Când copiii se bucură de succesele colegilor

Când copiii se bucură de succesele colegilor

În România asta a noastră în care adulții aruncă cu venin și răutăți în stânga și-n dreapta, vreau să vă povestesc două episoade din viața de gimnaziu a Emei.

Au avut săptămâna trecută un concurs de matematică – Lumina Math, de care probabil că ați auzit mulți dintre voi. S-a organizat online prima etapă.  În mod tradițional este foarte complicat, cu probleme multe și dificile, așa încât pe mine m-au pierdut de prin clasa a III-a.
Ema perseverează și participă însă an de an, împreună cu majoritatea colegilor. Anul trecut nu s-a calificat, iar anul ăsta înțeleg că iarăși au fost complicate subiectele, dar noi i-am spus în mod repetat că pentru noi chiar nu contează ce rezultat obține.

A venit astăzi copilul ăsta al meu fericit de la școală…dar cum să vă zic…TOATĂ UN ZÂMBET, de fericire că s-au calificat 6 copii din clasa ei pentru etapa următoare. Nu era fericită pentru ea sau rezultatul ei, ci pentru că au reușit mai mulți colegi și pentru că i-au făcut o bucurie profesoarei de mate, care lucrează cu ei intens, cu suflet și știe atât de bine să-i încurajeze, fără să-I streseze sau să-i preseze!
N-aveți idee cât mă bucură pe mine, ca părinte, s-o văd pe Ema că e fericită de realizările colegilor ei! E total diferit de stilul în care am funcționat noi, în care competiția între noi era de bază, în care părinții noștri ne comparau frecvent unii cu alții și aveam senzația că suntem într-o permanentă competiție!

Iar ziua de astăzi mi-a amintit de un alt episod, de acum câțiva ani, când o colegă de-a Emei, la Olimpiadă ( o etapă pe sector cred) – a vrut să ajute o altă colegă de școală, total dezinteresat, să rezolve două probleme – pentru a se calfica în etapa următoare.
N-o să uit niciodată episodul pe care mi l-a povestit Ema, când prima dintre ele, un copil strălucitor de altfel,  cu performanțe incredibile, i-a dat discret soluțiile pe o foaie celeilalte, când a văzut-o că s-a blocat.
Iar cea de-a doua a refuzat să le copieze, pentru că nu credea că e corect să se califice așa, am aflat ulterior. 
Până la urmă s-au calificat toate mai departe…iar eu am rămas, peste ani, atât de surprinsă de spiritul de echipă al acestor copii, încât cu greu o să uit episodul ăsta vreodată.

Se poate, oameni buni!
Se poate să fii cinstit, să te bucuri de succesele celor din jur, se poate să fii fericit când vezi că și cei de lângă tine reușesc, să poate să fii competitiv fără să fii agresiv, se poate să avem copii cu rezultate uimitoare, fără să le inoculăm ideea că ceilalți sunt adversarii lor, se poate să existe profesori care să-i motiveze și să-i determine să lucreze mai mult, mai bine, mai intens…fără să fie într-o continuă competiție cu cei de lângă ei, din contră.

Știți ce mi-a mai spus Ema în seara asta? Că se bucură că a avut un rezultat mai bun în clasament, decât a avut anul trecut, ceea ce înseamnă că a evoluat. Iar pentru mine asta chiar e dovada supremă că ea este în competiție doar cu ea și că-și dorește să fie cea mai bună versiune a ei, să se întreacă pe ea însăși, nu pe colegi!

Cred că dacă așa am gândi și noi, adulții, cred că dacă am înțelege că puterea lui ÎMPREUNĂ este inestimabilă, că fiecare e mai valoros atunci când e parte a unei echipe, atunci lumea chiar ar deveni un loc mai bun pentru noi toți!   

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.