Diplomele Cambridge – pașaportul care îi scapă de un mare stres pe copiii noștri  

Diplomele Cambridge – pașaportul care îi scapă de un mare stres pe copiii noștri  

Examene și diplome Cambridge. Diplome KET, PET sau FCE.

Recunosc, prieteni, deși am tot auzit termenii ăștia, abia de curând am înțeles cât sunt de importanți și mai ales utili pentru copiii noștri! De ce spun asta?

Pentru că și anul acesta, Ministerul Învățământului recunoaște diplomele obținute în urma unor examene Cambridge (KET, PET sau FCE) și echilvalează aceste rezultate cu o probă de examen, pentru cei care au un punctaj minim anunțat.

Concret: pentru copiii care intră în clasa a V-a la o școală cu predare intensivă în limba engleză, sau pentru cei care urmează să dea examenul de capacitate pentru un loc la un liceu de specialitate sau cei care-și aleg engleza la bac, diplomele Cambridge îi salvează să mai susțină aceste probe, dacă au obținut punctaje bune.

De exemplu, anul acesta, cu un punctaj de minim 140 de puncte  la examenele Cambridge KET se poate echivala proba de competență lingvistică din cadrul examenului de Bacalaureat.

Știți ce-nseamnă să ai o probă în minus la bac? Binecuvântare, din punctul meu de vedere! La fel și pentru cei care la 14-15 ani își fac planuri să intre la un liceu cu predare intensivă în limba engleză și pe lângă presiunea probelor de la matematică și limba română, ar mai avea de susținut și un test serios la limba engleză.

Nu știu despre voi, dar eu aș face tot ce pot să o feresc pe Ema să evite să ajungă să fie parte din cei aprox. 35% dintre adolescenții care asociază testele de care depind liceul sau facultatea cu insomnii, coșmaruri, stări de panică și mâncat compulsiv.
Copiii ăștia ai noștri ajung să asocieze examenele cu teama de a nu-și rata viitorul.

Așa am ajuns, căutând recomandări, printre prietenii noștri cu copii mai mari, la cei de la Flying Colours, care cu asta se ocupă: cursuri de limba engleză, pentru copii &  adulți, inclusiv cursuri pentru adolescenți!
Ce-mi doresc eu este destul de clar: un loc unde Ema să-și exerseze cele  4 abilități necesare în învățarea limbii engleze: vorbire, ascultare, citire și scriere, dar să aibă și ocazia să-și dezvolte vocabularul și să-și fixeze structurile gramaticale, tocmai pentru a susține aceste examene pe viitor.

E-adevărat că face engleză la școală, încă de mică și suntem foarte mulțumiți de evoluția ei, dar pentru a susține aceste examene Cambridge e nevoie de pregătire adaptată copiilor sau adolescenților, pe baza manualelor specifice nivelurilor și examenelor respective.
Recunosc, pe lângă recomandări, pe mine mă conving și cifrele, iar cursanții de la Flying Colours care au ales să susțină examenele Cambridge, au promovabilitate și punctaj maxim în proporție de 100%. Așa că am ajuns într-un loc bun, e clar !

Iar cum eu am lista mea de aspecte la care țin, când e vorba de siguranța Emei, a contat și faptul că locația Flying Colours este certificată conform Standardului DEKRA TRUSTED FACILITY, ceea ce înseamnă că sediul și toate sălile lor de curs sunt considerate spații sigure din punct de vedere al protejării sănătății cursanților, părinților, trainerilor, dar și al echipei de lucru.

Ce urmează? Să ne organizăm și să integrăm cât mai natural cursurile Flying Colours în programul Emei, din toamnă, fie în format fizic (la sediul lor din zona Universității, din București), fie în format online, care ne avantajează din punct de vedere logistic, e clar.

Prieteni, eu sunt foarte încântată, se simte, așa-i? Dar dacă și voi aveți acasă copii sau adolescenți care au planuri legate de studiul în limba engleză sau de o facultate în afara țării, mie diplomele astea Cambridge mi se pare cartea norocoasă să-i scăpăm de un stres. 
Sunt examene pe care le pot susține atunci când se simt pregătiți, chiar și cu 1-2 ani înainte, sunt recunoscute, le dau încredere în ei, le oferă timp mai mult de pregătire pentru celelalte probe de examen.
Eu zic c-avem argumente suficiente să ne gândim peste vară serios la subiectul ăsta, așa-i?

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.