat, toate impresiile si sfaturile sunt autentice si scrise la cald, dupa ce am ajuns la Arena Platos Paltinis cautand o locatie potrivita pentru familia noastra. Atentie, toate preturile mentionate, sunt pentru EXTRASEZON. Asta inseamna in afara perioadelor de vacante scolare. Daca va duceti in perioadele de sezon, cred ca trebuie sa adaugati cam 20 – 30% la costurile enumerate mai sus.

 

Gasiti pe Blog in Tandem si alte destinatii de familie: 

 

There are 13 comments for this article
  1. Gianina at 23:56

    Costurile unui astfel de sejur pentru o familie normala din provincie,zic,sunt foarte mari.Spun asta pentru ca noi n-am ajuns niciodată la astfel de costuri pentru ca nici nu am fi avut de unde si întotdeauna am cautat variantele mai ieftine cum ar fi cabane sau/si restaurante cu preturi accesibile.Copiii mei au învățat în apropierea casei sa schieze și ma gândesc acum ca poate aici am scutit noi pentru tati știe demult sa schieze,a putut sa-i dirijeze.Oricum,exact cum ai spus tu,o astfel de investiție merita mai ales ca e vorba de familie,în speță de copil.
    Ma bucur ca v-ați distrat și….felicitări!

    • Blog in Tandem at 09:07

      Salutari, Gianina! Pana la urma, cel mai important este sa faca sport cei mici…la munte, in jurul casei, oriunde pot. Iar daca in zona sunt si parintii, atunci e ideal, se impusca doi iepuri: miscare + timp in familie!

      • Gianina at 02:32

        Desigur,n-am vrut sa te supăr!Am zis un alt punct de vedere. Bineînțeles atâta vreme cât copiii au unde sa se miște(si părinții pe lângă ei) și sa se bucure,e perfect.Va invitam pe la noi!

        • Blog in Tandem at 12:56

          Pai de ce sa ma supar? 🙂 Eu doar ti-am dat dreptate!
          Avem noi alte motive de suparare…in zilele astea agitate 😉

  2. Adriana B at 17:31

    Este foarte bine ca reusiti sa mergeti in extra-sezon. Din pacate, noi lucram intr-un domeniu destul de restrictiv din acest punct de vedere, singura varianta pe care am avut-o in ultimii 2 ani a fost vacanta intra-semestriala din februarie.

    Anul trecut a fost prima oara pe schiuri si pt baiatul nostru… si-a dorit mult sa incerce si ne-am hotarat pe ultima suta de metri sa mergem in vacanta iar alegerea a fost una mai putin inspirata (dpdv costuri si aglomeratie): Poiana Brasov. Am avutinsa noroc sa gasim un instructor super (curs individual, 4 sedinte)… copilul a fost fericit ca a reusit sa faca ceea ce si-a dorit.

    Anul acesta ne-am organizat din timp, am mers in grup mai mare (3 copii de varsta apropiata si aproape acelasi nivel la ski). Tot Poiana Brasov (ca acolo stiam instructorul)… din pacate, preturile sunt asa cum le stim. Ce ne-a ajutat pe noi: am rezervat cazarii din timp (si asta ne-a oferit un discount destul de consistent), am negociat putin pretul la echipament iar pt masa de pranz am gasit o pensiune unde se cazeaza de regula grupurile de sportivi, nu aveau un meniu pretentios insa era totul proaspat si gatit ok.

    Ca si comparatie de cost: echipamentul (copil) a fost 35 lei / zi * 5 zile, pentru adult 45 lei / zi * 4 zile… nu e chiar mare diferenta fata de Paltinis. Nu stiu care era pretul la scolile de ski (unde grupele erau de 6-8 copii), noi am dat 50 lei pe ora pentru fiecare copil (u fost 4 in grupa). Mentionez ca in varianta individuala pretul este 100-120 lei pe ora.

    Una peste alta, a fost o vacanta care ne-a placut la toti. Desi incepator la ski (al doilea an), copilul s-a bucurat la maxim de aceasta experienta. Au avut un instructor super (i-a incurajat permanent, punand accent pe progresul facut, fara sa faca comparatii intre copii… desi nu erau tocmai la acelasi nivel), i-a placut varianta de „tabara” (adica nu a avut lectii individuale)… au avut o interactiune mai mult decat frumoasa, s-au ajutat si incurajat intre ei. Iar noi, adultii, ne-am relaxat si am incercat (unii dintre noi) sa recuperam lipsa de activitate sportiva (ca de ajuns copiii din urma, nici nu poate fi vorba). Noi ne bucuram enorm cand reusim sa mergem toti 3 in vacanta. Cum spuneai, colectionam amintiri 🙂

    • Blog in Tandem at 18:12

      Da, preturile in Poiana…sunt cum le stim! Oricum, la finalul zilei si al sejurului cel mai important este sa ne intoarcem acasa cu amintiri frumoase. Restul se rezolva, ca doar de-asta muncim, nu?! 🙂

  3. maria at 09:22

    Buna. As vrea sa te rog sa-mi faci niste recomandari pentru cazare in Paltinis.Noi nu am fost niciodata in zona si parca nu ma incumet sa merg asa. Asa cum ai spus, as vrea sa fie aproape de partie ..e altceva sa fii acolo,sa vezi . Multumesc frumos!

  4. andreea at 15:20

    Ce frumos si ce dor de zapada mi s-a facut! Noi la Paltinis mergem vara cand e irespirabil in Bucuresti, tot la Rafael stam 🙂 Mereu, camera 10 :-))
    Daa, la prima vizita am coborat pana la Sibiu sa cumparam una alta, acolo nimic. Nici pensiunea nu are o oferta prea diversificata de mancare, asa ca de cateva ori am mers pe la alte restaurante. Apa ne aducea sotul meu de la niste izvoare 🙂

    • Blog in Tandem at 15:27

      Hm…tot la camera 10 și noi. Iar anul ăsta urmează să mergem iarăși, iar Ema e foarte supărată că o să stăm în altă cameră, sper să fie Ok. Noi n-am fost decât vara :), iar tu acum mi-ai dat o idee de sejur pentru vara ce o să vină! Vă salutăm voios!

  5. Iulian at 22:00

    Buna! Am vazut in una din poze o banda transportoare.
    Care sunt costurile pentru ea? Ce program au? Este accesibil si pentru adulti?
    Multumesc!

  6. Dana at 07:57

    Cu siguranță preturile în 2022 sunt mult diferite, mai apropiate de cele de pe Valea Prahovei.,ba chiar le depășesc. În timp ce pe Valea Prahovei echipamentul este 35 ron, la Păltiniș este 70 ron. La Rafael Chalet camera cu mic dejun este 340 ron /noapte. Cursul pt copii este 150 ron 1 h, dacă calculezi 1 săptămâna mai multe ore pe zi.. Și nici nu mai exista varianta de curs părinte + copil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.