Ne creștem copiii cu FRICĂ de România

Ne creștem copiii cu FRICĂ de România

…am în suflet, de multă vreme, o FRICĂ , dar încerc să-i țin piept. Am crezut că trece cu anii.  Am sperat asta cu tot sufletul. M-am amăgit uneori, fără să știu că e întipărită adânc acolo.

Cumva, cred că am crescut cu frica asta sădită adânc în mintea și în sufletul mea de copil și cred că n-am mai scăpat vreodată. E acolo, pe viață!  

Am crescut vorbind în șoaptă despre regimul comunist, ascultând în surdină Europa Liberă, auzind în șoaptă istoria adevărată, învățând că trebuie să nu mai pun întrebări de față cu alți oameni.
O frică reală, autentică, sădită în noi, de mici. Frica de regim, de ceilalți, de cei care ne-ar fi putut auzi și ne-ar fi putut face rău.
Au urmat apoi frica de profesori, frica de poliția pândacă, de ghișeele unde mereu ne lipsește o hârtie, de doctorii care nu trebuie supărați…

O frică însămânțată adânc și doar aparent potolită, de-a lungul anilor, în momente sporadice, pline de speranță, în bula asta a noastră, a celor care am tot sperat că România se va face bine.
Că vom transmite copiilor bucuria și speranța, nu FRICĂ și temeri.

Știam dinainte să o am pe Ema că oricum va fi, pentru noi, va fi perfectă.
Că orice s-ar întampla în jur, noi vom crește un copil care să nu se lase intimidat de părerea celorlalți.
Am visat că vom avea un copil pe care-l vom învăța să-și întindă larg aripile, iar noi o vom învăța să zboare. Lin, cald, senin…așa cum trebuie să zboare orice copil fluture!

Dar ce te faci când…ți-e teamă chiar de țara în care-ți crești copilul?

Ce te faci când trăiești într-o țară care nici nu vrea și nici nu știe să te protejeze?
Ce te faci când zi de zi constați că ești condus de oameni care n-au alt scop, decât să roadă osul puterii și să-și dea legi care să-i avantajeze, cu orice preț? Cu ORICE PREȚ!
Ne mor copiii în spitale și școli insalubre, se întâmplă drame la fiecare pas, ard oameni de vii…și nimeni nu ne apără. Nimeni nu e vinovat. Nimeni nu e pedepsit. Nimănui nu-i pasă.

Ce te faci când îți crești copilul într-o  astfel de țară toxică? Pleci? Abandonezi fără să te uiți în spate? Sau rămâi aici, speri și lupți cu toată ființa?
Și totuși, ce te faci, când nici măcar nu mai poți să speri? Când nici lupta nu mai pare o soluție?
Când îți dispare și urma aia de speranță și tot ce rămâne e FRICA? Ce faci?
O ții pentru tine? O ascunzi? Te prefaci că nu există?  Sau poate… o dai mai departe copilului pe care-l crești?

Pentru că…eu asta fac, așa simt!
Cresc o Ema pe care mi-o doresc independentă și încrezătoare, dar încep să-i picur, zi de zi, FRICĂ.
De oameni, de autorități, FRICĂ DE ROMÂNIA.  
Frică de țara în care s-a născut, în care are bunicii, în care-i place să viziteze locurile în care i-au trăit străbunicii…FRICĂ DE ȚARA ei.

Cresc un copil cu FRICĂ de ROMÂNIA.   

Cum să le suflăm în aripi copiilor noștri, fără să ne simtă tristețea, fără să ne simtă teama, doliul pe care-l avem în suflet zilele astea? CUM?

Vorbim de viitor, dar nouă tuturor de ne frică de ziua de mâine.
Ne e frică să urcăm într-un taxi, să mergem pe stradă, să alergăm într-un parc.

Trăim în țara lui #REZIST, cu cu #FRICA în suflete.

Ne creștem copiii într-o junglă, în care cumva trebuie să-i învățăm să nu se încreadă decât în ei înșiși și în noi. În care dreptatea e relativă și oamenii scapă de mult prea multe ori nepedepsiți.

Cum să-i învățăm să aibă încredere în ceilalți, în dreptate, să lupte atunci când cred cu adevărat în ceva, în țara care a lăsat liberi 400 de pedofili?

Cum să avem copii independenți, când noi înșine ne simțim înjunghiați și încorsetați atât de des?  
Cum să-i învățăm să vadă lumina, când atât de des suntem cu toții cu doliu în suflet?
Cum să-i învățăm să țină capul sus, într-o Românie care ne lovește pe toți, ne umilește, și ne-nverșunează la fiecare pas?

Cum să-i învățăm să nu le fie frică, în țara în care un copil cere disperat ajutor la 112 și plânge repetând în continuu că-i e frică…și e lăsată de izbeliște?

Cum să-i învățăm să-și iubească țara, când țara nu ne iubește pe noi?!

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

 

There are 3 comments for this article
  1. Pingback: Ne creștem copiii cu FRICĂ de România - Comunitatea Bloggerilor din Romania
  2. Ph Vio at 10:55

    Pf…am citit pe nerasuflate, caci exact asta simtim cu totii…Pana de curand, 112 era bine intiparit in mintea baietelului nostru, fiind invatat de noi si primind informatia si de la scoala ca e un numar ce salveaza vieti, ca e un numar pe care, daca-l apelezi, in cel mai scurt timp apar cei buni, pregatiti de a se lupta cu raul (fie ca e vorba de boala, raufacatori sau foc), pentru un final fericit. Copilaria mi-a fost marcata de cazul unui coleg de scoala, care a sunat la 112, cerand disperat ajutor medical pentru tatal lui si… nu a fost crezut… ambulanta nu a aparut, cei de la capatul celalalt al firului crezand ca e o gluma, asa ca tatal s-a stins, din pacate. Acum asta! Cazul fetelor disparute… In 2019! In perioada in care tehnologia a ajuns la un anumit nivel…E de neinteles tot ceea ce se intampla… Ma simt mica… ne simtim cu totii mici, intr-o tara in care legile sunt facute pentru cei lacomi, rai… Incercam sa-i explicam (deocamdata lui, caci fetita e inca mica) ca forta sta in el… ca nu trebuie sa aiba incredere in nimeni, decat in el si in noi, parintii. Ii crestem cu frica… le insuflam frica, din pacate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.