Ce tabără am ales pentru Ema vara asta

Ce tabără am ales pentru Ema vara asta

Prieteni, vă amintiți probabil că la începutul vacanței școlare v-am rugat să-mi dați recomandări de tabere pentru  copii sau adolescenți! Sunt unul dintre părinții pe care i-a luat vara prin surprindere…așa încât nu apucasem la acel moment să aleg ceva pentru Ema, deși eu sunt fan al taberelor și o încurajez pe Ema la astfel de experiențe, încă de când era mai mică!

Am primit multe recomandări de la voi și mulțumesc pentru asta: tabere cu activități sportive, tabere de supraviețuire, de abilități artistice, de călărie etc.! Am ales, după îndelungi sesiuni de documentare, în unanimitate de voturi din familie, tabăra în care va merge în vara asta!

Am descoperit-o cu așa o bucurie pe Simona Ciff, organizatoarea taberelor Pașaport spre Succes, dedicate adolescenților, încât abia aștept să vă povestesc și vouă!
Am avut norocul să stau de vorbă cu Simona, în încercarea mea de a-mi aduna toate informațiile și a mă convinge că Ema se va acomoda într-o astfel de tabără pentru adolescenți, chiar dacă va merge fără să cunoască pe cineva!

Am adunat aici principalele 10 argumente care m-au convins și pe mine, dar și pe Ema – că taberele Pașaport pentru Succes sunt o alegere excelentă pentru noi, vara aceasta:

  1. M-a convins experiența Simonei și a echipei ei în lucrul cu adolescenții!

    Simona Ciff este o prezență pliiină de energie și un vibe pozitiv incredibil. Este psiholog și psihoterapeut și în prezent își dedică experiența și cunoștințele în programe de educare a inteligenței emoționale pentru adulți și adolescență. 
    În urmă cu 6 ani a început programul pentru adolescenți Pașaport pentru Succes, care a crescut în timp și a ajuns să cristalizeze cea mai mare comunitate de adolescenți din România! Și bine a făcut, căci e atât de mare nevoie de susținere, la etapa asta din viața copiilor noștri!   

  2. Tematicile taberelor sunt variate, dar accentul este pe încrederea în sine!

    O să vedeți pe site,în vara asta tematicile taberelor sunt: Încrederea în Sine, Comunicare & Public Speaking, Transformă-ți frica, ABC-ul relațiilor, Descoperă-ți vocația, Abilități Practice și de Supraviețuire, MBA & Educație Financiară.
    Fiecare tabără durează 6 zile și este dedicată unui anumit segment de vârstă. (adolescenți 14-18 ani sau preadolescenți 12-13 ani).

  3. Adolescenții își dezvoltă în tabere abilități de bază, utile în viață!

    Toate taberele organizate de Sim, cum îi spun toți copiii, își propun cumva același lucru: să le formeze adolescenților câteva abilități de bază, care să-i ajute în viață, indiferent de domeniul în care vor activa.
    Astfel, focusul programelor este pe dezvoltarea abilităților precum încrederea în sine, controlul emoțiilor, comunicare, perseverență, organizare & planificare.

  4. Structura taberelor este orientată spre activități practice. 

    Asta mi-a plăcut foarte mult: faptul că Sim își propune să îi pună pe copii față în față cu situații reale, de viață. Totul este practic, cu simulări, activități și exerciții bine gândite și structurate!
    De fapt, cred că de-aici succesul programelor Pașaport pentru Succes și faptul că sute de adolescenți au rezonat cu ele, de-a lungul anilor: faptul că toate exercițiile sunt ancorate natural, în realitatea de zi cu zi!  Copiii primesc provocări & învață cât mai natural posibil!
    Înțeleg că fiecare primește un pașaport, cu un checklist atașat & o planificare a activităților pe care e nevoie să le bifeze, pentru fiecare abilitate în parte, inclusiv hărți de orientare.
    Mie personal mi s-a părut genială adaptarea unor concepte atât de complicate, chiar și pentru adulți, pentru acest segment de vârstă!   

  5. Copiii învață să aibă încredere în ei!

    Se știe că perioada adolescenței este plină de provocări, pentru părinți & copii. Este vârsta la care orice problemă de imagine poate deveni o dramă și poate avea implicații serioase în ceea ce privește stima de sine. Nu cred că e vreun părinte de adolescent care să mă poată contrazice!
    Cred că o tabără Pașaport pentru Succes poate fi contextul ideal de a dezbate idei, printre specialiști cu experiență, care pornesc de la  întrebări de bază, precum: Cât de multă încredere ai în tine?, Cât de persistent ești să faci ceea ce ți-ai propus?, Cum îți controlezi emoțiile? , Cum comunici cu ceilalți?, Cum lucrezi în echipă? .
    Taberele Pașaport pentru Succes își propun să formeze și să dezvolte noi lideri, cu încredere îi ei, care să poată face față greutăților și care să fie pregătiți cu soluții pentru orice provocare le-ar apărea.

  6. Adolescenții învață că este în regulă să greșească și nu trebuie să se compare cu nimeni!

    Ce adolescent este 100% mulțumit de aspectul lui fizic?!
    Tocmai pornind de la provocările vârstei, în tabără vor avea și exerciții de body language și vor participa la activități în care trebuie să vorbească despre cum se vede fiecare & cum își văd corpul.
    Ce mi-a plăcut mie este că scopul acestor exerciții este să-i învețe să facă față la critică și să-și elibereze emoțiile negative.
    Mai mult, învață că este în regulă să greșești, dar important este să accepți și să mergi mai departe.
    Adolescenții învață în aceste tabere că nu există NU POT și să-l înlocuiască cu POT SĂ FAC ORICE, dacă exersez suficient.

  7. Copiii înțeleg că nu trebuie să simtă presiune pentru a-și alege vocația și este OK să se răzgândească!

    Aparent, multor copii li se inoculează ideea că, de la clasa a VII-a – a VIII-a, trebuie să știe ce drum vor avea în viață. Dar taberele își propun să demonteze aceste mituri legate de profesie…și ulterior vor discuta împreună despre traseul profesional al fiecăruia.
    Copiii sunt asigurați că nu trebuie să se compare cu ceilalți, că este în regulă să nu știe ce vor să devină, dar nu este OK să nu facă pași înainte și să experimenteze.
    Știți de formula celor 4 talente unice ale fiecărei persoane? Simona îi încurajează să-și descopere aceste 4 puncte cardinale, susținute de altele din cele 34 posibile. Focusul fiecărui copil trebuie să fie descoperirea celor 4 puncte forte, reevaluate în fiecare an! Îmbinate cu ariile de interes, pot schița un traseu, ce se poate schimba oricând, în funcție de experiențe! Iar aceste hinturi sunt imposibil de stabilit printr-un test dat de școală, de exemplu, ci mai degrabă prin experiențe!

  8. Părinții participă și ei la final la un seminar.

    Da, da, exact așa! Există și un seminar pentru părinți, în ziua în care vin să își ia copiii, pentru ca noi să învățăm cum să continuăm dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului nostru.
    Să nu uităm că adolescenții sunt oglinda părinților, iar puterea exemplului este incredibilă. Să nu uităm: fără presiune pusă inutil pe copiii noștri! Le trebuie acceptare necondiționată, au nevoie ca noi să le dăm libertate și să nu-i judecăm!

Ce ziceți, nu-i așa că pare exact ce-i trebuie unui adolescent?
Noi am ales Încredere în Sine, pentru că mi se pare startul cel mai bun în această călătorie transformațională & educativă, pentru un copil de 14 ani, aflat la începutul adolescenței și față în față cu un an greu, ce se va termina cu un examen de capacitate.

În plus, Simona a fost atât de drăguță încât ne-a oferit nouă și tuturor prietenilor blogului un voucher cu o reducere de 300 de lei, pentru înscrieri în tabără, în această vară, folosind codul blogintandem2022.

Ce ziceți, aplicați pentru o viză în Pașaportul pentru Succes? Eu una, abia aștept tabăra asta, iar Ema, de asemenea! Să ne țineți pumnii să fie peste așteptări și promitem să revenim cu povestiri după tabără!

u uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

      

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.