Diminețile de vacanță încep așa….

Diminețile de vacanță încep așa….

Diminețile noastre de vacanță sunt… Sunt liniștite, calde, târzii, senine. Sunt tihnite, sunt simple. Sunt despre noi.

Diminețile de vacanță sunt fix așa cum aș vrea să-și amintească Ema de copilărie.

Mi-am făcut un fel de ritual. E ritualul meu de fericire.
Mă trezesc și stau să o privesc cum doarme. Uneori liniștit, alteori agitat, uneori zâmbește. Uneori îmi imaginez ce visează. Îmi vine să o îmbrățișez, dar știu că aș tulbura magia. Mă gândesc la ea, la noi, îmi amintesc de mine, fascinată să o privesc cum doarme, încă de când s-a născut. O aud cum respiră. E așa de liniște…încât mi-e teamă să nu-mi audă gândurile.
Uneori se trezește, mă zărește și se culcă la loc. Alteori mă ia de mână, îmi zâmbește și ațipește așa. Și eu oftez. O privesc. Mi-o amintesc mică. Apoi mi-o imaginez cum o să crească…  

Au zburat anii ăștia, știu. Au trecut parcă într-o clipă. S-au schimbat multe. A crescut. Dar eu o văd tot mică.
Eu tot vreau să o privesc, să o alin, să o țin în brațe… eu sunt tot acolo, pe marginea patului și mă uit la ea fascinată.

Știu sigur că anii vor curge, habar n-am unde se grăbesc așa, știu că vorbele mele nu vor mai fi totul pentru ea, știu că zâmbetele le voi împărți cu alții din ce în ce mai des, că ne va da drumul ușor de mână,  că ne va ține în brațe din ce în ce mai stingher…

Ea crește. Noi îmbătrânim. Viața aste se găbește să galopeze spre drumuri noi. Un lucru nu se va schimba niciodată: eu. Eu o să fiu mereu fascinată de ea! O să-i fiu acolo. Lângă ea, un pas în spate, mereu aprope, să mă simtă.

Diminețile astea nu le voi uita niciodată, asta știu. Zâmbetele ei din diminețile de vacanță le adun în cutia mea cu amintiri de suflet. Îmi vor încălzi inima pe viață.
Diminețile de zi cu zi pot să fie uneori monotone, pot să fie obositoare, pot să fie încețoșate, pot să fie mohorâte, grăbite, stresate, pot să-mi consume timpul și energia…

Dar diminețile de vacanță sunt doar ale noastre. Doar despre noi. Miros a fericire. Sunt luminoase. Sunt senine. Simt asta, când o privesc pe ea.

Și-mi amintesc că fiecare moment e așa de prețios. Fiecare zi e-așa de valoroasă. O văd și îmi amintesc ce norocoasă sunt. Când îi văd zâmbetul îmi amintesc că bucuriile astea mici…sunt defapt marile împliniri ale mele. Bucuriile astea mici fac viața asta valoroasă!

Nu vreau multe de la viața asta. Vreau dimineți ca astea!

Dacă ai timp, poate vrei să citești și: 

 

There are 2 comments for this article
    • Blog in Tandem at 15:16

      Ce-mi dorești tu mie…se întoarce și la tine. Te îmbrățișez și să tot avem motive din astea de plâns fericit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *